248 matches
-
CLAUZE UNIVERSALE reducerea tabelelor „semantice“; reducerea tabelelor „analitice“; reducerea la absurd prin arbori ai adevărului; testul reducerii; reducerea la absurd În limbajul „electric“ etc. Întabularea; calculul polinomial; calculul În stilul lui Sommers; interpretarea formelor normale conjunctive; interpretarea formelor normale perfect disjunctive etc. 3°. Distribuția metodelor decizionale În raport cu cele două forme ale rezoluției, deducția „directă“ și cea „indirectă“ 10. Grație aceleiași dedublări, permise de o proprietate simplă a secvențelor logice În sens gentzenian, și anume mișcarea unui termen din postura
Prelegeri academice by prof. univ. dr. PETRU IOAN () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92348]
-
culturii", a "prohibiției incestului"). Asta nu înseamnă că aceste categorii sînt "în afara socialului", din contra. Însușirea/reformularea lor este cea care dă naștere ideologiilor, practicilor, ritualuri sau reprezentărilor sociale. Dar, în același timp, ele se prezintă sub o formă duală, disjunctivă și au o difuzare universală. Ele sînt "chestionate" sau problematizate în toate societățile. Sistemele tehnoștiințifice sînt și ele parțial impregnate de reprezentări sociale. Unele dintre practicile rezultate sînt conforme unui model de raționalitate, iar altele mai puțin (cf. de exemplu
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
oprește și te întreabă...” (Cezar Petrescu) „...Aud niște miorlăituri, să fi zis că e vreun cotoi sălbatic.” (I.L. Caragiale) c. șovăiala (într-un proces de deliberare); la prezent, totdeauna în aproximativ același tip de construcții sintactice: un raport de coordonare disjunctivă, în care se află în opoziție două conjunctive, în antiteză din punct de vedere lexical sau sintactic (afirmativ-negativ): „Să-l ieu, ori să-i dau drumul; mă tem că m-oi face de râs.” (I.L. Caragiale); „Însă cel mare se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unități lexicale sau sintactice (propoziții) în raport de coordonare copulativă: „Viitorul și trecutul / Sunt a filei două fețe.” (M. Eminescu) Dacă unitățile (lexicale, sintactice) cu care intră în relație de interdependență verbul-predicat se află între ele în relație de coordonare disjunctivă sau opozitivă (prin conjuncția ci), ele reprezintă dubla (multipla) realizare a funcției de subiect; în consecință, verbul-predicat rămâne la singular: „Va pleca Maria sau Ioana.” Când subiectul are dezvoltare propozițională se realizează o propoziție complexă: „Ce e val ca valul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de coordonare pentru realizarea planului semantic global al enunțului determină diferențierea conjuncțiilor de coordonare, în interdependență cu identitatea semantică a variantelor relațiilor de coordonare, în cinci subclase: • conjuncții coordonatoare copulative: și, precum și, nici, nu numai... ci (dar) și • conjuncții coordonatoare disjunctive: sau, ori, fie, fie că • conjuncții coordonatoare adversative: dar, iar, însă, numai că • conjuncții coordonatoare opozitive: ci, și (+nu) Nu a venit Tudor, ci Ion./ A venit Ion, și nu Tudor. • conjuncții coordonatoare concluzive: așadar, deci, prin urmare, va să zică b
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
imediat ce-am sosit reprezintă o altă realizare concretă, sinonimă d.p.d.v. al sensului global, a atributivei unde am întârziat. Această a doua situație caracterizează și realizarea funcțiilor sintactice prin doi sau mai mulți termeni dezvoltând între ei relații de coordonare disjunctivă sau opozitivă. Realizarea funcțiilor sintactice prin constituenți multipli reprezintă multiplicarea planului semantic al funcției, asigurată de instituirea unei relații de coordonare copulativă sau adversativă, prin care se dezvoltă sensul de ‘pluralitate’ în simultaneitate: Andra și Cristina au plecat la Cernăuți
