95 matches
-
să descrie dramaticele procese "biochimice" și "psihochimice" care au loc în interiorul tărîmurilor profunde ale formelor vii, în care există un "dans" neîncetat al legii și libertății, armoniei și sălbaticiei, determinării și nedeterminării, certitudinii și incertitudinii, vieții și morții, prolificității și devorării, ordinii și haosului, într-o infinită țesătura de relații, corelații și corespondențe ce poate fi numită o "țesătura a Secțiunii de Aur", de vreme ce, așa cum a subliniat Friedrich Cramer pe bună dreptate, Secțiunea de Aur este un element matematic fundamental ce
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
zgomot și culoare, aproape desuet-convențional, în pofida unor irizații de „mitocănie” (calculată) ori de frondă explicită. Într-un poem - memorabil ca exercițiu de terifiant buf - este evocată tortura foamei atroce, rezolvată absurd, urmuzian (dar și cu sugestii din G. Topîrceanu), prin devorarea propriului cap, după o ceartă cu viscerele. Atmosfera, anecdotica și folclorul boemei bahice și jovial-crapuloase sunt mult mai rar prezente în textele poetului decât ar lăsa-o de bănuit renumele său. Cea mai pregnantă compunere în acest registru este probabil
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288599_a_289928]
-
de nevoile procurării hranei și ale apărării de dușmani, a dus la dezvoltarea unor trăsături morfologice și de comportare care maximizează șansele fiecărei specii în această competiție. Prin multe dintre caracteristicile lor, panterele sunt foarte bine adaptate pentru prinderea și devorarea antilopelor, după cum prin caracteristicile lor antilopele sunt foarte bine adaptate pentru apărarea lor de acești prădători. „Este ca și cum panterele ar fi fost create de o zeitate, iar antilopele de o alta, rivală.“ În realitate, secvențele de ADN din corpul panterelor
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
din “doxa mundi”, sînt ușor modificate și exprimă atitudinea de adeziune sau de subversiune a naratorului. Regăsim jocul și în mînuirea ingenioasă a unor figuri narative precum focalizarea multiplă, descrierea focalizată și ambulatorie, în scena care întărește tematic oralitatea și devorarea în secvențele cu lupi și căpcăuni, în juxtapunerea dezinvoltă a registrelor diferite (uneori eroicul se învecinează cu burlescul, pateticul cu ironicul și zeflemeaua). Joaca și dezinvoltura se regăsesc și în juxtapunerea a două sau mai multe “moralitați” (învățăminte), care, opunîndu-se
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
cu vată însângerată"... "fut și la revedere"... etc. etc. în această lălăială-hăhăială lascivă apar și câteva - foarte puține - secvențe de poezie autentică. într-un poem intitulat Dragostea (și scris probabil de Mircea Cărtărescu) există de exemplu o reprezentare expresivă a devorării bărbatului de către femeie în actul dragostei: "blugii-i atârnau pe ea, bluzele fluturau pe ea/ coastele zdrăngăneau ca sticlele de bere/ sub țâțele ei nehrănite/ iar ea mânca, din el mânca/ îi sorbea ochii, îi sugea creierul/ îi lingea scrotul
Poezie cu unică folosință by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17328_a_18653]
-
