134 matches
-
act de vorbire în care se exprimă un îndemn: (51)Vezi [să închizi ușa!] (52) Vezi [să nu lași ușa deschisă]! Folosirea conjunctivului hortativ se asociază cu o valoare pragmatică de atenuare a semnificației "este obligatoriu", a actului de vorbire directiv, poruncitor ( Închide ușa!, Nu lăsa ușa deschisă!). Contextual, forma vezi poate exprima și alte nuanțe semantice: un avertisment (Vezi să mai procedezi tu așa!, Ia vezi!), o predicție (Vezi să nu ți se întâmple și ție!) etc. * Configurația sintactică [a
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
dar urmat de un infinitiv prepozițional, mai frecvent la formă afirmativă decât la formă negativă: Vedi di chiudere la porta! vs Vedi di non lasciare la porta aperta! Chiar dacă acceptă construcția cu imperativul lui vedere, italiana preferă actul de vorbire directiv neprefațat de vedere: Chiudi la porta! Există limbi romanice nu folosesc verbul a vedea în această poziție. În franceză se utilizează perifraza prendre garde, în spaniolă, pe poziția verbului a vedea poate apărea, la fel ca în franceză, derivatul nominal
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
care implică o înaltă responsabilitate, permițând liderului să ia decizii; de asemenea, într‑o oarecare măsură și în situațiile de responsabilitate scăzută, deoarece și acestea presupun luarea deciziei (situațiile II și III); stilul manifestat de lider este activ, constructiv, chiar directiv; - liderii centrați pe relații sunt mai eficienți în situațiile de control moderat (IV, V, VI, VII) deoarece acestea îi determină pe lideri să colaboreze cu subordonații, gradul lor de flexibilitate comportamentală fiind mai mare; stilul liderului este în acest caz
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
Approaches to Leadership: Cognitive Resources and Organizational Performance. Autorii au în vedere abilitățile cognitive ale liderilor (teoria resurselor cognitive). În conformitate cu noua teorie, performanța grupului depinde de interacțiunea dintre două trăsături (inteligența și experiența liderului), un tip de comportament de conducător (directiv) și de două aspecte ale situației (stresul interpersonal și natura sarcinilor de grup). Dovezile empirice care să susțină această teorie sunt până în prezent puține. În ceea ce ne privește, credem că teoria lui Fiedler, deși coerentă, logică, are anumite limite. Astfel
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
fi motivați de comportamentul și stilul liderului în măsura în care acestea le influențează expectațiile și valențele. Teoria „cale‑scop” conține trei categorii de elemente: stilurile de conducere ale liderilor, caracteristicile subordonaților, factorii ambientali. House și colaboratorii săi stabilesc patru stiluri de conducere: # - directiv (tinde să lase subordonatul să afle ce se așteaptă de la el); - suportiv (îi tratează pe subordonați ca egali); - participativ (se consultă cu subordonații, folosește ideile și sugestiile lor înainte de a lua decizii); - orientat spre realizare (fixează scopurile, așteaptă de la subordonați
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
aprecierea îi aparține lui Gibson et al., 1997, p. 286). Caracteristicile subordonaților se referă la experiența și abilitățile lor, mai ales abilitățile perceptive (cu cât aceștia percep că dispun de abilități mai înalte, cu atât acceptă mai puțin un stil directiv) și locul controlului (cei cu locul controlului intern vor fi mai satisfăcuți de stilul participativ, pe când cei cu locul controlului extern - de stilul directiv). Variabilele ambientale includ natura sarcinii, structura autorității formale, grupul de muncă, fiecare dintre ele putând stimula
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
