624 matches
-
în '58... El stătea pe atunci într-un subsol al Observatorului Astronomic de pe strada Ana Ipătescu. Împreună, ca să zic așa, am pus la cale noțiunea de onirism, care, deși pleca de la suprarealism, îl contrazicea, pentru că noi respingeam de la bun început dicteul automat. Visul pentru noi era un model legislativ, nu o sursă de inspirație; era deci un model de structură. Nu povesteam vise, ci le produceam. [...] După '64, i-am cunoscut pe Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Florin Gabrea, Vintilă Ivănceanu, Dumitru
De la monolog la dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16126_a_17451]
-
celor care i-au pozat. Rebecca, o angajată a lui Tom, agentul literar, îi este primul model și îl ajută, cu trupul ei neispititor, să intre în noua lui viață, de scriitor privat care, mai mult, practică un soi de dicteu, așadar nu-și calcă promisiunile. Totul pare să meargă bine, până când, după exact 52 de mici episoade ale romanului, câte săptămâni într-un an și câte puncte în rezoluția lui Gwyn (în treacăt fie spus, cartea e plină de numere
Straniul caz al domnului Gwyn by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/2587_a_3912]
-
pentru că Odobescu a auzit totul, dintr-o cameră alăturată, și s-a sinucis cu o doză mare de laudanum. Gata, mă opresc, ca să vă las și pe voi. Selecția mea e una total aleatorie, pe baza a ceea ce se cheamă “dicteu automat”. Nu e un clasament și e departe de a fi o listă completă. Aș mai avea multe nume de adăugat, dar vreau să vă las și pe voi. Ziceți de femei speciale, ziceți de femei despre care merită să
Femei despre care merită să vorbim by Simona Tache () [Corola-blog/Other/20853_a_22178]
-
237). Întregul roman al lui Nichita Danilov este alcătuit din masa vâscoasă a delirului protagonistului. La prima vedere, s-ar putea face o analogie între modul în care este construit romanul Locomotiva Noimann și cărțile de proză ale Norei Iuga. Dicteul automat, care ține de logica imprevizibilă a gândului, mai mult decât de logica liniară a povestirii tradiționale, pare principalul element comun al celor două cărți. Diferențele sunt însă notabile și ele țin de structura elementelor care intră în componența celor
Delirul by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8494_a_9819]
-
Cercetării. Un exemplu notoriu îl oferă proba de teorie a muzicii care s-a transformat, tocmai pentru a facilita admiterea în facultăți a cvasitotalității celor înscriși, într-un penibil test de aptitudini, ceea ce face ca industria grea a meditațiilor la dicteu ori solfegiu să prospere doar pentru dobândirea titlurilor olimpice. O pată neagră pe obrazul competiției a constituit-o ipostaza implicării în actul evaluator a profesorilor care îndrumau candidați susceptibili de a obține premii și diplome. Nu numai că nu e
Cele cinci cercuri ale Olimpiadei by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8454_a_9779]
-
nuvela lui E.T.A. Hoffmann Piticuț, zis și Cinabru, în Nasul lui Gogol ori în Dublul lui Dostoievski. Am zis "modele indirecte" fiindcă, scriind poemul, nu urmam pe nimeni altcineva decât propria-mi inspirație - liberă și tiranică, sub semnul unui dicteu, nu automat, ci rațional, oricât de departe mă purta ea în neliniște. În cartea sa Scriitori contemporani (apărută postum la Editura Dacia, 1994), Ion Negoițescu își începe studiul mie consacrat (pp. 114-117) tocmai cu Celălalt - textul a fost difuzat, în
Celălalt by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8165_a_9490]
-
teoria philetonilor desprinsă dintr-o carte S.F., particule minuscule care produc o rețea emaptică permițând dizolvarea unuia în celălalt până la indistincție, o frumoasă definiție dată prieteniei. Ca și cum n-ar fi de ajuns, cei patru organizează mici scenarii, un fel de dicteuri automate nu pe hârtie, ci dialogate precum "câmpurile magnetice" ale lui André Breton și Philippe Soupault. Aceste câmpuri magnetice îi țin conectați, sau poate philetonii, iar când Yumi încearcă să evadeze nu găsește decât drumul de întoarcere. În afara prietenilor, a
Călătorii într-o curte interioară by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7047_a_8372]
-
în a modela marmora sau a pictorului în a orândui imaginile și culorile pe pânza tabloului ? Cine îi insufla lui Eminescu "fulgurațiile intelectuale", lui Beethoven secvențele melodice pe care le nota febril pe carnetul său, în peregrinările prin pădurea vieneză? Dicteul în artă rămâne unul din misterele care își reînnoiește mereu vălurile, asemenea zeiței Isis. Mărturii Încă presocraticii își exprimau uimirea față de mecanismul miraculos al creației poetice. Democrit vorbește despre transa revelatoare în care intră poetul în clipa dicteului: Tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pădurea vieneză? Dicteul în artă rămâne unul din misterele care își reînnoiește mereu vălurile, asemenea zeiței Isis. Mărturii Încă presocraticii își exprimau uimirea față de mecanismul miraculos al creației poetice. Democrit vorbește