își vor prelungi mizerabilitatea în alte mîini, în alte cocioabe, în alte suflete care le vor îndrăgi". Așadar conotațiile unei "morți vii", reprezentate de răutatea semenilor, de inconștiența cu care rîvnesc la bunurile materiale, de lăcomia lor "canibalică", întrucît implică devorarea ultimelor. Groaza devine bacoviană: "Să vezi cum ești asimilat cu pereții, cu golul, cu inexistența: ce poate fi mai sepulcral". Aviditatea și conștiința zădărnicie existenței, termeni aparent contrastanți, ce se potențează reciproc, alcătuiesc un cerc vicios: "Moartea bătrînei ca o
Formele inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17174_a_18499]
-
crispat și nemișcat, în întâmpinarea fiarei rapide, exersate în rapacitate, care nu se vede pe pînză, dar care e prezentă în tremurul și în frenezia vînatului ei. Atunci, ieșite din toropeală, simțurile sînt în alarmă spre a înlesni atracția și devorarea reciprocă dintre victimă și călău, dintre pacient și infirmieră, și "sinucigașii ideali" caută febril, cu stranii delicii, prilejul propriei distrugeri. A doua imagine-simbol asociată acesteia printr-un raport de contrarietate este legenda de care își amintește E. B., legenda dafinului
O metaforă-cheie by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/7522_a_8847]
-
și ea cu neînfrînată voracitate/ distant iubitoare hornul prăpăstios de stofă/cărămizie din care el însuși s-a decupat și respiră/încă nu liber fără a ști că e calea inexistenței./ nu am fost eu cel care și-a dorit devorarea în trepte ci/doar inaparentul portar teobald care fără să vrea/păzește grotele întrezărite pe drumu-n spirală/în peisajul uitat la fereastra picturii el însuși/lupă la poalele stîncii albastre: o liniște/fără trecut și viitor încremenit-n ghereta/portarului
Poezia ca bio-Biblio-grafie by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3508_a_4833]
-
poate produce cu adevărat pentru că procesul său interior de conștiință nu e dus până la capăt. Ragaiac vrea imperios să devină altul, dar fără să expliciteze resorturile și vinile, lăsate în penumbră. Scenariul simbolic al iernii alimentează conotațiile purității, după cum fantasma devorării transformatoare asigură disponibilitatea personajului de a deveni altul. Ca o ironie a sorții, Rusoaica posibilă din imaginație nimerește în sectorul prietenului Iliad, care o întoarce din drum. Există o rivalitate între cei doi în aspirația lor comună. Valia e numele
Bovarismul lui Ragaiac by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12003_a_13328]
-
aș fi rîs dacă diavolul/ mi-ar fi bătut la ușă pe nepusă masă. aș fi continuat/ să mestec poate ușor indispus carnea trandafirie/ a vizitatoarei mele de sus" ( următoarea vizită e la case mai mari). Negația consecventă conține autonegația, devorarea evoluează pînă la autodevorare: "mîinile înghit pîinea. am început cu nu și așa voi sfîrși./ deocamdată rup cu dinții din umăr plictisit de larma de-afară" ( mestec o singură dată). Imboldul asasin, "fenomen originar" al destinului biologic asumat, e încununat
Șansa "biografismului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14037_a_15362]
-
Viața poetului). Poezia lui Matei Vișniec se adună în jurul a două metafore obsedante; prima e ceea ce poetul numește explozia finală (în poeme precum Nu, nu sunt o insectă, Pe aceeași pedală, 2 ianuarie). Cea de-a doua metaforă obsedantă e devorarea (înghițirea, mestecarea, ronțăitul), proprie unei serii de "figuri lirice de o mare originalitate. Spațiul nu ne permite să insistăm asupra lor. Poate, cu altă ocazie.
