21,744 matches
-
este creatorul și omul este creatura. Aceleiași ierarhii valorice i se supune, desigur, și esteticul. El nu poate fi "autonom", ci strict subordonat religiosului. Creația "secundă", este rezultatul ascezei, reculegerii și rugăciunii, fiind la rîndul ei o manifestare a puterii divine. Evident că în această viziune originalitatea nu are ce căuta: "Și această să nu le gîndești că le gîndescu eu din capul meu, ci toate le-am aflat în Sfintele Scripturi". Orice este produs de "capetele noastre", inevitabil, este lipsit
Fantoma părintelui ucis by Manuela Tănăsescu () [Corola-journal/Journalistic/15425_a_16750]
-
încurcătura; aplicarea lui, însă, la un "aparat critic", pare a fi descoperirea autorului. în titlul postfeței, "Potirul sfântului Graal. Instrucțiuni de folosire" traducătorul Radu Paraschivescu (al cărui talent e încununat în Somnilocviul final) surprinde exact ambiția misterios-științifică a romanului. Ochiul (divin), somnul (moartea), amorul, armonia universală, toate marile simboluri ale lumii sunt păstrate între coperțile unui științific dosar. Jonathan Coe. Casa somnului. Traducere, postfață și note de Radu Paraschivescu. Editura Polirom, 2001.
Împotriva orbirii by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15437_a_16762]
-
a Cetății lui Dumnezeu augustiniene) și timpul. Dialogurile acestui Platon al New-Age, păstrând, după model pencilensian și huxleyan, sarea descrierilor și piperul ironiilor, continuă, în "prelucrare" postmodernă, modelul grec. Sufletul-daimon rămâne cel care ne integrează în noua ordine cosmică și divină. După tulburările, modificările, prăbușirile religiei, culturii, vieții politice și sociale, o nouă - armonioasă și iluminată - ființă, salvată, poate, prin umor, continuă destinul terestru. Într-o epocă atât de îndepărtată, încât arheologia nu mai găsește înțelesul cotidianului actual, termenii "glosarului lui
Omul grec by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15483_a_16808]
-
spiritului renascentist și, pe de alta, aproximarea proiectului baroc. Renascentistă este la Arcimboldo conștiința unui univers solidar și coerent, al cărui reper major este chiar viziunea antropocentristă, chipul uman ca imagine coagulatoare a lumii, dar și ca reflex al asemănării divine. Prefigurările baroce se regăsesc în voluptatea inventarierii, în lăcomia descrierii formelor și în abia stăpînita expansiune de linii și de accente cromatice. însă performanța sa nu stă nici în generozitatea memoriei și nici în capacitatea prefigurării. Ea se regăsește, în
Alin Gheorghiu sau ezitările posterității by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14415_a_15740]
-
raționează: "De la Premièrs vers, trecând prin Illuminations și Une Saison en enfer, avem de a face cu un singur poem, în trei părți, s-ar putea spune trei studii ale unuia și același pelerinaj, depinzând unele de altele ca în Divina Comedie a lui Dante". Câtă valoare și importanță atribuie Izabela Sadoveanu culturii o spune răspicat ori de câte ori are prilejul. În Artă și morală publicată în 1907: "Criticul trebuie să fie cult", adică "să aibă putința de a înțelege opera artistului în
Repere pentru literatură by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14433_a_15758]
-
Tot dreptul european de mai tarziu al lui Democrit, reluat de Aristotel și care implică liberul arbitru. Caiet cuprinzând pe larg obsesia iezuita. Exemple: Iezuiții se bazează pe etică nicomahică a lui Aristot, etică practică, accesibilă omului, contrară eticii idealiste, divine, a lui Platon. Scopul ideal al platonicienilor, alcătuit din idei irealizabile pe pământ, Aristot îl transformă într-o virtute accesibilă omului, în limitele existenței sale terestre. Ceea ce convenea spiritului iezuit transigent, înclinat să dezvinovățească acțiunile oamenilor, judecând omul la valoarea