despre transa revelatoare în care intră poetul în clipa dicteului: Tot ce un poet scrie cu entuziasm și inspirat de suflul divin este în mod superior frumos" (fr.18). "Să-ți reprezinți ceva frumos este vocația unei inteligențe inspirată de zei" (fr. 112) De asemenea, Empedocle vorbea de intervenția divină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poetului este prinsă de o mână ascunsă, care vine din lăuntrul poetului și folosește trupul aflat în afară". Ideea că poetul este străbătut de un glas tainic, ceresc, este ilustrată, între alții, de El Greco în tabloul Sfântul Idelfons scriind sub dicteul Sfintei Fecioare (Iliesca, biserica Spitalului lui Hristos). Leibniz, în Eseu de Teodicee (af.403), afirmă: "Nu ne formăm ideile pentru că noi vrem; ele se formează în noi, prin noi, nu ca urmare a voinței noastre, ci după natura lucrurilor". Nietzsche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Victor Hugo. "Entuziasmul" care semnifică "a fi în dumnezeu" εν τεο constituie fulgerul ceresc evocat de Hölderlin, pe care Dumnezeu-Tatăl îl întinde poetului, cel având mâna curată, pentru ca acesta să-l dăruiască apoi oamenilor (Ca într-o zi de odihnă). Dicteul este starea privilegiată prin mijlocirea căreia divinul este prezent în omul predestinat și îi insuflă verbul poetic. Voltaire afirma: "Creezi când îți comandă entuziasmul, trebuie să primești inspirația, niciodată să nu o cauți." Misteriosul dicteu determină uimire și o încântare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
într-o zi de odihnă). Dicteul este starea privilegiată prin mijlocirea căreia divinul este prezent în omul predestinat și îi insuflă verbul poetic. Voltaire afirma: "Creezi când îți comandă entuziasmul, trebuie să primești inspirația, niciodată să nu o cauți." Misteriosul dicteu determină uimire și o încântare indefinisabile. În poezia Spiritul lui Dumnezeu, Alphonse de Lamartine afirmă că inspirația unește imanentul cu transcendentul și ea acționează în poet ca un instrument muzical care așteaptă să fie atinsă de degetele "cerești": "Nu eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Shelley scria: Atunci când creează, mintea este asemenea unui jar mocnind, asupra căruia un suflu invizibil determină o flacără strălucitoare și pasageră". Suflul inspirației este un fulger, un trăsnet", atestă și René Char. În poezia Cerească atingere, Lucian Blaga descrie astfel dicteul: "Ce arătare! Ah ce lumină!/ Stea albă-a căzut în grădină,//necăutată, neașteptată: noroc,/ săgeată, floare și foc.// ...S-a-ntors ah! în lume o stea./ Mi-s arse mâinile de ea." Universul poetului este o pagină albă, fecioară, care "suferă" o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ce lumină!/ Stea albă-a căzut în grădină,//necăutată, neașteptată: noroc,/ săgeată, floare și foc.// ...S-a-ntors ah! în lume o stea./ Mi-s arse mâinile de ea." Universul poetului este o pagină albă, fecioară, care "suferă" o săgetare iluminatoare, un dicteu care este totodată revelarea unei armonii (floarea) și a unei arderi spirituale (foc). Vorbind despre fenomenologia inspirației, Nietzsche afirmă în Ecce homo despre poetul gânditor și gânditorul-poet, că aceștia nu sunt altceva decât "încarnarea, portavoce, mediumul unor puteri superioare." Inspirația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
placă de aur/ Atunci lucrurile se vor înscrie pe tine/ cu litere de aur". Fulgerul inspirației se dăruiește celui având vocația înălțării: "Am crescut mai înalt decât omul,/ Norii planează prea aproape de mine,/ Aștept cel dintâi fulger." Misterul insondabil al dicteului poetic, caracterul imperios și natura sa de fulger constituie o revelație intuitivă originară care induce o a doua naștere a lumii. Fiecare mare poem ne dezvăluie și ne face să viețuim o altă față a absolutului. "Poezia este un absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
face cât experiența unei vieți, afirmă O.W. Holemes. Fulguranța violentă este experiență mistică, clipe excepționale de intuiție ideatică, fulgor et lumen în secunde infinitezimale, scrie Edgar Wind; o transă ducând la o înfăptuire mecanică, lipsa de control asupra forței dicteului, pentru că este un travaliu subteran. Prin termenul de transpossibilité, Henri Maldiney definește spațiul necunoscut în care are loc artezianic izbucnirea operei de artă, spațiu pe care îl asimilează acelui Nirgends ohne Nicht din a opta Elegia duineză a lui Rilke
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
seul trait în forma definitivă, cu puține modificări, nesemnificative în logica internă a ideii poetice, și anume, cea a eternității morții vegheată protector de mișcări ale "sfintei naturi". Aici Natura meditează melancolic părând împăcată cu propria ei eroare, perisabilitatea. Un dicteu fulgurant a fost și poezia de mare densitate metafizică, Peste vârfuri. Exemplu extrem de transă a dicteului îl oferă cele 55 Sonete către Orfeu pe care Rainer Maria Rilke le-a scris în numai trei zile sub impresia morții unei tinere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
