173 matches
-
când dânsa, fără să-i cunoască trecutul, l-a întrebat de vrea să facă o a doua ediție Miss Clavel? Acest nume l-a făcut să în gălbenească și să tacă. Miss Belbin a fost închisă și în urmă expe diată din țară, pentru că s-a descoperit corespondența ei cu regina Maria, de la Iași. La dânsul acasă, la București, grămădise toate lucrurile furate dintr-alte case. La plecare, a pornit tot în Germania, dar în zorul fugii cele unsprezece lăzi ale
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
era încă acolo) într-un an pe care nu-l știm. în anii 40 ai veacului al XVIII-lea se afla în cercul Cantacuzinilor peregrini și în 1740 (an în care a murit Doamna Păuna), scria, în românește, la Brașov, diata energicei Doamne Păuna, văduva lui Ștefan Cantacuzino. „Paraflază”, însă, testamentul în italiană: „La presente scriitura, ossia testamento, dettata mi dalla metta signora principesa, l’ho scritto io, Vladislav di Malaesco”. Văduva își dicta testamentul și parcă îi auzim glasul poruncitor
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ai morții - „mort după...” - respectivelor persoane), nu pentru că numărul prevăzătorilor n-ar fi fost consistent, ci fiindcă, între altele, până prin secolul al XVII-lea, vechile reguli înscrise într-un „codice” al obiceiurilor rezolvau această chestiune. Redactând niște „înscrisuri” (numite și „diate”, dar adesea și „zapise”), diferite nu doar în funcție de destinatari, ci și de obișnuința „scriitorilor” (foarte rar astfel de texte sunt olografe; frecvent ele sunt puse pe hârtie de preoți, [„Și am scris eu, popa Dragomir ot Cozleci, luna septemvrie, 18
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
doar în funcție de destinatari, ci și de obișnuința „scriitorilor” (foarte rar astfel de texte sunt olografe; frecvent ele sunt puse pe hârtie de preoți, [„Și am scris eu, popa Dragomir ot Cozleci, luna septemvrie, 18 dni, leat 7167” - aflăm către sfârșitul diatei din 1658 a vornicului Iordache; ori: „Și am scris eu, popa Petriman. Și pentru credința am pus și pecétea și iscola mai jos” - declara cel care consemnase ultimele dorințe, în 1661, ale cămărașului Sima] care puteau cumula și funcția de
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
instituție ocrotitoare (constatând absența lui invocatio până și din formularul propus de Antim Ivireanul, Violeta Barbu socotește că această lipsă este „simptomatică pentru gradul superficial de religiozitate a societății românești...”) - și să cugete asupra incertitudinii sfârșitului vieții (o codificare a diatelor a apărut la noi abia în 1714, când mitropolitul Antim Ivireanul a publicat cărțulia Capete de poruncă la toată ceata bisericească, pentru ca să păzească fieștecarele din preoți și din diaconi, deplina și cu cinste, datoriia hotarului său..., în care al doilea
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și de pamenți”. în testamentul scris în 1663 - pus pe hârtie cu mâna lui, înaintea fatidicei luni decembrie, în limba greacă -, marele postelnic Constantin Cantacuzino (care nu uită să așeze semnul crucii [crizmonul] înaintea textului ce începe - la fel ca diata fostului Domn Radu Șerban, alcătuită în anul 1620 la Viena - cu o invocatio: „în slava Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfântului Duh, a uni[i] dumnizeiri și împărății și într-unul Domnul Iisus Hristos...”, cu obligatoriul gând despre
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
trăit aicea viiață trecătoare”). Cât timp aceasta va fi în viață (deci, dreptul de uzufruct). „Și după moarte soți[i] mele, Elinii - impune bătrânul postelnic o rezolvare (și o sprijină cu o amenințare formulată de la început - de altfel, la sfârșitul diatei, blestemul lipsește: „Și oricare-m fecior nu o va asculta, să-l bată mânia lui Dumnezeu și blestemul meu”) pe palierul modalității juridice a „înfrățirii” (vezi și mai jos în această carte) -, să-l stăpânească feciorii noștri, Drăghici, Șerban, Costandin
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
toate nevoili și la vréme de boală și de moarte, ea m-a căutat”) motivează gesturile testatorilor de a lăsa nevestelor lor - prin testamente pe care Pierre Chanu le-a numit „documente pentru salvarea sufletului sub privirea morții”, deși în diatele românești din Veacul de Mijloc nu prea transpare acea „teologie a sufletului” și preocuparea celui ce se pregătea să treacă „dincolo” pentru locul ce va fi ocupat de sufletul său după Judecata de Apoi - stăpânirea tuturor bunurilor (deși pravila nu
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
