72 matches
-
este decât o revenire în spirală asupra esenței mitic-auctoriale. Din repetare în repetare, oricare serie intratextuală din cele derulate până acum ilustrează intratextul ca o respunere a sinelui, în căutarea unui ce elementar demers pentru care cheia se ascunde în diferire. 2. Repetare. Supunem analizei o altă dihotomie hipotext/hipertext, de această dată fiind atenți la diferire. (H7a) Ușile toate erau deschise. El intră într-o cameră naltă, spațioasă și goală. Păreții erau negri de șiroaiele de ploaie ce curgeau prin
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
din cele derulate până acum ilustrează intratextul ca o respunere a sinelui, în căutarea unui ce elementar demers pentru care cheia se ascunde în diferire. 2. Repetare. Supunem analizei o altă dihotomie hipotext/hipertext, de această dată fiind atenți la diferire. (H7a) Ușile toate erau deschise. El intră într-o cameră naltă, spațioasă și goală. Păreții erau negri de șiroaiele de ploaie ce curgeau prin pod și un mucegai verde se prinsese de var; cercevelele ferestrelor se curmau sub presiunea zidurilor
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
din înțelesul marelui tom. Lectura tabulară și jocul intertextual au ceva din "tot a șaptea filă" de natură magică. Traseele marcate de hipotext și hipertext sunt întoarceri în timp (și anulare a celui profan) care întregesc semnificația cărții. Dialectica repetare/diferire traduce jocul mitologic Memorie-Uitare. Operele din Textul Infinit care prezintă caracter fondator, dacă sunt uitate, condamnă la o tensiune și mai mare a repetării. "Sacrilegiul de a fi uitat este logic să fie ispășit aducându-ți aminte cu o deosebită
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
deosebită importanță ni se pare fidelitatea ideatică față de textul-sursă dublată de arta opțiunii pentru formularea cea mai expresivă în textul final. Transpusă în legile de funcționare ale mecanismului intertextual, traducerea trebuie să probeze un cuplu de atribute: repetare supusă și diferire creativă. Hipotextul din fragmentele traduse ori conspectate de Eminescu se situează la limita dintre intratext și intertext, în funcție de caracteristica luată în considerare. Astfel, dacă fidelitatea ideatică va fi utilă cercetării, va fi acționat elementul intertextual. În schimb, dacă va prevala
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și (s.n.) el, nu se precizează când. Nuvela consideră că este vorba despre memoriul vieții umbrei, genitivul asociindu-se vieții, nu memoriului. În plus, Dionis spune că va reciti scrierea umbrei, când va reveni. Diferența dintre citire și recitire marchează diferirea intratextuală, în sensul că se poate prezuma că Dionis și umbra lui nu sunt de tot despărțiți, omul continuând oricând să poată accesa viața umbrei lui pe pământ. Lipsește anamneza de inspirație indiană derulată de umbră în nuvela Sărmanul Dionis
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
visurile noastre vom face castele, din cugetările noastre veacuri de fericire și de amor. Hai în lună! (Umbra mea Eminescu: 2011, II, 263). Personajul feminin din variantă are un nume, Onda. Deosebirea onomastică dintre personajele feminine din text/avantext determină diferirea, semnificativă intratextual. Dacă Maria invocă Fecioara sau mama, figuri arhetipale pentru om, ca entitate colectivă sau individuală, Onde trădează relaxarea în raport cu încărcătura simbolică a prozei. Vizibil omonim undei, ca pre-contu rare (vagă, incertă, insinuantă) a sunetului, Onde nu se știe
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
N-am avut speranțe, puțin mi-a păsat ; n-am avut dorințe, nici una-n lume, puțin mi-a păsat ;"(Eminescu : 2011, II, 57) să obțină "continuitatea în progres"44 pentru descrierea ipostazei de protagonist într-o iubire imposibilă. Raportul repetare/diferire este favorabil celei dintâi (R>D); însă, cum diferirea se dove dește de o relevanță invers proporțională cu suprafața acoperită în text, alegem să ne oprim la ea. Scrisoarea din operă începe cu apelativul "Stea", care deja avertizează asupra percepției
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
am avut dorințe, nici una-n lume, puțin mi-a păsat ;"(Eminescu : 2011, II, 57) să obțină "continuitatea în progres"44 pentru descrierea ipostazei de protagonist într-o iubire imposibilă. Raportul repetare/diferire este favorabil celei dintâi (R>D); însă, cum diferirea se dove dește de o relevanță invers proporțională cu suprafața acoperită în text, alegem să ne oprim la ea. Scrisoarea din operă începe cu apelativul "Stea", care deja avertizează asupra percepției de făptură intangibilă pe care îndrăgostitul o are despre
