513 matches
-
Gheorghe Grigurcu Ce relație are moartea cu filosofia? A filosofa înseamnă a învăța să mori", proclama solemn Platon, iar Nietzsche, dionisiacul îmbătat pînă la primejdioase limite de întune-coa-sele-i energii vitale, afirma la rîn-du-i că "dacă n-ar fi fost moartea, nu s-ar fi filosofat deloc". Scriitorul român contemporan Dumitru Au-gustin Doman e dintre cei ce cutează a schița o replică
Un cimitir vesel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8010_a_9335]
-
Lucian Blaga (pentru care eseistul din Figuri și cărți își manifestase marea admirație). Fără forță de expresie a confratelui de generație, autorul acelor texte nu lipsite, totuși, de relief i se asociază - cum observa și V. Ierunca - sub semnul "chiotului dionisiac". Prospețimea contactului senzorial cu elementul teluric, a "inimii" cu "pământul", jubilația în regim solar a eului, tradusă că "tîsnet", "chiot", "zvâcnet", "salt" sau "nebunie" - elemente curente în primele poeme blagiene - se regăsesc aici în poezii precum Dimineața ("Desculț strivesc în
Poezia lui Alexandru Busuioceanu by Ion Pop () [Corola-journal/Memoirs/18008_a_19333]
-
aureole de spațiu și timp/ între-nalt rotitele astre/ Nordul îl caut de-argint". Ieșirea din aceste zone limitate ale imaginarului are loc în ciclurile următoare, incepand cu Înfrângeri (1947), unde reapare, însă în tonuri întunecate, perspectiva expresionista. Inițialului soare dionisiac i se substituie acum "un soare de spaime", interior, un peisaj crepuscular (amintind, oarecum, de alegorismul lui V. Voiculescu) e văzut apocaliptic (soarele e un "taur de foc" lăsând dare de sânge pe cer, "Trâmbiți de-Apoi sfâșie norii/ suliți
Poezia lui Alexandru Busuioceanu by Ion Pop () [Corola-journal/Memoirs/18008_a_19333]
-
și nicidecum acea ieftină înțelepciune a visătorului din poveste care, tot chibzuind, ajunge să nu facă nimic, oarecum dintr-un exces de posibilități. Nu! Nu chibzuiala, ci adevărata cunoaștere, perceperea realității înspăimântătoare învinge, atât la Hamlet, cât și la omul dionisiac, orice motiv de acțiune"44. Emil Botta nu vrea să știe. El este un creator de iluzii, nu de adevăruri. Atunci când acestea din urmă i se oferă, ființa lui se simte bruscată. Adevărul este traumatizant și fără sens în teatrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
apolinic, care semnifică armonie, seninătate, măsură, proporții, raporturi numerice. Grecii au considerat însă că Dionysos lăsând viața liberă în dezlănțuirile sale și amenințând neîncetat armonia apolinică, era necesar echilibrului. Poezia opera de artă în general, constituie de asemenea o dezlănțuire dionisiacă de linii de forță ale sensibilității și intelectului, dar pe care simțul armoniei înnăscut creatorului, o transformă apolinic într-o împlinire având perfectă alcătuire intrinsecă, tensiunile ideatice și stilistice interne convergând către un anumit înțeles extrovert sau sugerat. Homo cosmicus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Altunde ! Mereu dincolo ! * Dintre poeții români ai suflului cosmic, în afară de Eminescu, se detașează Lucian Blaga și Vasile Voiculescu. Acesta din urmă, în Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare, proiectează cu mare forță expresivă și originalitate, iubirea totală carne și suflet, dionisiacul și apolinicul, pe orbită cosmică: Știu și voiesc; aceasta mi-e ultima viață... Nu mai renasc de-acuma, căci, iată, te-am găsit. Deschizi eternitatea: în pacea ei măreață Se-ncheie rătăcirea-mi c-un glorios sfârșit... ...Am supt nemuritorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lui Hölderlin, și cu acestea creează un univers transfigurat, ca răspuns la disanalogia ontică dintre misterul avar și realul uman, exercitată de "frânele transcendentale" divine. În volumele "Poemele luminii", "Pașii profetului" -apolinicul (Lumina raiului, Din copilăria mea), se asociază cu dionisiacul (Vreau să joc, Dați-mi un trup, voi, munților) învăluite în clarobscur. În culegerile "În marea trecere" (Psalm) și "Lauda somnului" (Somn), "La cumpăna apelor" (Din adânc) domină abisalul, pentru ca în volumele "La curțile dorului", "Nebănuitele trepte", "Mirabila sămânță" să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