târziu, la 8 iunie 1580, Mihnea Turcitul întărea („am văzut Domnia Mea și am citit și cartea răposatului părinte al Domniei Mele la Alexandru voievod”) ocinile și vecinii jupâniței Neaga, văduva armașului Danciul, lăsați ei (în Ciocorăști și Văcărești) prin diată de soțul ei („ocinile și vecinii din Cocorăști și din Văcărești și casele și viile câte sunt și toate averile și sculele și țiganii care-i va avea bărbatul ei, Danciul”, „pentru că i le-a dat Dansiul însuși înainte de moartea
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Preda; să stea Grăjdana în casă cu fiul lui Buzinca, Papa, cât va vrea, nimeni să n-o scoată din casă” și, la fel, nimeni să n-o deposedeze de bijuteriile și veșmintele primite de la soț. Câteodată bărbații ce alcătuiau diate puneau condiții. Soția moștenitoare putea stăpâni averea doar dacă își ținea văduvia „cu cinste”. Ei încheiau uneori aceste înțelegeri în fața Voievodului, care, confruntându-le, le transforma în acte oficiale. „Iar apoi - scrie Mircea Ciobanul într-un act din 16 iunie
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
soț, după moartea jupanului Drăghici, ci se va mărita sau jupân Drăghici ban, dacă se va însura după moartea jupaniței lui, Vlădaia, iar această întocmire și frăție să nu fie nicidecum, ci să țină cine ce-a avut moștenire”. Aceste diate ni le recomandă uneori pe văduve în ipostaza de executori testamentari. în afară de înmormântarea („pogribania”) soțului defunct (obligație a văduvei), acești legatari trebuiau să împlinească, în primul rând, ritualurile postfunerare - componentă a atitudinii creștine în fața morții (căci era vorba de „perpetuarea
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
era, deci, cumnat cu Mihai Racoviță), Tofana, și-a făcut testamentul la 16 mai 1704. Cu câțiva ani înainte, în 1701, se refugiase în țara Românească de frica lui Constantin Duca. Tot așa cum, cu câțiva ani înainte, în 1698, își redactase diata faimosul și aventurosul (răscoale, pribegii, trădări spectaculoase) serdar și apoi stolnic Mihalcea Hâncu. Beneficiari ai dispozițiilor testamentare trebuie să fi fost cea de-a doua sa soție, Nastasia (măritată înainte cu vornicul Potlog) și copiii rămași în viață, căci un
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
care, într-adevăr, a fost însurat de trei ori: întâi cu fiica lui Caracaș, apoi cu Tudorica, fiică a hatmanului Iancu Costin (devenea cumnat cu Miron Costin, prin urmare), și, a treia oară, cu Vasilica, fata lui Gavril Palade. Prin diată, acest boier influent (mai cu seamă în timpul lui Constantin Cantemir) îi „așază” pe copii (care au fost mulți - Vasile, Lupu, Solomon, Constantin, Toader, Gavril, Ilinca și Tudorica - și cam năzdrăvani în tinerețe) pe averea lui și dă dovadă de premoniție
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
toată averea soției. Tot așa, câțiva ani mai înainte, în 1613, avusese loc judecata dintre obștea Mănăstirii Mărgineni și Vișa, văduva lui Stan, pentru satul Căpriorul. Călugării pretindeau că satul trebuie să fie al lor după moartea lui Stan, cu toate că diata fixa donația abia după moartea Vișei. Pricinile văduvelor ajunse în sălile de judecată erau diverse... Datoriile lui, datoriile ei... Cele mai multe dintre debitele, cu care văduvele se luptau (dacă se luptau...) să le stingă, erau „moșteniri” (înregistrate sau nu în diate
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
diata fixa donația abia după moartea Vișei. Pricinile văduvelor ajunse în sălile de judecată erau diverse... Datoriile lui, datoriile ei... Cele mai multe dintre debitele, cu care văduvele se luptau (dacă se luptau...) să le stingă, erau „moșteniri” (înregistrate sau nu în diate) de la defuncții lor soți (principiu păstrat până târziu în legislația românească, de vreme ce încă la 1854, în evocatele deja Legiuiri civile, între „dreptățile” mortului „ce se moștenesc” erau înregistrate „toate datoriile lui”). Urmașii marelui vistiernic Hrizea Karydi din Popești (ucis din
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
știrea tuturor, ca să le fie dumnealor neclintită, amin” - spune cel care va alcătui, după părerea lui Nicolae Iorga, mai târziu și Letopisețul Cantacuzinesc, punând pe hârtie „împărțeala” la 1 septembrie 1667. Plutea încă în atmosfera puternicei familii duhul întemeietorului, iar diata marelui postelnic - scrisă cu mâna lui în grecește înainte de 20 decembrie 1663 - îi dădea puteri depline postelnicesei: „după aceasta las pe soțul mieu, pre Ilina, desăvârșită stăpână, întru câte am câștigat, clătite și neclătite, adecă moșii, țigani, vii și dobitoace
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
