KorAP: Find »[drukola/base=didahie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 5 6 >

126 matches

Corola-blog/BlogPost/346228_a_347557

tipărit în zilele Înălțimii Sale Alexandru Ioan I, Domnitorul Principatelor Unite. Biserica Roșiuța -Reparat de mine V.G.Osnaga.23.Minei, Noiembrie, Râmnucul Vâlcii, 1862. S-a tipărit în zilele Înălțimii Sale Alexandru Ioan I, Domnitorul Principatelor Unite. Biserica Roșiuța 37.Didahii , Cuvinte de învățătură ale lui Ilie Miniat, 1837, retipărit în zilele preaînălțatului nostru Domn Carol I , București, Tipografia Cărții Bisericeși, 1897 Biserica Roșiuța, apare pe fila de titlu emblema Sfântului sinod al Sfintei biserici autocefale ortodoxe române, 1873.Dumnezeieștile Liturghii

COORDONATE ISTORICO-ETNOGRAFICE ŞI SPIRITUALE ALE AŞEZĂRILOR DIN AREALUL VĂII ŞI DEALURILOR MOTRULUI de VARVARA MAGDALENA MĂNEANU în ediţia nr. 885 din 03 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346228_a_347557]
carte s-au cumpărat cu ajutorul satului Meriș........... 1832. 39.Mineiul lunii Decembrie, București, Tipografia Cărții Bisericești, 1892. Biserica Roșiuța. Donată de Constantin D.Stănescu, 1958, septembrie 14. Scrie Doamne în cartea cveșniciei tale pe binefăcătorii ai acestui sfânt locaș- biserică. Didahii , Cuvinte de învățătură ale lui Ilie Miniat, 1837, retipărit în zilele preaînălțatului nostru Domn Carol I , București, Tipografia Cărții Bisericeși, 1897, Biserica Roșiuța apare pe fila de titlu emblema Sfântului sinod al Sfintei biserici autocefale ortodoxe române, 1873. -Bunica a

COORDONATE ISTORICO-ETNOGRAFICE ŞI SPIRITUALE ALE AŞEZĂRILOR DIN AREALUL VĂII ŞI DEALURILOR MOTRULUI de VARVARA MAGDALENA MĂNEANU în ediţia nr. 885 din 03 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346228_a_347557]
Corola-blog/BlogPost/372738_a_374067

Ortodoxiei și o amprentă a creștinismului orto �dox, în mentalitatea ortodoxă populară cel care nu postește este consi �derat spurcat și păgân. După perioada apostolică, literatura teologică a părinților și scriito �rilor bisericești înfățisează mențiuni numeroase cu privire la practicarea postului. Astfel, Didahia celor 12 Apostoli arată că creștinii trebuie să postească miercurea și vinerea, în amintirea evenimentelor triste din viața Mântuitorului nostru Iisus Hristos: prinderea și răstignirea Sa pe cruce. Sfântul Cle �ment Romanul, în a doua Epistola către Corinteni, vorbind de

INVATATURA BISERICII DESPRE POSTUL ORTODOX... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 220 din 08 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/372738_a_374067]
Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711

a Bibliei, intitulată Chipurile Vechiului și Noului Testament. Transpunând integral în românește principalele cărți de cult, A.I. contribuie, în mare măsură, la naționalizarea serviciului divin, fiind considerat un creator al limbii liturgice. Scrierile ce îi încununează opera sunt predicile sau Didahiile, după denumirea lor grecească. Păstrate în manuscris, ele au avut o circulație redusă. Fie că e vorba de predica propriu-zisă sau sintetică, de omilie, pareneză sau panegiric, ceea ce frapează în aceste rostiri este că ele trec dincolo de cadrele înguste ale

