68 matches
-
nu atît cu gradațiile vieții, cît cu meridianele morții. În acest context, prelungirile tehnologice ale corpului său automatizat, mitralieră și revolverul, proteze metalice care continuă mecanică nervilor, mușchilor și oaselor brațului, pot fi interpretate deopotrivă ca instrumente de construcție și destrucție kinetică (în funcție de apartenență la corpul masinic individual sau la mega-corpul masinic al războiului). Conflictul dintre zonalitatea corporală kinetică și dinamica a protagonistului nuvelei, anticipat prin "defecțiunile" psihice și întărit de simptomatica fiziologica (gură "uscată", setea "grozavă", senzația de căldură arzătoare
Corpuri dezarticulate by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17699_a_19024]
-
artiști de la care se revendică avangarda europeană, de la Maiakovski la Chagall și de la Pascin la Modigliani, ne confirmă și faptul că, aflată în plin proces de redefinire, avangarda românească încetează, după 1944, să se mai mărginească la simpla contestare și destrucție a artei burgheze. Ea își caută precursori și aliați și își creează o nouă teorie, mult mai bine articulată conceptual, asupra artei. Totodată, Prezentări interesează istoria avangardei românești și din perspectiva strictă a poziției canonice a lui Sașa Pană însuși
O raritate bibliografică by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4529_a_5854]
-
timp, dar chiar în tot acest timp - spun asta cu gândul la atâția poeți care și-au pierdut suflul, s-au muiat, acomodându-se, conformându-se, aderând la convenții și la ei înșiși - nu ți-ai domolit elanul negru al destrucției. Ai riscat fără încetare, ai aruncat în criză categorii, precepte și habitudini critice, ai călcat în picioare interdicții, ai ultragiat și blasfemiat, și ai pășit cu o sumbră indiferență peste mormanele de gunoi ale bunului-simț estetic: „Și peste toate acestea
Dragă Angela, by Eugen Negrici () [Corola-journal/Journalistic/5394_a_6719]
-
efort: "Plăcerea/ și furia/ de a crea/ de a distruge/ de a crea/ etcaetera/ un spațiu de limbaj/ de a-l tot goli/ și a-l tot umple/ cu obiecte de limbaj/ puterea și zădărnicia/ gestului încăpățînat și răbdător" (Iubire). Destrucția și creația sînt fenomene inseparabile, țelul fiind victoria, oricît de trudnică, a celei din urmă: "Mîna ta să distrugă/ acea floare/ acel copac/ apoi să le refacă/ bucată cu bucată/ în cel mai ascuns loc" ( Miezul nopții în carte). Să
Între gol și plin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15841_a_17166]
-
să amintească televiziunile însele - ele poartă o vină uriașă. Prin setul de valori pe care le promovează, ca și prin setul de valori pe care le trec sub tăcere, acestea se numără printre principalii agenți ai stricării modelului public, ai destrucției, ai disoluției morale și intelectuale. Cu obstinație, televiziunile au indus în rândul publicului ideea că școala, principiile morale, performanța intelectuală nu fac doi bani. Scara valorilor la TV - câteva exemple Când vedem ce subiecte ne propun televiziunile noastre ca știri
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4002_a_5327]
-
înțelepciune. Paradisul - înțelepciune de mâna dreaptă, de emisferă dreaptă, feminină, blândă și pufoasă, ape nesfârșite și nemișcate, iluminate-n adânc de fosforescența îngrozitorilor pești abisali... Infernul - înțelepciune de mâna stingă, emisferă stingă, năprasnic foc paraclet, mascul ce-ascunde în miezul destrucției un suflet de porumbiță. Binele și răul, doi Buddha enormi ieșiți ca doi vulcani deasupra vieților noastre, principii opuse și totuși afine ca polii unui magnet, se acuplează-n cele din urmă, printr-o punte de fibre nervoase, ca să formeze
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
în "problema dificilă și nebunească de a cuprinde toate formele într-una singură"1, atunci voința de limitare își atinge limita și se răstoarnă în opusul ei. Vedem cum în sculptura lui Brâncuși forma conține în ea sâmburele propriei sale destrucții. Și îl conține în trei feluri: ca formă mărită infinit ("proiect de pasăre care mărită va umple cerul"), ca formă care să le cuprindă pe toate, în sfârșit ca formă zburătoare, care-și dizolvă ființa în traiectoria propriei mișcări. În
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
prinde viață în delirul de dragoste, în spasmele ispășirii tale! Sublimul este incomensurabilul ca sugestie de moarte. Marea, renunțarea, munții și orga - în moduri diferite și totuși în același fel - sânt încoronarea unui sfârșit, care deși se consumă în timp, destrucția lui este totuși dincolo de el. Căci sublimul e o criză temporală a eternității. Ceea ce-i sublim în exemplul lui Isus derivă din rătăcirea prin timp a veșniciei, din nemăsurata ei degradare. Tot ce e însă scop în existența Mântuitorului atenuează
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
bomba noului”, care pe moment nu permite replică. Fiecare întreprinzător (de la modă, mașini de lux, la sisteme XOX) se declară, cu noul său produs, stăpân peste lume. Mass media dă anvergura „supramondială” chestiunii. Autorul acestor aforisme identifică practica terorismului „civilizat”. Destrucția, explozia se vor constructiv-edificatoare. „Absolut-noii”, cu pretenție de formatori ai omului, nu cuvântează (ca orice înainte-mergător cu bun simț) în pustiu, nu fac cercetare științifică fundamentală, nu fac (în sensul bun al termenului) artă pentru artă, nu fac omul pentru
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