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
funcției, asigurată de instituirea unei relații de coordonare copulativă sau adversativă, prin care se dezvoltă sensul de ‘pluralitate’ în simultaneitate: Andra și Cristina au plecat la Cernăuți Când termenii reprezentând aceeași funcție sintactică dezvoltă între ei o relație de coordonare disjunctivă sau opozitivă (prin conjuncția ci), se multiplică, nu planul semantic al funcției, ci funcția însăși, ca realizare; actualizarea semanticii sale lexicale (care nu mai primește sensul ‘pluralitate’), cu originea în raportul cu lumea extraverbală, se desfășoară sub semnul opțiunii: Va
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
diferite). Între planul semantic-relațional al conjuncțiilor și planul semantic al relațiilor sintactice există un raport de interdependență; în consecință, clasele de conjuncții coordonatoare corespund, în mare, tipurilor de relații de coordonare: • copulative: și, nici, precum și, nu numai...ci (dar) și • disjunctive: sau, ori, fie, fie că • adversative: dar, iar, însă, numai că • opozitive: ci și (+nu) • concluzive: așadar, deci, prin urmare etc. Conjuncțiile subordonatoare marchează în primul rând dezvoltarea propozițională a unei funcții sintactice. Ele realizează și exprimă cu preponderență relații
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
merge floarea Dorințelor obscure sădite în noian?” (M. Eminescu) șcirc. spațialț Enunțurile interogative pot fi: • simple, când dezvoltă o singură direcție semantico-sintactică: „- Dar de văzut vezi?” (B. Fox, 178), • disjuncte, când dezvoltă ambele alternative semantico-sintactice, prin intermediul unei relații de coordonare disjunctivă: „L-ai cunoscut sau nu?” (B. Fox, 205) Enunțurile interogative pot avea în vedere realitatea extralingvistică-obiect al comunicării lingvistice: „Lacăte, cine te-a închis / La umbra marelui meu vis?” (T. Arghezi) sau raportul dintre destinatar și această realitate: „N-auzi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
forma: „- N-a fost în urma noastră pe aici nenea Anghelache? - Ba da! ................................. - I-ai spus că l-am căutat? - Da!” În cel de-al doilea caz, opoziția se poate realiza în structura aceluiași enunț, dacă acesta este un enunț interogativ disjunctiv: „Pleci sau nu la mare?” sau prin enunțuri interogative simple, între care intervin însă și deosebiri de natură stilistică: „Pleci la mare?”, „Nu pleci la mare?” Observații: Enunțul interogativ cu aspect pozitiv poate fi ambiguu: „Te duci la piață?”. El
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care intervin însă și deosebiri de natură stilistică: „Pleci la mare?”, „Nu pleci la mare?” Observații: Enunțul interogativ cu aspect pozitiv poate fi ambiguu: „Te duci la piață?”. El poate fi înțeles ca un component realizat al unui enunț interogativ disjunctiv întemeiat pe opoziția sintactică pozitiv-negativ: „Te duci sau nu te duci la piață?” sau al unui enunț interogativ disjunctiv întemeiat pe o opoziție lexicală: „Te duci sau vii de la piață?”. Numai în prima realizare, enunțului de aspect pozitiv îi corespunde
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aspect pozitiv poate fi ambiguu: „Te duci la piață?”. El poate fi înțeles ca un component realizat al unui enunț interogativ disjunctiv întemeiat pe opoziția sintactică pozitiv-negativ: „Te duci sau nu te duci la piață?” sau al unui enunț interogativ disjunctiv întemeiat pe o opoziție lexicală: „Te duci sau vii de la piață?”. Numai în prima realizare, enunțului de aspect pozitiv îi corespunde un enunț de aspect negativ. Enunțurile exclamative se realizează ca enunțuri pozitive care nu pot dezvolta și o variantă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
