772 matches
-
care îmi dădea cuvântul... Și el rîdea citind, fățarnicul... Iar eu, ca un prost...Nu, domnule conte, degeaba, n-o vei avea...n-o vei avea97! Acest fragment este centrat pe momentul enunțării și pe subiectivitatea locutorului. Întâlnim astfel fenomene dialogice (vocative, interogații, "nu", "n-o vei avea"...), enunțuri neterminate etc. Dintre aceste ele-mente subiective, putem evidenția două grupuri nominale cu statut remarcabil: "un prost", "fățarnicul". Este vorba despre substantive de calitate 98. Din punct de vedere sintactic, le identificăm datorită
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
cit., 1981, p. 108. 33 Stendhal, Roșu și Negru (trad. de Gellu Naum), Editura Eminescu, București, 1970, p. 13. 34 Stendhal, Despre dragoste (trad. de Gellu Naum), Editura pentru Literatură Universală, București, 1968, p. 34. 35 "Cuvântul teatral este întotdeauna dialogic: enunțul teatral nu este atribuibil unui subiect unic; este absolut imposibil să existe în teatru un cuvânt care să aibă un singur enunțător; se poate întâmpla să aibă eventual doar un destinatar (un singur receptor), spectatorul. Rezultă deci că teatrul
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de meditație și obiect de studiu / 30 2.4. Pamfletul și polemica: forma proximă și diferența specifică / 31 2.5. Când devine discursul polemic un discurs literar? / 36 2.6. Structura discursului polemic / 41 2.6.1. Actanții în jocul dialogic/41 2.6.2. Discursul argumentativ/ 44 2.6.3. Discursul narativ/ 50 3. Exegeza publicisticii argheziane / 55 4. Spiritul polemic arghezian / 65 4.1. "Născut sub zodia polemicei" / 65 4.2. Discursul moralistului ofensiv / 76 4.2.1. Se
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
formă literară, ci un tip de discurs care poate traversa numeroase forme sau genuri, literare sau de alt fel"27. Perspectiva lui Marc Angenot, exploatând încă din anii '80 teoria aristoteliană despre topoi și sfera opinabilului, accentua, iarăși, dubla dimensiune dialogică și sociologică a discursului, în genere, precum și cele două forme de "punere în discurs": nararea și argumentarea. De asemenea, același autor integrează polemica, alături de satiră și pamflet, în marea familie a discursurilor entimematice, doxologice și agonale. Astfel, imixtiunea polemicii în
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
teoriei literare, unica șansa de accedere în cetatea valorilor perene ale literaturii. Din acest punct de vedere, pamfletul arghezian și interpretările pe care le-a suscitat au impus legitimarea definitivă a genului. Și pamfletul, și polemica presupun o structură actanțială dialogică, marcată de dinamism participativ (Mariana Ionescu), în care, deși mesajul emițătorului vizează o țintă precisă, reprezentată sau non-reprezentată (ce face obiectul demersului polemic sau pamfletar), adevăratul destinatar este publicul martor, pe a cărui receptare adecvată autorul mizează. Dincolo de spațiul care
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ai sfârșitului de secol XIX), cât și ca bijuterie a genului publicistic, fiind astăzi recuperat deopotrivă de literatură și de varii istorii (a presei, a ideilor politice, a mentalității). 2.6. Structura discursului polemic 2.6.1. Actanții în jocul dialogic. Discursul polemic aparține unui tip specific de comunicare, întemeiată pe un dezacord ce polarizează enunțurile actanților implicați. Polemica este dialogică, prin excelență, și deci "obligatoriu intențională" (Gilbert Dispaux). Ea nu poate fi concepută în afara dimensiunii teleologice care relevă intenția locutorului
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
varii istorii (a presei, a ideilor politice, a mentalității). 2.6. Structura discursului polemic 2.6.1. Actanții în jocul dialogic. Discursul polemic aparține unui tip specific de comunicare, întemeiată pe un dezacord ce polarizează enunțurile actanților implicați. Polemica este dialogică, prin excelență, și deci "obligatoriu intențională" (Gilbert Dispaux). Ea nu poate fi concepută în afara dimensiunii teleologice care relevă intenția locutorului de a se raporta cu un anumit scop și într-un anume fel la destinatar(i). Polemistul (= eul enunțării, actantul
