518 matches
-
care l-a influențat în mod hotărâtor pe tânărul Nietzsche. În opera sa "Dyonisus sive Commentationes academicae de verum bacchiarum orphiarumque originibus et causis" din 1802, Orfeu nu este văzut doar ca poetul apolinic, civilizator, ci și ca inițiatorul misterelor dionisiace. Friedrich Nietzsche ia în considerare atât această dublă ipostază cât și aprecierea dată muzicii de către Arthur Schopenhauer ca expresie nemijlocită a „voinței” în al său opus magnum „Lumea ca voință și reprezentare” din 1819) atunci când definește caracterul „dionisiac” al relației
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
inițiatorul misterelor dionisiace. Friedrich Nietzsche ia în considerare atât această dublă ipostază cât și aprecierea dată muzicii de către Arthur Schopenhauer ca expresie nemijlocită a „voinței” în al său opus magnum „Lumea ca voință și reprezentare” din 1819) atunci când definește caracterul „dionisiac” al relației dintre muzică și filosofie. În „Nașterea tragediei din spiritul muzicii” din 1872 Nietzsche subsumează sub numele lui Orfeu curentele idealiste în filosofie, pe care le combate ca „apolinice”. Socrate își găsește sfârșitul ca un „nou Orfeu” datorită forțelor
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
al relației dintre muzică și filosofie. În „Nașterea tragediei din spiritul muzicii” din 1872 Nietzsche subsumează sub numele lui Orfeu curentele idealiste în filosofie, pe care le combate ca „apolinice”. Socrate își găsește sfârșitul ca un „nou Orfeu” datorită forțelor dionisiace cărora li se împotrivise. Aceste forțe au dat naștere în perioada de supremație a platonismului la diverse culte secrete, printre altele și orfismului. Ca simulacre ale forței vitale, acestea au putut fi integrate în idealismul metafizic. Nu Orfeu, ci Dionis
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
adică o intervenție surprinzătoare a unui factor extern neprevăzut care schimba cursul unui eveniment. Nietzsche și-a dedicat faimoasa carte, "Nașterea tragediei", unei discuții despre originile tragediei grecești. A identificat aceste rădăcini în ritualurile primitive, în unirea forțelor apolinice și dionisiace, și a mers până la „moartea” ei odată cu Socrate. Arthur Miller se remarcă drept un scriitor de tragedii printre care se pot menționa:
Tragedie () [Corola-website/Science/299183_a_300512]
-
rod chiar coexistența contrariilor: „perfectul rod ce-i moartea”. La „ceasul cărnii bolnave”, poetul vrea să iasă din temnița sinelui și acest ecou baladesc, de o naturalețe rafinată, Întreține vraja orfica și, În același timp, obsesia lutului sexualizat, Împăcînd chiotul dionisiac cu puritatea liliala. LÎngă dulceața cîntecului de leagăn, Cezar Ivănescu Încheagă, cu virtuozitate, tablouri terifiante, hrănindu-se din esență comună a muzicii și poeziei. Căinarea pentru precaritatea omenescului, dramă spiritului și năruirea trupului converg; acest lirism thanatic face din iubire
ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
afla instinctul criminal. Trebuie doar să știm să ne controlăm pornirile. Titlul operei poate fi privit din două unghiuri, având un sens denotativ și un sens conotativ. El exprimă pe de o parte nebunia dansului, “Ciuleandra” fiind considerat un dans dionisiac în care fiecare dintre participanți se dezlănțuie: Pornește ca o horă oarecare, foarte lent, foarte cumpătat. Jucătorii se adună, se îmbină, se înșiră, probabil după simpatii, ori la întâmplare, indiferent. Pe urmă, când se pare că oamenii s-au încins
Ciuleandra (roman) () [Corola-website/Science/302634_a_303963]
-
Acropole. Toate aceste construcții schimbau fața cetății și materializau o politică culturală pe care tiranii, proiectori ai artelor, apăreau că noi ctitori ai cetății, în același sens, organizarea marii sărbători a Panatheneelor, simbol al unității atice, că și susținerea cultului Dionisiac și a prmelor spectacole tragice. Se remarcă poeți ca Anacreon și Semonide din Keos la curtea Pisistrasilor, inițiativa editării poemelor homerice și unei culegeri de poeme orfice; tot atâtea modalități de a afirmă proeminentă și strălucirea puterii tiranilor. Presiunea aristocraților
