124 matches
-
structura organizației, liderii cunoscuți, obiectivele organizației, maniera de lucru, sprijinitorii potențiali, sponsorii, țintele probabile ale teroriștilor, capacitatea logistică, zonele preferate de acțiune, numărul probabil de membri operativi, ideologia și convingerile de grup, gradul de fanatism al membrilor, eventualele sau potențialele disidente, legăturile acestora cu alte grupări sau facțiuni extremiste, cu crima organizată sau cu alte forțe politice etc. Culegerea de informații specializate în combaterea terorismului este axată în principal pe utilizarea surselor umane. Deși constituie doar o parte a bugetului de
by Gabriel Toma [Corola-publishinghouse/Science/1082_a_2590]
-
62 În China, în pofida cenzurii, știrile americane se infiltrează peste graniță către elita chineză prin intermediul internetului, al mass-media și al schimburilor la nivel educațional. În anul 1989, studenții protestatari au înălțat o replică a Statuii Libertății în Piața Tiananmen. O disidentă i-a mărturisit unui reporter că atunci când era obligată să-i asculte pe liderii locali ai Partidului Comunist tunând și fulgerând împotriva Americii, fredona în minte melodii ale lui Bob Dylan, purtând în felul acesta în sinea ei o revoluție
by Joseph S. Nye, jr. [Corola-publishinghouse/Science/1027_a_2535]
-
să reducă din influență Legiunii asupra copiilor și adolescenților 46. Istoricul Pippidi apreciază că în interbelic Salvatorul națiunii s-a întrupat în Codreanu și, ca replică de stat, în Regele Carol al II-lea47. Școală Sociologică a suferit la mijlocul anilor '30 disidente pe masura ce o parte dintre membri au fost afectați de procesul de rinocerizare în desfășurare. Grupul constituit în jurul revistei Rânduiala, Dumitru Amzăr 48, Ernest Bernea 49, s-au desprins după 1935 din Școala Monografica și l-au atacat pe fondatorul ei
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
Sofia Priviri Încrucișate Probleme structurale * PARTEA A DOUA: PUTEREA SIMBOLICĂ A SCRIITORILOR 1. Ideologii literare și ideologii politice Putere simbolică și putere politică În Europa de Est după 1989 2. Instituțiile internaționale ale câmpului literar Exil dus și Întors; epurări 3. Exil, disidenta și „a doua cultură“ Periodizarea exilului și inversarea stigmatelor Exilul și căutarea autonomiei 4. Criză instanțelor de consacrare În spațiul literar românesc după 1989 Literatura națională și statutul social al scriitorului Publicul scriitorilor Drepturi profesionale și lupte politice Asociații profesionale
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
Moscovei. Poziția contradictorie a Academiei românești se face vizibilă mai Întâi prin tentative timide În direcția „eurocomunismului”, propus În anii ’70 de comuniștii italieni, cărora Academia din București le oferea un teren de dezbateri; apoi, prin apariția câtorva cazuri de disidenta În aparat și În școli. În 1980, rectorul Academiei, Leonte Răutu, veteran al partidului comunist și fost responsabil cu departamentul de propagandă al Comitetului Central, era Înlocuit de Dumitru Popescu, unul dintre artizanii cultului lui Ceaușescu. Răutu este exclus din
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
simplu a PEN din Est, fiecare dintre membrii săi putând face ulterior, individual, cereri de admitere În centrul din Vest. Asemenea condiții au fost considerate Însă inacceptabile și umilitoare de către cei din Est, care le contesta celor din Vest monopolul disidentei: Ștefan Heym și Gerhard Zwerenz, vechi dizidenți membrii ai PEN-Est și deputați aleși În Bundestag pe listele PDS fără a aparține partidului, care apără compatibilitatea Între statutul de scriitor și angajarea politică de stânga, inclusiv că fost comunist. Ștefan Hermlin
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
purtător al germenilor unei noi instituții totale. Unii intelectuali din Vest Încearcau să transforme reunificarea Într-o revoluție, prima reușită În Germania, si sa obtina beneficii simbolice, În timp ce intelectualii din Est se considerau deposedați de propria lor istorie. 3. Exil, disidenta și „a doua cultură” Am putut-o face după 1989 o dublă observație contrariata. Mai Întâi, asupra proastelor relații dintre disidenții români și unii dintre reprezentanții exilului, situație În general bine cunoscută, ieșită la lumină În presa din țară. Cea
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
disidenții români și unii dintre reprezentanții exilului, situație În general bine cunoscută, ieșită la lumină În presa din țară. Cea de-a doua observație privește definițiile imprecise dacă nu chiar contradictorii ale unor categorii, În parte suprapuse, precum „exilul” și „disidenta”, care impun aproape Întotdeauna folosirea ghilimelelor. Ghilimelele marchează distanță din prudență sau denunță impostura, indicând absența consensului asupra apartenenței la o categorie sau alta. „Exilul” era constituit din persoane care fugiseră sau fuseseră fugarițe de regimuri politice diferite, existentă să
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
