106 matches
-
credinței animiste, strămoșii mai ales Patriarhii triburilor (ai caror membri erau cu toții uniți prin legături de rudenie) continuau după moartea lor să ducă o viață trupească și spirituală în lumea de dincolo, de unde își supravegheau intenționat copiii, membrii tribului. Strămoșul-tată divinizat și imortalizat reprezenta personificarea idealului etic. Imaginea strămoșului defunct înzestrat cu toate virtuțile (forțele sufletului) supraviețuia în memoria fiecărui membru al tribului și exercita astfel o influență sugestivă supraconștient motivantă asupra vieții fiecăruia (recunoscută ca fiind efemeră). Unii printr-o
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
fiind efemeră). Unii printr-o credință comună, membrii tribului trebuiau să se dovedească demni de strămoșii divinizați în speranța că după moarte vor putea fi și ei admiși în lăcașul celest. Imperativul etic supraconștient motivant și legat de imaginea strămoșului-tată divinizat, avea însă pentru omul primitiv al epocii animiste o semnificație foarte precisă. Animismul este credința în intențiile bune sau rele răspîndite peste tot în natură și proiectate în final în sfera supranaturală a unei vieți după moarte. Intențiile animante erau
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
ale strămoșilor. Fiii trebuie să se supună din generație în gene-Itție actelor de voință ale strămoșilor, povestite și, în cele din urmă, ipostaziate de legende, pentru a intra la rîndul lor după moarte în legenda nemuririi. Cultul animist al strămoșilor divinizați constituie baza religiozității. Strămoșul-tată divinizat de animism va deveni în epoca mitică Tatăl-Spirit, Dumnezeu-Tatăl, toate ființele omenești fiind fiii Lui, demni sau nedemni, în funcție de intențiile motivante care îi animă. Legendele fabuloase ale animismului sînt prefigurarea poveștilor mitice. În era mitică
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
în familii izolate, omul primitiv manifestă timid o atitudine care subliniază dorința lui de a se refugia în starea de siguranță instinctivă din care a fost alungat. El nu idealizează și nu divinizează numai animalul, ci se identifică cu animalul divinizat, îl mimează, crezînd că va dobîndi, că va recupera prin simpatie magică forța senină a spiritului instinctiv care animă animalul. Magia mimetică precede magia imploratoare. Dar pe lîngă liniștirea și încurajarea de ordin sugestiv pe care le conține deja forma
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
forța senină a spiritului instinctiv care animă animalul. Magia mimetică precede magia imploratoare. Dar pe lîngă liniștirea și încurajarea de ordin sugestiv pe care le conține deja forma aceasta a celei mai primitive magii, ea rămîne practic inoperantă. Animalul, deși divinizat imaginativ, se dovedește adesea a fi în realitate extrem de periculos, devenind el însuși o sursă a spaimei. Identificarea regresivă cu animalul divinizat nu reprezintă încă decît pre-religiozitatea. Ea a putut contribui la blocarea spaimei sacre, dar nu poate oferi protecție
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
pe care le conține deja forma aceasta a celei mai primitive magii, ea rămîne practic inoperantă. Animalul, deși divinizat imaginativ, se dovedește adesea a fi în realitate extrem de periculos, devenind el însuși o sursă a spaimei. Identificarea regresivă cu animalul divinizat nu reprezintă încă decît pre-religiozitatea. Ea a putut contribui la blocarea spaimei sacre, dar nu poate oferi protecție împotriva spaimei de mediul înconjurător, care, în ciuda faptului că este mai puțin profundă, devine cu atît mai iminentă și mai apăsătoare. Firește
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
vieții și morții fondează, ca primă formație culturală, celula-mamă a societății: familia care aduce sacrificii strămoșilor. Devenite astfel celule culturale, diferitele familii, unite la rîndul lor prin legături de rudenie, se adună în jurul patriarhului, reprezentant viu al strămoșilor morți și divinizați, care sînt imaginați ca apar-ținînd încă clanului format astfel, asigurîndu-i ajutor și protecție (matriarhatul nu este decît o variantă pe aceeași temă). Toate clanurile sfîrșesc prin a se uni într-un același cult, iar șeful tribului rezultat din fuziunea clanurilor
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
iar șeful tribului rezultat din fuziunea clanurilor nu mai este patriarhul, ci magicianul-preot, deținător al formulelor prin care pot fi implorate spiritele bune sau rele, executant al ritualurilor prin mijlocirea cărora se poate intra în contact cu strămoșii morți și divinizați. Temporar domolită de ritualurile tradiționale și de cultul comun, spaima nu va întîrzia însă să-și facă din nou apariția. Cultul creează instituțiile sociale, în măsura în care cultul încremenește în superstiție, instituțiile religioase devin rigide și dogmatizante. Pierzînd sensul viziunii lor culturale
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
