303 matches
-
și că niciodată nu au fost. În concepția populară, calvinismul e redus și mai departe la unul sau altul din cele cinci puncte. Doctrina alegerii necondiționate stă uneori pentru întreaga doctrină reformată, uneori chiar de aderenții săi; totuși, potrivit declarațiilor doctrinale ale acestor biserici, a singulariza această doctrină nu constituie o viziune echilibrată. Potrivit unor calviniști, doctrina alegerii necondiționate și corolarul său, doctrina predestinării, nu pot fi prezentate corect decât ca o asigurare celor care caută iertare și mântuire în Cristos
Cele cinci puncte ale calvinismului () [Corola-website/Science/303674_a_305003]
-
că se poate spune și ceva mai general cu privire la „afinitatea electivă” dintre modernismul extrem autoritar și anumite structuri instituționale. Ceea ce urmează este Într-o stare destul de incipientă, dar ne va servi drept punct de plecare. Ideologia extrem-modernistă Întruchipează o preferință doctrinală pentru anumite orânduiri sociale. Statele extrem-moderniste autoritare, pe de altă parte, merg mai departe. Ele Încearcă - și adesea reușesc - să impună și populației acele preferințe. Majoritatea acestora pot fi deduse din criteriile de lizibilitate, apropriere și centralizare a controlului. Structurile
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
ale istoriei platoniciene a filosofiei justifică dualismul care opune plăcerile stabile epicuriene plăcerilor dinamice cirenaice. Epicur nu s-a putut mulțimi cu această dimensiune negativă a hedonismului, nici Aristip doar cu măsura instantanee a jubilării. Practica Grădinii ateniene și corpusul doctrinal transmis la Cirene interzic această opoziție factice. Epicur pare să-i datoreze lui Aristip mai mult decât vrea să recunoască și decât se spune acolo unde e predat. Numai aprecierea clipei, pretins cultivate de Aristip și de ai săi, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
vest, Philodemos aclimatizează o gândire plastică, dinamică și vie. El realizează o ajustare în care se rezolvă misterul alunecării semantice care pleacă de la asceza greacă de origine și ajunge la jubilarea romană senină din anii ultimului secol păgân. Evident, rigoarea doctrinală genealogică se înmoaie odată trecute limitele Grădinii și cu schimbarea epocii. Epicurismul ajunge popular, la bine și la rău. Purcelul lui Epicur, de la care se reclamă Horațiu, îl caracterizează mai curând pe exclusivistul roman din secolul I î. Hr. decât pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
acestea le implică) ș...ț. În cele din urmă, ce este un sistem de învățământ, dacă nu o ritualizare a vorbirii; dacă nu o fixare a rolurilor și o calificare a subiecților vorbitori; dacă nu o constituire a unui grup doctrinal, fie el și difuz. (Foucault, 1998, p. 38) Ideile celor doi autori citați în acest context, M. Foucault și P.Boudieu, sunt fundamentale pentru lămurirea sensului politic al disciplinei, precum și a sensului economic, care se construiește, credem, la intersecția dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
Cavalcanti și Dante Alighieri. Francesco De Sanctis chiar îi face acestuia o vină din faptul că abuzează de pledoarii teoretice („pro-domo”!) pentru arta lui poetică: „Dante se crede obligat să susțină prin argumente, să expună conceptul său într-o formă doctrinală, și în aceasta stă greșeala lui, aceasta este forma care-l arată a fi un om al acelui timp” (subl. n.) (Istoria literaturii italiene, Buc, E.L.U., 1965, p. 109). De altminteri, de Sanctis în capitolele consacrate Evului Mediu italian
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
personale, a angajamentului în schimbarea propriei vieți. Conceptul de educație permanentă a fost supus în ultima perioadă unei reexaminări critice (Forquin, 2002; Maubant, 2004). Se consideră că acest concept are un „caracter nomad”, identificat în principalele sale componente tematice și doctrinale. El propune: a) ideea de schimbare și mutație în lumea contemporană, ceea ce înseamnă redefinirea obiectivelor fundamentale ale educației; b) asigurarea că sistemele școlare tradiționale sunt insuficiente, ceea ce presupune o regândire a strategiei în educația permanentă. De ce este „insuficientă” educația școlară
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
ascetice, pe de altă parte gnosticii licențioși, apărători ai unei opțiuni hedoniste. Această distincție poate părea nefondată întrucât gnosticii înșiși lasă uneori discipolilor posibilitatea opțiunii între opiniile encratice și cele licențioase. Răul domnind în mod absolut pe pământ - un punct doctrinal împărtășit de toți -, este indiferent dacă optezi pentru negarea trupului ori pentru afirmarea lui. Indiferentismul triumfă adesea în această materie: ceea ce este esențial se referă nu atât la carnea supusă greșelii, îmbibată cu rău, cât la suflet, absolut independent, pur
