300 matches
-
aș acoperi/ cu o mantie călduroasă,/ ruptă din sufletul meu,/ să le ocrotească de-această ucidere” - Prima brumă). Tema cântărețului și a cântecului este cea mai frecventă, în timp adăugându-i-se nuanțe noi, cu accente de gravitate a interogației. Dicțiunea se cristalizează pe o dimensiune elegiacă, preluând cadențe și asimilând rezonanțe din poezia lui G. Bacovia, Tudor Arghezi, V. Voiculescu, Ion Minulescu, Ion Pillat. În Premise, de pildă, un poem elocvent în privința schimbărilor de gestică și atitudine lirică, imaginile câștigă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290693_a_292022]
-
generale și îndeobște cunoscute” spre a așeza într-o lumină potrivită nu numai propriile ipoteze, dar și evoluția obiectului său. Această înscriere sistematică ni-l evocă de îndată drept model pe Tudor Vianu. La fel și calmul procedural. MIRCEA MARTIN Dicțiunea sobră, superior didactică, impersonală în subiectivitate, este o modalitate de emisie perfect adecvată conținutului plin de idei al teoremelor și analizelor, ceea ce numim, prin tradiție, stil universitar în critică, având în persoana lui pe unul din cei mai elocvenți exponenți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288788_a_290117]
-
impuls autocritic și convingerii că lectura textului bacovian este una din „probele de foc” ale criticului literar, tot atât cât este lectura liricii eminesciene sau a celei barbiene. Cartea e, de fapt, o tentativă de a defini „bacovianismul”, adică o dicțiune poetică echivalentă - cum s-a mai observat - cu „a doua mare restructurare a poeziei românești după cea eminesciană” (Dinu Flămând). Totodată, în principalele lor teze, „nuanțările” se situează, întemeiat și argumentat, în răspăr cu propuneri critice anterioare, devenite locuri comune
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289537_a_290866]
-
o întreprindere polemică adică belicoasă, în stare beligerantă față de autorii pe care îi invocă în construcțiile sale. Dintre criticii care au analizat opera publicistică argheziană, puțini scapă de accentele critice ale exegetei. E respins, în principiu, actul critic lipsit de dicțiune, falacios, cel care mimează virilitatea argumentului edificator. Sunt neutralizate clișeele și falsele locuri comune, sunt descalificate argumentele futile și e dezavuată banalitatea variilor poncife. Doar câteva prestații critice, consideră Minodora Sălcudean, ating altitudini valorice moderne, fructificând cu adevărat caracterul de
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Academiei, București, 1973. Foucault, Michel, Ordinea discursului, traducere de Ciprian Bucur, Editura Eurosong & Book, București, 1998. Friedrich, Hugo, Structura liricii moderne, traducere de Dieter Fuhrmann, prefață de Mircea Martin, Editura Univers, București, 1998. Genette Gerard, Introducere în arhitext. Ficțiune și dicțiune, traducere de Ion Pop, Editura Univers, București, 1994. Grupul µ, Retorica generală, traducere de Antonia Constantinescu și Ileana Littera, București, Editura Univers, 1974. Hangiu, Ion, Dicționar al presei literare românești, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1987. Hegel, Friedrich, Prelegeri de
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Editura Academiei, 1973. Foucault, Michel, Ordinea discursului, traducere de Ciprian Bucur, București, Ed. Eurosong & Book, 1998. Friedrich , Hugo, Structura liricii moderne, traducere de Dieter Fuhrmann, prefață de Mircea Martin, București, Editura Univers, 1998. Genette Gerard, Introducere în arhitext.Ficțiune și dicțiune, traducere de Ion Pop, București, Editura Univers, 1994. Grupul µ, Retorica generală, traducere de Antonia Constantinescu și Ileana Littera, București, Ed. Universității, 1974. Hangiu, Ion, Dicționar al presei literare românești, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1987. Hegel, Friedrich Prelegeri de
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
