69 matches
-
versificația rusă. Dar cea mai mare parte a energiei sale a pus-o în slujba culturii române, contribuind la cunoașterea unor etape importante din istoria limbii române și a limbii literare române. Este semnificativ că se ocupă, în teza pentru docența, de relațiile româno-grecești, Leș Mots d’origine néo-grecque en roumain à l’époque des phanariotes (1939) fiind o lucrare ce aruncă o lumină nouă asupra limbii române din secolul al XVIII-lea. Continuă să fie preocupat de acest domeniu, lărgind
GALAXIA ROMANEASCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287134_a_288463]
-
cu teza „Alexandria” în literatura românească. Noi contribuții (publicată în 1922), în fața unei comisii formate din Dimitrie Onciul, decanul facultății, Demostene Russo și Ramiro Ortiz, avându-i drept referenți pe Ioan Bianu și Ovid Densusianu. În 1921, trece examenul de docență și va fi, pe rând, asistent, apoi, din 1923, conferențiar la Catedra de istoria literaturii române, condusă de Ioan Bianu (împreună cu care va alcătui un remarcabil Album de paleografie românească. Scriere chirilică, 1926). Profesor titular va deveni în anul 1930
CARTOJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286132_a_287461]
-
din O. Densusianu, D. Russo, R. Ortiz și D. Onciul și tot Bianu este cel care, în 1921, după stagiul de studii la Berlin (1912-1914) și după războiul mondial, îl aduce ca asistent - detașat la Universitatea București (după examenul de docență). Dl. N. Florescu își urmărește personajul în arhivele Universității din București - și găsește numirea ministerială a lui Cartojan, în 1926, la conferința "de literatură veche", înființată anume pentru el. În acest fel, N. Cartojan devine succesorul lui Ion Bianu la
Un savant, o epocă by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/15558_a_16883]
-
va fi apreciată de savanții Vito Volterra, Tullio Levi-Civita, Paul Lévy. În 1930 pleacă la Paris, unde studiază la Sorbona cu mari matematicieni și participă intens la viața științifică cu note remarcate de profesori. În anul 1931 susține examenul de docență, cu lucrarea "Sur une classe de systemes d'equations aux derivees partielles de la Physique mathematique", este numit conferențiar la Facultatea de Matematică din Iași. Pleacă la Roma cu o bursă de studii Rockefeller. În 1932 se reîntoarce în țară și
Grigore C. Moisil () [Corola-website/Science/298547_a_299876]
-
Paleografie. Timp de doi ani, între 1 octombrie 1912 și 1 septembrie 1913, 1 noiembrie 1913 și 1 februarie 1914, își va întrerupe activitatea de dascăl pentru a urma cursuri de specilizare la Universitatea din Berlin. Își ia examenul de docență la Catedra de istorie a literaturii române în 1921 sub conducerea lui Ion Bianu. Va fi pe rând asistent, din 1923 conferențiar. Din 1930 devine profesor titular al Facultății de Litere din București, ocupând chiar catedra magistrului său, Ion Bianu
Nicolae Cartojan () [Corola-website/Science/297752_a_299081]
-
tema „Reacții catalizate de clorură de aluminiu" în 1959, când era încadrat la Institutul de Fizică Atomică, unde a organizat primul laborator de compuși marcați izotopic, cumulând și obligațiile de asistent (apoi șef de lucrări) la Catedra de Chimie Organică. Docența și-a susținut-o în 1974, ultima serie care a mai primit acest titlu. În 1963 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Activitatea sa profesională a avut o desfășurare remarcabilă, în 1965 fiind promovat conferențiar și apoi profesor (1966
Alexandru T. Balaban () [Corola-website/Science/307131_a_308460]
-