să joc, Dați-mi un trup, voi, munților) învăluite în clarobscur. În culegerile "În marea trecere" (Psalm) și "Lauda somnului" (Somn), "La cumpăna apelor" (Din adânc) domină abisalul, pentru ca în volumele "La curțile dorului", "Nebănuitele trepte", "Mirabila sămânță" să izbucnească dionisiacul iubirii (Catrenele fetei frumoase, Pean pentru o tânără) și a laudei vieții în plină amiază cosmică (Focuri în primăvară, Ceasul de vară). * Lirica lui Eminescu însumează cele mai largi și variate deschideri cosmice: de la nemărginitele spații revărsându-se neîntrerupt în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
vă înțeleg... Noi suntem meniți slujbei celui Prea-Înalt, pentru ca în noi Geniul divin să cânte acordul maiestuos, ordinea divină (Cântec la poalele Alpilor) În inima Alpilor, noapte clară, și ceața, Izvor al poemului de bucurie, acoperă valea cea largă. Mai dionisiacă încă suie dimineața, Mai infinită este creșterea anului și a orelor sfinte... Calme strălucesc deasupra înălțimile argintate, Deja plină de roze sus strălucește zăpada, Și mai sus încă sălășluiește deasupra luminii curate Dumnezeu Preafericit încântat de jocul razelor sacre, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Erato "superbă și suverană", cu privire luminoasă și profundă, înțeleasă ca Geniul însuși, îngerul vechilor tablouri pe un fundal de aur. Ea face să apară în creierul poeților o întreagă grădină de noi poeme. Ea este Duhul Sfânt, delirul sacru dionisiac, arhanghelul Gabriel cu lăuta lui, Apollo cu lira sa. Verlaine evocă nopțile în care poetul lucrează cu ardoare pentru ca să răsară soarele Operei. Arta nu este un suflet împăiat, este marmură asemenea Afroditei din Cnide, "Sculptată cu dalta Gândurilor în blocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
care este a devenirii, să se apropie cât mai mult de Eterna Ființă, înțeleasă de Nietzsche ca Dumnezeu-Devenire. Religia lui Nietzsche este "extraordinarul sentiment al Fericirii și al Înălțării". Să facem una cu imensa Bucurie primordială a existenței. În încântarea dionisiacă noi presimțim că această bucurie este indestructibilă și veșnică, nu atât ca indivizi, ci identificați cu Viul unic, în beția creatoare din care noi ne întemeiem. "De când omul este om, el a cunoscut prea puțin bucuria. Iată, frații mei, păcatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
toate formele sale către Dumnezeu. Este Servitorul care iubește pe Dumnezeu și dușmanul dușmanului lui Dumnezeu, "Spiritul de Greutate", care este împotriva lui Dumnezeu, entitate identificată de Nietzsche cu Ahriman, care ar însemna "ucigaș" (principiul răului la vechii perși). Sufletului dionisiac îi este accesibil tărâmul eternei Lumini și a divinului pur, precum și Adevărurile și Valorile ideale, încă din această viață, prin încântare extatică. Dionisiacul este nevoia de unitate și de depășirea eului, panteismul simpatetic al bucuriei și al suferinței sanctificate, eterna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Dumnezeu, entitate identificată de Nietzsche cu Ahriman, care ar însemna "ucigaș" (principiul răului la vechii perși). Sufletului dionisiac îi este accesibil tărâmul eternei Lumini și a divinului pur, precum și Adevărurile și Valorile ideale, încă din această viață, prin încântare extatică. Dionisiacul este nevoia de unitate și de depășirea eului, panteismul simpatetic al bucuriei și al suferinței sanctificate, eterna voință de renaștere, de eternă întoarcere. * Așa cum afirmă în autobiografia sa, Ecce homo esența cărții Așa vorbit-a Zarathustra, este ceea ce