Dizidență mentală by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14494_a_15819]
-
de perpetuă clătinare a conștiinței, incertitudinea existențială a eului liric, neantul invadînd de peste tot omul înfrînt, strivit între stepa de jos și stepa de sus, impunîndu-i chiar un simțămînt de rușine existențială". În virtutea antenei sale foarte receptive la "demonia creației divine", după cum se rostește același I. Negoițescu, autorul Florilor de mucigai este, așa cum am spus, un insurgent total, care nu pierde din vedere nimic, nu iartă nimic, într-o îmbrățișare de șarpe constrictor a frazei sale complicat anihilante prin strălucirea ei
Pamfletul arghezian (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14596_a_15921]
-
răutate" atît de abil pusă în scenă, încît apare protejată de însăși enormitatea ei. Gratuitatea îi oferă un alibi, precum în destule propoziții ale celui ce-a semnat Ispita de-a exista, o salutară translație în utopie. Dar "demonia creației divine" pe care i-a fost dat lui Arghezi a o întrupa îl duce pe poet dincolo de gestul destructiv. Voluptatea răsturnării, a de-creației, este însoțită de una a instaurării, a creației, în baza, desigur, a impulsului reflex de a-l
Pamfletul arghezian (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14596_a_15921]
-
la capăt e moartea,/ în sfârșit același/ grai./ Acum/ șoptim/ limbi străine/ unul celuilalt,/ împotmoliți mereu/ din spuse,/ în nespuse,/ în răuspuse." Nimic din zbaterea dureroasă a poeților iconoclaști, pentru că orice început de dilemă este anulat de conștiința unei omniprezențe divine care sfârșește întotdeauna prin a repune gândurile rătăcite în matca lor: "Vaporul se clatină/ cu valurile,/ între mare și cer/ sunt călătorul care/ transpiră privind/ prin hubloul împăienjenit,/ sub forța dorinței/ de a fi/ ce nu e./ Vâslesc cu ochii
Feminitate tihnită by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14618_a_15943]
-
cu sine zeificarea sa postumă: puzderie de statui și temple îi vor fi închinate. Hadrian hotărând ca, fostul Adam, fostul creat, să primească rangul de zeu. De-abia acum el aprofundează faptul că frumusețea lui Antonius a fost de natură divină și, deci, ea se cuvine a fi celebrată: dar nu oricum, ci fastuos și apoteotic. Prin moartea sa, creatura își îmbolnăvește pentru totdeauna creatorul, astfel încât Hadrian devine, treptat, sclavul imaginii frumuseții lui Antonius. Împăratul se des-zeiește încetul cu încetul, înțelegând
Despre frumusețe by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/14049_a_15374]
-
remedii naturale pentru a stopa sau încetini evoluția maladiei. Mica lume edenică e păstorită de un doctor credincios, convins că la originea dereglării organismului stă modul de viață modern (alimentație, stres, sedentarism, poluare etc.), tot mai îndepărtat de proiectul creatorului divin. Drept care își supune pacienții unei detoxifieri severe, cu dietă, ceaiuri de plante, băi, gimnastică, împachetări cu argilă și tot felul de alte proceduri care n-au cum să strice, dimpotrivă. Din programul riguros al clinicii sînt excluse și televizorul, radioul
În Eden, cu un bagaj de cărți by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14066_a_15391]
-
totală. A nu se crea însă confuzia că autorul se substituie, își arogă prerogative demiurgice, dimpotrivă, el subliniază un tip de relație mult mai subtilă, în descendență platonică, aceea în care arta este doar reflexul la scară universală a adevărului divin, iar sticla se dovedește a fi un material foarte potrivit pentru astfel de reflecții. În contrapunct, ciclul de lucrări prezentate de Mihai Țopescu: Politicienii, Proștii, V.I.P. - uri, reprezintă ideea unei implicări viscerale în lumea reală, a unei incursiuni de natură
Sticla în muzeu by Cătălin Davi () [Corola-journal/Journalistic/14071_a_15396]
