110 matches
-
zici bine! --Trebuie să facem ceva! Să dăm de lucru bieților oameni azvârliți în șomaj! --Hai, că ai planuri mari! se entuziasmă și Pleșcan. Să punem de-o făbricuță? --Bucă o să pice cu creditul, sări și Scârțoi, cu vocea sa dogită. Că doar e director de Bancă. Cât vrei să împrumuți, Dane? --Mușcă-ți limba, tâmpitule! îl repezi Buhăianu. Asta era afacerea ta, Dane? Păi, cu ce garanții te prezinți? Și, chiar dacă le-ai avea...mă mai gândesc...să văd planul de
TRANDAFIRUL SIRENEI-4 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1758 din 24 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/344394_a_345723]
-
timp și poteci de cer m-am golit și de lună m-am golit de ploi și furtună de vise de oameni păgâni de golul ieșit din fântâni cu cumpene albe de ceară din noaptea senină de vară cu ciuturi dogite și sparte plecate din zare departe m-am golit de viață de sfinți de frați de bunici și părinți m-am golit de tine iubire m-am golit de mine de fire m-am golit de vara cu soare de
M-AM GOLIT de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1574 din 23 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374962_a_376291]
-
alei mă las timpului pradă. Și simt cîte-un înger cobindu-mi în fiecare os, precum aud, la apus, sughițul lebedei în zbor. Pe deasupra caselor bate orologiul cleios, din adînc în adînc sfîntul pas se-nnămolește-n ogor. Dar de ce trîmbița dogită a nașterii voastre, cînd viconții și marchizii se-ntorc bătrîni și goi din pădure? Sfîntă Fecioară, dă-mi poala mantiei tale albastre, sînt mucenicul născut pe-un tăiș nevăzut de secure. Cînd plouă-nfundat mă doare mîna cu care sărut
DRUM OCOLIT de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2291 din 09 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/373999_a_375328]
-
în care a înțeles că nu există șansa de a scăpa fără pedeapsă penală. Se gândea la el, la părinți, la Anca, la puținii prieteni care-i mai rămăseseră. Cuvintele au ieșit cu greu din gura uscată subit, cu întreruperi, dogite și avocatul nu a auzit prea bine, dar a înțeles din mișcarea buzelor și din prăbușirea interioară a clientului său. - Tinere, capul sus. Fac tot ce este posibil să obțin o sentință favorabilă. Doresc sincer să te scot la lumină
ISPITA (22) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 277 din 04 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/375316_a_376645]
-
în depresie și, precum bine știm, depresia se trata, putem spune acum, în mod tradițional. Vedre de țuică, de vin, votcă și alte băuturi, plus potoalele de rigoare. Comandoul era zi de zi pulbere iar necruțătorii oșteni cântau cu voci dogite cântecele damnaților: Hai nevastă să te bat cu scândura de la pat sau Magdaleno spune drept cine te-a mușcat de piept, melosuri cu un puternic impact emoțional și erotic, adoptând cu un entuziasm molipsitor plăcutele obiceiuri ale locului. *** Clopoțelul de
ÎN SFÂRŞIT, COMUNISM de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1425 din 25 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371982_a_373311]
-
capacul din piele tăbăcită de vițel. R: Despre buhai ce îmi puteți spune? M.V.: Aaa, scotea un sunet atât de frumos. Ne chinuiam mult la construcția lui pentru a îl face să scoată sunetele cât mai frumoase, nu dintr-alea dogite și supărătoare la ureche, cum mai aud în zilele de azi, că de cât să-i primești, mai bine îi iei la goană, că rămâi fără timpane. E greu să mai găsești ceva bun azi, Icoana, continuă bătrânul să-mi
CERCETARE REALIZATĂ ÎN ANUL 1996, LA AZILUL DE BĂTRÂNI DIN COMUNA SMEENI, JUDEŢUL BUZĂU de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 220 din 08 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/372735_a_374064]