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în fața unui destinatar pe care dorește să-l expună judecății publice (Terțul martor). Vom relua, de altfel, problematica statutului și structurii scrisorii deschise ca formă reprezentativă a polemicii explicite. Aspectul care interesează, în acest punct al demersului nostru, este formula dialogică prin excelență a scrisorii deschise în care, de la primul până la ultimul rând, Eu și Tu sunt protagoniștii unei înfruntări directe în arena publică. În discursul polemic, alături de un principiu dialogic implicit (consubstanțial, după M. Angenot), propriu oricărei enunțări și cu
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
care interesează, în acest punct al demersului nostru, este formula dialogică prin excelență a scrisorii deschise în care, de la primul până la ultimul rând, Eu și Tu sunt protagoniștii unei înfruntări directe în arena publică. În discursul polemic, alături de un principiu dialogic implicit (consubstanțial, după M. Angenot), propriu oricărei enunțări și cu atât mai mult celei de natură performativă, vorbim și de o relație dialogică explicită, pe care autorul-polemist o stabilește cu destinatarii săi prin distribuirea rolurilor deictice și prin uzanța conectorilor
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Eu și Tu sunt protagoniștii unei înfruntări directe în arena publică. În discursul polemic, alături de un principiu dialogic implicit (consubstanțial, după M. Angenot), propriu oricărei enunțări și cu atât mai mult celei de natură performativă, vorbim și de o relație dialogică explicită, pe care autorul-polemist o stabilește cu destinatarii săi prin distribuirea rolurilor deictice și prin uzanța conectorilor argumentativi iată, așadar, evident, într-adevăr, care va să zică, pesemne, ce credeți? etc., specifici retoricii discursului polemic, prin excelență, argumentativ. Marc Angenot operează o distincție
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în polemica literară eficiența argumentării se încadrează în cu totul alți parametri. Argumentele devin probe în fața instanței de judecată, însă probe care au drept temei nu doar realitatea nudă, ci mai ales asumarea subiectivizată a acesteia. Din acest unghi, modelul dialogicii intenționale propus de Dispaux 63 stabilește, drept criteriu taxonomic al argumentării, criteriul subiectului sau, altfel spus, al intenției care stă la baza discursului, ca demers teleologic, orientat spre destinatar(i). Astfel, vorbim de judecățile de observator, de evaluator și de
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ca demers teleologic, orientat spre destinatar(i). Astfel, vorbim de judecățile de observator, de evaluator și de prescriptor, pe care polemistul, ca subiect al argumentării, și le asumă în mod diferit, în funcție de receptorul vizat. Dacă, prin comunicarea unei observații, relația dialogică se stabilește prioritar între polemist și publicul său, în virtutea intenției primului de a stabili o relație cât mai obiectivă cu al doilea, prin comunicarea unei evaluări, relația dialogică, susceptibilă de a atinge gradul maxim de subiectivitate, vizează, de regulă, adversarul
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în mod diferit, în funcție de receptorul vizat. Dacă, prin comunicarea unei observații, relația dialogică se stabilește prioritar între polemist și publicul său, în virtutea intenției primului de a stabili o relație cât mai obiectivă cu al doilea, prin comunicarea unei evaluări, relația dialogică, susceptibilă de a atinge gradul maxim de subiectivitate, vizează, de regulă, adversarul. Cât despre comunicarea unei prescripții, ea poate, deopotrivă, să fie orientată fie spre public (cazul manifestului), fie spre adversar (cazul scrisorii deschise). Alte posibile taxinomii ale argumentării trebuie
