296 matches
-
IX-XII (Ioan 12, 19-21, 25); pentru celelalte dispunem doar de serii de fragmente a căror autenticitate trebuie verificată. Așa cum declară încă din prefață, Evanghelia după Ioan i se pare lui Chiril foarte potrivită pentru a reuni în același comentariu expunerea doctrinală și polemica antieretică. El îi atacă în special pe arieni și eunomieni: exegeza asupra Ioan 1, 1 îi oferă ocazia de a face lungi digresiuni pentru a demonstra că Tatăl și Fiul au fiecare în sine o existență personală proprie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
se sprijină firește pe Romani 11, 25-26 - găsim în Comentariul la Ioan (ed. Pusey, vol. I, pp. 304-305) în episodul vindecării paraliticului (Ioan 5, 1 sq.). Așa cum am spus, Evanghelia după Ioan îi oferă lui Chiril material pentru ample expuneri doctrinale, ceea ce nu înseamnă însă că el nu-i aplică propriile principii exegetice care duc la interpretări alegorice legate fie de motive referitoare la istoria și viața Bisericii, fie de tematici morale și spirituale. În ansamblu, Chiril nu iese din făgașul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
context creat de conflicte curente, ci într-o tradiție a polemicii teologice tradiționale în episcopatul alexandrin. Epistola sărbătorească numărul 12 din 424 conține argumentări cristologice privitoare la consubstanțialitatea Fiului cu Tatăl. Comentariul la Ioan, bogat, așa cum am spus, în dezvoltări doctrinale în bună parte polemice, atacă, pe lângă dualismul cristologic, și arianismul, reproducând chiar citate din texte ariene (cf. I, 4, PG 73, 56-57: respingerea unor opinii eunomiene; IX, 1, PG 74, 217-221; X, 1, ibidem 316; X, 2, ibidem 337: citate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
că nu trebuie aduse ofrande celor decedați întru credință: Chiril apără legitimitatea și eficacitatea sacrificiului liturgic și a rugăciunilor înălțate pentru odihna creștinilor defuncți. Pentru așa-zisul Contra antropomorfiților, în realitate o compilație alcătuită ulterior pe baza soluțiilor unor probleme doctrinale (numite și De dogmatum solutione) și a răspunsurilor date diaconului Tiberiu, a se vedea mai jos pp. ???-???. Ne-a parvenit sub numele lui Chiril un tratat Contra celor care nu vor s-o recunoască pe Sfânta Fecioară ca Theotokos pe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
iunie). În general, uneori după un scurt preambul cu expresii de circumstanță, epistolele vorbesc despre sărbătoarea Paștelui care trebuie pregătită prin post trupesc și spiritual (abținere de la păcate) și prin practicarea virtuții; apoi, sunt dezvoltate una sau mai multe teme doctrinale pe baza unor texte biblice. Ultima parte a epistolelor conține Kerygma morții și a învierii și anunțul privitor la data Paștelui. Temele dezvoltate în epistole sunt adesea morale, precum postul (de ex. 1, 4), sacrificiul adevărat, adică spiritual (2), lupta
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Niceea menită să precizeze că sancționarea lui Nestorios este valabilă pentru toți cei care, înainte sau după el, au susținut aceleași idei oral sau în scris; trimiterea implicită îl vizează în special pe Teodor din Mopsuestia. Alte scrisori expun chestiuni doctrinale legate de evenimente locale; așa se întâmplă cu unele răspunsuri - ce datează probabil din anii 431-434 - trimise diaconului palestinian Tiberiu și colegilor săi care i se adresaseră lui Chiril ca să-i ceară să ia poziție împotriva tezelor susținute de unii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din comunitatea lor potrivit cărora, dacă Biblia spune că omul e făcut după chipul lui Dumnezeu, atunci putem să-i atribuim lui Dumnezeu o formă umană („antropomorfiți”). Aceeași tematică se regăsește și într-o serie de răspunsuri referitoare la probleme doctrinale, solicitate mai târziu de același grup (numite în mod curent De dogmatum solutione) și într-o epistolă trimisă episcopului egiptean Calosirios; acest ansamblu, într-o alcătuire incompletă, cu o ordine diferită și cu o parte finală ce cuprindea în realitate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lovi atât Antiohia, cât și persoana lui Flavian, iar împăratul a convocat un sinod la Efes pentru august 449. Papa Leon cel Mare, care primise de la Flavian dosarul procesului lui Eutihie, a trimis la conciliu trei legați și o declarație doctrinală, Tomul către Flavian (aici, p. ???), prin care confirma teza distincției dintre cele două naturi în Cristos după unire. Însă conciliul din Efes din 449, controlat de Dioscor, în ciuda protestelor legaților romani (papa Leon a definit apoi sinodul drept o „tâlhărie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