o mutație revoluționară, „barbară” a culturii Decadenței: vagul, vaporozitatea impresionistă, lamentația nevrotică, lîncezeala artificioasă, morbidețea și lasitudinea sînt denunțate ca trăsături „feminine”, „degenerate” sau „bătrînești” și rejectate în favoarea „tinereții” vitale, a directeții brutale, „virile” a voinței de ruptură, negație și destrucție, a spiritului „rebel”, antipaseist și vital-emancipator, a dinamismului tehnologic, a materialității concretiste, pendulînd între utopia colectivismului social și atitudinea anarhică în raport cu formele oficializate. Arta de avangardă este, prin definiție, una a transgresiunii, a discontinuității, a revoltei și - nu în ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a ploii. De fapt, dominată de câmpul semantic al căderii, denunțat încă din titlul antologiei, care îl reia pe cel al volumului publicat în 1997, poezia subliniază, sub diverse forme, incurabila realitate, că Nimic nu-i veșnic aici, iar agentul destrucției este calul său troian, fiindcă Intră și iese viermele din veșnicie. Și, totuși, sfidând realitatea, un trandafir învață matematică. Fără efuziuni sentimentale, manifestări spectaculoase ale lăuntrului, poetul percepe, analizează, evaluează și „traduce” pentru ceilalți semnele căderii, oferind - și folosim un
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
sa. La o primă privire, afirmațiile lui Derrida rămîn parțial enigmatice. Ca de obicei, filosoful se rezumă să ofere o descripție negativă: deconstrucția nu este o filosofie, nu este o metodă, nu este o tehnică, nu este o specie de destrucție a ceva, nu este un sistem de teze, nu este un tip de gîndire, nu este o problemă. Deconstrucția nu e, pur și simplu, o filosofie, nici un ansamblu de teze despre ceva, nici o meditație despre ființă. Într-un fel, ea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
pe de altă parte, urgența reconstrucției înseși interogației despre ceea-ce-este omul. Fiecare încearcă să dea măsură acestor două fapte, fie prin raportarea la tradiția antropologică (științifică, în bună măsură) și la celelalte moduri de ființare (cazul antropologiei filosofice), fie prin "destrucția" conceptelor ontologiei tradiționale în vederea părăsirii orizontului desemnat ca "uitare a ființei" și retrasarea raporturilor dintre ființă și ființare (cazul ontologiei fundamentale). Prezența omului în lume, existența unui orizont deschis al ființării în care au "stabilitate" faptele omului, raporturile dintre diferite
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
lume (gândirii, rostirii și făptuirii), în lumea vieții sale; dar dictatura judicativului constituie un blocaj formal, acutizat de formalism (oarecum firesc în logica actuală); pentru deblocarea non-judicativă dobândește sens reconstrucția logos-ului, care trebuie anticipată de o de-constituire (o destrucție, poate o deconstrucție) a înseși dictaturii judicativului; metoda acesteia este reducția judicativă, apoi cea non-judicativă, ambele ale dictaturii judicativului, cea dintâi la timp, cea de-a doua, la logos-ul însuși. Structura formală originară judicativă (S P) se află în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
-și poate schimba și operațiile "logice" prin care ea se susține ca discurs. În alte cuvinte, ideologia nu a fost cuprinsă (și nici nu poate fi) de acest fenomen al tematizării non-judicativului, adică nu poate participa ea însăși la actul destrucției dictaturii judicativului. Ea rămâne, la nivelul structurii discursului și al operațiilor care îl susțin, la condiția de ipostază desăvârșită a judicativului constitutiv și prin această neputință a sa de a fi asemenea celorlalte ipostaze (neîmplinite) ale dictaturii judicativului. De fapt
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
rând "actul" structurant al unui context, și, deși încă nu-i este ca atare suspendat sensul de individual, îl capătă pe acela de "agent" semantic în structura judecății. Trebuie observat însă că un simplu studiu etimologic nu înfăptuiește deja o destrucție a dictaturii judicativului; totuși, el are de-a face cu un "subiect" care nu este subiect după formatul judicativ constitutiv al acestuia, pentru că îi lipsesc sau sunt depotențate la limită tocmai sensurile esențiale care îl constituie, cele care îi conferă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este subiect după formatul judicativ constitutiv al acestuia, pentru că îi lipsesc sau sunt depotențate la limită tocmai sensurile esențiale care îl constituie, cele care îi conferă statutul de "poziție" în orizontul dictaturii judicativului. Și tocmai pentru că nu se întâmplă o destrucție a judicativului constitutiv, apare această cale de reașezare a subiectului după reguli judicative, dar fără a fi vorba încă o dată trebuie spus despre reguli de constituire a subiectului prin sensurile sale de substrat și de individual, cât despre reguli care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
A.Wilson, catalog, New York-Chicago, 1926-1927, apud Athena T. Spear, op. cit., p. 39.</ref>, atunci voința de limitare își atinge limita și se răstoarnă în opusul ei. Vedem cum în sculptura lui Brâncuși forma conține în ea sâmburele propriei sale destrucții. Și îl conține în trei feluri: ca formă mărită infinit („proiect de pasăre care mărită va umple cerul“), ca formă care să le cuprindă pe toate, în sfârșit ca formă zburătoare, care-și dizolvă ființa în traiectoria propriei mișcări. În
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]