anume, cea a eternității morții vegheată protector de mișcări ale "sfintei naturi". Aici Natura meditează melancolic părând împăcată cu propria ei eroare, perisabilitatea. Un dicteu fulgurant a fost și poezia de mare densitate metafizică, Peste vârfuri. Exemplu extrem de transă a dicteului îl oferă cele 55 Sonete către Orfeu pe care Rainer Maria Rilke le-a scris în numai trei zile sub impresia morții unei tinere dansatoare, de a cărei artă fusese entuziasmat. Operă de mare tensiune lirică, sonetele orfice celebrează muzica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
celebrează muzica, magia ei de a metamorfoza lucrurile, făpturile, universul în inefabil, ca evadare din finitudine. După Elegiile duineze, care încercau să împace viața cu moartea într-un spațiu al îngerului, Rilke depășește cele două stări în totală eliberare. Fulgerarea dicteului a survenit astfel pe crestele viziunii antinomiei esențiale a lumii ființă/ neființă, dincolo de care putea avea loc zborul ultim. Nașterea acută a dicteului de către daimonul, "dublul lăuntric", deschiderea la fel de acută a primirii dicteului și energia acestui zbor fulgerător au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
viața cu moartea într-un spațiu al îngerului, Rilke depășește cele două stări în totală eliberare. Fulgerarea dicteului a survenit astfel pe crestele viziunii antinomiei esențiale a lumii ființă/ neființă, dincolo de care putea avea loc zborul ultim. Nașterea acută a dicteului de către daimonul, "dublul lăuntric", deschiderea la fel de acută a primirii dicteului și energia acestui zbor fulgerător au fost o revoltă-limită împotriva morții. Nedreapta, inacceptabila prăbușire în neant a unei ființe unice, l-a făcut pe poet să se îndoiască de faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cele două stări în totală eliberare. Fulgerarea dicteului a survenit astfel pe crestele viziunii antinomiei esențiale a lumii ființă/ neființă, dincolo de care putea avea loc zborul ultim. Nașterea acută a dicteului de către daimonul, "dublul lăuntric", deschiderea la fel de acută a primirii dicteului și energia acestui zbor fulgerător au fost o revoltă-limită împotriva morții. Nedreapta, inacceptabila prăbușire în neant a unei ființe unice, l-a făcut pe poet să se îndoiască de faptul că moartea este cealaltă parte, infinit mai vastă a vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a vieții, așa cum celebra în Elegii. Este ca și cum Natura se răzvrătea împotriva ei însăși, a propriei neizbutiri, singura salvare a sa și a poetului fiind poezia, transa negrăitului ca uitare de sine. Unde sfârșește în actul creator pasivitatea impusă de dicteu, și unde începe activitatea volițională, controlată ? Referindu-ne la poezie, există exprimări, versuri, sau chiar strofe dictate sub formă definitivă, orice modificare le-ar altera primigenitatea inalterabilă. Există exprimări primite cărora li se poate da mai multă expresivitate, pot fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Există exprimări primite cărora li se poate da mai multă expresivitate, pot fi supuse unor fine modificări, dar al căror sens spontan apărut, nu îngăduie să fie alterat. Sunt necesare apoi versuri de legătură care să se încadreze în spiritul dicteului, versuri care necesită un travaliu volițional. Paul Valéry scria că poezia sa are două feluri de versuri: dictate, care sunt perfecte, la care nu se mai poate adăuga și nici scoate nimic, și versuri de legătură, confecționate volițional, care sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
firi: eul intramundan, empiric și sinele transmundan. Aceste naturi nu erau psihologice, ci ontologice, delimitate axiologic, sinele extramundan fiind o conștiință-martor valorizantă a existenței. Geniul: maximă deschidere a sensibilității și a intelectului pentru a evalua lumea, și pentru a primi dicteul în vederea transvaluării Ființei cât mai aproape de vecinătatea absolutului. Mecanismul dicteului Schematic, fenomenologia dicteului ni se pare că parcurge următorii timpi indisociabili: Viziunea: o țâșnire originară incontrolabilă, un văz insolit al ochiului interior ochiul transcendental receptând imaginea unei lumi superioare ontologic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
erau psihologice, ci ontologice, delimitate axiologic, sinele extramundan fiind o conștiință-martor valorizantă a existenței. Geniul: maximă deschidere a sensibilității și a intelectului pentru a evalua lumea, și pentru a primi dicteul în vederea transvaluării Ființei cât mai aproape de vecinătatea absolutului. Mecanismul dicteului Schematic, fenomenologia dicteului ni se pare că parcurge următorii timpi indisociabili: Viziunea: o țâșnire originară incontrolabilă, un văz insolit al ochiului interior ochiul transcendental receptând imaginea unei lumi superioare ontologic latentă în rezervele axiologice ale spiritului universal (vidul cuantic, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]