și-a asigurat monopolul puterii. Exilul este abordat În mod curent din două perspective interdependențe, politică și intelectuală. Tema exilului s-a impus ca obiect de cercetare În conjunctură ulterioară schimbărilor intervenite după 1989, precum alte teme asemănătoare, elitele, emigrația, disidenta. Există un oarecare consens În a considera termenul de „exil” drept o categorie confuză. În franceză, este folosit În mod curent că sinonim al emigrației. În spațiul cultural german, se vorbește despre exil mai ales In legatura cu cel din
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
putându-se spune, cu mai mult sau mai putina precizie, câți, de unde, de când etc. Există deci instrumente de obiectivare construite. În schimb, exilul e definit mai mult În mod implicit, printr-o serie de opoziții față de alte categorii concurente precum disidenta (că forma de opoziție politică), emigrația („doar economică”, „apolitica”, În vreme ce exilul se autodefinește că o elită politic conștientă), exilul interior (constituit de corespondenții sau omologii exilaților din afara). Elementele comune ale acestor categorii sunt ruptură de regimul politic din țară de
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
o sursă de legitimitate după discreditarea regimului advers, exilul e caracterizat prin clarviziunea inițială (profeție politică) și consecventă, opuse ezitărilor, compromisurilor, colaborărilor. Din aceste motive, apartenența „autentică” la exil, Înțeles că instanța de consacrare, face obiectul eternelor dispute Între exilați. Disidenta În schimb, asociată sau nu exilului, presupune ruptură față de o credință inițial Împărtășită, religioasă sau revoluționară. Termenul s-a impus În istoria comunismului de tip sovietic, În care disidentul Îndeplinește o functie omoloaga ereticului În opoziție cu preotul (reincarnat În
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
Free Europe și asociații de apărare a drepturilor omului, precum Amnesty Internațional, ori a libertății intelectuale (PEN-Club Internațional) aveau o altă platformă decât vechile organizații politice sau asociațiile de refugiați, care constituiau mai degrabă structuri comunitare. În acest context, apariția disidentei că noua formă de opoziție politică plasează orientarea ideologică (anticomunismul) În plan secund. Ruptură schismatica a disidentului față de „biserică” partidului apare, dimpotrivă, ca potențial mai subversiva decât cea a vechii opoziții anticomuniste, politic discreditata prin efectul cumulat al naționalismului radical
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
americane și occidentale („destinderea”) i-au corespuns În Est măsurile de liberalizare internă relativă și apariția unei noi culturi literare, artistice, partial și În domeniul științelor sociale, care se distingea de vechea cultură națională prin multiplicarea importurilor culturale din Occident. Disidenta răspundea, În acest cadru, mai mult nevoii de a redefini statutul opoziției interne ca fiind una șui generis, nu prin „amestec din afara”. Situația e caracteristică În special pentru Uniunea Sovietică, unde ruptura dintre Vechiul Regim (cel țarist, dinaintea Revoluției de la
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
special pentru Uniunea Sovietică, unde ruptura dintre Vechiul Regim (cel țarist, dinaintea Revoluției de la 1917) și cel post-stalinist (după 1956) presupusese un schimb complet de generații, ruptură Încă și mai accentuată de perioada marilor epurări și a războiului (aproximativ 1937-1945). Disidenta intelectuală (Siniavski-Daniel), politic reformista (Dubcek) și chiar populist-nationalistă (Ceaușescu) au fost În acest context Încurajate. Cazul iugoslav, al comunismului autogestionar și al tiermondismului nealiniat, constituise un precedent. În această configurație poate fi mai bine Înțeleasă unicitatea „cazului Goma”: fost deținut
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
a complicității dintre cele două imperialisme mondiale. Există mai multe mărturii asupra proaștei primiri În exil a disidenților, suspectați de a fi purtători ai virusului comunist, a căror „deparazitare” a fost cerută În presa exilului. Această tensiune Între „exil” și „disidenta” a accelerat procesul de diferențiere politică: punerea În cauză a pretenției regimului de a fi produs o ruptură radicală În 1965, evidențierea elementelor de continuitate și a conservării structurilor staliniste; constituirea unei tradiții a rezistenței, care să apere păstrarea memoriei
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
condamne tendința către uitare și refulare a majorității, acuzate de complicitate prin amnezie cu opresorul; În sfârșit, tendința de desingularizare a cazului românesc, asocierea lui cauzei comune a țărilor est-europene (eliberarea de sub ocupația sovietică, liberalizare și democratizare), impunerea modelului unei disidente asemănătoare celei poloneze, cehoslovace ori maghiare, transgresând referințele politice exclusiv interne, naționale. Exilul și căutarea autonomiei În chip de concluzie provizorie, aș spune că exilul nu poate fi definit drept o „esență”, nici pe baza originii etnice, nici pe aceea
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
