205 matches
-
de autori care-și concep meseria în termenii unui contract cantitativ. Obiceiul de a fi plătiți la cuvânt (o invenție a secolului al XIX-lea) s-a păstrat ca regulă pentru „pălmașii” care alimentau din greu insațiabilele reviste de povestiri detectivistice. Chandler însuși menționează frecvent, obsesiv, cifrele și datele, ca într-o competiție a inspirației și rezistenței fizice la masa de scris: Dacă aș mai putea scrie 12.000 de cuvinte, aș avea o variantă încheiată a cărții. ș...ț Și
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Hollywood, articolele pentru reviste, precum și o intensă corespondență, mai ales după 1940), o bună parte din energia intelectuală a lui Chandler e absorbită de meditațiile asupra romanului polițist. Lucru rar, dar nu cu totul neobișnuit în mediul autorilor de ficțiune detectivistică. La Chandler, evadarea în spațiul speculației teoretice semnifica și rezolvarea unei chestiuni de identitate: oricâtă dezinvoltură ar fi arătat în raport cu genul abordat, el știa că există forme literare infinit superioare. Compunând seria de texte teoretice privind identitatea romanului polițist, Chandler
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
simbolistică înaltă. În ce-l privește pe Chandler, sunt sigur că el urmărea doar trasarea unei direcții ferme în lumea haotică a prozei polițiste. Primul precept are în vedere credibilitatea/plauzibilitatea: la ambele capete, în premisă și în deznodământ, proza „detectivistică” trebuie să prezinte o aderență perfectă la realitate, înfățișând „acțiuni plauzibile ale unor oameni plauzibili în împrejurări plauzibile” (Chandler, 1977, p. 63). Dacă am lua în considerare și propoziția următoare („Plauzibilitatea e în mare parte o problemă de stil”), am
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
militar, soldat, om de afaceri dat afară din cauza bețiilor) o constituie profesionalismul. Oricine se aventurează în zona prozei polițiste trebuie să aibă, susține el, un perfect control al meseriei. Cu alte cuvinte, să fie stăpânul „metodelor crimei” și al „metodelor detectivistice”. Amatorismul, improvizația, încercarea de a înșela cititorul sunt fatale. Recuzita autorului de romane polițiste trebuie să fie alcătuită exclusiv din elemente la îndemâna oricărui individ. Întâmplătorul, accidentalul, improbabilul trebuie eliminate cu energie, ca elemente parazitare ale unei construcții bazate pe logică
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
culturale: Povestirea polițistă trebuie să țină cont de nivelul cultural al cititorilor săi: ceea ce era acceptabil la Sherlock Holmes nu este acceptabil la Sayers, la Christie sau la Carter Dickson (Chandler, 1977, p. 63). Până la el, nici un autor de proză „detectivistică” nu a subliniat cu asemenea fermitate importanța adresantului. Nu e doar o formă de politețe, ci și una de perfectă cunoaștere a strategiilor de seducere a cititorului. Nemaiavând la dispoziție vehiculul presei de mare tiraj, romanul polițist al anilor ’30-
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
o poveste nouă, cu o suită de personaje noi târâte acolo doar ca să justifice o intrigă fără cap și coadă (Chandler, 1977, p. 64). Acceptarea fără rezerve a unei fracturi între partea propriu-zis „literară” și cea de „enigmistică” a ficțiunii detectivistice explică succesul imens al atâtor autori lipsiți în mod evident de cel mai neînsemnat talent literar. Singurul lucru pe care-l mai poate face scriitorul e să impună anumite restricții părții ce privește rezolvarea misterului. Cu alte cuvinte, Raymond Chandler
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
pilon de rezistență al întregului edificiu. Chandler nu agreează formulele arogante, caracteristice maeștrilor suspense-ului, ce-și fac un titlu de glorie din a menține până la capăt chepengul deasupra misterului. Drept argument, el notează că unele dintre cele mai bune povestiri detectivistice scrise vreodată nu-l induc în eroare până la capăt pe cititorul inteligent (de pildă, cele ale lui Austin Freeman) (Chandler, 1977, p. 65). O nouă disociere, obligatorie, forează și mai adânc în magma colcăitoare a substanței din care autorul de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
aceasta. Chandler simte că a găsit formula ideală, că nu va avea dificultăți să treacă de la un nivel al narațiunii la altul. Există, desigur, o doză de aleatoriu și un mic joc al coincidențelor - dar ele sunt inteligent speculate. Deducția detectivistică este subsumată strategiilor de construcție a textului. Narațiunea evoluează lin, trecerea dintr-un plan în altul se bazează pe conexiunile făcute de Marlowe, pe intuiția născută dintr-o intensă experiență a studiului firii umane. Punctul de atracție al romanului îl
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
prima clipă. Solicitându-i lui Marlowe serviciul de bodyguard pe perioada încheierii unei tranzacții oneroase (livrarea sumei de opt mii de dolari pentru răscumpărarea unor bijuterii mult mai scumpe), Marriott îl obligă, la propriu, să-și pună la bătaie instinctul detectivistic. Cum Marriott refuză să spună cui aparțin bijuteriile, cazul principal - descoperirea asasinului - se îmbogățește cu unul secundar, al identificării proprietarului podoabelor furate. Marlowe devine angajatul lui Marriott într-un mod firesc: e vorba de o slujbă temporară oferită de un