teza să de doctorat 1) „Sur leș fonctions polygenes d’une variable complexe”, 2) „Equations integrales a limites fixes”, (conducător Émile Picard), aduce contribuții importante la studiul funcțiilor poligene inițiat de marele matematician român Dimitrie Pompeiu. În 1929 își susține docența la Universitatea din București. Reîntors în țară, functioneaza ca asistent (1930-1934), conferențiar (1934-1942) și din 1942 pînă în 1976, ca profesor la Universitatea clujeana. În perioada 1940-45, au avut loc schimbări datorate celui de-al Doilea Război Mondial. În 1940
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
Sauerbruch din München, unde s-a specializat, ca "asistent străin", în fiziopatologia pulmonară, ftiziologia și radiologia medicală. Între anii 1926 și 1927, a lucrat la Spitalul "Charité" și la Institutul "Pasteur" din Paris. În anul 1930, a susținut teza de docență, cu titlul "Studiu critic despre debutul ftiziei adultului" și a primit titlul de docent în anul 1929. A vizitat pentru documentare privind modul de organizare, numeroase stațiuni sanatoriale: Heuteville (Franța, în 1926), Davos, Arosa (Elveția, în 1927), iar în 1930
Leon Silviu Daniello () [Corola-website/Science/307173_a_308502]
-
iar în decembrie 1841 și-a trecut examenul de licență la Universitatea din Halle cu profesorul Moritz Hermann Meier, prezentând disertația "Commentatio de portubus Athenarum". După o perioadă de probă ca profesor de gimnaziu, Curtius și-a trecut examenul de docență (Habilitation) cu lucrarea "Anecdota Delphica" despre diferite inscripții din Delphi, lucrare pe care o începuse cu profesorul Karl Otfried Müller în timpul călătoriei în Pelononez. În toamna anului 1844, Curtius a fost avansat la funcția de profesor extraordinar al Universității din
Ernst Curtius () [Corola-website/Science/307732_a_309061]
-
de la Țigănești, în imediata apropiere a Tecuciului. Prin Legea Învățământului Superior publicată în M.O./27 martie 1912, se stabilea înființarea "Secției de Științe Agricole", la Facultatea de Științe a Universității din Iași, unul din profesori fiind și . După susținerea docenței, în anul 1914, a devenit conferențiar la catedra de zootehnie din cadrul Facultății de Științe din Iași. Din 1925 a devenit profesor titular atât la Facultatea de Științe, cât și la Institutul Agronomic din aceeași localitate, numărându-se și printre întemeietorii
Agricola Cardaș () [Corola-website/Science/306672_a_308001]
-
Straßburg (franceză: Strasbourg). În 1910 și-a trecut examenul de doctorat sub îndrumarea profesorului Fritz van Calker susținând teza „Despre vinovății și forme de vinovăție" (). În 1915 și-a trecut examenul de asesor, iar un an mai târziu își obține docența cu lucrarea „Valoarea statului și importanța individului" (), examen care îl confirma ca specialist în drept de stat, drept administrativ, drept internațional și teoria statului, dându-i posibilitatea să ocupe funcții oficiale sau catedre universitare în aceste domenii. În timpul războiului s-
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
a plecat în Rusia, la Petrograd, unde i-a fost oferit un post de asistent la Institutul de Fizică, la catedra profesorului Orest Chwolson. În 1917 a devenit șef de secție la Institutul de Optică de Stat. Ulterior a obținut docența (1918) la Facultatea de Științe din Petrograd și a funcționat ca profesor la Institutul Fototehnic Superior (1918-1921). Cercetările sale în timpul șederii în Rusia s-au concentrat asupra problemelor de optică: a studiat birefringența corpurilor izotrope în câmp magnetic și a
Eugen Bădărău () [Corola-website/Science/302663_a_303992]
-
cu el la München, unde primise conducerea clinicii de Psihiatrie a Universității din acest oraș. Între 1903 și 1912, Alzheimer conduce laboratorul de Anatomie patologică lucrând în același timp și ca medic primar în clinică. Aici își susține dizertația de docență ("Habilitation") cu tema: "Studii histologice pentru diagnosticul diferențial al paraliziei generale progresive". La 9 aprilie 1906, Alzheimer primește știrea morții pacientei Aguste D., a cărei evoluție nu încetase să o urmărească. La examinarea amănunțită a creierului, obținut în urma autopsiei, constată