-
ca să nu mergi la ocnă, trebuie să scăpăm de el cât mai repede. Să-l scoatem afară din casă. Omule, tu mă auzi! - Unde să-l ducem?... a rostit vorbele cu spaimă, care-i sunau în cap precum un clopot dogit. - În ciutura din beci. - În ciutură?!... - E părăsită demult... de cînd trăia tata, care a pus peste ea un grătar de lemn și a ridicat deasupra ei grajdul vacilor. O mai păstra să scoată apă cu găleata pentru vite, că
ULTIMA SPOVEDANIE (PARTEA A DOUA) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 959 din 16 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/344726_a_346055]
-
timp și poteci de cer m-am golit și de lună m-am golit de ploi și furtună de vise de oameni păgâni de golul ieșit din fântâni cu cumpene albe de ceară din noaptea senină de vară cu ciuturi dogite și sparte plecate din zare departe m-am golit de viață de sfinți de frați de bunici și părinți m-am golit de tine iubire m-am golit de mine de fire m-am golit de vara cu soare de
M-AM GOLIT... de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 825 din 04 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346055_a_347384]
-
și se hotărî să plece. Făcu câteva tumbe pe Hauptstrasse până se apropie ora potrivită, apoi sună. Îl întâmpină în ușă un bătrânel căruia îi atârna barba în neorânduială, cu un piept de bivol și cu un glas de clopot dogit. Nu-l mai văzuse și nu-l cunoștea, deși stătuse și el aici. -Ce dorește domnul? - îngână în barbă moșneagul. -Cu doamna Lovenbach! - scurtă Eminescu dialogul. Din spatele omului apăru aceeași femeie grasă pe care o cunoștea, cu mersul ei de
EMINESCU ŞI VERONICA LA VIENA (CAP 3, 4) de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1197 din 11 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347780_a_349109]
-
ca să nu mergi la ocnă, trebuie să scăpăm de el cât mai repede. Să-l scoatem afară din casă. Omule, tu mă auzi! - Unde să-l ducem?... a rostit vorbele cu spaimă, care-i sunau în cap precum un clopot dogit. - În ciutura din beci. - În ciutură?!... - E părăsită demult... de cînd trăia tata, care a pus peste ea un grătar de lemn și a ridicat deasupra ei grajdul vacilor. O mai păstra să scoată apă cu găleata pentru vite, că
ULTIMA SPOVEDANIE (NUVELĂ DE DRAGOBETE) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 420 din 24 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346838_a_348167]
-
Ovidiu Oana Pârâu Publicat în: Ediția nr. 1540 din 20 martie 2015 Toate Articolele Autorului în crucea nopții sună înfundate din turla-naltă clopote stinghere marcându-i urbei somnuri efemere și-a catedralei grea singurătate se prăvălesc spre bolți întunecate dogite tânguiri, parcă a moarte și vântul le împinge mai departe de-a catedralei grea singurătate atât a fost ! de timp eliberate rămân peste oraș parcă de pază, doar liniștile care îngroșează a catedralei grea singurătate *** Hechingen - 02.04.2006 Ciclul
A CATEDRALEI GREA SINGURĂTATE de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1540 din 20 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/379788_a_381117]
-
Zara venind din nou la tatăl lui. Acest lucru îi aduse aminte de întâmplarea aceea din trecut care nu-i dădea pace și, fără să vrea, simți o repulsie aproape instantanee față de acest om dubios, cu figură fioroasă și rânjet dogit. - Hei, ce faci, tinere american?, întrebă vioi, afișând un rictus de formol și strângând mai bine în mână valiza aceea îngustă și neagră pe care o căra cu el. Ia spune, ți-a priit acolo, departe de viața asta pur
CEEA CE NE APARŢINE de CRISTEA AURORA în ediţia nr. 1346 din 07 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362170_a_363499]