conjuncției ci, care, de fapt, nu exprimă o relație de coordonare adversativă, ci opozitivă): Cine cade trântit prin ticăloșie dar/și se ridică singur de jos poate înainta cu capul sus. Dacă între verbe se instituie o relație de coordonare disjunctivă sau opozitivă (prin conjuncția ci), acestea nu mai participă la structura unui predicat multiplu, întrucât planul semantic al predicației nu se mai actualizează în ansamblu în simultaneitate; actualizarea planului semantic al subiectului se face prin actualizarea succesivă a planului semantic
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
multiplu, întrucât planul semantic al predicației nu se mai actualizează în ansamblu în simultaneitate; actualizarea planului semantic al subiectului se face prin actualizarea succesivă a planului semantic al verbelor-predicat. Dacă verbele-predicat au același subiect, ele reprezintă realizarea repetată, prin actualizare disjunctivă sau opozitivă, a funcției de predicat: Premiul îl primește cine descoperă cărarea spre cabană sau găsește un adăpost sigur pentru noapte. Nu ce spui ci ceea ce faci are importanță. Dacă verbele-predicat au subiecte diferite, ele reprezintă predicatul unor propoziții în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
funcției de predicat: Premiul îl primește cine descoperă cărarea spre cabană sau găsește un adăpost sigur pentru noapte. Nu ce spui ci ceea ce faci are importanță. Dacă verbele-predicat au subiecte diferite, ele reprezintă predicatul unor propoziții în relație de coordonare disjunctivă sau opozitivă: Acest premiu îl primește cine descoperă cărarea spre cabană sau cine pregătește un adăpost sigur pentru la noapte. Premiul nu l-a primit cine a descoperit cabana ci cine a pregătit adăpostul pentru noapte. b. Predicatul analitictc "b
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a rămas cinstit. Cine a fost și a rămas om cinstit are bucuria de a putea privi lumea cu ochii deschiși. Omul acesta pare om cinstit dar este în realitate un oportunist. Când verbele copulative intră în relații de coordonare disjunctivă, enunțul sintactic se caracterizează prin relația sintactică între două predicate - dublă realizare a predicației -, care situează actualizarea planului semantic al subiectului gramatical sub semnul alegerii unei dimensiuni sau a unei temporalități a aceleiași dimensiuni semantice: Ioana este sau numai pare
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lingvistică și o variantă marcată stilistic. În dezvoltarea variantei lingvistice, planul semantic al relației de interdependență se actualizează prin multiplicarea funcției de subiect gramatical pe fondul înscrierii componentelor din lumea extralingvistică în raporturi de selecție, proiectată (interpretată lingvistic prin coordonare disjunctivă): „Va pleca la el Tudor sau Andra.”, „Cine știe de este mai bine / A fi sau a nu fi.” (M. Eminescu), sau definitivată (interpretată lingvistic prin coordonare opozitivă): „Nu! nu ești tu divină, ci cei ce te-au vândut;” (M.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
au citit novelele și poeziile lui și desigur pe cei ce l-au cunoscut în persoană.” (T. Maiorescu) Dubla realizare a complementului direct Dubla realizare a funcției de complement direct se concretizează în trei variante semantico-sintactice: • multiplicarea funcției prin coordonarea disjunctivă, opozitivă sau alternativă: „Cu evlavie adâncă ne-nvârteau al minții scripet Legănând când o planetă, când pe-un rege din Egipet.” (M. Eminescu) • reluarea conținutului semantic al funcției dintr-o altă perspectivă, prin relația de apoziție: „El revoacă-n dulci icoane
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
O., 23), „Și măcar că nevasta lui Honcu nu era în casă, totuși el vorbea cu dânsa, ca și cum ar fi fost de față.” (C. Hogaș, 300) Observații: Conjuncția fie că introduce concesive, dacă marchează în același timp un raport de coordonare disjunctivă: „Lacrima e tot atât de limpede și curată, fie c-o produce bucuria, fie c-o produce suferința.” (M. Codreanu, 186) Foarte adesea, conjuncția deși introduce în frază circumstanțiale concesive eliptice de predicat, de un auxiliar din structura predicatului sau, mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