cât aceștia percep că dispun de abilități mai înalte, cu atât acceptă mai puțin un stil directiv) și locul controlului (cei cu locul controlului intern vor fi mai satisfăcuți de stilul participativ, pe când cei cu locul controlului extern - de stilul directiv). Variabilele ambientale includ natura sarcinii, structura autorității formale, grupul de muncă, fiecare dintre ele putând stimula sau constrânge subordonații. De exemplu, subordonații vor fi satisfăcuți dacă sunt acceptați de colegi sau vor fi constrânși de normele grupului să producă la
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
figura 10: Figura 10 - Schematizarea teoriei drumului spre scop Cercetările de validare a teoriei au condus la o serie de concluzii interesante. De exemplu, s‑a descoperit că în sarcinile bine structurate (repetitive, rutiniere) există o corelație negativă între stilul directiv și satisfacție; când sarcina era mai slab structurată, stilul directiv corela pozitiv cu satisfacția. Stilul suportiv a corelat pozitiv cu satisfacția în cazul sarcinilor structurate, iar în cazul sarcinilor nestructurate nu s‑a obținut nici un fel de corelație. Aceste rezultate
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
de validare a teoriei au condus la o serie de concluzii interesante. De exemplu, s‑a descoperit că în sarcinile bine structurate (repetitive, rutiniere) există o corelație negativă între stilul directiv și satisfacție; când sarcina era mai slab structurată, stilul directiv corela pozitiv cu satisfacția. Stilul suportiv a corelat pozitiv cu satisfacția în cazul sarcinilor structurate, iar în cazul sarcinilor nestructurate nu s‑a obținut nici un fel de corelație. Aceste rezultate i‑au determinat pe unii autori să susțină că puterea
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
început să cedeze, lăsând locul unor interpretări mult mai nuanțate. Diverși autori care au introdus în tipologiile lor diferite tipuri de stiluri autoritare (autoritar strict și autoritar binevoitor - la Brown, 1954; autoritar exploatator și autoritar binevoitor - la Likert, 1961; stilul directiv - la House, 1971 etc.) și au arătat că practicarea acestora se asociază uneori cu efecte pozitive. De exemplu, stilul directiv descris de House se asociază pozitiv cu satisfacția și așteptările subordonaților atunci când sarcina este ambiguă. La fel, nu toate variantele
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
de stiluri autoritare (autoritar strict și autoritar binevoitor - la Brown, 1954; autoritar exploatator și autoritar binevoitor - la Likert, 1961; stilul directiv - la House, 1971 etc.) și au arătat că practicarea acestora se asociază uneori cu efecte pozitive. De exemplu, stilul directiv descris de House se asociază pozitiv cu satisfacția și așteptările subordonaților atunci când sarcina este ambiguă. La fel, nu toate variantele de stiluri democratice generează efecte pozitive. Pentru a ne referi la aceeași tipologie a lui House, precizăm că stilul numit
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
sunt monotone, rutiniere, automatizate, cu grad scăzut de implicare personală, practicarea acestui stil se va asocia cu efecte negative. Apoi, subordonații cu înaltă calificare răspund favorabil la acest stil, pe când cei cu calificare slabă răspund favorabil mai degrabă la stilul directiv. Asemenea cercetări conduc spre aceeași idee: necesitatea stabilirii unui sistem de criterii în funcție de care să se evalueze eficiența/ineficiența stilurilor de conducere. 3.4.2. Criterii pentru evaluarea eficienței stilurilor de conduceretc "4.2. Criterii pentru evaluarea eficienței stilurilor de
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
toleranță la ambiguitate al decidentului (care poate fi înalt sau scăzut), iar pe de altă parte, prin orientarea valorică a decidentului (spre sarcină și probleme tehnice sau spre oameni și probleme sociale). Din combinarea acestor dimensiuni apar patru stiluri decizionale: directiv (caracterizat prin orientarea spre sarcină și probleme de ordin tehnic și prin toleranță scăzută față de ambiguități; persoanele care practică un asemenea stil sunt logice, sistematice, practice, eficiente în modul lor de abordare și soluționare a problemelor, se orientează, spre acțiuni