Poezia și proza lui Matei Vișniec by Ioan Holban () [Corola-journal/Imaginative/14822_a_16147]
-
adio. Te-am iubit, te-am uitat ca pe un masacru al oilor... nu am urme de sânge - nici pomeneală de amintiri strânse între colți. Am vrut doar să-ți arăt lumea în toată splendoarea ei carnivoră: un fel de devorare de sine și, până la urmă, un fel de uitare a umbrei tale cu nume de ... Tu, până la urmă, cine ești, cine-ai rămas? Eu cine sunt, ce-am mai rămas? O mușcătură pe umărul unei zile de iarnă, o haită
La mila frontierei dintre noi by Traian T. Coșovei () [Corola-journal/Imaginative/5316_a_6641]
-
umed, singurătatea, aerul sufocant, întreaga mizerie a temniței ce i-a circumscris - caz rar - cea mai fragedă pruncie. Bilanțul afectiv e, firește, prudența îndurerată, circumspecția ce abia reușește a învălui revolta omului silit la inadaptare: Între sacrificiul de sine și devorarea de alții/ m-am ridicat în picioare ca un copil/ ținîndu-mă numai de pereții aceștia/ pe care întunericul umed se prelingea din tavan/ plin de sperma liliecilor morți./ N-am văzut niciodată o asemenea peșteră sau un tunel asemănător/ prin
Poet și cîntăreț by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17295_a_18620]
-
în zilele noastre. În această sută de ani, stomacul a dobîndit întîietate în fața minții și inimii. Clasa de mijloc preferă o formă care izvorăște din mijlocul trupului. Ba mai mult, chiar romanele înseși au fost create din osînza adunată prin devorarea altor romane. Să luăm, de exemplu, celebrul Don Quijote, de Miguel Cervantes. Don Quijote a înghițit un întreg veac de romane cavalerești. Un alt roman timpuriu faimos, Gargantua și Pantagruel al lui Rabelais, este atît de concentrat asupra mîncării, digestiei și îngurgitării
Andrei Codrescu despre Scris, citit și supremația bunicii by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/16218_a_17543]
-
a prevenit dezastrul. De fiecare dată, ca în Versetele satanice, povestea era acolo, scrisă, perfect articulată. Dar încă nu existau ochii pregătiți s-o citească. Cazul Rushdie șochează prin elementul de noutate: catastrofa istorică s-a manifestat mai întâi prin devorarea celui care, simbolic, îi descrisese contururile.
Final amânat by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4030_a_5355]
-
șters. A dispărut din memoria cărnii și frigul din case. La fel, bezna generală, când se întrerupea curentul, ori cele două ore de program TV cu realizările Marelui Conducător. Și totuși, în acei ani, așa cum exista o febră culturală, a devorării de cărți (ați evocat-o în convorbirile noastre), exista și o fervoare a prieteniei. Se poate spune că prietenia și solidaritatea erau valori tari în timpul regimului comunist, pentru a ajunge, după Revoluție, valori „slabe”, bune numai pentru idealiști întîrziați? Și
Convorbiri cu Dan C. Mihăilescu by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3739_a_5064]
-
nici o sursă oricând la îndemână pentru trasarea descendențelor. Ce vreți mai relevant decât radicalele diferențe dintre - bunăoară - poemele a la Arghezi? Scurt, tăios, turnat în matriță sintactică în primul caz. Fluent, elegiac și divinatoriu în cel de-al doilea. După devorarea masivului volum al treilea, puțini cititori vor rezista ispitei de a relua, întâi, Aripa stângă. Sunt extrem de curios câți dintre aceștia se vor abate, din când în când, prin paginile altor cărți semnate recent de Mircea Cărtărescu. Ca să verifice dacă
O decalogie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9443_a_10768]
-
lumii sale livrești, captiv și sclav al acesteia, sfîrșește prin a o distruge cu ajutorul cărții care a creat-o. O astfel de distrugere a cărților trimite cu gîndul la Urmuz care sesizează criza literaturii tradiționale și face o apologie a devorării acesteia de către bizarele sale personaje. Și personajele lui Ioan Es. Pop au un iz urmuzian, fiind hibride între om, obiecte și animale, metamorfoze eșuate, altele simbioze între om și spațiul artificial, sau simple excrescențe ale acestuia. Un singur exemplu, un
Cartea canibală by Ana-Maria Popescu () [Corola-journal/Journalistic/16312_a_17637]
-
