113 matches
-
1976), pp. 181-196. b) Diadoh de Foticeea Fotie (Biblioteca, cod. 231) îl amintește pe Diadoh, episcop de Foticeea, în Epir, printre adversarii monofiziților în anii conciliului de la Calcedon; însă la conciliul din 451 episcopul de Foticeea se numea Ioan, deci Diadoh trebuie să fi ajuns episcop mai tîrziu. Oricum, în 457 apare printre semnatarii scrisorii trimise de episcopii din Vechiul Epir împăratului Leon I în urma asasinării lui Proterios de Alexandria (cf. pp. 000-000). Diodoh trebuie să se fi născut așadar prin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
prin 400; murise în 486, cînd Victor din Vita îl laudă în Istoria persecuțiilor vandalilor. Cum opera sa principală se adresează călugărilor, e posibil să fi fost el însuși monah, poate chiar responsabil al unei comunități. S-a spus că Diadoh ar fi putut fi dus la Cartagina de flota lui Genseric, împreună cu persoanele de vază din Zakynthos, în urma unui raid în Epir efectuat între 467 și 474 (Marrou). Dintre operele sale, cea mai importantă este intitulată O sută de capitole
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
practic (o centurie), de Maxim Mărturisitorul în secolul al VII-lea (patru centurii Despre iubire, două Despre teologie și întrupare), de Talasie (patru centurii Despre iubire și despre cumpătare) și așa mai departe. Cele o sută de capitole ale lui Diadoh sînt gîndite ca o introducere globală la viața duhovnicească; ele sînt precedate de zece definiții ale unor virtuți fundamentale (credință: „gînd despre Dumnezeu, departe de orice dorință [apathês]”; speranță; răbdare; lipsa lăcomiei etc.), cărora le urmează un al doilea titlu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în capitolele 90-100 autorul se ocupă de nivelurile cele mai elevate ale acestui itinerar, de încercările venite din suferință, de umilință, de necesitatea de a veghea pînă la sfîrșit. Multă vreme, s-a subliniat influența lui Evagrie Ponticul asupra lui Diadoh, care a fost catalogat drept adversar al messalianismului; studiile lui H. Dörries au demonstrat însă că el e mai degrabă reprezentantul unui messalianism moderat și că influența lui Macarie (cf. pp. 000-000) e mai mare decît a lui Evagrie. Diadoh
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Diadoh, care a fost catalogat drept adversar al messalianismului; studiile lui H. Dörries au demonstrat însă că el e mai degrabă reprezentantul unui messalianism moderat și că influența lui Macarie (cf. pp. 000-000) e mai mare decît a lui Evagrie. Diadoh se deosebește de acesta în special prin faptul că acordă o mare importanță experienței și percepției sau simțului (aisthêsis) intern, cu valoare de criteriu decisiv în discernerea duhurilor. îl apropie de messalianism - și îl separă de un adversar necruțător al
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
curăță de păcate, nu purifică și duplicitatea voinței, consecință a păcatului (78). Omilia pentru înălțarea la Cer a lui Cristos e interesantă întrucît apără doctrina calcedoniană a celor două naturi inseparabile într-un singur ipostas în Cristos întrupat. Viziunea Sfîntului Diadoh este un schimb de întrebări și răspunsuri; cel întrebat e Ioan Botezătorul, care vorbește despre botezul lui Isus, despre ființele umane care îl vor vedea pe Dumnezeu cînd vor fi nepieritoare și, în sfîrșit, despre natura îngerilor. O Cateheză ce
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cel întrebat e Ioan Botezătorul, care vorbește despre botezul lui Isus, despre ființele umane care îl vor vedea pe Dumnezeu cînd vor fi nepieritoare și, în sfîrșit, despre natura îngerilor. O Cateheză ce apare în unele manuscrise sub numele lui Diadoh, însă în cele mai multe sub cel al lui Simion Teologul, a fost atribuită de cei mai mulți cercetători acestuia din urmă sau unui elev al său; sub formă de întrebări și răspunsuri, sînt abordate teme precum raportul lui Dumnezeu cu lumea, cunoașterea angelică
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Ormilia (Grecia continentală) este, fără îndoială, una dintre cele mai vii și profetice voci ale teologiei ortodoxe contemporane. Există câteva referințe implicite ale părintelui Emilianos la învățăturile Părinților filocalici, între care un loc proeminent îl ocupă Evagrie Ponticul, Grigorie Teologul, Diadoh al Foticeii, Ioan Scărarul, Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin, Teolipt Filadelful și Calist Catafighiotul. Față de doctrina teologică a acestor Părinți ai Bisericii, părintele Emilianos nu aduce nimic nou. Limbajul prin care-și exprimă trăirea nu are un precedent recent. Geniul retoric
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
colonia militară din Elefantina, despre care am discutat mai înainte (cf. 5.4.d), cu excepția corespondenței cu Ierusalimul, a dispărut fără să lase urme. Conform lui Josephus Flavius (Ant. XII 1 ș.u.) Alexandru cel Mare și al doilea dintre diadohi (succesorii săi), Ptolemeu I Lagidul, la sfârșitul secolului al IV-lea î.C., au deportat în Alexandria un grup de prizonieri iudei capturați în timpul cuceririi Ierusalimului, dând naștere„diasporei” din Alexandria. Și aceasta s-a bucurat de prestigiu mai ales
