1,929 matches
-
Woillard (sax bariton) reprezintă interfața dintre trecut și prezent, iar Bertrand Peigne (sax sopran) și Laurent Blanchard (sax alto) constituie noile fișiere ce întregesc un soft fiabil și competitiv. O formulă, i-aș spune, matematică prin voluptatea cu care particularizează dialectic orice abordare intepretativă ori prin voința statornică de a generaliza metodic o anume schemă de program, dispusă Hamiltonian, pe un registru foarte amplu de gusturi și orizonturi de așteptare. Așa se face că Emphasis-ul este astăzi adeptul spectacolului total: muzică
Soliști,dirijori, orchestre by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10356_a_11681]
-
este permanentizată însăși ideea „lipsei de temeiuri”, pe care o dezvoltă filosoful rus Lev Șestov. (2) Un al doilea set de considerente se referă la tipul de funcție pe care îl realizează acești doi compozitori, Schönberg și Stravinski, în succesiunea dialectică a generațiilor de compozitori și, implicit, a perioadelor stilistice. Iar această dialectică o putem formula în termeni de incitare-inhibare a opțiunilor pentru extrapolarea identității sau a alterității, ceea ce ar putea fi traductibil în termeni de deschidere-închidere a unui ciclu cultural
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
în fenomenul de dispersie a romantismului care într-un mod direct a contribuit la relevarea primei avangarde europene. Aici ajungem la un alt contra-argument adus imaginii evoluției liniare, imperturbabil de progresiste, în conceptul de criză că un coeficient al binomului dialectic antic-modern sau vechi-nou. Lucrurile ajung să funcționeze atunci când sunt reprezentate în interiorul unui câmp dinamic, mai degrabă decât aliniate că vagoanele garniturii unui tren și orientate univoc într-o singură direcție. Criză presupune (1) o dispersie ulterioară, dar și o (2
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de cristalizare și dispersie<footnote Ideea relaționării modern/postmodern după logică binomului clasic/romantic se regăsește în articolul "Postmodernism" (The New Grove Dictiionary of Music and Musicians, 2nd edition, London: Macmillan, 2000) aparținând muzicoloagei americane Jann Pasler: "... the modern/postmodern dialectic is an alternating aesthetic cycle like classic/romantic...". footnote>. În egală măsură, putem asocia clasicismul că tensiune obiectivizantă, pe când romantismul va tinde înspre radicalizarea subiectivității. Chiar mai mult, putem încerca aplicarea acestui binom cel puțin la succesiunea etapelor stilistice cuprinse
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
a stării de fapt. Ineditul situației pune în imposibilitate funcționarea binomului clasicism-romantism, de aici decurgând o gamă largă de interpretări alternative care nu întârzie să apară. Ideea acestei succesiuni stilistice, mai mult sau mai putin coerentă, văzută prin "vitraliul" binomului dialectic clasic-romantic, este completată, daca nu și contracarata, de un titlu (deja citat mai sus) formulat sub forma unei interogații precum Le postmodernisme en musique: aventure néo-baroque ou Nouvelle aventure de la modernité? (s.n. - O.G.) de Francis Dhomont<footnote Francis Dhomont
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
metanarațiunilor că și grile restrictive de lectură eliminatorie a fenomenelor artistice determina un aflux inimaginabil de extins și consistent de conținuturi și idei marginalizate și chiar ignorate, transformând câmpul activităților artistice dintr-un tribunal inchizitorial și confruntare obligatorie a contrariilor dialectice într-un banchet rabelaisian cu intrare liberă. În același sens, a adoptării unui punct „optic” modernist, putem interpreta și problema „impurității” de care dă dovadă câmpul activităților muzicale postmoderne în opinia lui Guy Scarpetta în cartea intitulată L’Impureté (Editură
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