p. 117. 35 Cornel Munteanu, op. cit., p. 122. 36 Al. George, La sfârșitul lecturii, III, Editura Cartea Românească, București, 1980, pp. 259-275. 37 Cornel Munteanu, op. cit., pp. 35-36. 38 Ibid., p.13. 39 Gérard Genette, Introducere în arhitext. Ficțiune și dicțiune, trad. de Ion Pop, Editura Univers, București, 1994, p. 96. 40 Ibid., p. 102. 41 Vezi Paul Cornea, Introducere în teoria lecturii, Polirom, Iași, 1998, pp. 48-57; autorul sintetizează concluziile lui Jakobson, M. Riffaterre, pe de o parte, iar pe
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
consolatoare. Toate acestea, întrețesute, participă la conexiuni febrile de caracter inductiv, unificând fervorile cu nălucirile, cu dezirabilul și cântul; orizontul apropiat lasă loc absolutului patetic; tangibilul intră sistematic în rezonanță cu un contrapunct enigmatic, iar nuanța se topește în melos. Dicțiunea incantatorie favorizează o antrenantă musica humana, o stare perceptivă simpatetică, totalizând și acompaniind cu mijloace specifice. Chant și enchantement, canto și incantesimo, cânt și vrajă acestea acționează convergent, coeficient, sincretic; la Verlaine, la Baudelaire și Rimbaud, la Petrarca și Carducci
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de "sfincși, himere, hidre". Sunt convocați gânditori și învățați, între care Platon, Parmenide, Herodot; nu lipsesc Minciuna și Adevărul, acestea personificate în modul celor vechi; ne solicită constelații și legende (Andromeda și Peștii). Fraza densă din Balada schimbului în natură (dicțiune în modul lui Al. Philippide) are o alunecare ceremonială uleioasă; corăbii cartagineze transportă bunuri de o pitorească diversitate: Erau acolo: animale, rodii, mademuri scoase de sub vechi custódii, pocale, scuturi, tunici verzi, cu fir, orez roman în vase egiptene, oglinzi și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
înclinat spre ceremonial și solemnități, un Doinaș drapat în sacerdot al verbului-instaurator e, concomitent, un poet uvrier formulă de găsit la Mallarmé (în Erezii artistice), în care se încadrează și Valéry. Meditativ cu vizibile deschideri metafizice, pronunțându-se (repetat) pentru dicțiunea clară, el reactiva programatic imaginea creatorului de tip laborios, cu rădăcini în marile modele de pretutindeni: "Păstrarea unor forme tradiționale ale poeticii nu înseamnă prizonierat al tradiției uscate și reci: înseamnă doar recunoașterea unui principiu poetic adevărat de veacuri acela
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
serioși propunători de răspunsuri; deși nu de puține ori sugerează tragicul, comentariile sale (ale unui solar) se organizează într-un fel de cod existențial verticalizant, cod învederând o anumită despovărare, de unde planarea, levitația pe o linie transorizontică, privirea oarecum calmă, dicțiunea patetic-mărturisitoare; finalmente un ceremonial verbal insinuant, raportabil la personajele îndurerate ale lui Eschyl dialogând pe tema destinului. Din filozofia celor vechi se păstrează doar unda vibratorie, simbolistica, modurile alegorice; frecvent, în textele stănesciene se adună, în apariții meteorice, figuri istorice
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Douăzeci și șapte de atribute (în Transparentele aripi) sunt convocate pentru a desena chipul "regelui păsărilor": Este surd, este șchiop, / este nemâncat, este nebăut. Este redus, este nenăscut" și în plus: "neînțelept", "nefericit", "netrebnic", "neghiob", "nevăzut", "neauzit", "negustat", "nepipăit" etc. Dicțiune identică în Mâncătorul de libelule; demonstrație de bravură stilistică ad hoc: "Mănânc libelule pentru că sunt verzi / și au ochi negri / pentru că au două rânduri de aripi / transparente"; în douăzeci de versuri de cincisprezece ori "mănânc pentru că..." Douăzeci și trei de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
