276 matches
-
nu este chiar o "schimbare" sau o "evoluție" (că în cazul obiectelor naturale), ci o "creare și recreare" a tradițiilor lingvistice: emergentă însăși a limbii că tradiție. În acest sens, ființa limbii coincide cu devenirea ei istorică. 6. Sincronie și diacronie lingvistică. Din cauza reducerii convenționale a limbii la un singur sistem lingvistic ("limba funcțională"), sincronia (că studiu sincronic) este înțeleasă adeseori că descriere sistematică (sau structurală) iar diacronia nu că studiu al dezvoltării istorice a structurilor unui sistem ("gramatică istorică"), ci
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
În acest sens, ființa limbii coincide cu devenirea ei istorică. 6. Sincronie și diacronie lingvistică. Din cauza reducerii convenționale a limbii la un singur sistem lingvistic ("limba funcțională"), sincronia (că studiu sincronic) este înțeleasă adeseori că descriere sistematică (sau structurală) iar diacronia nu că studiu al dezvoltării istorice a structurilor unui sistem ("gramatică istorică"), ci și ca istorie a limbii. Totuși, în acest ultim sens, cei doi termeni ai opoziției nu sînt corelativi. Sincroniei îi corespunde nu numai descrierea sistemelor unitare ("gramatică
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
privește limba istorică, ci, în mod explicit, "limba noastră funcțională" (de fapt, schimbările pot fi considerate că exterioare sistemului însuși, în sensul că reprezintă începuturile constituirii altor sisteme, doar că sînt raportate la un sistem în mod rigid unitar). Iar diacronia saussuriană nu este istorie a limbii, ci - iarăși în mod explicit - considerație "atomista" a diferitelor fapte care modifică un sistem. Mai mult, distincția saussuriană nu este reală, ci doar metodologica. În realitatea limbii faptul "sincronic" (funcționarea) și faptul diacronic (schimbarea
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
două momente diferite, ci unul singur. În măsura în care schimbările sînt "interne" - adica rezultate ale unei dinamici proprii a tehnicii idiomatice, realizări de virtualități deja date ca atare (și orice schimbare este, într-un anume sens, "internă") - ceea ce este schimbare a normei ("diacronie") este funcționare a sistemului ("sincronie"); și ceea ce este schimbare a sistemului este funcționare a tipului lingvistic. Cu excepția faptului că ceea ce aplică subiectul vorbitor în actele sale de creație lingvistică nu este tehnică în mod istoric obiectivă a lingvistului, ci tot
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
știință: "C'est seulement par la typologie que la linguistique s'élève à des points de vue tout à fait généraux et devient une science"84. Distincția clasificare genealogica vs. clasificare tipologica a avut multă vreme la baza distincția primară diacronie vs. sincronie: "Compararea în plan sincronic a unor limbi apropiate nu din punct de vedere genetic, ci structural-formal în vederea unei clasificări a limbilor pe tipuri formează obiectul tipologiei lingvistice. Prin tipologie se înțeleg, de regulă, două lucruri: a) Determinarea (printr-
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
1. Completează armonios schemă normă-sistem, situîndu-se pe locul cel mai înalt în ierarhia "nivelurilor de tehnicitate". Această ierarhie apare astfel ca fiind alcătuită nu din două, ci din trei niveluri suprapuse: normă - sistem - tip. 2. Desființează antinomia dintre sincronie și diacronie, reducînd-o la o simplă problemă de metodă 122. Între "funcționarea" limbii și "constituirea"123 ei există o legătură organică. Separarea acestor două aspecte e posibilă numai pe plan metodologic. În realitate, ele nu constituie două momente distincte, ci unul singur
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