componența a Trilogiei culturii, Blaga a stabilit că de vreme ce românul era adăpostit în așezări uneori sătești, mai adesea însă în cătune de munte sau în stînile ciobănești a determinat "o ăretragereă din istorie, și din toate posibilitățile ei ritmice și dialectice, într-o viață nu lipsită de cultură, nu despoiata de forme, dar anistorica". Iar "viața anistorica e stăpînita de categoriile și de imperativele organicului". Și "Poporul românesc ăboicotînd istoriaă se retrage, mocnind interior, într-o viață de tip organic... Boicotul
PE MARGINEA UNOR MITURI FONDATOARE by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17679_a_19004]
-
Mă simțeam solidar cu prietenii mei din Varșovia și actul de a rupe cu ei mi se părea neloial... Atitudinea mea față de nouă religie laică și, în primul rînd, față de Metodă pe care se baza (Metodă Diamantului, adică a materialismului dialectic, însă nu în accepțiunea lui Marx și Engels, ci în aceea a lui Lenin și Stalin) era neîncrezătoare. Aceasta nu înseamnă că, la fel ca alții, nu-i simțeam puternică influență. Mă străduiam să mă conving că reușesc să-mi
TULBURăTORUL TABLOU AL UNEI EPOCI by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17696_a_19021]
-
îl numește și Blaga 7) - pentru că are mai multe legături cu iraționalitatea "tăgăduitoare și sterilă" decât cu "inconștientul organic, creator". Și în filosofia europeană din jurul anilor '30, la care se referea Blaga, demonicul își păstra valențele pozitive sau, cel putin, "dialectice", de creator și distrugător de forme, în opoziție cu satanicul, care este "numai distrugător", numai "negativ". Tot în sensul noțiunii - sau, mai bine zis, a stihiei - paradoxale de demonic, așa cum a acreditat-o Goethe, Hans Hartman, într-o carte din
Geniu si demon by Ioana Lipovanu () [Corola-journal/Journalistic/17784_a_19109]
-
Cum și l-ar fi putut juca în deplină tăcere și non-comunicare? Marrou crede că o astfel de dragoste, a declarației înflăcărate și legămîntului la muțenie totodată, nu a fost și nu poate fi viabilă ontologic, ci rămîne un "moment dialectic", cum îl numește el. De aceea, conchide istoricul francez, poezia trubadurilor a murit repede, vlăguindu-se singură în imposibilă ei dualitate. Că și Duby ori alții care au scris despre iubire, femei și bărbați în Evul Mediu, Marrou e istoric
O istorie literară a iubirii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18029_a_19354]
-
Preludiul nr. 15 (povestea lui Georges Sand evocând amorul și frisonul nopților de la Palmă de Majorca) într-o cascadă de lacrimi confidențiale produse de un mare bolnav. Nedreaptă judecată. Lamentația a fost pentru Chopin o indecentă insuportabila. Mai curând jocul dialectic între reticența și mărturisire este de observat. Acesta îl atașează lui Mozart și așa trebuie înțeles cultul lui pentru un Amadeus căruia nu ar fi îndrăznit să-i cerceteze păcatele existenței cotidiene. Ce însemnătate au ele și demitizările care uită
Moartea calului alb by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/17559_a_18884]
-
iubirii celeste s-a îmbinat cu jugul slăbiciunilor lumești. Volumul este o suită de trei cuvîntări, presărate pe alocuri cu versuri de circumstanță, în care fiecare preopinent își prezintă filosofia. Cele trei poziții sunt ireconciliabile și, ca într-o schemă dialectică avant la lettre, întîlnim aici pașii punerii, contrapunerii și compunerii. Primul vorbitor, Perottino, dă glas „tezei pesimiste”: iubirea se hrănește din plăcere, e act rudimentar aducător de voluptate, și cînd plăcerea ia sfîrșit fornicația e urmată de o decepție pe
Perorație calofilă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2522_a_3847]
-