conjunctiv, fără morfemul să, iar a propoziției în fața regentei: „Tu vrei un om să te socoți, / Cu ei să te asameni? Dar piară oamenii cu toți, / S-ar naște iarăși oameni.” (M. Eminescu, I, 177) • intrarea într-o relație sintactică disjunctivă a două propoziții dezvoltând opoziția afirmativ-negativ: „Eu, am n-am clienți acasă, la unsprezece trecute fix mă-ntorc din târg...” (I.L. Caragiale, I, 172) În primele două categorii de enunțuri, concesiva este o concesivă ipotetică. CIRCUMSTANȚIALUL REFERINȚEI (LIMITATIV)TC "CIRCUMSTAN
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fără consecințe asupra autonomiei enunțului, ca și asupra naturii relației dintre ei, și schimbarea ordinii termenilor: „A studiat dreptul și filozofia.” Această libertate privind prezența și ordinea termenilor în interiorul relației de coordonare este mai mare în relațiile de coordonare copulativă, disjunctivă, alternativă și opozitivă: El studiază dreptul și filozofia/ filozofia și dreptul/ filozofia/ dreptul. Să vină Dana sau Dan/ Dan sau Dana/ Dan/ Dana. Se uită când la Doina, când la Ion/ când la Ion, când la Doina/ la Ion/ la
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prea mult avânt de la început.” (M.Eminescu, Despre cultură, 204). Tipuri semanticetc "Tipuri semantice" G.A. distinge patru „raporturi”: „După natura logică a raportului dintre elementele pe care le leagă, coordonarea în frază (ca și în propoziție) poate fi copulativă, disjunctivă, adversativă și concluzivă.” (II, p. 241). Aceleași patru variante ale raportului de coordonare, numit și relație de nondependență, se regăsesc și în noua ediție a Gramaticii Academiei (vo.II, pp. 19-24). Prin planul lor logico-semantic, însă, precum și prin specificul manifestării
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
regăsesc și în noua ediție a Gramaticii Academiei (vo.II, pp. 19-24). Prin planul lor logico-semantic, însă, precum și prin specificul manifestării în planul expresiei, relațiile de coordonare se prezintă sub forma a șase tipuri principale: 1. coordonarea copulativă 2. coordonarea disjunctivă 3. coordonarea alternativă 4. coordonarea adversativă 5. coordonarea opozitivă 6. coordonarea concluzivă COORDONAREA COPULATIVĂTC "COORDONAREA COPULATIV|" Coordonarea copulativă se desfășoară între termeni care se asociază - cel mai adesea simultan - în construirea planului semantic concret al unor funcții sintactice sau al
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ar fi fost înmormântat...); • construcții infinitivale: „Nu este oare omenirea istoriei asemenea unei astfel de armate, ce dispare într-o companie veche spre a reapare în una nouă?...” (M. Eminescu, P.L., 65). - sau poate lua forma unei relații de coordonare disjunctivă: „Lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc cu închisoarea...” (C.P., 180) (sau = precum și) sau de subordonare, realizată în planul expresiei prin sintagma după care (=și): ”- Amin! zise Domnul ridicând mâna sa sfântă, după care apoi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pedepsesc cu închisoarea...” (C.P., 180) (sau = precum și) sau de subordonare, realizată în planul expresiei prin sintagma după care (=și): ”- Amin! zise Domnul ridicând mâna sa sfântă, după care apoi se depărtară înspre mare...” (M. Eminescu, P.L., 13) COORDONAREA DISJUNCTIVĂTC "COORDONAREA DISJUNCTIV|" Coordonarea disjunctivă se desfășoară între termeni supuși unei opțiuni și care, ca atare, se exclud reciproc; ei nu pot participa simultan la realizarea planului semantic concret al unei funcții sintactice și al relației sintactice în care funcția își are originea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]