ANTIM IVIREANUL (c. 1660 – 3.IX.1716). In: Dicționarul General al Literaturii Române (2004) [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
nu sunt însă nicidecum o expunere seacă și pedantă. Predica are viață, culoare și, în mișcarea ei, când solemnă și înfiorată de simțăminte sublime, când lirică și unduioasă, când aspră și poruncitoare, se simte freamătul personalității aprige a Ivireanului. Originalitatea didahiilor stă în modul în care mitropolitul știe să cearnă și să prelucreze ideile sau tezele din care s-a inspirat, dar mai ales în stilul lor cuceritor. El nu se urcă la amvon doar pentru a săvârși un ritual. Vrea

ANTIM IVIREANUL (c. 1660 – 3.IX.1716). In: Dicționarul General al Literaturii Române (2004) [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
moralist, auster, veghind cu ochi de Argus la păzirea bunelor moravuri și irumpând tonitruant când i se pare că neregulile au întrecut măsura. O utopie creștină a perfecțiunii, în lumina supranaturală ce se revarsă din înalturi, se întrevede și în didahiile acestui prelat cu un sentiment absolut al valorilor morale. Construcția unei predici urmează un plan riguros. După introducerea în subiect sau textul și formula de adresare (plină de smerenie și umilință creștină), vine exordiul (având ca punct de pornire anumite

ANTIM IVIREANUL (c. 1660 – 3.IX.1716). In: Dicționarul General al Literaturii Române (2004) [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
creștină), vine exordiul (având ca punct de pornire anumite imagini din realitatea înconjurătoare ori unele principii și maxime evanghelice), tratarea (în care se face uneori loc tâlcuirii alegorice) și, în fine, încheierea. Între legendă și istorie, între real și ireal, didahiile, respirând aerul pur al „Cărții cărților”, pleacă de la litera ei, însă dezvoltă, se poate spune creator, premisele pe care străvechile istorii, ca niște basme doldora de tâlcuri, le oferă. Accentuate cu mistică fervoare, unduindu-se ca sub line adieri sau

ANTIM IVIREANUL (c. 1660 – 3.IX.1716). In: Dicționarul General al Literaturii Române (2004) [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
care s-ar fi desfătat, desigur, citind terținele Infernului lui Dante, are o statornică încredere în posibilitatea unei lumi mai bune. Meliorist, propunerile lui de combatere a strâmbătății și a stricăciunii conțin însă și o doză de himeric. Mijesc în didahiile lui A.I. și muguri narativi, însă firul epic, subțiat și lăsat în umbră de spectacolul ideii și de mizanscena oratoriei, se fluidifică sub arcanele unui lirism alegoric, somptuos și cu o vână de dramatism. Amprenta de naturalețe, cu turnura oralității

ANTIM IVIREANUL (c. 1660 – 3.IX.1716). In: Dicționarul General al Literaturii Române (2004) [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
o întreagă gamă de stări sufletești, mitropolitul se comunică și pe sine, cu spiritul său neliniștit, tumultuos, dar și contemplativ, pătimaș și duios, frământat și capricios. A.I., cel mai de seamă orator bisericesc la noi, a dat prin suita de didahii străluciri literare elocvenței sacre. Spontaneitatea exordiilor, trecerea firească de la planul material la cel alegoric, reintrările familiare în chestiune, indignările, întristările, mustrările, interogațiile retorice, curmate la timp înainte de a deveni bombastice, pasiunea ce echilibrează toată exacta mașinărie a cazaniei destăinuie un

ANTIM IVIREANUL (c. 1660 – 3.IX.1716). In: Dicționarul General al Literaturii Române (2004) [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
trecerea firească de la planul material la cel alegoric, reintrările familiare în chestiune, indignările, întristările, mustrările, interogațiile retorice, curmate la timp înainte de a deveni bombastice, pasiunea ce echilibrează toată exacta mașinărie a cazaniei destăinuie un orator excelent și un stilist desăvârșit. Didahiile rămân și azi vii. G. CĂLINESCU SCRIERI: Predice făcute pe la praznice mari, îngr. și pref. I. Bianu, București, 1886; Didahiile ținute în Mitropolia din București, I-II, îngr. și pref. Constantin Erbiceanu, București, 1888-1889; Sfătuiri creștine-politice, tr. Constantin Erbiceanu, București