Alois Alzheimer () [Corola-website/Science/304577_a_305906]
-
în calitate de consilier diplomatic și juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine și, concomitent, profesor de drept internațional și de istorie economică, la Universitatea din Niamey. Între timp, reluase studiile de filosofie la Sorbona. În mai 1972, obține doctoratul de stat (docența) la Sorbona cu o teză de filosofie a istoriei, sub conducerea cunoscutului sociolog și filozof Raymond Aron; mai târziu, obține și o diplomă a prestigiosului de la Paris (). Din 1984 este secretar general al "Casei Românești de la Paris", până după decembrie
Neagu Djuvara () [Corola-website/Science/303639_a_304968]
-
filozofia (cu neokantianul Rudolf Hermann Lotze) la Göttingen. În 1873 devine absolvent al facultății din Göttingen ca doctor în filozofie cu o dizertație pe tema " Despre reprezentarea geometrică a lucrurilor imaginare în câmp", ca anul următor să dea examenul de docență în matematică la Jena cu lucrarea "Rechnungsmethoden, die sich auf eine Erweiterung des Größenbegriffs gründen" ("Metode de calcul bazate pe extinderea noțiunii de mărime"). Devine conferențiar universitar (fără a fi angajat) la Universitatea de la Jena, iar în perioada 1879 - 1896
Gottlob Frege () [Corola-website/Science/304352_a_305681]
-
cu Prof. Franz Xaver Seppelt, pe tema ""Istoria religiei lui Isus Cristos" a contelui Friedrich Leopold zu Stolberg. Orientarea istoriografiei ecleziastice catolice începând cu iluminismul și noua ei direcție în perioada romantică". Sub conducerea profesorului de dogmatică Michael Schmaus, obține docența (germ. "Habilitation") la München, cu o lucrare despre mariologie în perioada carolingiană. Între 1959 și 1965 este profesor la Tübingen, unde devine coeditor al revistei "Tübinger Theologische Quartalschrift". În continuare, a deținut, timp de 20 de ani, la München, catedra
Leo Scheffczyk () [Corola-website/Science/310773_a_312102]
-
de ""chef de clinique"". În 1927 i se atribuie premiul ""Déjerine"" al Facultății de medicină din Strasbourg. Reîntors în țară, parcurge repede treptele ierarhiei medicale. În 1924 a fost numit șef de lucrări, în 1925 dă cu succes examenul de docență, în 1928 ia concursul de medic primar, iar în 1941, după moartea lui Gheorghe Marinescu, este numit conferențiar universitar la catedra de neurologie condusă acum de profesorul N. Ionescu-Sisești, unde își continuă activitatea până în anul 1952. Din 1952 și până la
State Drăgănescu () [Corola-website/Science/306478_a_307807]
-
I. Olimpiu Ștefanovici-Svensk; reed., 1996). La 14 februarie 1925 încheie cursul de "Istorie a logicii" (litografiat; tipărit, 1997). Între 27 februarie - 15 mai deschide cursul de "Filozofie a religiei" (litografiat; tipărit: 1990-1991, 1993, 1994, 1998). În primăvară dă examenul de docență cu Constantin Rădulescu-Motru (președinte), P. P. Negulescu, Dimitrie Gusti și T. Ziegler și din iunie lucrează ca docent universitar de Istoria logicii și Metafizică (adresa Facultății de Litere și Filosofie din București, nr. 259, 12 iunie 1929). În noiembrie deschide
Nae Ionescu () [Corola-website/Science/296579_a_297908]
-
sifilolog austriac. A studiat medicina la Josephs-Akademie din Viena, iar doctoratul l-a luat în 1837 la Universitatea din Pesta. În 1842 a devenit medic primar chirurg la "Allgemeines Krankenhaus" din Viena, iar în anul următor a luat examenul de docență. În 1849 a devenit profesor de sifilologie al Universității din Viena (primul din lume) și director al clinicii de sifilologie. A decedat la Padova, în timpul unei excursii. În afară de scrierile sale legate de sifilis, a publicat un număr de articole despre
Carl Ludwig Sigmund () [Corola-website/Science/319564_a_320893]