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
particulariza medierea literară pentru mecanismul intertextual), în timp ce noi am încercat să reducem această distanță, considerată mai ales sub aspect temporal, de fapt, să o anulăm, în virtutea principiilor de funționare ale MER. Diferența din medierea literară acționează prin spațiere; diferența intertextuală (diferirea) produce spațializare, prin lectura tabulară. În imposibila regăsire a semnului cu originea citim ideea în virtutea căreia intertextualitatea ar transcrie literar un verb inexistent (încă): "a nesfârși" [infinir]. Paradoxul repetării rezidă din a combina un efort depus pentru desăvârșirea formală cu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
-ți vine-a zice că or publicul și teatrul sunt depărtați cu două sute de ani sau că piesa este nouă. Unde este timpul? (Eminescu: 2011, II, 316). Corelațiile dintre varianta finală și cea parțială conduc la un aspect numerologic al diferirii intratextuale, semnificativ pentru irelevanța categoriei temporale: în hipotext, apare cifra 200, confirmată în fraza următoare; în hipertext, cele două sute au rămas o sută, dar autorul nu este perseverent în această modificare, astfel încât, fraza care urmează lasă tot două sute. Unde este
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în fraza următoare; în hipertext, cele două sute au rămas o sută, dar autorul nu este perseverent în această modificare, astfel încât, fraza care urmează lasă tot două sute. Unde este timpul? Mai productivă pentru scopul prezentei cercetări este sesizarea nuanțelor stilistice ale diferirii intratextuale. "Tabloul viu de viață" devine "icoană vie a vieții", ca expresie a faptului că, de îndată ce este convocat, intertextul nu numai că răspunde, dar conferă intertextualității forma ei plenară, dinamică în spectrul artistic-sacru. Identitatea ătman-Brahmăn se traduce, în termenii alegoriei
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
științei. Așa cum Amita Bhose circumscrie gândirea indiană reprezentării einsteiniene a universului, Mihai Cimpoi relaționează imaginarul eminescian la certitudinile fizicii deja vechi de aproape un secol, care, însă, nu încetează să producă noi consecințe, inclusiv pentru înțelegerea cărții de literatură. Pentru că diferirea din intratextul eminescian derivă, în multe situații, din diferența de discurs (filosofic, liric, dramatic, publicistic, al corespondenței/epic), se cuvine să abordăm raportul intertext/interdiscurs exprimat în termenii analizei discursului. Interdiscursul este pentru discurs ceea ce intertextul semnifică pentru text. J
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
păstrată, ceea ce trimite la repetare, ca una din cele două componente ale intertextualității. Pe de altă parte, formularea va fi elocventă, conotativă, dacă se impune, astfel încât sensul din textul tradus să nu fie alterat dimensiune la nivelul căreia se relevă diferirea, dictată de schimbarea codului lingvistic și supusă (sub aspect semantic) repetării. Traducerea oferită de Mihai Eminescu (în ms. 2258) poate fi valorizată prin raportarea la originalul kantian, dar mai ales prin comparație cu alte propuneri de tălmăcire în limba română
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Dumitrescu Bușulenga: 2000, 284). Matematică sau filosofică, traducerea eminesciană nu se abate de la textul și mai ales de la spiritul cărții tălmăcite. Eminescu traduce din pasiune, iar când acest demers intertextual vizează poezia (Fr. Schiller), repetarea inter textuală este învinsă de diferire și poetul naște o creație nouă. Bibliografie primară Corpus restrâns: proza lui Mihai Eminescu Corpus de lucru: Opere Mihai Eminescu Ediția integrală Opere Mihai Eminescu București: Editura Național, 2011 Ediție îngrijită, studiu introductiv, notă asupra ediției D. Vatamaniuc Textele ediției
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Contours littéraires". * parodia; * miturile literaturii. SPIRIDON Monica [1989] (2000) Melancolia descendenței figuri și forme ale memoriei generice în literatură, București: Cartea Românească (ediția a doua : Melancolia descendenței : o perspectivă fenomenologică asupra memoriei generice în literatură, Iași: Polirom). * arhi-realitatea; * meta-realitatea; * repetiția/diferirea. STALLONI Yves [2005] (2008) Les Genres Littéraires, Paris: Armand Colin, Collection "128" (aceleași date și pentru prima ediție). * genuri literare. VAILLANT Alain (1992) La poésie. Initiation aux méthodologies d'analyse des textes poétiques, Paris: Nathan. * intratextualitatea. VALETTE Bernard [1992] (1997