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ca sursă forma practică, țărănească și nealterată a credinței religioase, ceea ce face din poetul cu vocație de moralist un susținător al familiei tradiționale în care rolurile, clar distribuite, nu sunt doar complementare, ci și imuabile. Dacă mutăm discuția în plan dialogic, eul polifonic (în care se suprapun indisociabil sau, dimpotrivă, se instituie ocurențial fie vocea eului uman, fie vocea artistului, a unui personaj, ca dedublare auctorială, sau vocea aparent neutră a moralistului) relevă modul combativ de a dialoga cu un tu
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pentru a fi jucat oriunde și oricând, în genul comediilor stradale care ridiculizează malformațiile unei lumii decăzute, în fond subiecte satirice atemporale: ipocrizia, imoralitatea, abuzurile de tot felul etc. De data asta, nu dialogismul (polifonia internă a textului), ci formula dialogică propriu-zisă dinamizează narațiunea, imprimându-i accente ale unei oralități savuroase, specific argheziene, prin versatilitatea discursivă a personajelor care trec, spontan, de la maniera dogmatic-pretențioasă de a vorbi la cea obscen-colocvială: "A! Dumnezeii m... pușlamale și scroafe! Îi văzuși... Crucea m... Mă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
gesticulația care frizează ridicolul, la falsa argumentație prin paralogism și inserția gratuită (pentru impresie) a unor sintagme cu aer elitist, în latină sau franceză (un comic al extravaganțelor lingvistice, cum l-a numit Cornel Munteanu 251). ntre toate acestea, figurile dialogice (mai ales subiecția și comunicația) imprimă discursului accentele unui patetism căutat. De fapt, întregul text caragialian (în substanța sa antiretoric și antiproclamativ) face haz, prin ironie antifrastică, de situația deplorabilă a vieții intelectuale și artistice românești. Comicul expunerii anunță, în
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de performative ale agresiunii fizice extreme (să mă răpăd, îl mușc, îl scuip, să-l sfâșii etc.) sau de calificative injurioase ("porcii", "gheșeftarii", "pungașii", "fleoarțele financiare", "șantajiștii", "teroriștii", "bestiile" ), deformarea onomastică ("Chichifor Trainic"), înjurătura, amenințarea, precum și re-semnificarea polemică a funcției dialogice, prin dinamitarea pasivității lectorului ("Ai priceput, cititorule, blegule, care rabzi toate?"), sunt, deopotrivă, mărci ale unui comic anatemizant. 2. Comicul aluziv denotă o plăcere ascunsă a pamfletarului de a detecta legături subterane între obiecte și fenomene independente și de a
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de a para, în avans, o eventuală obiecție, fie ea și ironică, din partea unui destinatar imponderabil, în care se poate regăsi chiar un alter ego al polemistului. Considerată, la modul general, de Marc Angenot drept cea mai uzitată dintre figurile dialogice, prolepsa argheziană, deși frecvent întrebuințată în polemica antiiorghistă, depășeste limitele elocvenței, complinindu-se într-o poză artistică. Prin ea, polemistul construiește imaginea virtuală a unei posibile reacții din partea adversarului sau a publicului susceptibil de desolidarizare (cum am văzut mai sus
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
într-alt fel", condensează, într-o formulă telegrafică, turnura semnificativă pe care poetul Cuvintelor potrivite a dat-o literaturii române. Inserția acestei voci critice, unanim recunoscute, echivalează, aici, cu proba irefutabilă deținută de un martor-cheie, convocat la momentul oportun. Dimensiunea dialogică a polemicii literare și implicita polifonie a discursului rezidă nu numai în structura specifică a comunicării tripartite, ci și în jocul disimulărilor, al echivocului și paralelismului revelator, pe care le induc, în special, ironia, sub toate formele ei, și parodia