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
moartea suspectă a lui Horace Bright, petrecută în urmă cu opt ani. Din acest punct de vedere, The High Window este cel mai „englezesc” roman al lui Chandler, situat la egală distanță (sau apropiere!) de școala hard-boiled și de tradiția detectivistică a Agathei Christie. Marea slăbiciune a cărții - și anume rezolvarea cazului prin descoperirea unei fotografii care surprinde momentul căderii fatale pe geam a lui Horace Bright - provine din opțiunea pentru o soluție de tip „Hercule Poirot”. Oricât de îngăduitori am
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
primească misiuni și să asculte variantele debitate de martori mai mult sau mai puțin interesați să ascundă adevărul. Abia în partea a doua el preia inițiativa și se implică în anchetă cu seriozitatea unui profesionist și competența unui as al detectivisticii. Odată confruntat cu prima crimă, Marlowe începe să „detecteze” cu adevărat urmele, să identifice motivațiile și să caute vinovații. Din acest punct de vedere, The Lady in the Lake este un adevărat roman „exemplar”: nu întâmplător, un urmaș al lui
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
rezistență a romanului, o veritabilă operă de virtuozitate, în care curajul de a merge până la ultimele consecințe ale autodemascării atinge cote masochiste. Dialogurile scânteietoare între Marlowe și Roger Wade reprezintă punctul de maximă îndepărtare a lui Chandler de formula romanului detectivistic. El ne propune, în contrapartidă, o excelentă proză de idei, în linia romanului intelectualist și psihologic al modernității la ora triumfului. Fiecare frază rostită de cei doi parteneri poate fi decupată și transplantată în cartea oricăruia dintre scriitorii de anvergură
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Bunul-simț e omulețul în costum cenușiu care nu greșește niciodată la adunare. Dar e vorba întotdeauna de banii altcuiva. Al doilea plan al cărții, acoperind un spațiu restrâns (e vorba, practic, de ultimele două capitole), ne readuce în lumea romanului detectivistic. Rotunjit spectaculos, adunând în același plan episoade disparate, întâmplări și personaje ce păreau să aparțină unor universuri distincte, Chandler propune o soluție care l-ar fi satisfăcut pe oricare dintre maeștrii povestirii polițiste britanice. În același timp, scriitorul stabilește cu
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
el este mai interesat de colectivitate și mai puțin de drama individuală. La Liviu Rebreanu observă marea varietate a formulelor, ceea ce l-ar apropia de Balzac. Pentru critic Amândoi ar fi un roman din cele mai subtile prin caracterul său detectivistic, dar și prin parodierea acestei formule. La Hortensia Papadat-Bengescu, căreia îi comentează romanele Rădăcini și Logodnicul, remarcă ascuțimea analitică, sondarea zonelor obscure ale sufletului, preocuparea constantă pentru deviațiile naturii omenești. Despre Gib I. Mihăescu afirmă că e un romancier de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
analizelor făcute actului polemic e situat undeva într-un spațiu cu determinații cvasimetafizice. Dintr-un unghi vădit antropologic, sunt deconstruite, mai întâi, sintaxa și morfologia, mecanismele semantice pe care le antrenează funcționarea turbionară a discursului polemic; după cum sunt urmărite, aproape detectivistic, comportamentul, strategiile și tacticile personale de care face uz și abuz un polemist și cum acesta din urmă generează ceea ce se poate numi cu un termen ușor rebarbativ polemicitatea (un fel de furtună magnetică prin care spiritul polemic e împrăștiat
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
zi”, criticul surprinde însă prin redistribuirea accentelor interpretative. Autorul Romanului Comăneștenilor nu mai e văzut doar ca prozator „social”, „ruralist”, ci mai ales ca analist al naturilor problematice, al ființelor complicate, devastate de ruptura dintre conștiință și comportament. Cercetată atent, detectivistic, legenda „impopularității” scriitorului, laitmotiv al studiilor precedente, e explicabilă prin propensiunea spre „realismul analitic” prin care Duiliu Zamfirescu își devansa contemporanii și prin voința sincronizării discursului epic cu acela european practicat de Maupassant, Zola, Flaubert, D’Annunzio, Verga, Tolstoi. Planetariu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285175_a_286504]
-
viitoare: interesul pentru opera lui Swift, din care vor rezulta o ediție critică și o teză de doctorat, și afinitatea pentru opera lui James Joyce, în legătură cu care aduce și un element inedit, dacă nu chiar spectaculos. Astfel, mergând cu scrupul detectivistic pe urma unui sumar indiciu literar, eseistul dovedește că Joyce pornea în toate componentele scrisului său de la realitate: cartea scrisă de căpitanul Hozier despre războiul de la 1877, carte ce se afla pe un raft al locuinței lui Leopold Bloom (Ulysses