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
Dar piesă centrală a acestei culturi comune era teatrul. Teatrul, dincolo de substanță să cu totul ieșită din comun că originalitate și forță a expresiei ideatice și artistice, era o instituție fundamentală a cetății democratice. Spectacolele de tragedie, organizate în cadrul festivalelor dionisiace începând din vremea tiraniei lui Pisistrate, începeau să fie subvenționate sistematic de cetate în ultima parte a secolului VI i.en. Câteva decenii mai târziu, se susțin spectacole de comedie. Cetatea împărțea celor mai avuți dintre cetățeni obligația de a
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
dintre cetățeni obligația de a construi corăbii și a organiza pe propria cheltuiala, prin liturgia numită choregie, toate festivalurile de teatru și spectacolele publice elaborate care implicau utilizarea unui cor. Organizate sub supravegherea arhontelui eponim, aceste festivaluri însoțeau celebrările cultului dionisiac, primăvară și toamna, la Dionisiile rurale, la Leneine și primăvară, la Marile Dionisii. Spectacolele se organizau că o competiție, poeții compuneau cicluri de piese tragice-trilogii încheiate cu o drama satirică sau comedii, și un juriu răspunzător în față adunării decidea
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
tragice-trilogii încheiate cu o drama satirică sau comedii, și un juriu răspunzător în față adunării decidea asupra primilor trei drame tragice și a cinci comedii , cărora le alocă câte un cor-asigurându-le reprezentarea pe cheltuiala proprie câte unui choreg. În timpul festivalurilor dionisiace, fiecare zi de spectacole, din zori până la apus, era consacrată reprezentării publice câte o trilogie tragică și comediile selectate, iar la sfârșit juriul prezidat de arhonte decidea asupra ordinii celor trei poeți: primul era câștigătorul, premiat și răsplătit cu o
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
le pot Dragobetelui este o creație în încurajați și de comerț, îi fac celor dezgoliți, speranța celor îngâna sau așterne pe hârtie. spiritul locului, tipic unei tot mai mult loc zilei de 14 deznădăjduiți, hrana celor Și pentru că iubirea culturi dionisiace. Balcanicii februarie, Valentine`s Day, zi înfometați, apa celor însetați? ocupă un loc atât de importat sunt mai înfoca ț i , mai închinată iubirii în amintirea Dar cum ar fi dacă, în viața oamenilor, i s-a întărâtați, mai puternici
ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Elena Buică () [Corola-journal/Journalistic/87_a_50]
-
la comanda reginei Maria de Medici. În 1626 moare Isabelle Brandt, soția sa. Îndurerat, Rubens continuă să călătorească mult, îndeplinând și misiuni diplomatice la Madrid sau Londra. În ultimii ani, Rubens se concentrează cu precădere asupra temelor mitologice, cu predilecție dionisiace. În decembrie 1630 se recăsătorește cu Hélène Fourment, fiica unui negustor bogat din Antwerpen, vestită pentru extraordinară ei frumusețe, pe care o va pictă în mai multe tablouri. În anul 1630, Rubens este ridicat la rangul de cavaler de către regele
Peter Paul Rubens () [Corola-website/Science/297790_a_299119]
-
identifica în tradiția greacă patru etape: 1) etapa obscură a Titanilor când lumea era indefinită; 2) etapa rațiunii echilibrate și a visării (apolinicul); 3) etapa haosului, a beției, a dezordinei, a băuturilor narcotice (dionysiacul); 4) etapa acordului între apolinic și dionisiac, unde starea de beție este limitată de o rațiune echilibrată. În special tragedia greacă (Eschil, Sofocle) a fost interpretată ca o expresie a impulsului vital care se reîntoarce asupra sa însuși, limitând ordinea și dezordinea, ambele înțelese în termeni radicali