Nietzsche consideră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de interesul pentru folclor, de cercetările arheologice, de investigarea artei primitive. Frații Schlegel, Schelling consideră mitologia condiția permanentă a artei. Momentul Nietzsche ocupă un loc aparte în estetica mitului. Pentru el, tragedia elină reprezintă o îmbinare între elementul apolinic și dionisiac, între lumea seninătății, echilibrului și cea a dezordinii și iraționalului. Tudor Vianu era de părere că bunul cel mai de preț pe care-l propune Nietzche lumii moderne prin contactul său cu tragedia antică este acela al afirmării unei vieți
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
pentru împlinirea lor. Ceea ce transformă aceste proiecte în ceea ce limba engleză desemnează drept day dreams. Distracția înseamnă a fi distras de la propria existență rațională; în ea se ascunde o fugă de rațiune, de principii, de morală. Derivat slab al orgiilor dionisiace, distracția lasă să se vadă urma unei armonii cu natura; de fapt cu propria natură. Numai că și aceasta stă sub semnul socialului, fiind deseori o încercare de armonizare cu natura altuia (un altul generic), căzând astfel și mai grav
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
Semeața izbucnire biologică semnifică un soi de intrare zgomotoasă în arenă, menită nu numai a atrage atenția ci și a da curaj eului creator prin sine însuși, a-l autostimula prin maniera incandescentă de care se arată capabil. Imaginile sunt dionisiace, bolborosesc într-un mediu de constrîngeri și destinderi senzoriale succesive, ca o bogată virtualitate a unei zămisliri. Asocierile sînt dure, emanînd o energie primară bine regizată.Poetul își arată, ca să zicem așa, mușchii, bicepșii metaforici bine încordați: "Pe o blană
Miza spirituală by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8810_a_10135]
-
ca un teritoriu de cucerit, rezistent la și ofertant cu problematizările și reproblematizările conturate în subcâmpuri. Cel mai frecvent au fost luminate în comunicările participanților unele dintre figurile influente ale modernității: F. Nietzsche (în comunicarea lui Thomas Drew Philbeck, " Prezența dionisiacă: Nietzsche și fenomenologia muzicii", de exemplu), E. Husserl ("Despre sensul prezenței în gândirea fenomenologică", de Ioana Gogeanu, sau "Conceptul husserlian de Ťpercepție internăť sau prezentificarea la Wolfgang Iser", de Romanița Constantinescu), E. Durkheim (în "Despre ambiguitățile sacrului: de la E. Durkheim
Dialog interdisciplinar despre prezență by Dana Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/8944_a_10269]
-
chiar decît orice lungime care se poate închipui/ nu mă veți confunda niciodată dar absolut niciodată cu nimeni" (dar de ce limbile ceasului sunt brațele și picioarele mele). Buna dispoziție trece în ostentație, vitalismul se precipită, devine febril. într-un elan dionisiac, bardul crede a poseda o vedere singulară, paranormală ce înregistrează exotisme violente: "persia nu mai este cum știai tu un ținut și o țară este o stea pe care/ nu o vede nimeni în afară de mine o stea unde te aștept
Un nou avatar al avangardei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9029_a_10354]
-
sub forma crimei; vorbim despre cerșetorii de nimic, lipsiți de arta fugii, a retra gerii în obișnuința de a fi om. Destinați să imagineze previziuni finale, iată-i în utopia lor macabră stăpâni peste toate, pe care le vor distruge dionisiac, înființând școli de cerșit, academii ale cerșetorilor, cu profesori criminali, jefuind limuzina lui Dumnezeu... Nu ne-am recunoaște rușinea față de cerșetori decât dacă am fi obligați să trăim în pielea goală. * Când lui Rafael i s-a arătat în noapte
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
