126 matches
-
importantă, datorită faptului că textele care se referă la procedura baptismală doar în termeni relevanți numai pentru candidații care sunt capabili să vorbească pentru ei înșiȘi sau să acționeze responsabil (de exemplu, se supun instrucției catehetice sau postului) aparțin Și Didahiei, lucrare pe care majoritatea specialiștilor o datează în anul 100. Aland consideră că aceste documente elimină automat nou-născuții Și copiii de vârste mici<footnote Ibidem, p. 53-54. A se vedea și David F. Wright, op. cit., p. 9. footnote> În primul
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
combină atunci aceste două perspective în sprijinul tezei sale mai generale asupra corespondenței dintre botezul evreiesc al prozeliților Și botezul creștin primitiv, combătând punctul de vedere al lui Aland. Referitor la această tăcere a Învățăturii celor doisprezece Apostoli sau a Didahiei, precum și a lui Herma, putem conchide și noi limpede că era un gest firesc din partea Apostolilor și a ucenicilor lor ca, mai întâi, după Cincizecime, să depună stăruința de a-și îndrepta misiunea către cei maturi, către adulți, căci ei
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
pe care Îl avea În răspandirea culturii În această parte a Europei. În general, conținutul cărților era un religios, dar s-au tipărit și din domeniile beletristic, științific sau istoriografic: (Viețile paralele ale lui Plutarh, Viața lui Esop, Pildele filozofești, Didahiile lui Antim Ivireanul etc). Despre domnia lui Brâncoveanu s-au scris două cronici: a lui Radu Greceanu și Anonimul brâncovenesc. Cele două lucrări conțin amănunte, care i-au făcut pe istorici să considere că cei doi cronicari au fost martori
Din suflet de creștin. Ediția a V-a by Oana-Maria Acsinie () [Corola-publishinghouse/Science/91775_a_92320]
-
oricâte veți lega pe pământ, vor fi legate și În cer, și oricâte veți dezlega pe pământ, vor fi dezlegate și În cer”. În Biserică să-ți mărturisești greșalele tale și să nu purcezi la rugăciunea ta Întru cunoștință vicleană (Didahia celor doisprezece Apostoli). Credinciosul Își mărturisește păcatele și primește prin preotul duhovnic iertarea păcatelor. Mărturisirea păcatului este așadar un act de pocăință, o faptă prin care ne raportăm la Dumnezeu. Pentru a-și atinge scopul spiritual, mărturisirea trebuie să fie
Din suflet de creștin. Ediția a V-a by Ana-Maria Bodai () [Corola-publishinghouse/Science/91775_a_92293]
-
veche. Era, desigur, un demers absolut necesar, dat fiind că studiile docte înregistrau cu satisfacție fiecare "biruință a scrisului" autohton, dar ignorau elementele care puteau justifica o recuperare din unghi estetic a unor texte vechi. Prin urmare, Călinescu citește cronicile, didahiile, psalmii ritmați și rimați, cărțile de morală creștină, textele parenetice din perspectiva literaturității lor, fixând începuturile literaturii române în secolele XVI-XVII și oferind, inventând, aș risca să spun, o tradiție organică a literaturii autohtone (efort care se poate vedea și
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
literatură a pătruns târziu, în secolul al XIX-lea, cercetătorul este nevoit să valorifice din punct de vedere literar texte care doar "literatură", în sensul strâmt pe care îl dăm noi astăzi noțiunii, nu se voiau, cum ar fi cronici, didahii, opere parenetice, cărți de teologie, de morală etc. În cultura română, Dimitrie Cantemir este primul scriitor în adevăratul înțeles al cuvântului, adică un autor cu o deplină conștiință a actului său cultural, stăpân pe o poetică pe care, de altfel
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
bine că, în cultura europeană, nu lucrarea lui Damaschin Studitul impusese norma reprezentărilor și simbolurilor animaliere, ci Fiziologul. Chiar dacă Fiziologul a influențat scrisul românesc, urmele sale fiind vizibile fie în Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, fie în Didahiile lui Antim Ivireanul și ulterior la Heliade Rădulescu 48, chiar dacă influența sa asupra Istoriei ieroglifice este dincolo de orice dubiu 49, nimic nu ne îndeamnă să acceptăm faptul că Dimitrie Cantemir avea drept punct de referință vreuna din aceste variante românești
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
secolul al XVIII-lea, prefață de Emmanuel le Roy Ladurie, traducere de Magda Jeanrenaud, Editura Polirom, Iași, 2010, p. 71. În cultura română, contemporan cu Dimitrie Cantemir, Mitropolitul Antim Ivireanul dă și el glas, într-una din cele mai reușite didahii ale sale, acestei reticențe față de filosofia profană: "Și vrând Dumnezeu cuvântul ca să se arate în lume mai nainte, până a nu să întrupa și a să face om, au trimis în lume proroci să propoveduiască la oameni venirea lui cea
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
