55 matches
-
și trist, spunînd atît: - „ Mă Îndepărtez...” - Tată, nu se poate, spusei. Timpul Îl luă cu el. PARTEA A TREIA 1. Partea a treia a acestei scrieri. Acum de la moartea tatei mi se părea că timpul trece fără noimă, Îl auzeam detunînd În marea lui aventură. Tata era departe de mine și-l iubeam imens. Învățătorul, venit cu unele treburi ale școlii la oficialitățile de aici, trecu spre prînzul zilei, la tribunal. Ne Îmbrățișarăm; părea În afara vîrstei pe care o avea, - spectator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Și-n totul e-o grea agonie.// Par casele triste castele.../ Amorul, aici, a murit/ Și poate că plîng la clavire/ Fecioare cu păr despletit...// Trec singur... și tare mi-e teamă.../ Și, unde mă aflu, nu știu -/ Vai, plopii detună orașul.../ Clavirile plîng în pustiu...” ( „Mister”)15) Deși mai rari decît castanii și teii, în timpul copilăriei lui Bacovia, plopii (menționați și în a doua din „Bucățile de noapte”) făceau parte din flora orașului și a regiunii înconjurătoare: „Plopul este reprezentat
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
amintește pe aceea a mamei proprii în poemul Biografie: „Știu eu, mama și-a zis că mă nasc într-o zodie bună! Plinului pântec așa îi cânta într-o noapte cu lună. Trăsnete reci de furtună vedea cum în zare detună. Știu eu, mama și-a zis că mă nasc într-o zodie bună, Ea mai vedea cum în șa voi sălta împreună Cu îndrăzneața fecioară-a pământului, brună, Și-n goana nebună vedea de pe-atunci cum răsună Tropotul lung și
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
În ăst loc osîndit, Cum el dintr-Însul raiul oriunde-nființează Și-și face fericirea din bine-nchipuit. CÎnd cîntă el, s-aude, veacurile răsună; CÎnd se Închină, cerul el Îl coboară jos; Dragostea lui e flăcări și ura lui detună, Blîndețea-i e seninul acel mai luminos. Ferice de acela pe care el slăvește! La nemurire zboară, ce el i-o pregătește: În buza lui e slava ce duhu-i și-a croit; În mînă-i e cununa ce-n veci stă Înverzită
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
era în apus. Focul își sălta limbi de pară micuță, Erau flămânzi și tata să cânte s-a pus. Cântecul vorbea despre-un țigan călare Care umplea aerul din pământ până-n cer. Galopa după o rândunică pe muchi și ponoare, Detunând scântei sub copita de fier. Rândunica fugea și țiganul cu dreapta în nouri După ea, în neștire. Cică rândunica se chema fericire... (...) Viața lui se mistuia în kilometri de drum. Pierduți de șir, au rămas să-și înjghebe-o colibă
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]