Istoria specifică a acestei profesiuni și interiorizarea vechilor modele culturale contradictorii oferă principala explicație pentru acest impas. Asociații profesionale și statutul scriitorului după 1989 Dacă n-au fost pur și simplu Închise că În țările unde a existat o miscare disidenta importantă, Uniunile de creatori au trebuit să cedeze teren noilor asociații profesionale. În Ungaria, vechii Uniuni a Scriitorilor Maghiari și Centrului PEN-Club Maghiar li s-au adăugat Cameră Scriitorilor, o Uniune a Scriitorilor Independenți și un Sindicat al Scriitorilor. În
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
cu toate acestea constituirea unui câmp autonom sau proclamarea unei republici a literelor: tabuurile politice sunt menținute și ruptură de instituția totală pe care o reprezenta literatura socialistă a continuat să fie o cale obligată pentru a-și obține recunoașterea (disidenta, exilul). Monopolul exercitat de stat pe piată literară și artistică făcuse posibilă apariția unei comunități literare românești de profesioniști ai literaturii, În concurență cu «amatorii» (foarte Încurajați de regimul comunist În anumite momente), cu «ideologii-cenzori», care exercitau funcția de control
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
asociație apropiată PDS), de grupul parlementar al PDS (Bundestagsgruppe PDS/Linke Liste) și de Comisia istorică a PDS. O referință foarte recentă este aceea a lucrării fundamentale despre revoluția română din decembrie 1989 publicată de Peter Siani-Davies (2006). Anticipează „literatura disidenta” În care avea să exceleze Paul Goma, dar și autori mai puțin cunoscuți. Pentru istoria orală a „comunismului românesc”, cărțile Laviniei Betea, a cărei „psihologie politică” a fost pusă la Încercare de acuzații de plagiat, ilustrează și ele În felul
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
justifice a posteriori măsurile. Imaginea pe care o aveam în minte atunci era aceea a unui pod îngust pe care reușisem să-l trec, în urmă podul prăbușindu-se. Nota din 31 martie 1989 mă pune sub influența principalelor figuri disidente ale "grupului", Alexandru Călinescu și Dan Petrescu, dar înregistrează și tendința de a mă detașa de cel din urmă și sugerează încurajarea acestei tendințe prin autorizarea publicării mele (fusesem câteva luni sub interdicție). O altă notă, nedatată, dar probabil tot
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
găsească În interiorul țării suficiente forțe care să soluționeze aceste probleme, se pot consulta cu experți. Există experți pe plan mondial care au discutat problema sărăciei. În Ungaria, de exemplu, există o Întreagă tradiție de studiere sociologică a fenomenului sărăciei. Fosta disidentă Otilia Solt a făcut Încă de la Începutul anilor ’80 studii pe problema sărăciei. În România apare, prin ’93-’94, o carte ce spune lucruri foarte dure și vine dintr-o zonă mai puțin previzibilă, nu din cea a revistei 22
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
și Literatura Română din București (1968), este repartizată la ziarul „România liberă”, unde desfășoară o susținută activitate publicistică, inclusiv de cronicar și reporter literar, și conduce secția de literatură și artă până în 1988. Exclusă în acest an din redacție, ca disidentă, devine corector la Tipografia „13 Decembrie” din București. Înapoindu-se, după evenimentele din decembrie 1989, la „România liberă”, exercită funcția de redactor-șef până în 1993, când trece la „Cotidianul”, în calitate de comentator politic. Din 1998 deține o rubrică permanentă la „Curentul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289637_a_290966]
-
Reauavestire Încă o veste proastă pentru breasla scriitoricească - dl Eugen Uricaru, președintele demisionar al Uniunii Scriitorilor, ar fi fost informator al Securității, sub numele de cod „Udrea”, și ar fi lăsat urme ușor identificabile în dosarul de urmărire al celebrei disidente Doina Cornea. Confruntat de mulți ani cu „vorba târgului”, dl Eugen Uricaru a negat întotdeauna că ar fi infamul „Udrea”. O face și astăzi, cu aceeași fermitate. Numai că azi mai face un lucru - demisionează din fruntea Uniunii Scriitorilor. Nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
refuzat să fim niște „supuși” în relația cu puterea. Nimeni nu ne poate acuza că nu am fost demni. Iar pe soția mea nimeni nu o poate acuza că nu a fost curajoasă. Căci aproape toate femeile țării, nu numai disidentele, au fost curajoase în epoca de tristă amintire. Eram prea conștienți de valoarea noastră umană, de marea șansă de a ne fi întâlnit pentru a lăsa pe un oarecare să ne strice nu numai viața (asta, în parte, a reușit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
experiența comunistă. Cele mai multe astfel de poziții relevă prejudecata că emancipareaxe "„emancipare" femeilor este o „relicvă a regimului comunist”. Unele dintre contraofensivele împotriva feminismului au fost întreprinse chiar de către inițiatoarele est-europene ale studiilor de gen. Jirina Siklovaxe "„Siklova,Jirina", o reputată disidentă, militantă pentru Charta 77 în Cehoslovacia, ulterior fondatoare a Gender Studies Center în Praga, declara: „Suntem sceptici în privința oricărei forme de mesianism, iar acest scepticism se referă în aceeași măsură și la feminism. Lozinci de felul: «Suroritatexe "„suroritate"a este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]