la o simplă problemă de metodă 122. Între "funcționarea" limbii și "constituirea"123 ei există o legătură organică. Separarea acestor două aspecte e posibilă numai pe plan metodologic. În realitate, ele nu constituie două momente distincte, ci unul singur 124. Diacronia de pe un plan apare că sincronie pe planul imediat superior. Schimbarea normei (motivată "intern") e o funcționare 125 a sistemului; schimbarea sistemului, o funcționare a tipului. 3. Permite îmbinarea, în metodologia cercetărilor lingvistice, a punctului de vedere genealogic cu cel
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
se poate ajunge, prin metoda reconstrucției, la forme (rădăcini) ale unor cuvinte din indo-europeană comună. În privința limbilor europene, probabil că din indo-europeană comună au plecat, într-adevăr, două mari ramificații, una balto-slavo-germană și una greco-italo-celtică, urmînd apoi ramificări succesive, în diacronie. O teorie opusă descendentei acestor limbi dintr-o limba mama comună este susținută de N.S. Trubetzkoy 239, idee sprijinită, printre alții, si de lingvistul sovietic N.I. Marr.240 Această "teorie inversă" susține că familia indo-europeană nu s-a format în
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
bibliografie și indici de Dorel Fînaru, Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza", Iași, 2009. Coșeriu, Eugen[iu], Prelegeri și conferințe (1992-1993), supliment al publicației " Anuar de lingvistică și istorie literară", Ț. XXXIII. 1992-1993, Seria A, Lingvistică, Iași, 1994. Coșeriu, Eugeniu, Sincronie, diacronie și istorie. Problemă schimbării lingvistice, Versiune în limba română de Nicolae Saramandu, Editura Enciclopedica, București, 1997. Coșeriu, Eugeniu, Teoria limbajului și lingvistică generală. Cinci studii, ediție în limba română de Nicolae Saramandu, Editura Enciclopedica, București, 2004. Coșeriu, Eugeniu, Zece teze
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
70, 71 determinare 25, 37, 71, 83, 90, 99, 126, 298, ~ externă (sintagmatica) 37, 65, 66, 71, 75, 83, 85, 101, ~ internă (paradigmatica) 37, 65, 66, 71, 75, 83, 85, 101 diacronic 36, 37, 59, 70, 75, tipologie ~a 52 diacronie 26, 27, 29, 35, 36, 38, 57, 66, 67, 69, 70, 76, 127, 138, 355, 379, 383, 387, 391, ~a normei 66, ~a sistemului 66 diafazic 27, 29, 34, varietate ~a (stilistica) 34, 228 dialect 13, 19, 20, 29, 34
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
că în funcțiile cazurilor, comparația adjectivelor etc.)" (ibid.: 195). Felul în care șunt antrenate aceste elemente în dinamică limbilor (care șunt sisteme deschise, supuse unei permanente deveniri) este surprins de Coșeriu în formularea următoare: "mișcarea normei fără mișcarea sistemului (sau diacronia normei în sincronia sistemului); mișcarea sistemului fără mișcarea tipului (sau diacronia sistemului în sincronia tipului)" (ibid.: 197)". Unul dintre exemplele selectate se referă la reducerea flexiunii adjectivului (sau a participiului adjectival), exemplificata frecvent de Coșeriu cu două versuri din poetul
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
care șunt antrenate aceste elemente în dinamică limbilor (care șunt sisteme deschise, supuse unei permanente deveniri) este surprins de Coșeriu în formularea următoare: "mișcarea normei fără mișcarea sistemului (sau diacronia normei în sincronia sistemului); mișcarea sistemului fără mișcarea tipului (sau diacronia sistemului în sincronia tipului)" (ibid.: 197)". Unul dintre exemplele selectate se referă la reducerea flexiunii adjectivului (sau a participiului adjectival), exemplificata frecvent de Coșeriu cu două versuri din poetul sau preferat: "Din ceas dedus adâncul acestei calme crește / Intrată prin
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
din practica lecturii semiologice privește constituția obiectelor la care se aplică. Dacă raportăm structura mitului la distincția saussureană clasică și omniprezentă în structuralism ca una din axele sale teoretice, dintre limbaj și vorbire, dintre cod și mesaj, dintre sincronie și diacronie, mitul apare ca o ființă de limbaj situată între limbaj și vorbire: "Față de limbă de o parte și față de vorbire de cealaltă parte, poziția lui ar fi într-adevăr analogă aceleia a cristalului ca obiect intermediar între un agregat statistic
