64 matches
-
și coadă. Într-o lume în care anecdota trece drept demonstrație, afazia devine un ideal de integritate, căci se poate spune orice despre orice, iar bruitajul permanent seamănă cu tăcerea. Dimpotrivă, un Sancho al serilor petrecute în fața televizorului, divagant și digresiv, zapper desăvârșit, va fi mândru că s-a născut într-o lume inventivă, colcăind de inițiative și puncte de vedere, în care poate să se întâmple orice, bogată în asocieri libere și evocări poetice, o lume în care valorile emoționale
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Organizată în cupluri de "amici" sau în familii "legitime", umanitatea mecanomorfă a lui Urmuz pare o sublimare a celei caragialiene, la rândul ei o rafinată imagine parodică a lumii fenomenale, așa cum ironicul Caragiale lasă să se întrevadă în condescendenta precizare digresivă din Poetul Vlahuță: "acea umbră nu este o fantasmă, ci o persoană reală, este însuși poetul Vlahuță (adică nu poetul Vlahuță adevărat, ci farsorul, care se dă drept Vlahuță, și nici o persoană reală în sensul propriu, ci numai în sensul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
tradițional. Revigorând proza scurtă, Costache Olăreanu excelează ca autor de schițe și portrete, dar și de simple bruioane, însemnări, tablete, vădind aceeași vocație de miniaturist pînă și în romanele sale Confesiuni paralele, Avionul de hârtie, Dragoste cu vorbe și copaci digresive și divizate în episoade rotunjite ca mărgelele unui colier, independente și prinse totodată de un fir narativ. În paginile din Ucenic la clasici, îl descoperim pe de o parte îngrijorat și dezgustat de "nimicul" și "mărunțișurile" pe care la scrie
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ăsta trebuie să aibă un subiect, niște personaje, eventual un conflict”. Îmbinare de viață reală și ficțiune, romanul, „scris numai din paranteze”, tratează lejer planurile narative și pe cele temporale, adesea într-o manieră neașteptată. Stilul este uneori alert, alteori digresiv, așa cum sugerează și jocul pe computer The Maze, încâlcit, halucinant, concluzia fiind că „nimeni nu scapă de blestemul labirintului din care a îndrăznit să iasă”. Mai mult temă recurentă decât personaj, Don Juan rămâne egal cu sine însuși: nu evoluează
VERONA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290497_a_291826]
-
București, cercetări consacrate îndeosebi lui Gérard de Nerval și secolului al XIX-lea românesc. În teza de doctorat el analizează caracterul inițiatic al trilogiei romanești a lui Ionel Teodoreanu și modernitatea ei prin aspectul autoreferențial, prin „dimensiunea speculară și compunerea digresivă”, scrierea oferind, în contextul literaturii europene, un exemplu de „dezagregare a epicului în panlirism”. În lucrarea lui W., masivă, pentru întâia dată „structurile romanului sunt privite cu lupa” și „imaginarul teodorenian este decupat cu atâta minuție” (Eugen Simion). Alte contribuții
WATTREMEZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290674_a_292003]
-
reuniunile cvasimondene/cvasipolitice, „ceaiurile” uteciste. Romanul Cinema Splendid (I-II, 1978-1981), care împreună cu alte două, proiectate cu titlurile Cocoșul de vânt și Corbii demenți, ar fi trebuit să alcătuiască o trilogie, pare o demonstrație de scriitură scăpată de sub control, excesiv digresivă, cu ținta pe dispunerea galopantă a pledoariei, fără vreo preocupare pentru construcția personajelor. Stilul magistratului nu se acomodează nici acum exigențelor scrisului literar, eforturile fiind resimțite drept sforțări, ambiții, fără să poată anula senzația de proză confecționată. SCRIERI: Beton armat
VOITIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290636_a_291965]
-
a citit nici pe Bacovia, nici pe Vieru; Considerațiile teoretice sunt aplicate la roman și nu la poezie. Criticul realizează o extrapolare îndrăzneață, forțând ideile să intre în paradigma construită de el însuși.. Autorul pare să devină, cu bună știință, digresiv și speculativ, atașând dezinvolt, la corpul judecăților critice stricte, câte un apendice doct, nu mai puțin interesant și savuros. Când privirea sceptică slăbește, constați că demonstrația se poate susține, intră altfel spus în ordinea plauzibilului. Această savanterie riguros controlată și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