-
furia voiesc să mi-o revărs asupră-le, si răsturna-voi Neprețuita binecuvîntare; în locul fermecătoarelor culori Le da-voi negura; în locul giuvaerelor, cumplită promoroaca; în locul podoabelor, slutenie; În locul coroanelor, șerpi încolăciți; în locul dulcilor miresme, rău mirosindă depravare; În locul glasurilor încîntării, dogite orăcăituri prin ger dezarticulate; 40 În locul truditei griji de tată și al învățăturii dulci, da-le-voi Lanțuri de necunoaștere întunecată și corzi de strîmba îngîmfare Și bice de căința aspră și hrană de îndărătnicie de catîr, Să-l blésteme
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Templului rostogolescu-se; și luat-au Soarele arzînd că pară peste Los 30 Și, cu mașinării imense jos rostogolindu-l, siliră sfera Groaznică. Soarele, împurpurîndu-se precum un leu feroce-n lanțuri 224, Se coborî la sonul instrumentelor care-înecară huietul De roți dogite și răcnetele-ngrozitoare a' sălbăticiunilor Ce trăgeau rotile carului Soarelui; și Soarele îl așezară 35 În capiștea lui Urizen să dea lumină-Abisului, Să lumineze-n timp de zi Războiul, s-ascundă tainicele-i raze-n timp de noapte, Fiindcă el
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
arătă-n adîncuri dedesubt. Precum atunci cînd súflă vîntul peste un cîmp de grîne, a sufletelor harmalaie Prin tot noianul, purtate jos de Nouri grei care se leagănă-n căldură toamnei, Astfel vuiește de la un cer la altul, cu glas dogit răcnesc 326 chipurile omenești 565 Sub nouri groși, îngrozitoare fulgere bufnesc și tunete răzbubuie, În valuri cad potopurile cerului peste recolta omenească toată. Atuncea Urizen, șezînd în tihna în luminoasă Miazăzi pe paturi, Strigắ, " S-au Sfîrșit Vremurile!" el tresaltă
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
sugerează atingerea cunoașterii cosmice integrale ca urmare a parcurgerii fazelor alchimice esențiale (albedo-rubedo). Altfel spus, "floarea albastră", asociată cu "floarea roșie" și noțiunea de "ev de aur", semnifică reîntoarcerea omului la rangul de Om Cosmic. 326 (IX, 564) cu glas dogit răcnesc chipurile omenești (hoarse roll the human forms): Sau "se rostogolesc haotic" (hoarse înseamnă și "discordant"). 327 (IX, 580) secera de-aramă și-o coasă ce-i de fier: Este sugerată alternanta și cooperarea sincronica dintre ordine și dezordine (arama
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
vedere, romantismul și cavalerismul lui Chandler sunt cât se poate de prost plasate. De aici nu rezultă că aceste trăsături sunt mai puțin reale și că n-ar face parte din profilul său psihologic și moral. Faptul că idealismul sună dogit, că lumea în care trăiește respinge cu violență valorile vechi nu înseamnă, pentru Marlowe, nimic. Textele teoretice ale lui Raymond Chandler - și îndeosebi „arta sa poetică”, eseul The Simple Art of Murder - au direcționat lecturile înspre acest fel de abordare
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
E o metaforă despre Întrega experiență a școlilor pregătitoare, spuse Jerome. Fiecare generație mușcă din următoarea, transformându-i În strigoi. ― Jerome a fost dat afară din nouă școli particulare. ― Și o să mă răzbun pe ei! proclamă Jerome cu o voce dogită, amenințând În aer cu pumnul. Apoi, fără alte cuvinte, alergă până la bazin și sări Înăuntru. Din săritură, se răsuci În aer, cu fața spre noi. Slab, cu pieptul supt, Jerome stătea suspendat În aer, alb ca o bezea, cu fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