la consecința istorică, care, ca urmare a transferului magic și a importanței minime acordate individului și vieții lui, se poate afla în opoziție totală cu conștiința esențială, indicată totuși deja de spaima metafizică. Primitivitatea metafizică animistă a spiritelor multiple abia divinizate corespunde primitivității morale a ritualului magic (sacrificiul uman, antropofagia etc). În epoca animistă, pe măsură ce aceasta îmbătrînește și se apropie de sfîrșitul ei, apare deja tot mai clar pericolul intrinsec al vieții sociale, consecință a conflictului dintre civilizație și cultură: suprastructura
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
ambiante (angoasa de a trezi ostilitatea spiritelor proiectate în obiecte). Este important aici să înțelegem perfect evoluția religiozității, care apare deja în era animistă,faptul că intenționalitatea nu este doar proiectată în natura înconjurătoare, ci și mai ales în strămoșul divinizat, care, în calitate de judecător transcendent și supranatural al fiilor conmunității tribale, este un prim semn al divinității judecătoare, simbol comun tuturor mitologiilor. Credințele indiferent de fondul lor imaginativ nu-și pot deocamdată asuma funcția directoare decît dacă prefigurează exigența etică: autoarmonizarea
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
să menționăm că există două semnificații ale simbolismului "filiației": filiația din cadrul divinității trinitare (așa cum am specificat puțin mai sus) și filiația mult mai frecvent întîlnită în texte care subliniază diferența dintre toți oamenii, fiul lui Dumnezeu și omul Iisus simbolic divinizat care devine prin aceasta, în comparație cu ceilalți oameni "fiul unic al lui Dumnezeu". Imaginea populară a unui raport de filiație între divinitate și om se pierde însă în negura vremurilor, cînd strămoșul tată era venerat ca divinitate providențială, presupus în mod
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
are nevoie să-și facă o imagine din mister, deoarece sensul mitului constă tocmai în faptul că el face lin el însuși imaginea vie. Misterul se limpezește, imaginea devine clară: misterul și imaginea se reunesc și devin realitate trăită. Omul divinizat simbolic nu mai este constrîns, cum sînt toți ceilalți, să facă din împlinirea esențială o reprezentare mitică naivă și inadecvată. El cunoaște misterul, pentru că îl trăiește și trăiește misterul tocmai pentru că "Esența-suflet" din el, devenită manifestă, este esența "Esenței-Tată". Această
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
visului colectiv prin care sufletul primitiv, emoționat de misterul morții, a proiectat amintirea tatălui-strămoș în lumea de dincolo. Această imagine metafizică ancestrală a fost justificată prin valoarea sa motivantă bazată pe sugestibilitatea omului primitiv, datorită căreia exemplul idealizat al strămoșului divinizat exercita o influență decisiv motivantă asupra conduitei din timpul vieții. Speranța de unire după moarte cu tatăl-strămoș divinizat și imortalizat avea drept unic sens valabil influența emotivă pe care imaginea unei justiții transcendente a putut să o exercite asupra vieții
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
Această imagine metafizică ancestrală a fost justificată prin valoarea sa motivantă bazată pe sugestibilitatea omului primitiv, datorită căreia exemplul idealizat al strămoșului divinizat exercita o influență decisiv motivantă asupra conduitei din timpul vieții. Speranța de unire după moarte cu tatăl-strămoș divinizat și imortalizat avea drept unic sens valabil influența emotivă pe care imaginea unei justiții transcendente a putut să o exercite asupra vieții reale a triburilor primitive. Este deci vorba despre o problemă cu implicații atît individuale, cît și sociale. Credința
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
semnificația elementului magic pentru a-l izola și a-l putea elimina în final din mitul autentic. Pentru animism, sîngele vărsat putea să aibă o putere magică de răscumpărare și de iertare. În cadrul ceremoniilor magice, omul primitiv oferă sîngele strămoșului divinizat tatălui, pentru a intra în relații de schimb cu el, ca să-i cumpere bunăvoința, pentru ca acesta, bînd sîngele, să învie și, odată înviat, să-l apere. Fără împlinirea sacrificiului, divinitatea-tată ar risca să devină spirit osil, strigoiul-vampir care s-ar
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
obiectiv activitatea esențială a întregii vieți, deci valorificarea intimă, motivația. Dat fiind faptul că distincția dintre motivația justă și cea falsă și legalitatea acestui proces, transformarea motivației false în motivație justă, constituie sarcina psihologiei intime, împlinirea salutară a eroului simbolic divinizat nu este în cele din urmă decît un caz special de legalitate psihologică; nici nu poate fi altfel, întrucît, fiind un om real, o ființă umană, activitatea eroului mitic rămîne în mod necesar inclusă în legea care guvernează psihicul uman
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
