409 matches
-
fost refăcut zidul de incintă al cetății, apoi au fost amenajate drumurile ce uneau localitățile Troesmis, Arrubium, Dinogetia, Capidava, Histria și Callatis. Constantin cel Mare (306-337), reformator activ, a împărțit Imperiul în patru prefecturi, provincia Scythia (Dobrogea) fiind cuprinsă în dioceza Tracia, prefectura Orientului. El a adus modificări în organizarea militară și a perfecționat sistemul impozitelor, iar în politica religioasă a urmărit să asigure unitatea statului prin preeminența creștinismului. Constantin a urmărit întărirea apărării provinciei prin noi construcții la Noviodunum, Histria
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Orient, asistăm la dezvoltarea vieții creștine în Dobrogea (Scythia) în anii 364-381, aici păstorea episcopul Bretanion, adept al credinței niceene, care l-a înfruntat pe împăratul Valens, arian. În acest timp, Biserica s-a organizat în parohii, conduse de preoți, dioceze (eparhii), conduse de episcopi și provincii ecleziastice, coordonate de mitropoliți. Pe vremea lui Teotim I (390-407), se situează începutul dependenței canonice a unei părți a pământului românesc (Dobrogea, sudul Moldovei, sud-estul Munteniei) față de centrul bisericesc al Constantinopolului și consolidarea raporturilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Ideea este reluată, în 1911, de V. Pârvan, în Contribuții..., cu argumente epigrafice, literare, arheologice, și apoi reluată de alți istorici, precum A. Sacerdoțeanu.24 În sud-estul Europei, între 325-381, s-au impus două scaune episcopale: Heraclea și Sirmium, pentru diocezele Illyricum, Dacia și Macedonia. Dar, în 381, prin conciliul (sinodul) II Constantinopol, scaunul episcopal de-aici își extindea jurisdicția asupra unor eparhii din sudul Dunării și, în același timp, își manifesta autoritatea în această zonă scaunul Romei. Cathedra Petri (Scaunul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
devenise garantul fidelității față de Roma.28 Răspândirea creștinismului în regiunile extra-carpatice consolida legăturile dintre comunitățile nord-dunărene și cele din sudul fluviului, acestea fiind favorizate și de extinderea jurisdicției arhiepiscopiei de Constantinopol, la sfârșitul secolului al IV-lea, asupra eparhiilor din dioceza Tracia și a "ținuturilor barbare" dependente de acestea. Difuzarea credinței s-a manifestat prin evanghelizarea neamurilor de la gurile Dunării-în acest sens s-au desfășurat și acțiunile Sf. Ioan Gură de Aur și ale reprezentanților lui în zonă, precum episcopul Teotim
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
episcopia de Tomis depindea de scaunul de Constantinopol. Aceste episcopii numeroase, fiecare cu teritoriul ei, reprezentau o populație latină foarte densă-ele întruchipau ordinea imperială ca și viața locală, deoarece episcopul era omul locului ales de credincioși și apărătorul locuitorilor din dioceza sa. Viața romană la Dunăre era puternică și înfloritoare, episcopatele numeroase o dovedesc.34 Răspândirea creștinismului printre barbari este opera misionarilor, astfel, Sf. Niceta de Remesiana a contribuit la creștinarea bessilor traci. După apariția ereziei ariene, populația latină, ca și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Consolidarea organizării bisericilor (comunităților) extra-carpatice s-a înfăptuit prin întărirea legăturilor cu cele din Imperiu, în urma a două evenimente importante pentru istoria creștinismului nord-dunărean. În primul rând, recunoașterea prin deciziile conciliului IV Chalcedon (451) a jurisdicției arhiepiscopiei de Constantinopol asupra diocezei Thracia și a "ținuturilor barbare" teritoriile din nordul Dunării a episcopiilor Moesia Secunda și Scythia Minor și înființarea episcopiilor dunărene, toate latinofone. Extinderea jurisdicției asupra Bisericii din nordul Dunării, statut ce s-a păstrat până la prăbușirea graniței dunărene, în 614
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al XI-lea, în "urbs Morisena", unde mai înainte era o biserică (poate și episcopie) ortodoxă! În Banat, înfrângerea și moartea lui Ahtum, exponent al lumii ortodoxe sud-dunărene, a avut ca rezultat intensificarea activității bisericii apusene-misionarismul episcopului venețian Gerardus, conducătorul diocezei catolice de la Cenad (cf. Vita Sancti Gerardi). În acest mod, împrejurările istorice au determinat ca părțile apusene ale Dunării, în speță Banatul, să fie controlate, confesional și cultural, de biserica romano-catolică, aflată în plină ofensivă odată cu decăderea Bizanțului. Papalitatea a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
provincia sa ", Cumania. În urma reușitei, viitorul rege Bela IV, învestit încă din 1226 cu administrarea Transilvaniei, trecea munții în Cumania, însoțit de arhiepiscopul de Esztergom, și obținea convertirea unui însemnat număr de cumani. În primăvara lui 1228, odată cu înființarea episcopiei (diocezei) cumane, este numit primul titular al ei, în persoana dominicanului Teodoric, confirmat apoi de papa Grigore. În anul următor, noua "Episcopia Milcovensis" a fost așezată în dependență directă de Roma, fiind reactualizată situația anterioară referitoare la Ordinul teutonic, dar noua