zis „Eu sunt regele Iudeilor”, răspunzând: „Ce am scris, am scris!”. Crucificarea Dreptul roman al timpului cunoștea și admitea trei tipuri principale de executare a pedepsei capitale: decapitarea (decollatio), arderea (crematio) și crucificarea (crux). Uneori se mai recurgea și la devorarea de către animale (ferae). Cicero considera răstignirea pe cruce drept supliciul cel mai crud și mai îngrozitor (Împotriva lui Verres, 2, 5, 165), iar Fl. Josephus o situa dincolo de limitele suportabilității umane. Execuția se îmbina cu tortura, degradarea cu batjocura și
Iisus judecat de Pilat, cel mai important proces din istorie () [Corola-journal/Journalistic/66960_a_68285]
-
Janusz Wisniewski a declarat despre spectacolul ce tocmai l-a pus în scenă "textul Macbeth a devenit o forță care a dat naștere spectacolului de acum de la Craiova ,denumit „Apocalipsa după Shakespeare. Macbeth, pentru că viziunea lui Shakespeare despre destrămarea lumii, devorarea lui de întuneric, viziunea agoniei purificatoare este pentru mine acel „soare de aliat“, care - când îl găsesc - mă lasă să articulez ceea ce până acum a fost doar o intuiție și niște întrebări fără sfârșit. În spectacol vom folosi multe alte
Ultima premieră teatrală a anului, „Apocalipsa după Shakespeare. Macbeth“ by Badoiu Raluca () [Corola-journal/Journalistic/80486_a_81811]
-
nu mai puțin interesantă, trădînd ambivalența fundamentală a situației ospitaliere, marcată de tot felul de reguli de respectat și de transgresiuni, oscilînd între dorința de libertate și dorința de dependență. Ospitalitatea, în ambivalența sa, hospes/hostis, dezvăluie fantasma înghițirii, a devorării, a canibalismului. Să fii oaspete, înseamnă să te lași pradă unei disoluții a eului, ceea ce Derrida notează în legătură cu ospitalitatea absolută sau incondițională. Între logica darului și a contra-darului și cea a sacrificiului, există o legătură de complementaritate paradoxală. Derrida crede
Alain Montandon: Despre ambivalența pragurilor by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16956_a_18281]
-
în față.Tema canibalismului, a gazdei-căpcăun ca figură a unei ospitalități excesive este omniprezentă. O știm prea bine de la aventura lui Ulise la Calipso, care nu ar fi de altfel decît reluarea unei tradiții de povești foarte vechi. Înghițirea, îngurgitarea, devorarea sînt fantasme care reactivează o teamă originară în relație cu celălalt: pierderea identității, pierderea de sine și sfîșierea trupului. Astfel, spațiul refugiului este spațiul de regresiune, regresiune necesară permițînd înfruntarea dimensiunii de itinerariu a călătoriei. Nu voi intra în complexele
Alain Montandon: Despre ambivalența pragurilor by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16956_a_18281]
-
acest punct demonstrația lui Caillois devine de-a dreptul cuceritoare. Îi vom lăsa cititorului plăcerea de a o urmări pas cu pas. Ne vom mulțumi să remarcăm faptul că, stabilind în permanență analogii între o formă de comportament, la insecte (devorarea masculului de către femelă în timpul copulației, la mantidee), și o mitologie, la om (întreaga serie de povestiri despre spectre feminine, fecioare veninoase, creaturi demonice care își devoră amanții, pe scurt ipostaze ale femeii fatale, la propriu), autorul ajunge la concluzia că
Mitul pasiunii by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16143_a_17468]
-
prăjitor pîine ca să fac tartina pîine unt". N-aș vrea să închei pe un ton pesimist, pentru că nu-mi stă în fire. De aceea semnalez la final un fapt pozitiv, care mi-a încurajat speranța. În acest marasm național al devorării prepozițiilor am răsuflat ușurat cînd am văzut că, după dispariția celor autohtone, ne-am gîndit să importăm prepoziții pentru a reface specia. Am observat deunăzi că pe fruntea unui troleibuz scria atît: "VIA UNIVERSITATE". Inițial, resemnat cu moartea prepozițiilor, am
Furtul de prepoziții by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/11993_a_13318]
-
și gingiilor iepelor, înșfăcau acum hulpav hartane mari de berbec, fripte pe mangal, a căror grăsime li se prelingea în bărbi și pe postavul prăfuit al surtucelor. Guri lacome, buze-nsângerate, dinți gălbejiți. Era ceva violent și impudic în această devorare, ca de sfârșit de lume, pe care oamenii locului obișnuiau s-o practice public și festiv. Se ascundeau în schimb, rușinați, atunci când se împreunau cu femeile lor prin cotloane umede și întunecoase. Târgoveții prizau, mestecau sau duhăneau tabac ținut la
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]