secolul al XVIII-lea, prefață de Emmanuel le Roy Ladurie, traducere de Magda Jeanrenaud, Editura Polirom, Iași, 2010, p. 71. În cultura română, contemporan cu Dimitrie Cantemir, Mitropolitul Antim Ivireanul dă și el glas, într-una din cele mai reușite didahii ale sale, acestei reticențe față de filosofia profană: "Și vrând Dumnezeu cuvântul ca să se arate în lume mai nainte, până a nu să întrupa și a să face om, au trimis în lume proroci să propoveduiască la oameni venirea lui cea
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
demonului" (p. 256); "Frondeurul Heliade, personaj al propriei opere, contestatarul vehement din satire și pamflete, este în cele din urmă absorbit de ideea construirii monumentului propriei sale personalități de reformator" (p. 291). Introducere... "Este Antim, în general, un personaj al didahiilor, un subiect de analizat cu instrumentele psihanalizei, ceea ce nu l-ar face mai puțin admirabil și eficace, prea eficace chiar, ca predicator" (p. 126); "Neculce... vrea să convingă de adevărurile sale, înfățișându-se înaintea cititorului, el însuși ca personaj efectiv
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
în orice text de învățătură elaborat de el, căci Antim nu este un doctrinar, ci un binevestitor. El nu va insista asupra ambiguităților teoretice decât atât cât crede necesar ca să nu-și lase oile să rătăcească drumul cel drept. Desigur, Didahiile, Chipurile Noului și Vechiului Testament sau Învățătura bisericească sunt și opere de erudiție. Punctul forte rămâne, însă, capacitatea lui de a simți poezia prezentă în doctrina creștină. Scenele pe care, cu un real talent retoric și liric, le imaginează Ivireanul
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
că-i ascuțit / Ca o sângea de cuțit, / Ca într-însul samă să-și facă. C-a auzit că Domnul Hristos / E răstignit la curtea lui Pilat / Pe o scândură de brad."30 Există, totuși, o legătură neexprimată, subterană, între didahiile ortodoxe ale lui Antim Ivireanul și viziunea populară românească "păgână" asupra Fecioarei Maria: accentul afectiv, plin de considerație, care îi creează foarte tinerei maici un portret juvenil în același timp plin de grație și tragic, un portret cuceritor, pe alocuri
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
lui Hristos s-au făcut tină și putoare porcilor, scaunul lui Dumnezeu ședére pierzării, sora îngerilor supt ascultarea dracilor și acesta ce zbura ca o porumbiță la ceriu să târăște ca șarpele pe pământ" Antim Ivireanul, Învățătură pentru taina pocăinții Didahii, în Opere, ediție de Gabriel Ștrempel, Editura Minerva, București, 1997, p. 310. 7 Nic. Densușianu, Vechi cântece șt tradiții populare românești. Texte poetice din răspunsurile la "Chestionarul istoric" (1893-1897), text ales și stabilit, studiu introductiv,note, variante, indici și glosar
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
analogii parțiale între paradigma creștină a mitului Anticristului și paradigma iudaică a „adversarului lui Dumnezeu”. Prin urmare, originea mitului va trebui căutată în intervalul dintre cele două perioade analizate, și anume între anii 40 și 180 d.Cr. (capitolul 16 al Didahiei ar fi cea dintâi confirmare a datei). La originea mitului creștin nu se află o singură tradiție rămasă ascunsă, așa cum presupunea Bousset, ci patru tradiții precreștine care, în anumite împrejurări, devin convergente. Acestea sunt: 1. mitul confruntării cosmologice, Chaoskampf‑ul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
exprimă, în general, opoziția eshatologică. Spre deosebire de Jenks, el accentuează caracterul original, unic al fiecărei figuri eshatologice opuse lui Cristos. „Anticristul” din Epistolele lui Ioan, afirmă cercetătorul olandez, este altceva decât „Omul nelegiuirii” din 2 Tesaloniceni, altceva decât „Înșelătorul lumii” din Didahie (cap. 16), altceva decât „Beliar” din Urcarea la cer a lui Isaia. Aceste fragmente „nu pot fi privite ca versiuni diferite ale aceleiași tradiții iudaice, în speță, cea a lui Anticrist” (p. 17). Atmosfera eshatologică din jurul acestor personaje ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Evanghelia după Marcu, 2 Tesaloniceni, 2 Ioan și Apocalipsa - înfățișează adversarii eshatologici în situația în care parusia lui Cristos devenise, din diferite motive, problematică. În acest caz, este evidentă dimensiunea existențială a așteptării adversarilor eshatologici. Dimpotrivă, în ultimele documente analizate - Didahia (cap. 16), Barnaba (cap. 4), Dialogul cu Trifon (cap. 32 și 110), Urcarea la cer a lui Isaia - figura adversarului eshatologic al lui Cristos se încadrează, cu certitudine, în concepția sistematică despre viitor.” (p. 216) Apocalipsa lui Petru, scrisă imediat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mult, mai întâi în definirea, apoi în realizarea propriului proiect. În 1992, Fausto Sbaffoni publică două volume intitulate Testi sull’Anticristo. Primul este consacrat mărturiilor existente în primele două secole: fragmente noutestamentare, Oracolele sibiline, Urcarea la cer a lui Isaia, Didahia, fragmente anticristologice din Policarp, Iustin, Irineu și Tertulian; cel de‑al doilea cuprinde mărturii din secolul al III‑lea: Hipolit, Origen, Ciprian, Commodian, Lactanțiu și Victorin de Poetovio. Cu excepția fragmentului din Urcarea la cer a lui Isaia, textele sunt redate