să-i acorde lui Constantin Cantacuzino o autoritate absolută: „Numai el singur să aibă a porunci tuturor câți să vor afla supt oblastiia casii mele, și să ia seama pârcălabilor, și dă dânsul să asculte toți”. Două „trasee” ghidează această diată. Amândouă posibile. Unul este cel al întoarcerii celei plecate în pelerinaj. Absența ei urma a fi suplinită de „ispravnicul” Constantin. Al doilea este dominat de posibila moarte a jupânesei Elina („Iară, de mi se va tâmpla de la Dumnezeu moarte, în
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fie de obște, să-și facă casă fiește carele unde-i va plăcea, iar pimnița cu casele, cu grădina ot Prahova să fie numai ale lui Iordache căci este prăsle”323. Lângă privilegierea (tradițională în vechiul drept românesc) a mezinului, diata din 1681 impune o diferență între frații mai mari, care își căpătaseră drepturile încă de la tatăl lor, și cei mai mici, îndreptățiți să vină acum la moștenire: „[...] iar 2 frați ce au fost mai mari, Drăghici i Șerban, să nu
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
jupâneasa Mariia ot Coiani și au tocmit pren zilele tătâne-meu, răposatul Șerban-vodă”330) și în partea ei, care îi excepta de la moștenire pe frații mai mari. Hotărârea a fost atacată, chiar dacă jupâneasa Elina a scris acea „carte” (evocată în diată) prin care a „ales den toate moșiile [...] niște sate întregi, care sântu scrise la altă carte a mia, și li-am potrivit să fie tocma cu ce i-arǔ fi venit partea lui [Șerban Cantacuzino] despre toate satele, să aibă a
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Ștefan” le-a confirmat oponenților că, în momentul alcătuirii testamentului anterior, mama Cantacuzinilor era „în toată firea, cu limba năsmintită, în mințile céle bune și-nțelepte, care le-au avut din tineréțe până la bătrânéțe”). Iorga le-a rezumat: „[...] așa-zisa diată din 1681, întărită în 1686, nu a fost auzită de nimeni ca viind din partea Elinei, ci a fost culeasă din șoaptele ei de Brâncoveanu ...”338. O văduvă își mărită fetele Despina Milița din neamul Brankovicilor a rămas văduvă în anul
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
muncim mai vârtosu de toți!Ț Și vădzu Sfânta-Marie și întrebă: «Cine sântu acelea?Ț Și dzise arhanghel: «Acestea sintu preutesele celea ce, după moartea popilor, eale s-au măritatu, dereptu aceea să muncescuț”517. Drumul spre „lumea de dincolo” Diata ca praeparatio mortis ... cu atât mai mult cu cât mitropolitul Antim Ivireanul, în recomandările cu privire la alcătuirea testamentelor (Mijlocirile cu carele pot să rămăe diețile temeinice și nestrămutate 518), le aducea păstoriților săi și - mai ales - „redactorilor” de diate (preoți, de
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de dincolo” Diata ca praeparatio mortis ... cu atât mai mult cu cât mitropolitul Antim Ivireanul, în recomandările cu privire la alcătuirea testamentelor (Mijlocirile cu carele pot să rămăe diețile temeinice și nestrămutate 518), le aducea păstoriților săi și - mai ales - „redactorilor” de diate (preoți, de regulă) zisa scripturisică („Nu știi nici...”) privind incognoscibilitatea clipei expierii: „De vréme ce întâmplarea cea viitore iaste nevăzută și însăși îngerilor necunoscută pentru că numai la Dumnezeu toate sânt cunoscute...”. Vârsta înaintată, anii din ce în ce mai împovărători („mai vârtos ajungând anume
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ia iertăciune”. „Cine-i va da moșie să fie blestemat”, conchide jupâneasa Calea (pe fete nu le uită; popa Ivul și Radu vor fi cei care le vor constitui zestrea sau, dacă nu, „să fie frați de moșie”) și iscălește diata cu o drastică „formulare a uitării”: „Eu Calea, muma popei Ivului i Radului”526. La fel și-a lăsat fără avere doi fii (avusese patru, dar unul murise) jupâneasa Mușa, proprietara unei moșii în Ungurel. L-a preferat, în diata
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
diata cu o drastică „formulare a uitării”: „Eu Calea, muma popei Ivului i Radului”526. La fel și-a lăsat fără avere doi fii (avusese patru, dar unul murise) jupâneasa Mușa, proprietara unei moșii în Ungurel. L-a preferat, în diata datată 3 mai 1645, pe Hamza, „căci o au căutat fiiu-său, Hamza, la vréme de boală și la nevoia ei, până la moarte”527. Pribegi în Ardeal, dezmoșteniții Persul și Oancea „au făcut multe răutăți”528. Antim îi informa pe cei
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
veste, aflându-mă la mare slăbiciune” - Maria, văduva lui Diicul Bengescu, la 14 august 1736529) îi asigură o brumă de confort și pulverizează o angoasă de neocolit [Philippe Ariès vorbea despre mort du soi]) nu trebuie să lipsească într-o diată, întrucât face parte din acel complex care asigură solidaritățile dintre vii și morți. Antim Ivireanul - în apropierea căruia am rămas în acest capitol - îi furniza celui interesat și un „model” (în Izvodul dieții): „A treia, să mi se facă pogrebaniia
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]