și modelele pactului autobiografic rezumă un scenariu etic al unui exil care începe „de la 5 ani” „din cauza unui dictator și a ideologiei sale, s-a desăvârșit la 50 de ani, din cauza altui dictator și a unei ideologii aparent opuse”. Raportul dialectic dintre moarte, suferință și salvare nu e lipsit de un fundament inițiatic, alcătuit din meandrele rememorării, din experiențele revelatorii ale suferinței sau din spasmele unei dureri mereu reînnoite. Inițierea în spațiul „Jormaniei” socialiste, evocată și în cărți dinainte (Despre Clovni
Recursul la memorie by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/2433_a_3758]
-
Momentelor dacă sităm acest termen în contextul teratologicului sau al patologicului”. Angelo Mitchievici este convins că ceea ce este remarcabil la Caragiale ține de „conservarea celei de-a doua lecturi, al celui de-al doilea sens ca virtualitate și de tensiunea dialectică pe care acest sens îl întreține cu cel al lecturii derizive”. De asemenea, la fel de ingenioase analitic sunt considerațiile despre Caragiale și Cercul Literar de la Sibiu și cele despre analiza filmului De ce trag clopotele, Mitică? Cea din urmă antologică. În toate
Prospețimi Hermeneutice by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2390_a_3715]
-
fade - nu vor atinge niciodată esența acestui tip de vulgaritate. Ele reușesc doar să circumscrie la centru ceea ce încă lipsește; suverane și pudice, întorc spatele, în loc să angajeze. E nevoie de ceva mai mult, de o pătrundere pragmatică și mai subtil dialectică.
Emancipare cu preț redus by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16779_a_18104]
-
Balotă ne înștiințează că, în sfîrșit, a descoperit "valorile socialiste în cele mai de seamă realizări ale literaturii noastre contemporane".(...) De la Dante la Ivașcu și Ivasiuc - iată unde duce, în România, hermeneutica "lucidă" a lui Nicolae Balotă, conjugată cu materialismul dialectic! Vorba lui Miron Costin: nasc și la noi... hermeneuți!". Ca și: "Aurel Dragoș Munteanu nu și-a dezvăluit adevărata față decît după întoarcerea din Statele Unite unde nu devenise, de azi pe mîine, cel mai mare autor universal. A hotărît atunci
Glose la Virgil Ierunca (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16857_a_18182]
-
austriece, autorul o demonstrează subtil și cu prisosință; că el are totodată substanță filosofică, iată ceva ce nu mai trebuie demonstrat (îi rămâne doar să prevină cititorul asupra ușoarelor modificări - uneori - a unor semnificații consacrate). Cât despre tensiunea internă, profund dialectică, a relației, se vor afla suficiente ocazii pentru formarea unei opinii în acest sens: Brentano, Mach, Meinong, Weininger, Ebner, Schlick, Wittgenstein etc. Tonul lui Kampits, degajat și întrucâtva ludic, constituie privilegiul celui care își stăpânește foarte bine subiectul și care
Filosofia de vacanță by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16948_a_18273]
-
a lui Erich Fromm, titlul de mai sus rămâne unul de referință. Paradoxal, provocator, angajat, el este o marcă inconfundabilă a dialecticii insurgente care caracterizează atât de total gândirea Școlii de la Frankfurt. Ca moștenire hegeliană trecută prin vamă marxistă, perspectiva dialectică va fi dublată (începând cu 1926, în cazul lui Fromm) de asimilarea entuziastă a freudismului: căci se simte nevoia unei completări de substanță a viziunii macrosociale cu trimiteri la individualitatea concretă, complexă, vie, fără de care nu se poate concepe autentic
Vindecarea eului by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16998_a_18323]
-
la părinți acceptabili care îl acceptă pe erou ca subiect. Văd în termenul însuși de "Hausmärchen" semnul evident că povestea are o funcție domestică: poveștile casei vorbesc de cămin, de ospitalitatea domestică. Faptul de a pierde și a regăsi animă dialectic povestea. În Cei șapte corbi, "piticul aduse mîncarea pe șapte farfurioare și în șapte păhăruțe și din fiecare farfurioară surioara mîncă un pic, din fiecare păhăruț bău nițel; dar în ultimul ea lăsă să-i cadă inelul pe care îl