nu numai de limbaj) avea să devină un creator de mare audiență și poate cel mai notoriu scriitor român în străinătate. Mentalul rustic de adâncime, vizibil nu numai în serialul La Lilieci (proză ritmată), coexistă cu suflul intelectual discret, conferind dicțiunii vivacitate și farmec. După ce îi citase o parodie pe tema textelor de "muzică ușoară" și după ce primise din partea poetului douăzeci și unu de poeme ("tăieturi din Luceafărul") G. Călinescu îl semnala elogios în Contemporanul (oct. 1964, nr. 43): "Fundamental, Marin Sorescu are
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
O, tânără pustie Iubita mea din Pustie O, vai, Pustie, cât ești Pustiitoare de n-ai fi tu Pustie aș fi pustiu sub soare Dar tu și eu Pustie în cel mai greu Pustiu Suntem nădejdea stinsă a marelui Pustiu. Dicțiunea simbolică vizează finalmente Ascensiunea; muntele, turnul, câmpia nu permit însă desprinderea Singurătatea metafizică alienantă din Via dolorosa e dimensiunea infernului devorant: "Nu-i nimenea în lume mai singur decât mine / Toți au venit și au plecat / Nu știu pe nimeni
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
nici o atingere cu lasciva Lolita, "nimfeta" de doisprezece ani din capodopera lui Vladimir Nabokov. La Cezar Ivănescu, corpul "fragil" al nimfetei e semnul inocenței: "Trup alb de fată care nu vei muri, / suflet care n-a gustat știința morții..." Regimul dicțiunii, incantatoriu, seamănă a cuminecare șoptită. "Te-am dorit mult, / încă de pe când iubirea era pentru mine castitate; / atunci să fi venit, / te urmam fără pic de durere, / la gândul că această însoțire a noastră / avea să fie de scurtă durată
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
biblice despre "Gog" și "Magog", despre "Sfânta Vergură" ori despre "cămașa lui Hristos" acestea, cumulate, conduc la ideea de murire și regenerare în etern. "Moartea-și primblă iar trăsura / prin turcitul București" (Doina Melodie fără sfârșit). Dacă în Rosarium prevalează dicțiunea megalinară, preasălvirea Madonei, în Doina prioritar e spectrul dispariției. La centenarul Doinei lui Eminescu (prilej de encomion), Cezar Ivănescu se înfățișa cu un serial. Modul lirico-epic al lui Arghezi vârstnic, "întors la brazdă" și autor de doine (Doină din frunză
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
din urmă, dimensiunea sa particularizantă nu ține de paradigma funerară, de vreo mistică a morții, ci de calitatea artei, de ceea ce ea înțelege prin Spațiul dintre cuvinte; e vorba de valorificarea expresivă a articulațiilor și interstițiilor, de instrumentația metaforică, de dicțiunea sobră, de frenezia și tensiunea sentimentelor care își caută sunetul. Dincolo de tristețea multiformă subzistă, în filigran, o naturală dragoste de viață. Contribuie la o mai relevantă apropiere de remarcabila poetă (consecventă crezului său estetic și etic) punctele de vedere formulate
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
a miraculoasei călătoare, O dimineață în curte, La cinematograf și nu numai. Încălzit, regizorul de spectacole uită ca, din când în când, să stea în loc, să cate îndărăt sau să privească înainte. Ce contrast, bunăoară, între Bacovia, un performeur al dicțiunii simplisime, și truculența lui Dimov, la care discursul trosnește de încărcătură! Își dau întâlnire, la acesta, achiziții ale fostului student (în filozofie, biologie, teologie), neajuns în posesia vreunei diplome academice dar cu remarcabilă cultură de bibliotecă. Nu numai că poliglotul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Labiș": "Avem acum "axioma Labiș", am spune chiar "dogma Labiș""; rafinatul critic sublinia că poetul fusese, practic, "unul între alții", iar reînnoirea climatului liric se datora mai multora (Scriitori români Dicționar, 1978). Nu vreo noutate prozodică adusese Labiș ci o dicțiune proaspătă, cuceritoare, opusă clișeizării din epocă. Un text de sorginte folclorică, Începutul, trimițând la doine și "danț", avea concomitent rădăcini naturiste: "Am strâns sănătate din cremenea neagră, / Din vâna de apă țâșnind încordat". Contacte cu Eminescu, întâlniri cu transilvănenii Coșbuc