Friedrich Nietzsche () [Corola-website/Science/297518_a_298847]
-
să restructureze societatea criticând aspectele culturii moderne, ale filosofiei oficiale universitare, negând ideile de civilizație și acelea ale democrației. Pentru el, doar arta este singurul factor care justifică viața. În "Die Geburt der Tragödie" ("Nașterea tragediei"), opune și asociază figurile "dionisiace" și cele "apollinice", ambele născute din beția simțurilor. Prima este o beție a descărcării de energie, a doua o beție pur vizuală. În consecință, Nietzsche adaugă o a treia formă: forța voluntară care se manifestă în arhitectură. Nietzsche este cel
Friedrich Nietzsche () [Corola-website/Science/297518_a_298847]
-
Idee care a primit două interpretări majore: prima susține faptul ca Nietzsche vorbește despre moartea Dumnezeului creștinilor, iar a doua interpretare vorbește despre moartea Dumnezeului filosofilor (el prevăzuse agonia metafizicii odată cu manifestarea spiritului rațional socratic care a distrus principiile omului dionisiac ce urmărea extazul prin beție, concupiscența și alte forme de manifestări extatice obținute prin exacerbarea simțurilor). Nietzsche este considerat un filosof vitalist. El propovăduiește toate virtuțile omului sănătos, ale omului plin de vigoare, ale omului stăpân pe instinctele sale, ale
Friedrich Nietzsche () [Corola-website/Science/297518_a_298847]
-
soldați din Legiunea Macedonica, să ierneze în cetățile pontice. Burebista decide să coboare cu armatele lui în Tracia pentru a-i alunga pe romani și a proteja cetățile. Ajuns la Dionysopolis, Hibrida a cerut să fie organizate jocuri și serbări dionisiace în cinstea lui. Soția înaltului demnitar roman este Lidia (Anca Szönyi), fosta iubită a lui Calopor. În ziua următoare, se organizează în cinstea lui Hibrida o luptă de gladiatori la care participă Calopor și generalul Viscol (Szabolcs Cseh). La finalul
Burebista (film) () [Corola-website/Science/323965_a_325294]
-
a textelor jurnalistice. N-a mai rămas nimic din noblețea, firescul și omenescul dialogului reușit de Titus Popovici în filmele sale istorice. În plus, ca și în Zodia Fecioarei, rapsodul timpurilor istovite e obsedat de crearea unei mitologii artificiale, alaiurile dionisiace fiind urmate de misterioase jocuri populare dacice. Pr. „Cântarea României” nici nu putea fi mai nimerit decernat.”" În ciuda caracterului politizat al filmului, criticul Călin Căliman a remarcat faptul că scenariul are „ample reverberații patriotice”, evidențiind unele interpretări actoricești remarcabile: George
Burebista (film) () [Corola-website/Science/323965_a_325294]
-
un zeu. De aceea, elenii l-au considerat pe Rhesus drept un zeu trac, fiul lui Sabazios cu Zeița Mamă (confundată în Elada cu titanida Rhea, regina) și, asemeni lui Orfeu cu care era dealtfel uneori identificat, drept inițiatorul cultului dionisiac. Astfel îl prezintă de pildă Pseudo-Euripide în tragedia "Rhesus", în care personajul devine după moarte erou și oracol, după vrerea Atenei. Aici, tatăl regelui este chiar zeul râului Strimon, mamă îi este una dintre muze. Copilul născut din unirea acestei
Rhesus (mitologie) () [Corola-website/Science/304417_a_305746]
-
Nietzsche, Kierkegaard, Freud, Marx sau Darwin. Se apropie de Nietzsche prin estetica tragicului, reinventarea parabolei, precum și prin demolarea și reanalizarea perpetuă a valorilor universale (libertatea, justiția, familia, statul etc.) Conform lui Frederick Karl, eroii lui Kafka se identifică cu interpretarea dionisiacă a lui Hamlet formulată de Nietzsche în "Nașterea tragediei": ei au pătruns într-o formă de cunoaștere superioară, care îi condamnă însă la inacțiune, pentru că « acțiunea aparține unei existențe în care suntem înfășurați de vălurile iluziei ». Kierkegaard, un filozof pe