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285883_a_287212]
-
Așa, în Mic dicționar Caragiale (2001), la origine teza sa de doctorat. O exegeză vie, un eseu surâzător și incitant, nonșalant și ingenios, cu o seamă de replici la lecturile critice mai vechi. Hălăduind în Caragialia, scrupulosul șugubăț pus pe „detectivistică teatrală” descoperă un „land” forfotind de noime, unele încă ascunse, care cer o neuzată „cheie de citire”. „Caragialeologul” practică o hermeneutică jovială, dă cu tifla unor opiniuni ruginite, dar cedează și slăbiciunii pentru extravaganțe. Cântărind semnificația obiectelor, evaluând „limbajul” costumului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290331_a_291660]
-
bazată pe respectarea strictă a relațiilor dintre limbă și spirit și care nădăjduia în influența demersului lui G. asupra spiritului modernității, când echilibrul între „știință, simțire și putere este rupt”. Romanul Pluie d’étoiles (1933) are o tramă istorică și detectivistică, vădind o specială atenție în descripție. În cadrul acțiunii, plasată la Viena, în 1927, cu un intermezzo praghez, au loc mai multe întâlniri între Danthérieu, baronul Mallen-Louis, personaj bizar având deviza alchimică animula, vagula, blandula, și Thea, fiica lui Balosch-Feldvar, din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287277_a_288606]
-
contesa Elisabetha Báthory, presupusă favorită a lui Mihai Viteazul. Romanul se desfășoară pe mai multe planuri, insuficient asamblate, într-o construcție epică nu prea riguroasă, într-o „cavalcadă narativă” amețitoare și oarecum prolixă. În centru se află frământările sentimentale și detectivistice ale tânărului cadet Constantin (Dinu) Dragu, fascinat de identitatea multiplă și misterioasă a Minolei Bodony, descendenta „contesei sângeroase”. În Vest autorul face încă o dată dovada rafinamentului în descripția de medii și epoci și a capacității de a jongla cu suspansul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287227_a_288556]
-
redactării, Dosarul... se remarcă și prin abilitatea autoarei de a oferi posibile explicații sfârșitului lui Marin Preda, uzând de colaje, de confruntarea opiniilor martorilor (deseori contradictorii) ș.a.m.d. Sunt folosite nu doar mijloacele reportericești, ci și ipotezele. Posedând simț detectivistic, prin întrebările pe care (și) le pune S. nu avansează un răspuns decis asupra cauzelor morții scriitorului (comă alcoolică, asasinat, sinucidere), ci readuce în discuție, după aproape două decenii, cauzele dispariției lui Marin Preda, încă neelucidate. Textul din La ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289703_a_291032]
-
unele cazuri, să stabilească și să argumenteze paternitatea eminesciană a unor articole neincluse în edițiile Eminescu. Aceeași minuție a cercetării îl conduce la descoperirea ori deducerea unor episoade biografice inedite. Cărțile despre Eminescu, construite, în bună măsură, pe o tramă detectivistică, configurează tentativa autorului de a reintegra opera omnia eminesciană în epoca sa, pentru ca, astfel, trăsăturile definitorii și diferențiatoare ale acesteia să se detașeze cu mai mare concretețe. Atunci când sunt argumentate numai pe cale deductivă, ipotezele lansate de G. în domeniul biografiei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287222_a_288551]
-
cinci luni În față! Cred că vă imaginați - dar tot nu În proporțiile reale - că apar mereu zeci de mici neclarități, ciudățenii de grafie, enigme de sens; de cum mă aplec pe vreuna, se și deschide o lungă suită de aventuri detectivistice, care costă nu doar timp și răbdare (cele mai prețioase), dar costă la propriu... Asta, a propos de sugestiile delicioase, dar Într-adevăr, ingenioase, cu vizita la Arhiepiscopie sau la Ambasada Sârbă. Am avut deja „n” experiențe cu arhiva Ministerului
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
efecte proprii mai degrabă reportajelor polițienești din Rahova (scena cu creerul "lui Eminescu" cântărit în palma lui Gheorghe bate toate recordurile macabrului și prostului gust), posibilă într-un documentar "de autor", n-are ce căuta într-un film-sinteză Eminescu. Spectaculosul detectivistic poate fi la locul lui într-o peliculă dedicată, să zicem, haiducului Coroi; a ni-l înfățișa insistent pe Eminescu zbătându-se în cămașa de forță cui prodest? Să zicem că această teză a complotului generalizat (clasa politică, oripilată de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Cercul de ochi, apărut în 1968. Colaborează la „România literară”, „Luceafărul”, „Steaua”, „Vatra”, „Ateneu” ș.a. Cariera prozatorului și maniera în care acesta înțelege actul de creație sunt serios amendate în 1975, când publică Miezul și coaja, roman psihologic cu tramă detectivistică (investigarea unei crime), plagiat după un autor italian. I s-au acordat Premiul Asociației Scriitorilor din Iași (1968, 1983) și Premiul Uniunii Scriitorilor (1972, 1981). În chip nu tocmai ironic, Ș. ar putea fi socotit o variantă fericită a personajului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289900_a_291229]