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
iar Țara Hațegului de voievodatul lui Litovoi. Această tendință se constată și la sud de Carpați, cele două voievodate autonome ale românilor au fost separate, ca statut, de alte cnezate și voievodate ale acestora, în timp ce episcopiile românilor din nou înființata dioceză a cumanilor erau suprimate, iar Țara Severinului era subordonată structurilor ecleziastice ale regatului ungar. Regele Bela IV (1235-1270) se intitula acum, ca și înainte de 1241, "rex Cumaniae", el se considera stăpân pe ambele laturi ale Carpaților. La răsărit de munți
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
o plantă care crește frecvent în flora spontană din această zonă a continentului. Numele științific al odoleanului (Valeriana officinalis) provine chiar de la numele regiunii în care creștea planta din belșug și de unde era adusă : Valeria - provincie romană din Panonia inferioară (dioceza Iliriei), de-a lungul Dunării. Voi mai da un singur exemplu de gest ritual apotropaic, de data aceasta din spațiul rural nord- european. Antropologul britanic J.G. Frazer a descris un obicei magic popular practicat de sătenii 481Narcotice și halucinogene în
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
1882 În numele bisericei greco - orientale române din Ungaria și Transilvania: Miron Românul m. p. arhiepiscop și metropolit. Atât în privirea proiectului de lege menționat mai sus, precum și în aceea a reprezentațiunii Mitropolitului. " Biserica și Școala" foaia intereselor religioase și educative a diocezei române a Aradului (Ungaria), face următoarele apreciațiuni nemerite: Ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice în Ungaria a depus în Cameră un proiect de lege pentru școalele secundare (gimnazii și școale reale) prin care tinde, nu să reformeze învățămîntul secundar pe temeiul
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
așa cum Sfîntul Pavel își numea episcopii și pastorii, conducătorii nealeși ai primelor Comunități sau Biserici creștine. Sfîntul Scaun, vîrf al unei piramide planetare, asigură coeziunea organelor eminamente centrifuge, și anume nouăzeci și șapte de conferințe episcopale și 2 198 de dioceze (în 1988). Dacă veți privi comparativ ce se alege la sfîrșitul a 20 sau 50 de ani de instituțiile noastre politice naționale care au o arie de suveranitate mult mai restrînsă partide, republici, monarhii etc. nu veți avea de a
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
cea mai subiectivă, cea mai interiorizantă dintre credințele religioase revelează o asemenea dimensiune comunitară și împărtășită. Ceea ce știm despre prima evanghelizare arată că raportul creștinului credincios cu Dumnezeu trece printr-o adunare (ecclesia) care are de la origine o bază teritorială (dioceza). Unirea cu Hristos trece prin reunirea credincioșilor între ei (fără credinciosul "singur împotriva tuturor"), și convertirea la Adevăr (la orice adevăr, oricare ar fi el) înseamnă integrarea în comunitatea celor care îl mărturisesc. A se uni cu, a face parte
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
are un singur nivel, Biserica anglicană este ceva mai dezvoltată, în timp ce Biserica romano-catolică are cel mai complex sistem ierarhic, autoritatea aparținând papei. Episcopii au puterea de a ordina slujitori sau preoți, de a repartiza păstorii, de a face disciplină în cadrul diocezei sau conferinței lor, au responsabilitatea să ocrotească credința și ordinea în limitele unei anumite zone geografice. Ei, sau reprezentanții lor, pot consulta congregația locală pentru a-i afla preferințele și, uneori, îi permite să aibă o inițiativă considerabilă în această
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
incursiunile militare în spațiul de putere mongol - și în sprijinul acordat Papalității în crearea Episcopiei Milcoviei, aceasta din urmă nimic altceva decât o replică a deja amintitei Episcopii a Cumanilor, distrusă la 1241 de către mongoli 37. Și înființarea altor două dioceze catolice în Moldova, la Siret (1371) • Foarte selectiv: I. Ferenț, Cumanii și episcopia lor, Blaj, 1931 (în continuare: Ferenț, Cumanii); Gheorghe Moisescu, Catolicismul în Moldova până la sfârșitul veacului XIV, București, 1942; Wladysław Abraham, Biskupstwa lacinskie w Moldawii w wieku XIV
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
era alcătuită din membrii cu drept de vot ai Consistoriului mitropolitan ortodox al Bucovinei și egumenii celor trei mănăstiri care, împreună, desemnau un deputat. În cea de-a doua clasă intrau clericii ortodocși de rang înalt, de naționalitate română, din dioceza bucovineană care urmau să delege un deputat propriu. Clericii ortodocși de rang înalt, de naționalitate ucraineană, ce constituiau a treia clasă electorală, alegeau și ei • Pentru înțelegerea dintre naționalitățile din Moravia, vezi Horst Glassl, Der mährische Ausgleich, München, 1967; Gerald
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