ANTIM IVIREANUL (c. 1660 – 3.IX.1716). In: Dicționarul General al Literaturii Române (2004) [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
înainte de a deveni bombastice, pasiunea ce echilibrează toată exacta mașinărie a cazaniei destăinuie un orator excelent și un stilist desăvârșit. Didahiile rămân și azi vii. G. CĂLINESCU SCRIERI: Predice făcute pe la praznice mari, îngr. și pref. I. Bianu, București, 1886; Didahiile ținute în Mitropolia din București, I-II, îngr. și pref. Constantin Erbiceanu, București, 1888-1889; Sfătuiri creștine-politice, tr. Constantin Erbiceanu, București, 1890; Din Didahiile ținute la Mitropolia din București, îngr, I. Cornoi, București, 1895; Predicile ținute la Mitropolia din București, pref.

ANTIM IVIREANUL (c. 1660 – 3.IX.1716). In: Dicționarul General al Literaturii Române (2004) [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
azi vii. G. CĂLINESCU SCRIERI: Predice făcute pe la praznice mari, îngr. și pref. I. Bianu, București, 1886; Didahiile ținute în Mitropolia din București, I-II, îngr. și pref. Constantin Erbiceanu, București, 1888-1889; Sfătuiri creștine-politice, tr. Constantin Erbiceanu, București, 1890; Din Didahiile ținute la Mitropolia din București, îngr, I. Cornoi, București, 1895; Predicile ținute la Mitropolia din București, pref. N. Iorga, Vălenii de Munte, 1911; Predici, pref. P. V. Haneș, București, 1915; Predici, îngr. și pref. Gabriel Ștrempel, București, 1962; Didahii, postfață

ANTIM IVIREANUL (c. 1660 – 3.IX.1716). In: Dicționarul General al Literaturii Române (2004) [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
Din Didahiile ținute la Mitropolia din București, îngr, I. Cornoi, București, 1895; Predicile ținute la Mitropolia din București, pref. N. Iorga, Vălenii de Munte, 1911; Predici, pref. P. V. Haneș, București, 1915; Predici, îngr. și pref. Gabriel Ștrempel, București, 1962; Didahii, postfață Florin Faifer, București, 1983; Opere, îngr. și introd. Gabriel Ștrempel, București, 1997. Repere bibliografice: Ștefan Dinulescu, Viața și activitatea mitropolitului Țărei Românești Antim Ivireanul, Cernăuți, 1886; T. Bădulescu, Mitropolitul Ungro-Vlahiei Antim Ivireanul, București, 1893; N. Dobrescu, Viața și faptele

ANTIM IVIREANUL (c. 1660 – 3.IX.1716). In: Dicționarul General al Literaturii Române (2004) [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
Corola-publishinghouse/Science/287961_a_289290

critic și talent polemic, înarmat cu argumente derivate din dreptul natural, din interpretarea rațională a Bibliei și a istoriei creștinismului, el militează, în fond, pentru liberalizarea și democratizarea vieții sociale. Asemenea precepte și sensuri iluministe sunt prezente în opera omiletică - Didahii adecă Învățături pentru creșterea fiilor... (1809), Propovedanii la îngropăciunea oamenilor morți (1809), Prediche sau Învățături la toate duminecile și sărbătorile anului (I-III, 1810-1811) -, integral apărută în tipografia de la Buda. Rezultat direct al practicii preoțești, cuvântările revelează totodată reperele gândirii

MAIOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române (2004) [Corola-publishinghouse/Science/287961_a_289290]
lui Maior, în funcție de fluctuația idealurilor și a gustului propriu, în funcție de modificarea raportului dintre operă - mereu aceeași - și lector - mereu altul. Constantă și definitivă a rămas însă imaginea cărturarului erudit și a patriotului militant, încadrat unei generații eroice. MARIA PROTASE SCRIERI: Didahii adecă Învățături pentru creșterea fiilor..., Buda, 1809; Propovedanii la îngropăciunea oamenilor morți, Buda, 1809; ed. îngr. Elie Dăianu, Cluj, 1906; Prediche sau Învățături la toate duminecile și sărbătorile anului, I-III, Buda, 1810-1811; Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda

MAIOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române (2004) [Corola-publishinghouse/Science/287961_a_289290]
Corola-publishinghouse/Science/286940_a_288269

editor. A publicat o plachetă de „stihuri epigramatice” a Margaretei Faifer și un volum de teatru al lui Laurențiu Faifer, o culegere din însemnările lui Arșavir Acterian, un studiu de poetică și stilistică al Irinei Andone. A editat, de asemenea, Didahiile lui Antim Ivireanul și, în colaborare, Teatru și proză de I. L. Caragiale. SCRIERI: Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900 (în colaborare), București, 1979; Dramaturgia între clipă și durată, Iași, 1983; Semnele lui Hermes. Memorialistica de călătorie (până la 1900) între

FAIFER. In: Dicționarul General al Literaturii Române (2004) [Corola-publishinghouse/Science/286940_a_288269]
călătorie (până la 1900) între real și imaginar, București, 1993; Cordonul de argint, pref. Liviu Leonte, Iași, 1997; Efectul de prismă, pref. Liviu Antonesei, Iași, 1998; Faldurile Mnemosynei, Iași, 1999; Pluta de naufragiu, pref. Paul Cornea, Iași, 2002. Ediții: Antim Ivireanul, Didahii, postfața edit., București, 1983; Margareta Faifer, Zâmbete pe șapte coline, Iași, 1992; Laurențiu Faifer, Teatru, Iași, 1994; Arșavir Acterian, Neliniștile lui Nastratin. Pagini de jurnal (1967-1982), pref. edit., Iași, 2000; I. L. Caragiale, Teatru și proză, pref. edit., Iași, 2000 (în

FAIFER. In: Dicționarul General al Literaturii Române (2004) [Corola-publishinghouse/Science/286940_a_288269]
Corola-publishinghouse/Science/288075_a_289404

cercetare amplă și propune interpretări care ordonează într-un sistem cu articulații ferme și acorduri profitabile numeroasele producții aparținând vechii arte oratorice românești, precum Cazaniile lui Coresi, Carte de învățătură a lui Varlaam, orațiile de nuntă, cuvântările protocolare, encomiastice, panegiricele, Didahiile lui Antim Ivireanul ș.a. Ideea pe care o demonstrează sinteza Vocația europeană a literaturii române vechi este aceea că literatura noastră din secolele al XVI-lea - al XVIII-lea, alcătuită îndeosebi din scrieri istorice, nu a fost un fenomen strict

MAZILU. In: Dicționarul General al Literaturii Române (2004) [Corola-publishinghouse/Science/288075_a_289404]
Corola-journal/Journalistic/14984_a_16309

de la Ermenonville (de unde avea să fie dus la Pantheon): Aici odihnește omul Naturii". Jean-Jacques Rousseau, Visările unui hoinar singuratic. Traducere de Mihai Șora, Prefață de Vera Călin. Colecția Proiectul iluminist, coordonată de Mircea Martin. Editura Paralela 45, București, 2002. Epistole, didahii, ode... Suntem avertizați chiar de autori că avem de-a face cu o istorie literară - nici disciplină teologică în sens dogmatic, nici istorie bisericească, adică referitoare la instituția eclesiastică. Preocuparea lor privește exclusiv textele din cele aproximativ trei secole, de la