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
ceilalți pentru a acumula informații, își asumă riscuri în găsirea soluțiilor creative, adoptă perspective la termen lung) (vezi fig. 13.7). Fig. 13.7 - Stiluri decizionale Fiecare dintre aceste stiluri decizionale are însă și o serie de limite. Astfel, decidenții directivi tind să fie autoritari și angajați pe perioade scurte de timp; decidenții analitici sunt adeseori autoritari, despotici; decidenții comportamentali sunt predispuși spre o abordare „moale” a deciziilor, au dificultăți în a spune „nu” celorlalți și în luarea deciziilor dificile; decidenții
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
posibilitatea creșterii abilităților de influențare a altora, tocmai ca urmare a cunoașterii stilului lor (de exemplu, dacă dorești ca o persoană analitică să-ți susțină ideile, atunci trebuie să-i furnizezi cât mai multă informație; procedând la fel cu un directiv, s-ar putea să ajungi la eșec); ajută la conștientizarea diferențelor reacțional-comportamentale ale decidenților (deși decidenții primesc aceeași informație, ei ajung la decizii diferite, folosind o varietate de strategii decizionale). Autorii nu uită în final să atragă atenția asupra faptului
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
multe valențe motivaționale pozitive decât altele. Structura bazată pe grupuri parțial suprapuse și integrate între ele (propusă de Lickert) este mult mai motivantă decât structura ierarhic liniară; stilul de conducere participativ este, de asemenea, mai motivant decât stilul de conducere directiv. Fenomenul pe care îl avem în vedere poate fi ilustrat și mai bine de activitățile decizionale. Prin modul de aplicare a unor decizii, conducerea poate influența favorabil sau nefavorabil motivația angajaților, fie pe direcția întăririi și creșterii ei, fie pe
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
reglate de experți sau de conducători. Q/A (33,6%) Problemele acestui sector pot fi rezolvate de la sine (nici calitatea, nici acceptanța nu au mare importanță). 1 2 3 4 5 6 7 8 9 CALITATE ACCEPTARE CONCEPTUAL ANALITIC COMPORTAMENTAL DIRECTIV Sarcini si preocupări tehnice ORIENTAREA VALORICĂ Oameni si preocupări sociale TOLERANȚA LA AMBIGUITATE Scăzută Înaltă 2 A A A 1 3 COEZIUNEA GREȘELI DE ORGANIZARE insularizarea grupului; - lipsa tradițiilor de imparțialitate ale conducerii; - lipsa normelor care impun proceduri metodice; - omogenizarea
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
la care se deplasează verbul în configurații enclitice este C, urmând a rafina această interpretare în §3.5 infra ca deplasare la FIN); deplasarea la C (i.e. la [Spec, CP]) a imperativului din [Spec, MOODP] se explică prin verificarea trăsăturii [+directiv] (Niculescu 2015). Specificatorul proiecției de persoană, care găzduiește cliticul pronominal (P), nu creează efecte de intervenție, întrucât proiecția de persoană are trăsături nominale [+N]. (121) Du-te! CP qp VP C' 4 qp du C0 PERSP [+directiv]qp P PERS
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
prin verificarea trăsăturii [+directiv] (Niculescu 2015). Specificatorul proiecției de persoană, care găzduiește cliticul pronominal (P), nu creează efecte de intervenție, întrucât proiecția de persoană are trăsături nominale [+N]. (121) Du-te! CP qp VP C' 4 qp du C0 PERSP [+directiv]qp P PERS' 4 qp -te PERS0 MOODP [+N] qp tVP MOOD' qp Mood0 .... În schimb, în cazul imperativului negativ, deplasarea verbului în domeniul C nu are loc: imperativul negativ (surogat sau propriu-zis) este caracterizat prin procliză pronominală (122a), configurația
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