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
un agregat statistic de molecule și structura moleculară însăși". (18/1, p. 278) Claude Levi-Strauss leagă această structură în folii a mitului de procedeul repetării din literatura orală și îi limitează răspândirea, singularizând situarea mitului între limbaj și vorbire, între diacronie și sincronie. Ea este însă mult mai răspândită, universală am putea spune pentru obiectele de studiu ale structuralismului francez, constituite mereu peste nivelul frazei, peste și cu planul semantemelor limbajului. Datorită acestei situări între limbaj și vorbire a mitului și
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
gramaticii, lingvisticii, stilisticii, retoricii și naratologiei, în raport cu problemele pe care continuă să le pună și cu interesul pe care îl suscită noțiunea de elipsă". Organizatorii îndemnau lingviștii să se înscrie la colocviu cu cercetări teoretice, descriptive sau tipologice, în sincronie, diacronie sau pancronie, privind "elipsa în diferite subdomenii ale lingvisticii: fonologie, morfosintaxă, relația structură formală / structură informațională / structură pragmatică, semantică, lexicologie, structură textuală", dar și "în retorică și în istoria ideilor lingvistice". Având în vedere aceste multiple exigențe, suntem tentați să
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
Bernardo, Libro di ricordi, Cesare Olschki (ed.), Le Monnier, Florența, 1954. Machiavelli and His Friends: Their Personal Correspondence, trans. și ed. James B. Atkinson și David Sices, Northern Illinois University Press, DeKalb, Ill, 1996. Martelli, Mario, "La struttura deformata: sulla diacronia del cap. III del Principe", în Studi di filologia italiană, 39 (1981), pp. 77-120. Mattingly, Garrett, Renaissance Diplomacy, Cape, Londra, 1955. ---, "Machiavelli's Prince: Political Science on Political Satire?", în The American Scholar, 27 (1958), pp. 482-491. Mazzeo, Joseph A
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
Friends: Their Personal Correspondence, trad. James B. Atkinson și David Sices, Northern Illinois University Press, DeKalb, 1996. Martelli, Mario, "Da Poliziano a Machiavelli. Sull'epigramma dell' Occasione e sull'occasione", în Interpres, 2 (1979), pp. 230-254. ---, "La struttura deformata: sulla diacronia del cap. III del Principe", în Studi di filologia italiană, 39 (1981), pp. 77-120. ---, Edizione nazionale delle opere di Niccolò Machiavelli, Salerno Editrice, Romă, 1997. Pellegrini, Marco, Ascanio Maria Sforza. La parabolă politică di un cardinale-principe del rinascimento, vol. 2
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
32 Frază "atâta timp cât era în viață (vivendo lui)" și critica aspră îndreptată către Louis al XII-lea sunt posibilii indicatori că Louis al XII-lea a murit în timpul scrierii cărții. Pentru alte motive Mario Martelli, în "La struttura deformata: sulla diacronia del cap. III del Principe", Studi di filologia italiană, 39 (1981), pp. 77-120, a sugerat deja că, parțial, capitolul 3 a fost scris într-o etapă ulterioară anilor 1513-1514. 33 Cecil H. Clough, "Niccolò Machiavelli 's Political Assumptions and Objectives
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
o abatere temporară, de altminteri, a republicanului Machiavelli. 45 William J. Connell, "Introduction", în Niccolò Machiavelli, The Prince with Related Documents, Bedford/St. Martin's, Boston, 2005,, pp. 19, 33n. 32, 49n. 26. 46 Mario Martelli, "La struttura deformata: sulla diacronia del cap. III del Principe", în Studi di filologia italiană, 39 (1981), pp. 77-120. 47 Black, "Notes on the Date", pp. 33-34. 48 Baron, "The Principe". 49 Carlo Dionisotti, "Machiavelleria ultima", în Rivista storica italiană, 107(1995), pp. 20-28 (22-23