-
mintea mea. Cabala este un sistem de speculații ce se bazează pe un limbaj extrem de figurat. La loc de frunte printre figurațiile sau metaforele ei se află Sefiroții, atribute deopotrivă ale lui Dumnezeu și ale lui Adam Cadmon sau Omul Divin, Imaginea lui Dumnezeu. Aceste atribute sau calitați emană dintr-un centru care este nicăieri sau nimic, fiind infinit, spre o circumferință care e atât peste tot cât și finită." Cele o sută de genii despre care vorbește Bloom în cartea
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
această schemă complicată, și bazându-se masiv pe dialectica internă a gandirii cabalistice, Bloom îl face pe fiecare geniu în parte să dezvăluie ceva esențial despre divinitate. Dacă, până la urmă, noi oamenii putem avea vreo formă de acces la natura divină, acest lucru este făcut posibil, în opinia lui Bloom, doar prin impresionantele eforturi creatoare ale geniilor literare. "Sefiroții sunt centrul Cabalei, pentru că ei vor să reprezinte fața ascunsă a lui Dumnezeu (God's inwardness), secretul caracterului și personalității divine. Ei
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
natura divină, acest lucru este făcut posibil, în opinia lui Bloom, doar prin impresionantele eforturi creatoare ale geniilor literare. "Sefiroții sunt centrul Cabalei, pentru că ei vor să reprezinte fața ascunsă a lui Dumnezeu (God's inwardness), secretul caracterului și personalității divine. Ei sunt atributele geniului lui Dumnezeu, în orice sens în care eu folosesc cuvântul «geniu» în această carte". E ca și cum prin operele de geniu o înțelepciune divină și primordială e scoasă la iveală; cu alte cuvinte, ori de câte ori cădem peste o
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
reprezinte fața ascunsă a lui Dumnezeu (God's inwardness), secretul caracterului și personalității divine. Ei sunt atributele geniului lui Dumnezeu, în orice sens în care eu folosesc cuvântul «geniu» în această carte". E ca și cum prin operele de geniu o înțelepciune divină și primordială e scoasă la iveală; cu alte cuvinte, ori de câte ori cădem peste o mostră de literatură adevărată, Dumnezeu însuși - sau, oricum, ceva divin, - este cel care se descrie pe sine în acele pagini. Potrivit acestei linii de gândire, marea literatură
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
sens rămâne un element artificial al cărții lui, un artificiu oarecum retoric și fără consecințe, angajat pur și simplu pentru a conferi cărții o tușă de exotism și ciudățenie. Intuiția lui Bloom cum că orice operă de geniu are ceva divin într-însa, și, în consecință, că operele tuturor geniilor trebuie să spună ceva despre realitatea lui Dumnezeu, este - nu mai e nevoie s-o spun - o intuiție foarte importantă. Dar cred că în cartea de față Bloom nu și-a
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
e una din marile ironii ale cărții. Căci a spune că Sefiroții "sunt metafore atât de încăpătoare încât ei devin poezii în sine, sau chiar poeți" nu înseamnă oare a sugera subtil că, poate, cine știe?, nu literatura (genială) este divină, ci - dimpotrivă - că dinivitatea ține într-un fel sau altul de domeniul literaturii? Că, precum spune Feuerbach, nu Dumnezeu este cel care ne-a creat pe noi, ci noi suntem cei care-l creăm neîncetat pe Dumnezeu. De fapt, citind
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
solidaritatea masculină, mi-am găsit un loc în altă parte. Singură. Deși geamurile erau cumplit de murdare, am reușit să mă bucur, pînă la lacrimi, de splendoarea nobilă a Făgărașului acoperit misterios pînă la jumătate de zăpadă, de blîndețea peisajului divin pe care îl străbăteam în ritmul unei locomotive neelectrificate, în aburii ei care se amestecau cu ceața dinspre munte. Visătoare, plutind de-a dreptul, mi-am luat rămas bun de la "bărbații" mei și-am coborît la Sibiu. Aveam să mă