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
se aflau inițial în cercurile clasei culte; succesiva lor divulgare prin disputa cinico-stoică a avut efecte distructive asupra credinței altor medii mult mai populare; decadența religiei clasice grecești a fost facilitată și extinderile politice din bazinul mediteranean oriental. Perioada domniei diadohilor (323-146 a.Chr.) a dus la definitiva dizolvare a vechilor orașe-stat ale Greciei antice, contribuind la rândul ei la destrămarea cultelor religioase sprijinite până atunci de acestea ori de ligile lor. În Orient, cetățile elenistice de dată recentă, prin posibilitățile
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
10, 17), și este o credință care e adeverirea lucrurilor nădăjduite (Evr. 11,1)”. (Marcu Ascetul, Despre cei ce-și închipuie că se îndreptățesc prin fapte, cap. 100, în Filocalia..., vol. I, p. 263) „Definiția credinței: cugetare nepătimașă despre Dumnezeu”. (Diadoh al Foticeii, Definiții, nr.1, în Filocalia..., vol. I, p. 338) „Dumnezeiescul și marele Apostol, definind ce este credința, zice: Credința este ipostasul celor nădăjduite și dovedirea lucrurilor celor nevăzute (Evr. 11, 1). Iar dacă cineva ar defini-o și
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
vor fi la fel de lepădate. Căci credinciosul trebuie să-și arate credința aducând Domnului fapte. Pentru că nici părintelui nostru Avraam nu i s-ar fi socotit credința spre dreptate, dacă nu ar fi adus pe fiul său ca rod al ei”. (Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic despre viața morală, despre cunoștință și despre dreapta socoteală duhovnicească, cap. 20, în Filocalia..., vol. I, p. 345) „Domnul a împreunat păzirea tuturor poruncilor cu dreapta credință, știind că nu e cu putință să-i aducă
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
norodului său, atâta la cele trupești și trecătoare, cât și la cele sufletești și duhovnicești, măcar că nu are acea vrednicie (arhierească), iară plata îi iaste de la Dumnezeu întocmai cu episcopii cu carii ar fi mai râvnitori și să face el diadoh apostolilor, carii sunt împărați și preoți ai bisericii, de vreme ce dimpreună lucrează cu Dumnezeu, pentru mântuirea lumii. (72)] Ritualul de înscăunare prevedea și participarea obligatorie a "țării", drept garanție a validității mărturiei lăsate posterității; asistența publică era totodată și cel dintâi
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
din perioada formării marilor imperii care au marcat Începutul istoriei. Necesitățile administrative au dat naștere unei birocrații la Înălțimea mijloacelor tehnice ale vremii. Până la cuceririle lui Alexandru cel Mare, statele nu au fost decât În mică măsură multietnice. Alexandru, apoi diadohii săi au construit imperii cu etnii foarte variate. Însă diferențele etnice par să fi fost prea puțin luate În seamă și nu au dat naștere unor atitudini discriminatorii. Greaca și aramaica permiteau schimburi interculturale. Imperiul Roman avea să adopte, cel
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
este cel care își manifestă în om libertatea și îl face capabil de ea ; c) faptul că libertatea constă într-o creștere infinită, care se amplifică potrivit expresiei lui Grigore de Nyssa din începuturi în începuturi, prin începuturi fără sfîrșit. Diadoh al Foticeei imaginează, de pildă, creșterea în mod analog realizării unei opere de artă : reflexul chipului divin din om e curățat și actualizat în atelierul Duhului Sfînt, care înalță chipul sufletului din strălucire în strălucire [subl. n.], dăruindu-i pecetea
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
pecetea asemănării. Cusanus a tematizat matematic această creștere potrivit tinderii intelectului spre Limita infinită care, din străfundul omului, îl atrage pe acesta către zenitul suprem. Deificarea omului (theosis), ca și pecetea (kharaktŒr) asemănării, la care, printre mulți alții, se referă Diadoh, desemnează tocmai condiția creșterii fără capăt, participare umană la libertatea totală a realului absolut. Pentru aceeași participare, Eckhart a folosit, între multe alte analogii, imaginea comercială a pieței unde divinul caută suflet doritor de infinitatea Sa. Potrivit metafizicii eckhartiene, trăsătura
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
nasul băștinașilor în religia cărora aceste animale erau considerate sacre. Alexandru Macedon distruge cu sabia imperiul persan ce stăpînea și Egiptul, punînd temeliile orașului Alexandru în anul 331 î.e.n. După moartea viforosului macedonean, imperiul lui se împarte între generali iar diadohul Ptolomeu Lagos primește satrapia Egipt în anul 323 î.e.n. și în 306 î.e.n. se proclamă rege, ținutul Palestinei aparținînd acestui rege. În anul 192 î.e.n. Palestina cu Iudeea trece sub controlul sirian a lui Antiohos lll, iar iudeii l-au