bună măsură (deci conform canoanelor) și literatură. Cu siguranță felul în care Crane privește minele de cărbuni nu este lipsit de un potențial văl de senzație, poate cu atât mai flagrant în ultima parte a ultimei fraze a articolului, când, digresiv și didactic, observă: "În această sinistră luptă, din adâncurile îndepăratate nu ajunge nici un sunet, în afară de cărucioarele încărcate care ies unul după altul într-o procesiune eternă și care au fost trimise hurducăindu-se ca să se încline și să-și lase
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
că da...". J.-J. Pauvert/La Musardine, 1996 (ed. I, 1989), pp. 97-98. Accentul cade pe muzica în care este scăldată scena, și nu pe configurația sexuală, care rămâne foarte vagă. Povestirea este chiar întreruptă de o comparație ludică și digresivă cu un sandwich. Emoțiile naratoarei sunt cele care servesc drept fir director, nu construcția tabloului. La drept vorbind, aici nu poate fi vorba despre o scenă pornografică; dansul nu culminează cu o serie de operații care să ducă la un
Literatura pornografică by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
alții care scapă acum memoriei mele, dar aceștia mai cu seamă, îngrămădiți după-amiezile în vreo încăpere mai retrasă a sediului din Ana Ipătescu (azi Ambasada Libiei), încingeau aprige controverse pe teme de tot felul, discuții pasionate până la inflamare, debordante, infinit digresive, astfel încât niciodată nu li se putea pune punct la ora regulamentară de terminare a programului redacțional. Erau continuate în vreunul dintre micile localuri care populau zona Ana Ipătescu-Romană- Amzei, la Jerca, pe Povernei, la Grădinița, la Poarta Albă sau la
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
-și stabilește impulsul epic la nivelul conștiinței schizofrenice a pacientului unei clinici, complică firele, cronologiile, palierele narative, profitând de jocul binomului verosimil-neverosimil, pe care îl aplică faptelor expuse. Impresia este de „flecăreală epică uluitoare”(Valeriu Cristea), de abandon în favoarea derivei digresive, constatare care se poate face și în legătură cu romanul parodic Șahul dublu de la Armor (1970). SCRIERI: Cărămidarii, București, 1948; Potop, București, 1948; Calul lui Moș Eftimie, București, 1950; Memoriile agentului electoral Teică Pasăre, București, 1950; Zorii robilor, București, 1950; ed. I-
GALAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287132_a_288461]
-
Regale” sub directoratul său, C. îi atribuie virtuți superioare, percepând deviat sensul lor politic. Prin aspectul stilistic, scrierile criticului contrastează izbitor cu cele maioresciene, precum și cu ale confraților de aproximativ aceeași vârstă sau mai tineri. E un stil de prelegere, digresiv, emfatic, repetitiv, plin de oralități, cu introduceri prolixe, cu zăboviri patriarhale și formulări uneori contorsionate, alteori crispate și confuze, cu termeni neologistici excesivi. Literatura secolului al XIX-lea a stimulat elanurile de cercetător și exeget ale lui C. îndeosebi prin
CARACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286086_a_287415]
-
noi totul este atât de curat. Și eu crezându-l, neputând să nu-l cred când îmi mărturisea ce-aș fi vrut eu să-i mărturisesc, dacă nu mă suspectam atât." în afară de momentele de adresare directă există însă numeroase pasaje digresive care constituie, este adevărat, și ele o formă de mărturisire, prin febrilitatea cu care sunt concepute, dar care rămân totuși elemente eseistice și epice în ansamblul romanului. Autoarea face cu naturalețe referiri la lumea de azi, la Mircea Ivănescu și
Câtă cultură, atâta sinceritate by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16607_a_17932]
-
până la caricatură. Ei se poartă ca și cum ar avea mereu în față un microfon, simptom clar al unei psihopatologii de amplitudine națională. Fraza are marca autenticității, epica are ritm, tablourile sunt vivante, pline de miez și noimă. Sigur, există și gratuități digresive, exagerări fără acoperire, căderi în scheciuri ieftine și frivolitate. Autorul reușește mai ales acolo unde este rău, vitriolant, unde se dă-n vileag impostura, răutatea vindicativă, flagrantul între esență și aparență, adulterarea normelor etice și înlocuirea acestora cu voluptatea de
Umor negru pentru zile negre by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16628_a_17953]