Pe falezele sihăstriei by Grete Tartler (2002) [Corola-journal/Journalistic/14984_a_16309]
făcut "inseminarea" ideilor creștine în cele două importante limbi ale Europei: greaca și latina. într-adevăr varietatea stilistică este remarcabilă, în ciuda mesajului unic, cel creștin: epistole (un fel de îndrumar de la distanță), evanghelii (se vorbește de specificitatea "stilului evanghelic"), omilii, didahii, ode, predici, ori un gen conținând aglomerări biografice expuse disjunctiv, numit "faptele lui..." Spre sfârșitul perioadei apar și poemele (Odele lui Solomon, Oracolele). în ce privește transpunerea învățăturilor creștine în greacă și latină, antologia relevă rolul lui Origene și, respectiv, al lui

Pe falezele sihăstriei by Grete Tartler (2002) [Corola-journal/Journalistic/14984_a_16309]
Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399

analogii parțiale între paradigma creștină a mitului Anticristului și paradigma iudaică a „adversarului lui Dumnezeu”. Prin urmare, originea mitului va trebui căutată în intervalul dintre cele două perioade analizate, și anume între anii 40 și 180 d.Cr. (capitolul 16 al Didahiei ar fi cea dintâi confirmare a datei). La originea mitului creștin nu se află o singură tradiție rămasă ascunsă, așa cum presupunea Bousset, ci patru tradiții precreștine care, în anumite împrejurări, devin convergente. Acestea sunt: 1. mitul confruntării cosmologice, Chaoskampf‑ul

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
exprimă, în general, opoziția eshatologică. Spre deosebire de Jenks, el accentuează caracterul original, unic al fiecărei figuri eshatologice opuse lui Cristos. „Anticristul” din Epistolele lui Ioan, afirmă cercetătorul olandez, este altceva decât „Omul nelegiuirii” din 2 Tesaloniceni, altceva decât „Înșelătorul lumii” din Didahie (cap. 16), altceva decât „Beliar” din Urcarea la cer a lui Isaia. Aceste fragmente „nu pot fi privite ca versiuni diferite ale aceleiași tradiții iudaice, în speță, cea a lui Anticrist” (p. 17). Atmosfera eshatologică din jurul acestor personaje ar fi

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
Evanghelia după Marcu, 2 Tesaloniceni, 2 Ioan și Apocalipsa - înfățișează adversarii eshatologici în situația în care parusia lui Cristos devenise, din diferite motive, problematică. În acest caz, este evidentă dimensiunea existențială a așteptării adversarilor eshatologici. Dimpotrivă, în ultimele documente analizate - Didahia (cap. 16), Barnaba (cap. 4), Dialogul cu Trifon (cap. 32 și 110), Urcarea la cer a lui Isaia - figura adversarului eshatologic al lui Cristos se încadrează, cu certitudine, în concepția sistematică despre viitor.” (p. 216) Apocalipsa lui Petru, scrisă imediat

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
mult, mai întâi în definirea, apoi în realizarea propriului proiect. În 1992, Fausto Sbaffoni publică două volume intitulate Testi sull’Anticristo. Primul este consacrat mărturiilor existente în primele două secole: fragmente noutestamentare, Oracolele sibiline, Urcarea la cer a lui Isaia, Didahia, fragmente anticristologice din Policarp, Iustin, Irineu și Tertulian; cel de‑al doilea cuprinde mărturii din secolul al III‑lea: Hipolit, Origen, Ciprian, Commodian, Lactanțiu și Victorin de Poetovio. Cu excepția fragmentului din Urcarea la cer a lui Isaia, textele sunt redate

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
mitic sau, în consonanță cu terminologia noastră, istoricizarea lui. Fiara este încadrată, ca un al optulea membru, în seria împăraților a căror domnie dă ritm cursului istoriei. Apocalipsa reprezintă, fără îndoială, un moment de răscruce în evoluția ideii adversarului eshatologic. Didahia Ultimul capitol al Didahiei începe, într‑o manieră foarte directă, printr‑un îndemn la vigilență. „Privegheați pentru viața voastră; candelele voastre să nu se stingă, coapsele voastre să nu le descingeți, ci fiți gata, că nu știți ceasul în care

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]