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
este cel care își manifestă în om libertatea și îl face capabil de ea ; c) faptul că libertatea constă într-o creștere infinită, care se amplifică potrivit expresiei lui Grigore de Nyssa din începuturi în începuturi, prin începuturi fără sfîrșit. Diadoh al Foticeei imaginează, de pildă, creșterea în mod analog realizării unei opere de artă : reflexul chipului divin din om e curățat și actualizat în atelierul Duhului Sfînt, care înalță chipul sufletului din strălucire în strălucire [subl. n.], dăruindu-i pecetea
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
pecetea asemănării. Cusanus a tematizat matematic această creștere potrivit tinderii intelectului spre Limita infinită care, din străfundul omului, îl atrage pe acesta către zenitul suprem. Deificarea omului (theosis), ca și pecetea (kharaktŒr) asemănării, la care, printre mulți alții, se referă Diadoh, desemnează tocmai condiția creșterii fără capăt, participare umană la libertatea totală a realului absolut. Pentru aceeași participare, Eckhart a folosit, între multe alte analogii, imaginea comercială a pieței unde divinul caută suflet doritor de infinitatea Sa. Potrivit metafizicii eckhartiene, trăsătura
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
cunoștință, încredere, iubire și ascultare de Dumnezeu. Este viața tainică de unire cu Dumnezeu și urcușul spre Dumnezeu al omului credincios, al sensibilității fără sfârșit a omenescului din el și care se realizează prin îndelungate eforturi și năzuințe. După Sfântul Diadoh al Foticeii, scopul vieții duhovnicești este unirea sufletului cu Dumnezeu prin dragoste. Unirea cu Dumnezeu nu se poate realiza în afara rugăciunii, căci rugăciunea este o legătură personală a omului cu Dumnezeu. Această unire trebuie să se înfăptuiască în persoanele umane
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
prăznuite după vechiul calendar iulian: la 19 decembrie 1921- Sf. Nicolae, la 6 ianuarie 1922 - Crăciunul anului 1921, iar la 13-14 ianuarie 1922- Anul Nou. Vineri, 6 ianuarie. Întreaga Familie Regală (Regele Ferdinand, Regina Maria, fiicele Ileana, Elisabeta - căsătorită cu diadohul George al Greciei -, Mignon, cerută în căsătorie de Alexandru, regele Serbiei), sărbătorește Crăciunul la Carol și Sitta. „Totul era minunat aranjat și fiecare a primit lucruri foarte drăguțe <...> După ce s-a terminat propria noastră ceremonie de familie, la care a
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
recepție, gara vedea aliniindu-se de-a lungul șinelor delegațiile străine înzorzonate și multicolore. Regele Bulgariei, pe cap cu un pompon nemăsurat de mare, prințul Nikita al Muntenegrului, socrul noului rege, în ținută de general muntenegrean cu fustanelă albă, și Diadohul 50 Greciei, Constantin, erau în fruntea misiunilor străine. Deodată, un sunet de sirenă anunță sosirea trenului, precedat de o locomotivă ștafetă. Un vagon-salon, un furgon cu uși glisante, deschise, lăsînd să se vadă catafalcul acoperit cu drapelul italian, înconjurat de
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
un posibil atentat, împingîndu-l sub proțapul de la afetul de tun pe care era pus sicriul regal. Șeful meu, domnul Alexandru Catargi, se trezi într-o străduță laterală cu un băiețel agățat de poalele uniformei sale brodate cu aur. Cît despre Diadoh, el trecuse prin gardul metalic al Băncii, dar nu mai reușea să revină pe aceeași cale din cauza epoleților uniformei, așa că a fost nevoie să fie chemat portarul pentru a-l recupera pe prințul moștenitor al Greciei, după ce s-a restabilit
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
văzut defilînd o armată întreagă. Abia mai tîrziu, odată cu declarația de război din octombrie, această adunare de trupe a căpătat adevăratul ei sens, acela de repetiție generală. Sărbătorirea celor 18 ani ai prințului Boris, anterioară (ianuarie), adusese invitați de marcă: Diadohul Greciei, generalul d'Amade ce urma ca în caz de război să ajungă șeful unei armate, în Franța, și marele duce Andrei Vladimirovici 111, care încă nu se hotărîse să ia în căsătorie pe steaua dansului, celebra Kșeșinskaia. Principele Moștenitor
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
era, pe asemenea vremuri noi, să căsătorești prințesele, suverana mi-a cerut invocînd "prestigiul" pe care îl aveam, după părerea sa, pe lîngă copiii săi s-o "instruiesc" pe prințesa Elisabeta, ca să renunțe la hotărîrea de a-i trimite înapoi Diadohului George al Greciei portretul și de a rupe în felul acesta logodna care era ca și încheiată. Misiune mai mult decît delicată, al cărei eșec fu, pentru moment, complet. Deși îl elogia în termeni nemăsurați pe prințul grec, prințesa considera
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]