celei de-a doua epistole a lui Chiril către Nestorios (ca și epistolei pacificatoare a lui Ioan de Antiohia din 433), dar nu și celei de-a treia scrisori a lui Chiril către Nestorios care conținea anatematismele; totuși, în disputele doctrinale din deceniile următoare tocmai cu acestea a trebuit să se confrunte în mod dramatic definiția stabilită la conciliu și mulți episcopi orientali (așa cum a rezultat cu claritate din răspunsurile obținute în urma unei anchete privind valabilitatea conciliului de la Calcedon efectuate de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
omonim; Saba l-a luat cu el la Constantinopol în 531, dar se-a despărțit apoi de Leonțiu - potrivit lui Chiril - tocmai din cauza origenismului său (cf. aici, p. ???). Alți membri ai grupului origenist au venit apoi la Constantinopol cu ocazia dezbaterilor doctrinale din 536; dintre aceștia trebuie menționați Domițian, din mănăstirea din Martirios, și Teodor Ascida din Noua Laură, care, grație influenței pe care Leonțiu ajunsese s-o aibă între timp la Constantinopol, au devenit ulterior episcopi de Ancyra și, respectiv, Cezareea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Acacius din Berea, de la Ioan de Antiohia la Euteriu din Tyana, de la Efrem din Antiohia la Sever; scrisoarea devine cu ușurință un adevărat tratat ca Tomul către armeni al lui Proclus din Constantinopol. Chiar și omiliile devin instrument de propagandă doctrinală în rândurile maselor; așa se întâmplă cu predicile lui Teodot din Ancyra, ale lui Proclus la Constantinopol și în special cu foarte multe din cele ale lui Sever. Firește, se înregistrează atât epistole cât și omilii care nu sunt foarte
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
așa se întâmplă cu predicile lui Teodot din Ancyra, ale lui Proclus la Constantinopol și în special cu foarte multe din cele ale lui Sever. Firește, se înregistrează atât epistole cât și omilii care nu sunt foarte legate de conflictele doctrinale, așa cum se poate vedea, de exemplu, în cazul primelor, la Firmus din Cezareea, iar în cazul celorlalte, la „Eusebiu din Alexandria” și la Leonțiu din Constantinopol. În această epocă, pentru omilie este caracteristică tendința de a amplifica povestirea biblică prin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
într-un efort de rezolvare a rupturii produse la Efes. Sever din Antiohia a păstrat două fragmente dintr-o scrisoare a lui Acacius adresată lui Chiril, posterioară și aceasta conciliului de la Efes, în care episcopul de Berea aderă la pozițiile doctrinale ale lui Chiril, însă propune renunțarea la anatematisme și întoarcerea la temeiurile existente în „vechea legislație a Sfinților Părinți”, în primul rând la Crezul de la Niceea. Puțin importante din punct de vedere literar, aceste scrieri sunt o dovadă a frământărilor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
legislație a Sfinților Părinți”, în primul rând la Crezul de la Niceea. Puțin importante din punct de vedere literar, aceste scrieri sunt o dovadă a frământărilor și a ezitărilor specifice, în contextul crizei nestoriene, unui episcop apropiat din punct de vedere doctrinal de Chiril, însă destul de rezervat în privința metodelor și a intransigenței acestuia. Bibliografie. Scrisorile în ACO I, 4, pp. 85-86; I, 1, 7, pp. 146-147 (către Alexandru); I, 1,1, pp. 99-100 (adresate lui Chiril); I, 1, 7, pp. 161-162 (către
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
conciliul din Efes și a murit în exil la 11 august 449 în Lidia. Merită amintite două scrisori ale lui către papa Leon I consacrate doctrinei lui Eutihie (sfârșitul lui 448 - martie 449), cărora papa le-a răspuns prin expunerea doctrinală intitulată Tom către Flavian. Condamnat în 448, Eutihie a reușit să-l facă pe Teodosius să-l suspecteze de erezie pe Flavian care a trebuit să-i prezinte împăratului o profesiune de credință. După depunerea sa în 449, Flavian i-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cea mai mare parte din aceste două traduceri. Conform clasificării din studiile lui A. Baumstark, predicile sunt repartizate de obicei în patru categorii: cele pentru sărbătorile principale ale anului liturgic; cele pentru sărbătorile sfinților; explicațiile lecturilor duminicale; discursurile ocazionale și doctrinale în general. Omilia a 2-a a fost găsită abia în 1976. Numai predica 77 s-a păstrat în greacă pentru că a fost uneori transmisă sub numele lui Grigorie de Nyssa și Esihie din Ierusalim; însă numeroase fragmente în grecește
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
1988. - Despre Nefalie: S. Helmer, Der Neuchalcedonismus (mai sus, p. ???), pp. 151-159. Despre Iulian de Halicarnassus: R. Draguet, Julien d’Halicarnasse et sa controverse aves Sévère d’Antioche sur l’incorruptibilité du corps du Christ. Étude d’histoire littéraire et doctrinale suivie des fragments dogmatiques de Julien (texte syriaque et traduction grecque), Impr. P. Smeesters, Louvain 1924. 19. Ioan de Scitopolis Episcop de Scitopolis, în Palestina, între 536 și 550, Ioan - zis și Scolasticul - făcea dovada unei culturi impresionante pentru vremea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