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
și care, vorbind cu aceeași competență de ‹‹jidanii›› de la Facla, afirmă că eu nici n-am fost și nici nu sunt?"310. Se observă îndoita forță asertivă 311, pe care o imprimă discursului subjecția și comunicația, modalități fundamentale ale dimensiunii dialogice, așa cum am văzut, la începutul acestui demers, care mizează pe inducerea unui răspuns receptorului-aliat și, implicit, pe scoaterea lui din lectura pasivă. Acest răspuns, "rămas la stadiul de lacună în discurs"312, are funcție probantă, pentru că presupune o evidență care
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
presupoziții imperfect asumate", op. cit., pp. 258-259 ș.u. 310 Tudor Arghezi, "Neamul românesc și Facla jidovească", în Scrieri 23, p. 111. 311 Marc Angenot, invocând definiția dată de Bahtin polifoniei, și anume "unitatea de interacțiune a conștiințelor multiple", demonstrează potențialul dialogic al subjecției (prin care cititorul este luat drept martor), al comunicației (prin care cititorul este invitat să judece în locul enunțiatorului), al sermocinației (prin care cititorul sau adversarul este pus să vorbească) într-un text polemic literar, op. cit., pp. 284-285. 312
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
practicile transmise prin comunicare și interacțiune. Caracteristica sa principală este dimensiunea consensuală, introdusă prin expresia: „toată lumea știe”. Incorporează caracteristicile contextului social, bunele maniere sociale, modurile de transmisie a experienței sociale și a tezaurului cultural. Cunoașterea cu ajutorul simțului comun (naivă, culturală, dialogică, comunitară, transmisă prin activități, limbă, obiceiuri, folclor) urmărește lărgirea cunoașterii, progresul cognitiv, căutarea adevărului. Este o activitate de Învățare, dar nu una cognitivă, ci socială: are regimul oricărei Învățări, iar lipsa progresului social se simte, se vede mai repede decât
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
o astfel de grilă apelează Liviu Petrescu și Marta Petreu când analizează Nouăsprezece trandafiri: Orfeu din proza citată devine eroul central al unei soteriologii, un Salvator amnezic), Lăcrămioara Berechet face apel la estetica tantrică, Sabina Fânaru definește printr-o relație dialogică legătura dintre creația științifică și cea literară, cele două domenii fiind înțelese ca un unic hipertext, constituit pe relația de intertextualitate internă care stă la baza sintagmei de "operă totală"63, Marcel Tolcea oferă un Eliade ezoteric, înțelegând pe tot
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
lucru individual etc.) ajută la prezentarea unor fenomene greu de studiat și înțeles prin mijloace convenționale (tablă, cretă, manuale) Flexibilitatea folosirii materialului în clasă sau în laborator *Alcătuiți echipe de câte doi elevi și construiți împreună o argumentare de tip dialogic pe tema: “Învățarea asistată pe calculator” respectând structura argumentării: ipoteză, exemplificare, concluzie, folosirea conectorilor adecvați; *Ceilalți elevi vor forma grupe de către trei elevi și vor evalua dialogul, completând împreună următorul tabel cu calificativele F.B, B, S (foarte bine, bine
Comunicarea. Ghid practic by Elena-Laura Bolotă () [Corola-publishinghouse/Science/655_a_1298]
-
lumen. Pentru teologia ortodoxă a Părintelui Stăniloae, lumea, în diversitatea ei, nu este unitară ontologic, ca în metafizicile tradiționale și ca în teologia scolastică. El confirmă filosofiile diferenței sau arheologia și genealogia lui Foucault. Nefiind ontologică, unitatea lumii este întotdeauna dialogică. Acest aspect profund îl apropie pe Părintele Stăniloae de viziunea lui Emmanuel Lévinas din Tolalité et Infini (1961), cu a sa curbură a spațiului intersubiectiv 25, dar, și mai tulburător, de teoria dublului binom, al bilateralității eurilor, ca rezultantă a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]