puteri superioare puterii statale, deoarece a fost înălțată pe spiritualitate. însă religia continuă a viețui măcar în subliminalul gînditorului. Sub fascinanta-i gesticulație nihilistă (a fost un genial histrion al negării), Nietzsche preconizează o nouă religie bizuită pe un impuls dionisiac, reflectînd "spiritul liber" (Freigeist), eliberat de teamă și de fanatism, deprins cu îndoiala și cu "știința veselă". Exponentul noii "religii" ar trebui să fie "supraomul" (Übermensch), făptură care acceptă jocul energiilor date, atingînd o existență plenară, acordînd conștiința la condiția
Profil Nietzsche (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9519_a_10844]
-
împotriva răului, o înseninare, o mîntuire care se revarsă în permanență". în timp ce perspectivele metafizicianului disimulează "voința de putere", caracteristică tuturor fenomenelor vieții, propunînd o ființă idealizată prin transcendență, artistul se înscrie în însăși dinamica acestei "voințe de putere", oglindind lumea dionisiacă a raporturilor de forțe instabile, a beatitudinii și a suferinței necurmate în alternanța și în împletirea lor. Grație creației ne situăm în mediul axiologic, "Ťnenaturalť, cum spune exegetul, dar necesar întrucît asigură socializarea și stimulează activitatea creatoare". Dar valorile funcționează
Profil Nietzsche by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9542_a_10867]
-
și Nabokov; Dionisismul creștin și personalismul lui Dostoievski. Atunci cînd sunt punctuale, asemenea demersuri se dovedesc binevenite, de multe ori se uită însă că, dacă panteismul lui Zosima este într-adevăr creștin, autorul romanului înclină, adesea, spre Dmitri Karamazov, un dionisiac fără margini. Dostoievski a fost, bineînțeles, un creștin ortodox, dar el căuta o credință adevărată, oscila chiar, într-un timp, între credință și necredință, creînd opere despre și pentru om, pentru omenire, fără deosebire de apartenență confesională. Creștinismul lui Dostoievski
Simpozion internațional 500 de ani de atestare a familiei Dostoievski by Albert Kovacs () [Corola-journal/Journalistic/9574_a_10899]
-
cea care ne guvernează viața, asigurând motivații și explicații ale prezentului prin revizitarea trecutului, prin descoperirea modalităților de supraviețuire a discursului mitic în contemporaneitate. Astfel, în Faust problema nebuniei, strâns legată de primejdia visării, este configurată și prin prisma ritualurilor dionisiace, dar și redimensionată la condiția modernității, aici putând fi surprinse relația dintre experiența poetică și cea a psihozei, diferența dintre magie și alchimie, relația dintre poezie și viață sau dintre poezie și opera alchimică (Faust fiind considerat un tratat de
Literatură și psihanaliză by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/9214_a_10539]
-
ca suport mitologic imaginea Afroditei, zeița frumuseții, și cel demetric, cu trimitere la zeița fertilității, zeița maternă a pământului, Demeter (J. Evola, 1994, p. 24). Totul se complică însă foarte tare dacă asocierile merg pe linia Afrodita - stil de viață dionisiac și corespunzător prostituatei, ca ipostază feminină - și, în mod complementar, Demeter - stil de zeiță apolinic, având ca model existențial mama. Într-o manieră esențialistă, au fost deosebite tipurile matern - tributar imperativelor naturale și supus cerințelor speciei (sub aspectul de femelă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
și fatalmente nefuncțională. Ca modele pure, ca manifestări absolute și, evident, abstracte, ei se înscriu în acea complementaritate mitică a diurnului cu nocturnul, a solarului cu selenarul, a masculinului cu femininul, a sudului cu nordul, a sicității cu umidul, a dionisiacului cu apolinicul. Intersecția lor pe un traseu simbolic, înțeles și el tot ca o reprezentare ideală, ar fi trebuit să reitereze cunoscutul scenariu al lumilor incompatibile de tip Riga Cripto și Lapona Enigel. Numai că în viața concretă, inclusiv în
Un dialog postmodern by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7692_a_9017]