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ale istoriei platoniciene a filosofiei justifică dualismul care opune plăcerile stabile epicuriene plăcerilor dinamice cirenaice. Epicur nu s-a putut mulțimi cu această dimensiune negativă a hedonismului, nici Aristip doar cu măsura instantanee a jubilării. Practica Grădinii ateniene și corpusul doctrinal transmis la Cirene interzic această opoziție factice. Epicur pare să-i datoreze lui Aristip mai mult decât vrea să recunoască și decât se spune acolo unde e predat. Numai aprecierea clipei, pretins cultivate de Aristip și de ai săi, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
vest, Philodemos aclimatizează o gândire plastică, dinamică și vie. El realizează o ajustare în care se rezolvă misterul alunecării semantice care pleacă de la asceza greacă de origine și ajunge la jubilarea romană senină din anii ultimului secol păgân. Evident, rigoarea doctrinală genealogică se înmoaie odată trecute limitele Grădinii și cu schimbarea epocii. Epicurismul ajunge popular, la bine și la rău. Purcelul lui Epicur, de la care se reclamă Horațiu, îl caracterizează mai curând pe exclusivistul roman din secolul I î. Hr. decât pe
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Ibid., pp. 30 31. 7 Poziționarea desemnează situarea locutorului într-un spațiu conflictual prin opțiunile pentru un anume vocabular, registru de limbă sau discurs. Se definește astfel o identitate enunțiativă (dar și socială și ideologică) puternică sau "de slabă consistență doctrinală", ce se reconfigurează neîncetat prin "interdiscurs". 8 Genurile de discurs nu se referă aici la formele canonice perpetuate de tradiția literară și retorică. În semiotică, analiza discursului și analiza textuală, noțiunea se aplică și în afara domeniului literar, în funcție de varii puncte
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
pedepsește în conformitate cu Legea nr. 8/1996. Printed in ROMÂNIA GHEORGHE BICHICEAN Europa monarhiei stărilor INSTITUTUL EUROPEAN 2011 Cuprins CUVÂNT ÎNAINTE / 7 I. STĂRILE ȘI ADUNĂRILE LOR REPREZENTATIVE. MONARHIA STĂRILOR / 9 1. Originea Adunărilor de stări / 9 1.1. Parlamentarimul, corporatismul doctrinal și regimul corporativ / 9 1.2. Problema influențelor în organizarea Adunărilor reprezentative ale stărilor privilegiate / 20 2. Stări și Ordine. Partajul contractual al suveranității / 24 2.1. Suveranitate și separația puterilor în Evul Mediu / 24 2.2. Partajul contractual al
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
Mult mai târziu, Andrei Oțetea sublinia din aceeași perspectivă că doar țările creștine ale Europei, țări care au urmărit unificarea politică și centralizarea instituțională, au cunoscut regimul monarhiei stărilor și funcționarea Adunărilor reprezentative ale stărilor privilegiate. 1.1. Parlamentarimul, corporatismul doctrinal și regimul corporativ 3 În istoriografie s-au afirmat două concepții fundamentale cu privire la originea Adunărilor reprezentative ale stărilor privilegiate: parlamentarismul și corporatismul 4. Teoria originii adunărilor se conturează cu mai multă precizie în concepția corporatistă care, deși este numită în
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
altfel, că stările organizate corporativ se află la originea adunărilor, iar scopul lor, clar manifestat, urmărește îngrădirea arbitrarului și absolutismului regal, în propriul lor interes. Corporatismul s-a dezvoltat ca doctrină având ca punct de plecare opoziția față de individualism. Corporatismul doctrinal a făcut obiect special al studiilor reputatului istoric al instituției Adunărilor reprezentative de stări, George de Lagarde 12. Spre deosebire de E. Lousse, care prezintă concepțiile parlamentariste în antiteza celor corporatiste, G. de Lagarde analizează fundamentele corporatismului trasând o linie de demarcație
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
-le să observe spiritul instituțiilor născute și să le confrunte cu datele gândirii lor anterioare. Al treilea moment, conform schemei teoretice a lui de Lagarde, este așa numitul "șoc aristotelic", care contribuie la cristalizarea ideilor și face dintr-un complex doctrinal, confuz până atunci, un model de sistem rațional. În sfârșit, cel de-al patrulea moment este cel al sintezei albertino-tomistă, care îi conferă spiritul creștin și permite evoluția doctrinelor și instituțiilor medievale în secolele XIV-XV. Evoluția instituțiilor oferă imaginea secolului
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
-lea. Universitas înseamnă, în esență, reducerea unei mulțimi la unitate și, pentru perioada menționată, se poate afirma că este distinctă de persoanele care o constituie, că ea însăși trebuie tratată ca o persoană. Cel de-al treilea moment în geneza doctrinală a corporatismului medieval îl constituie renașterea aristotelică: șocul provocat de brusca revelație în Occident a operelor politice și morale ale lui Aristotel 15. Majoritatea operelor lui Aristotel au devenit accesibile în limba latină puțin înainte de anul 1200. La începutul secolului
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
Etudes" III, Université de Louvain, 2e série, 50me fasc., Louvain, 1939, pp. 93-94. 3 A se vedea în acest sens: Gh. Bichicean, Privire comparativă asupra originii Adunărilor de stări în Europa medievală (Concepții cu privire la originea adunărilor de stări. Parlamentarismul, corporatismul doctrinal și regimul corporativ), în Annales Universitatis Apulensis, Series Historica, nr. 9/I, 2005, Alba Iulia, pp. 9-18. 4 E. Lousse, Parlementarisme ou corporatisme? Les origines des Assemblées d'état, în Revue historique de droit français et étranger, 4e série, t