PERS0, care este înzestrat cu trăsături [+N], centrul NEG0 este înzestrat cu trăsături [+V] (derivabile din trasăturile sale de selecție, NEGP>IP) (v. și Barbu 2004: 79), astfel că specificatorul proiecției NEGP nu poate fi omis în deplasarea verbului. Trăsătura [+directiv] din C0 se verifică prin ACORD la distanță (opțiune posibilă pentru imperativ, vizibilă în coordonare prin aceea că encliza pronominală nu este obligatorie la al doilea conjunct: Mergi și spală-te / te spală!). Elementul de negație nu este un adverb
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
structura sintactică a exemplului (122a) și imposibilitatea de a deriva exemplele (122b). (122) a. Nu te du / duce! b. *Du-nu-te tdu / duce-nu-te tduce! c. *Nu du-te / nu duce-te! d. Mai du-te! CP qp C' qp C0 NEGP [+directiv] qp ADVP NEG' 4 qp nu NEG0 PERSP [+V] qp P PERS' 4 qp te PERS0 MOODP [+N] qp VP MOOD' 4 qp du Mood0 .... duce Specificarea categorială se dovedește a fi foarte importantă: deplasarea în periferia stângă a propoziției
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
inversiunea în româna contemporană este atestată cu imperativul (obligatorie; sub coordonare, cel puțin la primul conjunct inversiunea este obligatorie) (140a), gerunziul (obligatorie) (140b), imprecațiile condiționale (140c) și subjonctivale (140d)79. Inversiunea este declanșată, în general, de factori obligatorii: verificarea trăsăturii [+directiv] la imperativ (Niculescu 2015), verificarea trăsăturii [nonfinit] la gerunziu - strategie de compensare a instanțierii paradigmatice prin deplasare 80 -, verificarea trăsăturii [+directiv] asociată cu trăsăturile pragmatice specifice imprecației pentru inversiunea condițională și subjonctivală - i.e. verificarea trăsăturii [+directiv] proiectată în plan irrealis
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
obligatorie) (140b), imprecațiile condiționale (140c) și subjonctivale (140d)79. Inversiunea este declanșată, în general, de factori obligatorii: verificarea trăsăturii [+directiv] la imperativ (Niculescu 2015), verificarea trăsăturii [nonfinit] la gerunziu - strategie de compensare a instanțierii paradigmatice prin deplasare 80 -, verificarea trăsăturii [+directiv] asociată cu trăsăturile pragmatice specifice imprecației pentru inversiunea condițională și subjonctivală - i.e. verificarea trăsăturii [+directiv] proiectată în plan irrealis. Onu (1965)81 identifică semnificațiile cu care se asociază inversiunea condițională: imprecație dinamică (Înghiți-l-ar pământul), imprecație disimulată, ironic-glumeață (Fire
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
factori obligatorii: verificarea trăsăturii [+directiv] la imperativ (Niculescu 2015), verificarea trăsăturii [nonfinit] la gerunziu - strategie de compensare a instanțierii paradigmatice prin deplasare 80 -, verificarea trăsăturii [+directiv] asociată cu trăsăturile pragmatice specifice imprecației pentru inversiunea condițională și subjonctivală - i.e. verificarea trăsăturii [+directiv] proiectată în plan irrealis. Onu (1965)81 identifică semnificațiile cu care se asociază inversiunea condițională: imprecație dinamică (Înghiți-l-ar pământul), imprecație disimulată, ironic-glumeață (Fire-ai să fii!) sau cu funcție de alintare (Mânca-o-ar mama!), sens deziderativ intensiv (Dare
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
fenomene de română veche sunt de asemenea examinate pe scurt. Principala schimbare diacronică în trecerea de la româna veche la româna modernă constă în stabilizarea treptată a nivelului deplasării verbului prin generalizarea opțiunii V-la-I; opțiunea V-la-C se specializează pentru verificarea trăsăturii [+directiv], iar procesele bazate pe deplasare joasă a verbului și ACORD la distanță sunt eliminate pe deplin. 1. Introducere, obiective și structură În româna modernă, etapă în care opțiunea generală de deplasare a verbului este V-la-I (i.e. V-la-MOOD), structurile cu deplasare
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]