lucru. Cu ochii în pământ samuraiul asculta nemișcat glasul mâhnit al seniorului său. Acesta parcă vorbise nu pentru samurai, ci pentru a-și domoli propria furie și tristețe. Pe înserat plecă din Nunozawa. În urechi îi mai răsuna încă vocea dogită a seniorului Ishida. În spatele calului său îl urma Yozō tropăind agale. Să trăiască în vale neștiut de nimeni și nebăgat de seamă - aceasta avea să fie viața samuraiului de acum înainte. În seara aceea după ce ajunse înapoi în vale nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
el fu cel ce apăru în prag, însoțit de un tânăr, un scutier robust, înarmat până în dinți. înaintând în încăpere cu dezinvoltura ce îi venea de la faptul că era, la urma urmei, ocupantul de drept, i se adresă cu voce dogită: — Totul e gata, Prefectule. Ricarius, aici lângă mine, îți va fi călăuză până la Genava, cu două dintre gărzile mele. — Bine, Wolfhram. în ceea ce mă privește, sunt nerăbdător să pornesc la drum. Vocea comandantului gărzii deveni șovăitoare: — Sper că adăpostul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în mister. Dumnezeu, care m-a zidit nevolnic, îmi va reproșa El oare într-o zi această nevolnicie? ANUL LUI ASTAGHFIRULLAH 896 de la hegira (14 noiembrie 1490 3 noiembrie 1491) Șeicul Astaghfirullah avea un turban mare, umeri înguști și vocea dogită a predicatorilor din Moscheea cea Mare, iar în anul acela, barba lui aspră și roșcată căpătă o nuanță cenușie, care conferea chipului său colțuros acea aparență de nesățioasă mânie pe care avea s-o ia cu sine drept bagaj la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de manifestare a resentimentelor sau de reglare a răfuielilor. Nu și pentru Astaghfirullah care, intrat la puțin timp în urma sultanului, nu-i aruncă acestuia nici o privire, se așeză pe prima pernă liberă și începu să recite tare, cu glasul lui dogit, versetele cuvenite evenimentului. Câteva buze se mișcau în ritmul rugăciunii, altele încremeniseră într-o mutră visătoare, uneori amuzată, iar altele sporovăiau neîntrerupt. În sala rezervată bărbaților, doar Khâli plângea. Parcă îl văd și acum, de parcă ar căpăta consistență în fața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mai degrabă preferau să-și hrănească sentimentele în intimitatea propriilor suflete decât să le expună ridicolului și unei posibile respingeri. Așa că obișnuiau să stea aproape unul de celălalt, dar despărțiți de această intimitate, timp în care Dolores cânta cu glas dogit și fără dinți cântece de inimă albastră, iar Virgil continua să-și incanteze discursul eliptic, punându-și în funcțiune gândirea și limba, ambele prea mari ca să-i încapă în țeastă, acolo, pe plaja pustie, erau singurele lor momente ce aduceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și-și strângea picioarele cu mâinile până când închieturile i se albeau. în pat îl apăsa cu atâta putere, încât adesea îl lăsa fără suflare. Dacă-l vedea vorbind cu o altă femeie, se repezea la ei și, cu o voce dogită, le arunca insulte izbitor de vulgare, care o făceau pe biata femeie să fugă cât vedea cu ochii. Apoi Livia îi cerea scuze lui Vultur-în-Zbor, încercând să pară o fetiță sfioasă îo priveliște care-ți făcea greață), și spunea: — îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
urcau pe coapse îndreptându-se spre destinația lor. I-a auzit țipetele și a plutit mai departe. Un om ce își exersa vocea pe vârful unei stânci: voci înalte, tânguitoare, voci joase și grave, voci subtile, insinuante, voci stridente și dogite, voci îndulcite de durere, voci scânteind de râs, vocile păsărilor și cele ale peștilor. L-a întrebat pe om ce făcea îcum tot a trecut pe-acolo). Omul i-a răspuns - și fiecare vorbă de-a lui era vorba unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]