Maupassant, Notre cœur, p.152]. Femeia pariziana face să nască misterul, apoi îl face mai dens și nu se grăbește să-l devoaleze. N.Ferrier-Caverivière [p.605, 608] subliniază că imaginea mitică a unui personaj este simplificată, amplificata, idealizata (sau divinizata) și repetabila 44. Pornind de la enunțarea acestui, de fapt, mecanism de mitizare, ne-am propus să urmărim aceste și alte mecanisme în cadrul genezei mitului Parizienei pentru a vedea dacă putem vorbi de un atare mit în sensul deplin al cuvântului
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
pe nesimțite în sticlă mată, apoi într-o oglindă în care sticlarul și-ar căuta propriul suflet, în loc să privească lumea. La început, zeul este privit prin intermediul efigiei; mai târziu, efigia seamănă cu zeul; apoi îl face uitat; iar la sfârșit divinizat este sculptorul. Prezență, reprezentare, simulare. Cele trei momente care articulează istoria occidentală a privirii, pe o scară mare, par să se regăsească, pe una mai mică, în fiecare ciclu artistic. Ca într-o hologramă, unde fiecare parte este întregul, fiecare
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
când, de fapt, propriul său sistem de reprezentare le-a "lansat". Mecanism clasic de alienare și de transformare a unei libertăți în mit. Dar ceea ce se extrovertește și se sublimează aici, acum nu în ideea de Dumnezeu, ci în imaginea divinizată și mitizată, nu mai este conștiința unui subiect, ci o mașinărie socio-tehnică. 8 Ecuația erei vizuale: Vizibil = Real = Adevărat. Ontologie fantasmatică, de ordinul dorinței inconștiente. Dar dorință de acum destul de puternică și de bine echipată pentru a-și alinia simptomele
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
invocat de Ahile: „Zeus tu cel de departe, al Dodonei stăpân pelasgic, Domn al Dodonei, iernatică țară, pe unde se culcă Preoții, Seleii, pe jos cu picioarele-n veci nelăute”. Impunerea Dumnezeului unic a însemnat ducerea cuvântului, împreună cu sensul lui divinizat, înaintea începuturilor, ca inițiator (creator, părinte, tată) al acestora. Totodată etimologia cuvântului este radical schimbată: din zeitate terestră ieșită din geos (precum lat. Jovis, it. Giove) devine zeitate celestă, raportată la o rădăcină prezentă în lat. dies (it. giorno, rom
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a muri, Augustus ridicase mausoleul întru gloria sa. Le sugerase arhitecților să construiască un tumul circular solemn, acoperit de marmură, împrejmuit de copaci și plante veșnic verzi, în vârful căruia, la o înălțime de patruzeci de metri, strălucea statuia lui divinizată. Din familia lui, mulți ajunseseră în mausoleu, mare parte dintre ie despărțiți în urma unei morți violente chiar înaintea lui, cu viețile lor tragice rezumate în scurte inscripții pe piatră. Iar el trebuise să-i însoțească dincolo de portalul înalt de bronz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ca unitate dialogică din teologia Părintelui Stăniloae. Spre deosebire de acestea, însă, sublimul postmodernist al lui Lyotard este anemic și teoretic, deci utopic, fiind lipsit de realismul transcendenței creștine. Acești gânditori, saturați de raționamente, au rămas cu prejudecata că Dumnezeu se vrea divinizat, iar postmodernii au oroare de orice divinizare. Or, condiția minimală a ființei creștine este amurgul idolatrizării, moartea idolilor păgâni. Iisus este singura "zeitate" care nu se mai vrea zeitate, adică divinizată, de vreme ce a coborât pe pământ la modul kenotic, "micșorându
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
raționamente, au rămas cu prejudecata că Dumnezeu se vrea divinizat, iar postmodernii au oroare de orice divinizare. Or, condiția minimală a ființei creștine este amurgul idolatrizării, moartea idolilor păgâni. Iisus este singura "zeitate" care nu se mai vrea zeitate, adică divinizată, de vreme ce a coborât pe pământ la modul kenotic, "micșorându-se", adică, în cea mai modestă dintre modestii, în condiția de om născut nu într-un palat, dar tocmai de aceea spre a-l înălța pe om în libertatea lui. Toate
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
invizibilului, transcendența. Teologia imaginii nu a încetat să se delimiteze de cultul idolilor. Idolul consemnează divinul plecând de la privirea umană; el reprezintă un nivel inferior al divinului. Pentru a împlini esența sa, icoana trebuie să-și piardă valoarea de imagine divinizată, deschizându-se astfel spre invizibil. Icoana ascunde și dezvăluie distanța existentă între divin și imaginea sa15. Creștinismul se prezintă ca o gândire fecundă a imaginii unde epifania lui Dumnezeu se realizează într-o altă realitate, un fel de Mundus Imaginalis
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
confuzie între „teocrațiile totalitare”. După el, revoluțiile fasciste nu au ambiția universală a comunismului rus care „are pretenții, mărturisite la Imperiul mondial” și „ambiția metafizică [...] de a edifica, după moartea lui Dumnezeu, o cetate în care omul este în sfârșit divinizat”. Camus se inspiră din criticile sindicaliștilor revoluționari și anarhiști ai comunismului și din Simone Weil, gânditoare al cărei eseu Reflecții asupra cauzelor libertății și a asupririi sociale (1934) constituie una din cele mai pătrunzătoare critici ale marxismului „ajuns la starea
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]