care sunt deja prezente la Basilius din Seleucia și la Ioan Hrisostomul a cărui operă era deja răspândită în secolul al cincilea; uneori, Roman folosește și omilii pseudo-hrisostomice și, invers, imnurile lui au devenit model pentru acestea. Multe alte elemente doctrinale erau deja intrate în tradiție și nu trebuie să ne gândim că Roman le-a reluat ca și cum le-ar fi împrumutat de la un autor anume. Probabil că Roman are ceva în comun și cu omiliile în versiune greacă ale lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și Roman. În afară de aceste imitații, activitatea poetului s-a bazat, în mod logic, pe cele mai cunoscute texte din Scripturi și el a reluat toate obișnuitele instrumente exegetice, cum sunt tipurile și reprezentările simbolice care abundă în imnurile sale. Elemente doctrinale propriu-zise nu găsim la Roman. Cercetătorii au crezut că există anumite amănunte care îl apropie de doctrinele teologice ale lui Justinian cum e formula „Unul din Sfânta Treime s-a întrupat” care provocase perplexitate la Roma; același lucru se poate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Creatorului și cu recunoștința credinciosului care își încheie povestirea cu o emoționantă rugăciune. Așadar, din punctul de vedere al structurii sale, opera este divizată în două mari părți: una propriu-zis autobiografică, ce cuprinde primele nouă cărți, și o a doua, doctrinală, constituită din cărțile 11-13; la mijloc, cartea a zecea, care e mai greu de clasificat. S-au avansat diferite propuneri pentru a explica această structură insolită. Confesiunile, s-a spus, ar fi fost alcătuite după aceeași schemă catehetică pe care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din 279 de scrisori, din care 54 provin de la corespondenții săi (printre ei, Paulinus de Nola și Ieronim, dar și personaje influente din Africa romană). Augustin le scrie oamenilor politici și funcționarilor statului, dar compune și lungi scrisori cu conținut doctrinal, scrisori-tratat, potrivite cu gustul vremii, așa cum făceau și Ieronim și Pelagius. J. Divjak a descoperit și publicat în 1981 un corpus de 31 de epistole numerotate de la 1* la 29*, 28 ale lui Augustin și 2 ale unui corespondent spaniol
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a învierii tuturor oamenilor. Celestius a fost condamnat și a plecat spre R, oprindu-se în Sicilia, unde și-a răspîndit ideile. Dorind să-i condamne pe adepții săi, Aureliu a cerut intervenția lui Augustin pentru a aprofundare a termenilor doctrinali ai problemei, iar pentru o acțiune concretă s-a adresat guvernatorului Marcellinus, care deja colaborase cu folos la organizarea și încheierea conciliului antidonatist din 411. Așadar, Augustin a fost nevoit să intervină într-o nouă dispută doctrinală și, cu toate că trecuse
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
aprofundare a termenilor doctrinali ai problemei, iar pentru o acțiune concretă s-a adresat guvernatorului Marcellinus, care deja colaborase cu folos la organizarea și încheierea conciliului antidonatist din 411. Așadar, Augustin a fost nevoit să intervină într-o nouă dispută doctrinală și, cu toate că trecuse de șaizeci de ani, a dus-o la bun sfîrșit cu aceeași energie și hotărîre cu care îi învinsese pe manihei și pe donatiști, obținînd în cele din urmă condamnarea oficială a pelagianismului. Această condamnare nu a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a informat pe Augustin despre succesul său făcînd să-i parvină, fără nici un cuvînt în plus, doar concluzia conciliului. De aceea, Augustin a trebuit să se angajeze într-o polemică de mai mare anvergură, nemaifiind vorba de o simplă controversă doctrinală. De comun acord cu prietenul său Aureliu, a convocat un conciliu în 416, unde, după condamnarea lui Pelagius, s-a hotărît să se obțină confirmarea condamnării chiar de către Roma; episcopul de Hippona i-a trimis papei Inocențiu cartea sa Despre
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
împotriva lui Iulian: Polemica con Giuliano. Opera incompiuta, intr. și note N. Cipriani, trad. it. I. Volpi). Controversa cu pelagienii a fost ultima în care Augustin și-a angajat energiile intelectuale și a presupus din partea lui cel mai mare efort doctrinal, întrucît se referea la o problemă fundamentală, esențială a doctrinei creștine; în urma polemicii cu Pelagius, ies la iveală chestiuni precum cea a naturii umane ori cea a păcatului originar, cărora Augustin le găsește răspunsuri, cum e doctrina harului, care vor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]