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mitic sau, în consonanță cu terminologia noastră, istoricizarea lui. Fiara este încadrată, ca un al optulea membru, în seria împăraților a căror domnie dă ritm cursului istoriei. Apocalipsa reprezintă, fără îndoială, un moment de răscruce în evoluția ideii adversarului eshatologic. Didahia Ultimul capitol al Didahiei începe, într‑o manieră foarte directă, printr‑un îndemn la vigilență. „Privegheați pentru viața voastră; candelele voastre să nu se stingă, coapsele voastre să nu le descingeți, ci fiți gata, că nu știți ceasul în care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu terminologia noastră, istoricizarea lui. Fiara este încadrată, ca un al optulea membru, în seria împăraților a căror domnie dă ritm cursului istoriei. Apocalipsa reprezintă, fără îndoială, un moment de răscruce în evoluția ideii adversarului eshatologic. Didahia Ultimul capitol al Didahiei începe, într‑o manieră foarte directă, printr‑un îndemn la vigilență. „Privegheați pentru viața voastră; candelele voastre să nu se stingă, coapsele voastre să nu le descingeți, ci fiți gata, că nu știți ceasul în care Domnul nostru va veni
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fiu al lui Dumnezeu, și va face semne și minuni; și pământul va fi dat în mâinile lui și va face lucruri nelegiuite, care nu s‑au făcut niciodată din veac. Acest pasaj trebuie analizat în contextul general al operei. Didahia este alcătuită din trei secțiuni principale. Prima este consacrată descrierii celor „două căi”, a vieții și a morții, sufletul omenesc aflându‑se la răscrucea acestora. A doua secțiune prezintă principalele „prescripții rituale și liturgice”, altfel spus, „maniera” concretă de manifestare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
urmat de toți, chiar și de episcopi și diaconi (cap. 15). Asemenea predecesorilor lor din Vechiul Testament, profeții creștini vor primi din partea comunității, după cum precizează de fiecare dată textul, „toată pârga produselor teascului, a ariei, a boilor și oilor” (13, 3). Didahia prezintă două tipuri de profeți: itineranți și sedentari. Cei dintâi au misiunea de a transmite nealterată învățătura lui Cristos (6ΖΔΛ(:∀), ceilalți transmit învățăturile referitoare la cult și se preocupă de menținerea lui (8γ4ϑ≅ΛΔ(∴∀). „Slujirea” celor dintâi se caracterizează prin
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
instituționalizării, mai precis cu crearea structurilor cultural‑administrative cvasiautonome sub autoritatea episcopilor, se produce o „paralizie”. Profeția de tip itinerant trebuie să respecte anumite reguli. Nu oricine vine din alt loc și predică Evanghelia este în mod obligatoriu un profet. Didahia oferă câteva criterii de identificare a impostorilor (11,3‑6). 3Cu privire la apostoli și profeți, potrivit dogmei Evangheliei, să faceți așa: 4orice apostol, care vine la voi, să fie primit ca Domnul; 5dar să nu rămână decât o zi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nimic decât pâine, până ce găsește alt sălaș; dar dacă va cere bani, este profet fals. Iată două teste simple, dar eficiente: durata scurtă a misiunii și neimpunerea plății în schimbul învățăturii primite. Aceste reguli se aplică exclusiv itineranților. Mai departe, autorul Didahiei propune însă o metodă mai ingenioasă și totodată mai generală de identificare a impostorilor. Ea este aplicabilă celor două categorii de profeți, itineranți și sedentari, și constă în verificarea modului de viață al acestora prin raportarea la principiile de credință
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fi esențial diferită de cea a momentului prezent, cu o singură excepție: falsa profeție, frecventă și în epoca sa, va ajunge atunci la apogeu. În semnele prezentului putem vedea germenii viitorului. În opinia lui Peerbolte, „înșelătorul lumii” de care vorbește Didahia are deja toate trăsăturile viitorului Anticrist din scrierile sfântului Irineu (Antecedents..., p.183). Epistola lui Barnaba În Epistola lui Pseudo‑Barnaba (EPB), al cărei text datează din secolul al II‑lea (cea mai târzie datare este către sfârșitul acestui secol
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
doua parusii. Această întârziere este fie explicată, prin introducerea unor elemente noi (katechonul de la 2Tes. 2,6), fie pur și simplu negată, prin intermediul unei exegeze radicale, care insistă asupra actualității eshatonului, dată fiind proliferarea mișcărilor eretice (1 și 2 In.; Didahia). Este vorba de faimosul tandem nondum/iam („nu încă”/„deja”) despre care vorbește Oscar Cullmann în Christ et le temps și pe care Peerbolte este bucuros să îl adopte. Acceptând această schematizare, trebuie să recunoaștem că mitul Anticristului face legătura
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]