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
atât prin originalitatea compozițională a viziunilor sale, deloc conformiste și comode, cât mai ales prin acea acuitate a mesajului, adresat unei lumi în care sunt de găsit, laolată, sublimul și grotescul, feericul și demoniacul, întregul și partea fracturată, apolinicul și dionisiacul... întâlnim în aceste compoziții grafice o febricitară lume a imaginarului, amintind atât de «Capriciile» lui Goya, așa cum s-a observat de comentatori profesioniști, cât și de o manieră întâlnită la câțiva artiști autohtoni contemporani. Dincolo, însă, de aceasta, «caligramele» d-
Florin Preda-Dochinoiu () [Corola-website/Science/331700_a_333029]
-
existențial. E, în aceste desene, o lume plină de transfigurări metaforice și de substanță jertfelnică, cerându-și clipa de grație și mântuire, în imagini fie ale răstignirii, devoțiunii, jertfei, altruismului, răscumpărării, pocăinței, ispășirii, salvării, mântuinței, căutării, fie ale orgiasticului, demoniacului, dionisiacului, stărilor catabazice, opresivului, violenței, disoluției, rupturilor și fragmentărilor de tot felul. Pretutindeni întâlnim expresive simboluri grafice ale unor metamorfoze dureros-ispășitoare, de unde și fiorul tragic al viziunilor «răstignite» și al unei înțelegeri superioare în materie de predestinare a lumii și propriului
Florin Preda-Dochinoiu () [Corola-website/Science/331700_a_333029]
-
grupul acmeist să ia ființă. De la acești colegi mai în vârstă, noua generație își propunea să învețe doar tehnica versificării, dar respingea utopismul lor. Acmeiștii propovăduiau un ideal de "claritate apolinică" (de aici și numele revistei lor "Apollo") în contrast cu "frenezia dionisiacă" a simboliștilor. Cei mai activi dintre ei s-au dovedit a fi Serghei Gorodețki, Viaceslav Ivanov, Maksimilian Voloșin precum și Anna Ahmatova. Poeta americană Jane Kenyon, o traducătoare a poeziilor Annei Ahmatova, explică viziunea acmeismului în modul următor: acmeiștii consideră că
Anna Ahmatova () [Corola-website/Science/300473_a_301802]
-
substanța textului: “O, trupul tău lucrat febril cu forja/ lemn muieratic aclamat de vulg” (Joc de noroc). Muzicalitatea survine, parcă hipnotizată, aceleiași dexterități care atrage neapărat atenția asupra unei inflexiuni spirituale care e, la Dinescu, vocația de a fi poet. Dionisiacă nu este doar aluzia. Tot ce ține de trăire se supune, În poezie, subconștientului pe cât de lucid, pe atât de prins În delir: "beam vin din sfeclă roșieși nu ne păsa/ vin alb din garduri putrede - și nu ne păsa
ALECART, nr. 11 by Sabinne Marie Tăranu () [Corola-journal/Science/91729_a_92873]
-
anul IV, 1994; Mihaiu, Virgil - Suflu poetic septentrional, în Steaua, anul XLIV, dec. nr.12, 1994; Dobrescu, Caius - Ineredibil dar adevărat, în Vatra, nr.3, 1995; Cistelecan, Al. - Revoltă fondului nostru necitadin, în Vatra, nr.3, 1995; Pântea, Aurel - Un dionisiac la masa textualiștilor, în Apostrof, nr.1-2, (56-5 7), anul VI, 1995; Borbely, Ștefan - Liderii Nordului, înPoesis, nr.9-10, 1996; Vasile, Geo - Poetica orbirii: divinație și viziune, în Baricada, nr.39 (349)17 sept.1996; Chioaru, Dumitru -De la alexandrism
George Vulturescu () [Corola-website/Science/312924_a_314253]
-
Lucian Blaga (pentru care eseistul din Figuri și cărți își manifestase marea admirație). Fără forță de expresie a confratelui de generație, autorul acelor texte nu lipsite, totuși, de relief i se asociază - cum observa și V. Ierunca - sub semnul "chiotului dionisiac". Prospețimea contactului senzorial cu elementul teluric, a "inimii" cu "pământul", jubilația în regim solar a eului, tradusă că "tîsnet", "chiot", "zvâcnet", "salt" sau "nebunie" - elemente curente în primele poeme blagiene - se regăsesc aici în poezii precum Dimineața ("Desculț strivesc în
Poezia lui Alexandru Busuioceanu by Ion Pop () [Corola-journal/Memoirs/18008_a_19333]