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
gen se înscrie (aparent) în cadrele normalității, un Emil Brumaru funambul continuă la modul giocoso. Patetic și discret ironic, el își arată direct sau prin intermediul măștilor profilul interior grav; dedublarea îi dă libertatea de a se proiecta în efigii memorabile. Dicțiunea centrată pe contrasens, fabulația programată pe aglutinări năzdrăvane de basm, amestecul de gingășie ascunsă și bonomie creează o stare de empatie transtemporală. Poetul, cititor perspicace, avea cunoștință de Lautréamont (pe care-l citează într-un vers); îi erau cunoscute scrierile
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
13 titluri în totul). Poetă născută, nu făcută, Carolina Ilica, în special cea din Tirania visului (I 1982; II 1985; III 1993), continuând cu Scară la cer (1997), cu Sonete imperfecte (2000) și celelalte, dispune de o certă siguranță a dicțiunii, încât dincolo de teme și scenarii lirice, stilul o diferențiază prompt. Prospețimi silvestre (sub frecvent-repetatul titlu Pădureanca) relevă la nivel existențial consonanța cu sufletul transilvan. Trăsătură intens-particularizantă, "pădureanca" (arădeancă din Vidra) pune în pagină palpitul spațiului natal, acesta cadru de semiografie
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în siderurgie (la "Republica"). Să continui?... Ba chiar am și calificare de miner. Nu mai spun că pedagogie școlară fac de vreo cinci ani" (Precizări autobiografice în finalul plachetei La fanion; restilizate în Post-ospicii). I Tensionat și imprevizibil, debutantul practică dicțiunea voit-plebee, minimalizând formele poeticii consacrate cărora le suprapune ostentativ fabulația cvasi-argotică. Confesiune sacadată, deliberat familiară (punctată cu îngăimări, cu ăăă), micro-scenarii difluente, montaj inteligent evitând la timp aplatizarea acestea conferă discursului o tonalitate voios-teatrală, bazată pe simultaneizarea antinomiilor. Anterior, Arghezi
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
raze (1982) cu modificări de la un moment la altul. Percepția realului merge în pas cu un fel de reflexivitate acrimonioasă de observator interogativ, bântuit de neliniști existențiale. Același vers liber simulând fluxul vorbirii cotidiene (cu surplus de încărcătură lexicală), aceeași dicțiune sincopată, cu replici și autoreplici; aceeași viteză a reperelor filmice; toate cooperează acum la o autoimago complexuală frământată. Notații repezi sugerează distorsiuni, incongruențe, coșmare și nostalgii prăbușite: bunăoară în Sunetul plin, în treizeci de versuri se succed douăzeci și șapte
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
conferinței de presă: În rest, sap grădina, sădesc crizanteme, plivesc pătrunjelul, cultiv mușcate, mai și mor din vreme în vreme... (Aplauze vii și îndelungate). La maturitate, deși persistă comandamentul "înmoldovenirii", mișcarea interioară învederează, totodată, apetența pentru universalul uman. Limbajului sacralizant, dicțiunii liturgice li se asociază altfel de cântece, o altă simbolistică, noi modalități de orchestrare. Cu ciclurile Dreptul la eroare (1993) și Lacrima care ucide e o poveste; pe o anumită întindere, ele reproduc texte din volumele precedente; li se adaugă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Spre un dincolo pur năzuiește: "Întâia pasăre-a lumii, Pasăre-Gând". În esență, la Vasile Nicolescu poezia fenomen atoateintegrator face corp comun nu numai cu muzica și pictura, dar și cu baletul, cu orice altă categorie de comunicare pan-umană, regimul dicțiunii lui fiind constant de natură sonoră, dar și vizual impresionist, aerian până la transparență. Muzica, principiu suprapersonal unificator,e în același timp închidere și deschidere, poetul lăsându-se: " Dus de-a-ndăratelea, dus fedeleș, / dus ca un orb de toiagul speranței / în muzică
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]