un tip de scriitor care trăiește atât o experiență de viață orientală cât și occidentală și care cunoaște bine cele două limbi, greaca și latina. La rugămintea episcopului Castor din Apta Iulia, în Galia Narbonensis, care înființase o mănăstire în dioceza sa, Cassian scrie în acei ani (419-426) o operă foarte întinsă intitulată Temeiurile mănăstirilor și remediile contra celor opt vicii capitale (De institutis coenobiorum et de octo principalium vitiorum remediis), în douăsprezece cărți. În primele patru, Cassian descrie viața din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sa survenită la puțină vreme după aceea (429-430), și locul său pe scaunul episcopal a fost luat de Ilarie. Acesta a dobândit faimă mare și în 444 a intrat în conflict cu papa Leon pentru că voia să impună primatul său diocezei din Arles, însă acțiunea s-a soldat cu un eșec. A murit în 449. Ilarie a scris Viața lui Saint-Honorat (Vita Honorati), predecesorul său, sub forma unui discurs funebru pronunțat în 430. Pare să fi scris și omilii pentru sărbătorile
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
unde se dusese din cauza unei maladii; rămâne atașat de figura Sfântului Martin și mai târziu, în 573, este ales episcop de Tours; alegerea sa a fost celebrată de Venantius Fortunatus. Grigorie a fost un episcop energic care și-a condus dioceza cu evlavie creștină într-o perioadă de grave tulburări, obișnuite în regatele romano-barbare. A trebuit să se opună samavolniciilor comise de regii francilor față de credincioși, și a trebuit să conteste și anumite doctrine absurde privitoare la Trinitate pe care se
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
zona aflată sub influența unei curți episcopale importante este înregistrată la Alexandria, începând cu episcopul Demetrios (188-230). Și cel puțin începând cu Dionisie (247/8-264/5) este atestat, la Alexandria, obiceiul de a comunica această dată episcopilor și călugărilor din dioceza Egiptului, la începutul anului, printr-un document definit drept epistolă sărbătorească. Sunt cunoscute în special numeroasele epistole sărbătorești ale lui Atanasie (v. aici, pp. ???-???) și cele trei (în afară de fragmente) ale lui Teofil (cf. aici, p. ???), predecesorul lui Chiril. Prin treisprezece
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a operelor sale nelegiuite). În Palestina, actele conciliului care îl condamnase pe Origen au fost subscrise de toți episcopii în afară de unul singur, în timp ce călugării origeniști din Noua Laură au refuzat să se supună și au fost expulzați cu forța din dioceza Ierusalimului, fiind înlocuiți cu alții „ortodocși” (555). Acest episod a marcat încheierea controverselor origeniste. În ce privește conciliul de la Constantinopol, acesta a avut ca rezultat principal condamnarea celor Trei Capitole printr-o formulă cristologică prin care era oficializat neocalcedonismul: prin aceasta se
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
propriu pentru a demonstra că Părinții Bisericii nu au admis niciodată că există două naturi distincte în Cristos după uniunea ipostatică. În perioada 515-520 se desfășoară schimbul de scrisori dintre Sever și gramaticul Sergius, un literat care trăia probabil în dioceza Halebi, în patriarhatul Antiohiei. Acesta îi scrisese episcopului de Halebi, Antoninus, pentru că judeca drept insuficientă formula „Nu spunem că proprietățile sunt separate” inclusă în mărturisirea de credință impusă celor care se converteau de la difizism la monofizism; Sergius crede că, așa cum
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Dialogul cu un maniheu este editat de M. Aubineau). 21. Efrem din Amida, patriarh de Antiohia Născut la Amida, Efrem vorbea limba siriană, însă ulterior a învățat bine limba greacă. A ajuns comes orientis (vicar pentru cele 15 provincii ale diocezei din Orient) și a fost prețuit de toată lumea pentru că era cinstit și drept, astfel încât, atunci când patriarhul Eufrasius a pierit în groaznicul cutremur din 29 mai 526, Efrem a fost ales ca succesor al acestuia în 527. După un al doilea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
monofiziților la Constantinopol. Situația s-a schimbat în favoarea calcedonienilor o dată cu sosirea papei la Constantinopol în 536 și cu condamnarea monofiziților la sinodul din același an; Efrem a profitat de acest lucru pentru a efectua în iarna 536-537 o călătorie în diocezele aflate sub jurisdicția sa cu scopul de a-i elimina, chiar și prin cele mai violente mijloace, pe ultimii monofiziți. În 537 sau 538 un sinod format din 132 de episcopi din patriarhatul antiohian a aprobat formula lansată la conciliul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
este determinată probabil de edictul privitor la înmormântări promulgat de Justinian în 537 și valabil în Constantinopol. O importanță literară mai însemnată aveau Chestiunile diverse (Symmikta zêtêmata) prin care Hipațiu răspundea întrebărilor puse de Iulian din Atramiția, episcop al unei dioceze subordonate Efesului. S-a păstrat un singur fragment (ceva mai puțin de două pagini tipărite) în care Hipațiu îi răspunde lui Iulian, care se temea să introducă imagini în biserici, că porunca biblică privitoare la imagini poate fi aplicată cu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]