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
au preferat termenul subsistentia. Utilizarea indiscriminată a cuvîntului hypostasis În multele contexte semantice În care acesta poate funcționa a dus la lungi și Îndîrjite dezbateri teologice. În lucrarea sa clasică Two Ancient Christologies (1940), R.V. Sellers atribuia multe din disputele doctrinale ale secolelor al IV-lea și al V-lea confuziei terminologice. Într-adevăr, din moment ce hypostasis poate Însemna fie „substanță, natură” (ousia, physis), fie „persoană” (prosopon), prevederea Sinodului de la Alexandria (362) care Îngăduia tuturor libertatea de a spune că În Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
imaginea mărită a unor cuburi colorate cu care se juca În copilărie. Aceste cuburi se găsesc și astăzi la Casa memorială Wright și ne dezvăluie secretul armoniei fără greș a edificiilor și a obiectelor concepute de Wright. Dacă aceste „cărămizi” doctrinale ale noastre ar fi cuburile colorate ale lui Wright, le-am putea vedea cum se Îmbină În alcătuiri stranii. Deoarece ele se comportă În mare măsură ca un set de cuburi de jucărie, sau ca o bandă perforată din acel
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
reașezată și reinterpretată. Însă fiecare episod din Geneză admite o pluritate de interpretări sau de „cărămizi” constitutive. Gnosticii (și e cazul să reamintim că nu Înțelegem prin „gnostici” un grup care s-ar defini prin unitate instituțională, socială sau măcar doctrinală, ci mai curînd acele minți care prelucrează Cartea Genezei În baza a două prejudecăți comune - resping principiul inteligenței ecosistemice și principiul antropic al compatibilității dintre lume și ființa umană) au excelat În utilizarea unui număr cît mai mare posibil de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ani ar ajunge pe fundul lui abia după trei ani. Acolo Diavolul va fi Încătușat cu „lanțuri indestructibile”, pe cînd „Drepții vor străluci cu soarele În Împărăția Tatălui lor”, iar Fiul lui Dumnezeu va sta În dreapta Tatălui 51. 5. Consecințe doctrinale și etice ale mitului bogomilic Trăind În manieră encratită pentru a imita viața Îngerilor, abținîndu-se de la tot ceea ce derivă ex coitu și de la lucruri care, precum vinul, au fost inventate de Diavol pentru a stimula procreația 52, bogomilii dovedesc și
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
etică bogomilă și la o doctrină care derivă direct din Interrogatio. Ereziologii semnalează cîteva inovații În raport cu acest text: - mitul Spiritului Rău ascuns În străfundul universului, care substituie pseudodualismului bogomil un dualism radical; - mitul Împreunării Soarelui cu Luna, lipsit de consecințe doctrinale; - realismul cristologic al lui Desiderius și doctrina unui Paradis intermediar, care ia locul fantaziasmului bogomil „ortodox” al lui Nazarie; - doctrina origenistă a preexistentei sufletului, care se opune traducianismului bogomil. În ciuda tuturor acestor transformări, care nu afectează decît unele sectoare ale
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
intermediar, care ia locul fantaziasmului bogomil „ortodox” al lui Nazarie; - doctrina origenistă a preexistentei sufletului, care se opune traducianismului bogomil. În ciuda tuturor acestor transformări, care nu afectează decît unele sectoare ale comunităților monarhiene și nu au, În ansamblu, o pondere doctrinală decisivă, catharismul moderat nu este decît bogomilism În stare pură, antrenat Într-un proces de amestec cu doctrina radicală, a cărei proveniență este complet diferită. 3. Catharii radicali Tratatul De heresi catharorum le atribuie catharilor din Desenzano un dualism radical
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
substituție a apărut la noi în Renaștere, odată cu prima contestare radicală a tradiției creștine. Și a revenit în secolul necredinței, care nu întâmplător a fost numit "secolul gustului". Căci în secolul al XVIII-lea a căpătat această superstiție o consistență doctrinală, descreștinarea societății cultivate începând pe la 1730 (Tolstoi, în contextul religiei ortodoxe, face pentru secolul al XIX-lea o remarcă analogă despre estetismul de compensație al claselor conducătoare rusești). Ca regulă generală, când bisericile se golesc, muzeele se umplu. Există, fără
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
larg încât creațiile noastre pot să iasă idoli sau lucruri după asemănarea demonică. În realitate, nu există concepție filosofică sau religioasă care să acorde omului o mai adâncă și mai insondabilă libertate ca ortodoxia. Am schițat în capitolul precedent liniile doctrinale cum reies din Noul Testament, în legătură cu problema culturii. O cultură, să-i zicem indiferentă din punct de vedere creștin, este expresia libertății haotizate de păcat. O cultură creștină e posibilă când această libertate haotică se lasă de bunăvoie cristalizată de puterea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]