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
cadrului referențial furnizat de experiență senzorială și, nu în ultimul rând, sunt caracterizate de subiectivitate 57. Toată controversa legată de funcția imaginației provine dintr-o eroare teoretică. Nu rezidă în intenția mea critică să prezint evoluția conceptului de "imaginație" în diacronie, ci doar să facilitez înțelegerea să și a rolului său în cadrul poeziei vizionare. R.G. Collingwood oferă cea mai bună sinteză a celor trei pași parcurși de teoria imaginației în gândirea occidentală: "(1) Celor mai mulți dintre filosofii secolului al XVII-lea le
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
îl hipnotizează pe Vladimir și nici prin execuția "inimitabila", ci prin puterea muzicii ei de a evocă amintiri. În narațiunea acestor amintiri Eliade renunța la povestirea în imagini și acțiuni descriind sentimente, gânduri, trăiri și impresii, toate amestecate într-o diacronie accelerată. Nu mai avem timp să observăm decorul sau amănunte gestuale sau mimica. Ceea ce contează este impresia, retrăirea lor subiectivă de către personaje, nostalgia. Imaginea lasă loc scriiturii. Eliade revine la povestirea filmica în momentul trecerii lui Antim în timpul fantastic. El
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
a se vedea lecția anterioară). Evident, această perspectivă nu este greșită, dar limitată. Dacă dorim să cunoaștem situația la un moment dat (sincronie), atunci vedem că individul se adaptează (se integrează) organizației, respectându-i normele. Dacă vrem să Înțelegem procesul (diacronie) prin care se ajunge la un anumit stadiu de coeziune, atunci viziunea menționată nu mai este lucrativă. Integrarea <footnote Termenul de integrare provine de la rădăcina latină „tag” - a atinge, a impresiona, de unde derivă „integer” - cel afectat, unit. Problematica integrării a
Psihosociologia managerială by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/204_a_187]
-
ori explicații ceva mai docte, luate probabil dintr-o enciclopedie aflată la îndemână, de n-or fi cumva reminiscențele lecturilor din vremea nu de mult apusă când făcuse oarece pasiune pentru arheologie. Expertiza impune anumite rigori: întâi indicarea "motivului", în diacronie ("zeul e reprezentat dormind, ceea ce nu putea să fie un motiv plastic înainte de epoca elenistică"), apoi descoperirea sursei, atribuirea ("e din cercul lui Lisip, dacă nu chiar din dalta marelui maestru")31. Chiar dacă nu convinge întru totul, exprimarea uimirii denotă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
dar abisurile sale închid obscurități care se sufocă chiar în preaplinul lor. Aici, opțiunea ar fi fuga de literatură, dintr-o criză de literatură, pentru literatură în matematică. Abordarea poeziei și a matematicii este posibilă pe două căi: „cea a diacroniei”<ref id=”7”>Solomon Marcus, apud Gzorgz, Mandics, Ion Barbu Gest închis, Editura Eminescu, București, 1984, p.23</ref>, urmărind retrospectiv evoluția evenimentelor, până în negura vremurilor, și cea „a sincroniei, analizând realitatea lor contemporană”.<ref id=”8”>Basarab Nicolescu, op. Cit
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
demontate: în primul rând, "ortodoxismul ca formă interbelică a vechiului tradiționalism" este un concept total inoperabil pentru simplul motiv că dezbaterea din perioada interbelică se purta asupra relației dintre Ortodoxie și națiune; în al doilea rând, a discuta despre o diacronie ortodoxă în termenii: în anii '20 ai secolului XX, Ortodoxia "era un curent mai mult spiritual și cultural"; în anii '30, ea a devenit "un curent politic, adesea cu atitudini extremiste, xenofobe, autarhice" este contraproductiv în măsura în care Ortodoxia nu se confundă
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]