La căsuța albă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14114_a_15439]
-
scenă - filosofia Mariei Callas... Oricît de dezamăgitor ar fi filmul lui Zeffirelli - pentru că este! -, el are o mare calitate: indirect, o readuce pe Callas în actualitate; cu siguranță, în preajma filmului va crește volumul de vînzări de CD-uri cu vocea divină, și se va amplifica sunetul memoriilor - confesiunilor - controverselor etc. legate de un personaj intrat în legendă încă din timpul vieții. O viață chinuită, așa cum a fost, și încheiată la 53 de ani, după atîta glorie, în tonuri amare: "Am sentimentul
Callas contra Callas by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14178_a_15503]
-
la citirea poeziei, trebuie să fim înveșmîntați în hainele cele cuviincioase ale modestiei și ale răbdării întru înțelegerea lor, și adevărurilor prin care ni se deschid Ușile cele mari, dar nu oricum și nici la orice vreme". Umil în fața grandorii divine care pulsează inclusiv în plăsmuirea poetului, Cassian Maria Spiridon aderă la opinia că acesta e unul din puținii oameni care mai ia în serios limba, pentru care rostirea depășește schimbul pragmatic, calp, de informații moarte, corespunzător unor inimi secătuite: "La
Un poet despre poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14197_a_15522]
-
Sunt reținute aici doar câteva nume de autori care "au contat cel mai mult" pe acest parcurs - Kafka, omul "condamnat al vinovăție", "vinovat că s-a născut", "acuzat perepetuu", așa cum îl dezvăluie și jurnalul său intim -, Malcolm Lowry, autorul acelei "Divine comedii bete" care este romanul La poalele vulcanului, "minunatul sofist" Borges, apoi Robert Musil, cu al său protagonist superlucid, "mereu disponibil" și ironic-demistificator, urmat de Faulkner, pentru care se propune o "reabilitare" în fața celor ce se declară "obosiți" de "poveștile
Maurice Nadeau în serviciul literaturii by Ioan Pop () [Corola-journal/Journalistic/14207_a_15532]
-
acel prilej, s-a spus: "Iubiți mai mult decît orice pictura fericită și senină pentru că, nu fără merit și curaj, v-ați dedicat viața descoperirii a ceea ce este frumos pe lumea asta, a ceea ce a rămas intact din originea noastră divină, dorinței de a le arăta și celorlalți aceste lucruri pentru a-i face să le iubească. Sînteți mediatorul, neobosit și pasionat, al frumuseții lumii, aceea de care răul nu s-a putut atinge." La sfîrșitul anului trecut, Pierre Rosenberg a
A ști să vezi by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/14208_a_15533]
-
sărbători ale Verbului". Dar cele mai caracteristice aprecieri în acest sens sînt rîndurile dedicate lui Balzac, nu doar un autor "cezaric", ci unul de-a dreptul demiurgic, ducînd mai departe decît ceilalți procesul plăsmuirii literare precum un analogon al celei divine: "Mai mult, și mai autentic decît Stendhal, a fost o întrupare a unui vis cezaric. Napoleon al imaginației, a împins fruntariile acesteia cît mai departe, și-a cucerit un imens imperiu, în coaja de nucă europeană a culturii sale. De
Pornind de la literatura franceză(I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14280_a_15605]
-
a creației dumnezeiești, aorgicul este lumea increatului, lumea haotică, inumană, ce a precedat ordonarea prin lumina Logosului. Claudel e sedus pînă la un punct de "farmecul monstruos" al dezordinii primordiale: "Orgiasticul în care se complace privirea poetului cuprins de beția divină, e sete după aorgicul nocturn". Însă cu precădere el se vădește a fi un om al ordinei instaurate prin mijlocirea verbului creator: " Ideea ordinii, esențială în poetica lui Claudel, chiar dacă e rareori formulată, își are originea în conceptul de ordo
Pornind de la literatura franceză(I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14280_a_15605]