Alain Montandon: Despre ambivalența pragurilor by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16956_a_18281]
-
află la putere și în lipsă de altceva, ca paradox... Închei citatul. Revin la cei doi. Care mai spun, cu agerimea lor, că ce consideră primejdios chinezii e ca burghezia asta să se instaleze cu timpul și la ei, nu dialectic necesar, ci prin comuniști chinezi învîrtiți și care prin corupție și altele se îmbogățesc rapid, chit că din cînd în cînd li se taie mărimilor capul în public, prin piețe ca în evul mediu, epocă istorică destul de convenabilă unor asemenea
Miscellanea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16987_a_18312]
-
de autoritate moral-juridică. Într-un eseu mai vechi, am privit puterea constatativ, explicând-o prin cauze și ordonând-o în tipuri. Acum, vom trece de la ce este la ce trebuie să fie. Ridicată în plan axiologic și integrată în opoziția dialectică "bine-rău", puterea apare ca fiind supusă unui proces de bipolarizare: unele manifestări ale ei se vădesc juste, iar altele injuste; lucrarea ei se bucură uneori de aprobare, recunoaștere și este durabilă; alteori decade și cade fie violent, prin revoluție, fie
LEGITIMITATEA PUTERII by Paul Alexandru Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/16938_a_18263]
-
nu-i rămân de altfel indiferente filosofiile pe subiect ale diferitelor epoci, și nici accepțiunile și ilustrările curente. Termenii cardinali ai discursului său: plăcerea, visul, rutina, obsesia sănătății. Relația lor în mișcare, adesea contradictorie, poate fi stăpânită doar prin agerime dialectică. E interesant cum un discurs care s-ar fi adecvat cu succes și anilor '60 (desigur, mult mai vag ideologic) corectează azi acuze aduse mentalității burgheze de către figuri legendare precum acei papi intransigenți ai situaționismului, Raoul Vaneigem și mai ales
Ecografii pentru sănătatea zilnică by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15918_a_17243]
-
dl Alexandru George? Păcat că ne-a stricat inocenta construcție din cărți de joc! Dincolo de toate acestea, îl asigurăm însă pe dl Alexandru George de constanta prețuire admirativă ce i-o purtăm, o prețuire ce se prezintă vrîstată de șerpuirile dialectice ale duhului critic pe care, întrupîndu-l d-sa cu acuitate și nu fără zvîcnirile unei remarcabile libertăți stimulative, s-ar cuveni a-l tolera și la alții. P. S. Să presupunem că tăcerea cu care dl Alexandru George întîmpină alte obiecții
"Supărarea" d-lui Alexandru George (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15604_a_16929]
-
doar cu ceva mai puțin, chiar și în Occident? Iată un subiect ce merită să fie reflectat, căci pe cât e de vast pe atât e de imposibil de dezlegat, răspunsurile fiind multiple și ca să zic așa alunecoase (ca să nu spun "dialectice"). Un adevărat subiect de teză de doctorat de psihologia artei. (Tezele după cum se știe trebuie, prin definiție, să atace numai subiecte încă nerezolvate și ce par nerezolvabile. Și dacă autorii pot într-adevăr să se ridice la înălțimea pariului ce
Spovedania Și cei 30 de arginți by Nicolae Oprițescu () [Corola-journal/Journalistic/16303_a_17628]
-
în ciuda desăvîrșirii sale organice, de către anatomia omului; "kein Einzelnes, spune Goethe, kann Muster des Ganzen sein". Cu alte cuvinte, experiența individualului, cea care, prin comparație, stabilește asemănările și deosebirile dintre elemente, rămîne limitată la atît dacă lipsește cumva complementul ei dialectic, ideea unificatoare ce "domnește peste întreg" și care, pe cale genetică, dă conturul "imaginii generale" mai sus amintite. Empiria fără abilitatea generalizării, dar și generalizarea fără verificare empirică, inducția fără deducție, dar și deducția fără inducție, conduc doar la parțialitate și
Ce ar fi putut învăța și n-a învățat Karl Emil Franzos din estetica lui Goethe by Andrei Cornea () [Corola-journal/Journalistic/16441_a_17766]