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
tehnică deviantă, nici metamorfică. Deviantă nu poate fi, dacă o considerăm un fenomen benefic, constructiv și necesar. Gr. meta= altul, morphe= formă nu ni se pare adecvat, în situația în care, pentru intertextualitate, tocmai forma reprezintă elementul de stabilitate, în timp ce diferirea se ocupă de a îmbrăca vechea structură inedit și inubliabil. * Diferența nu poate fi infimă și infinită, dacă vom pune intertextualitatea într-un sistem de ecuații cu repetarea măcar parțial cunoscută, astfel încât diferirea să nu rămână de tot necunoscută. 51
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
tocmai forma reprezintă elementul de stabilitate, în timp ce diferirea se ocupă de a îmbrăca vechea structură inedit și inubliabil. * Diferența nu poate fi infimă și infinită, dacă vom pune intertextualitatea într-un sistem de ecuații cu repetarea măcar parțial cunoscută, astfel încât diferirea să nu rămână de tot necunoscută. 51 Cristina Hăulică op. cit., p.20. Traducătoarea și cercetătoarea operei lui Borges apelează la sprijinul Tel Quel, prin Roland Barthes și Philippe Sollers ["Intertextul nu este în niciun caz, trebuie s-o repetăm, banca
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ofensiva contra Europeanului-alb-mort și transformând ideea de diversitate culturală într-o armă a discriminării inverse. Nu mă pot abține să nu adaug că focul frustrațiilor și al resentimentelor acute a fost alimentat abundent de combustibil conceptual european, oferit de prozeliții diferirii și ai heteroglosiei agonice, retranșați pe linia teoretică fortificată Derrida-Bahtin". Pasajul citat este revelator (și nu e singurul) și pentru atitudinea critică a Monicăi Spiridon față de tabăra deconstruc-ționiștilor, care și-au ascuns pretențiile hegemonice asupra întregii arii discursive (inclusiv științifice
Temele identitare by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/9424_a_10749]
-
avion și până la intermedierea unor livrări de corespondențe între un beneficiar „Lycos” și Poșta Română și asigurarea automată a plicurilor și coletelor cu valoare de până la 50 de USD. De altfel, firma efectuează în medie lunar până la 125 000 de diferire trimiteri. Recordul s-a bătut în iunie 2004, cu 400 000. O performanță, dacă punem la socoteală că termenul de livrare a plicurilor și documentelor sau coletelor se înscrie între 45 de minute și maximum 6 ore. Ștampila instituției private
Agenda2005-22-05-senzational4 () [Corola-journal/Journalistic/283755_a_285084]
-
mai sus se revendică unei interpretări filosofice, cu o funcție clară de mediator și unificator al diferitelor metode. Așa cum textele unor Lacan, Deleuze, Derrida sau Baudrillard, de pildă, plasează discuția despre o parte din consecințele autoreflectării (obiectivare, distanță, separare, dividere, diferire etc.) Într-o zonă de interferență a metodelor. Pentru cartea noastră o asemenea abordare s-ar dovedi, pentru moment, mult prea amplă și relativ inoperantă. În schimb, de reală eficiență Într-o analiză a dandysmului e perspectiva sugerată de sociopsihologi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
demonstrativ se orientează în direcția opusă. Schimbarea de ecleraj speculativ trebuie considerată în întreaga sa amploare contextuală. Dincolo de orice variații spectrale, scena intelectuală a anilor ’70-’90 ai secolului al XX-lea a fost dominată de o filosofie agresivă a diferirii și a alterității, ilustrată, printre alții, de Michel Foucault, Jacques Lacan sau Jacques Derrida, de Hans Georg Gadamer și Jürgen Habermas, de formalismul rus, lingviștii praghezi și Mihail Bahtin - aceștia din urmă cu tentacule peste Ocean. Genul ei proxim este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289809_a_291138]
-
John Ruskin, Oscar Wilde, cărora le dedică unele din cele mai subtile pagini. Întorcând cu dexteritate discursul intelectual modern pe celălalt sens, teoreticianul descoperă în potențialul ludic al literaturii cheia depășirii schizoidiei ereditare a psihicului colectiv occidental, marcat de o diferire agresivă perpetuă: între spirit și corp, între iubire și ură, între artist și filosof, între savant și preot, între ordine și transgresarea ei, între competiție și cooperare. S. se situează înăuntrul unei vârste anumite a culturii occidentale, iar cărțile sale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289809_a_291138]