KorAP: Find »[drukola/base=doică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 ...59 >

1,456 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207

al vieții. Părea că târfei începuse să-i placă să mă tortureze. Ca și când răul care mă devora nu era de-ajuns. Până la urmă, am renunțat la orice activitate. Am încetat să mai ies, cadavru ambulant. Nimeni nu știa cauza. Bătrâna doică, martorul intim al morții mele treptate, mă copleșea cu reproșuri. Din cauza târfei, auzeam oamenii murmurând pe la spate: „Biata femeie! Cum poate să-l suporte pe țicnitul de bărbatu-său?“ Aveau dreptate: era de necrezut în ce hal decăzusem. Mă topeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
după ce a intrat, se instală la căpătâiul meu, îmi luă pulsul, îmi examină limba și, la urmă, îmi prescrise lapte de măgăriță, infuzie de orz și, de două ori pe zi, inhalații cu smirnă și arsenic. De asemenea, îi încredința doicii mele rețete de infuzii și unguente bizare, în compoziția cărora intrau frunze de isop, măslinuță, extrase de lemn-dulce, camfor, frunze de strașnic, ulei de granat, ulei de dafin, semințe de in, de pin și alte fleacuri. Starea sănătății mi se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
de infuzii și unguente bizare, în compoziția cărora intrau frunze de isop, măslinuță, extrase de lemn-dulce, camfor, frunze de strașnic, ulei de granat, ulei de dafin, semințe de in, de pin și alte fleacuri. Starea sănătății mi se înrăutăți. Doar doica mea - era și doica ei -, cu fața plină de riduri și cu părul gri, venea și se așeza la căpătâiul meu, într-un ungher al camerei. Îmi umezea fruntea cu apă rece și-mi aducea infuzii. Îmi vorbea de copilăria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
bizare, în compoziția cărora intrau frunze de isop, măslinuță, extrase de lemn-dulce, camfor, frunze de strașnic, ulei de granat, ulei de dafin, semințe de in, de pin și alte fleacuri. Starea sănătății mi se înrăutăți. Doar doica mea - era și doica ei -, cu fața plină de riduri și cu părul gri, venea și se așeza la căpătâiul meu, într-un ungher al camerei. Îmi umezea fruntea cu apă rece și-mi aducea infuzii. Îmi vorbea de copilăria mea și de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
reîntinereau și îmi redădeau sufletul de copil, evocări ale unei epoci îndepărtate. Îmi amintesc foarte clar că, încă de mici, când ne culcam unul lângă altul, soția mea și cu mine, în leagănul nostru, un leagăn încăpător cu două locuri, doica ne spunea aceleași povești. Anumite episoade care mă făceau altădată neîncrezător îmi păreau acum perfect credibile. E adevărat, boala a provocat în mine nașterea unei lumi noi, a unei lumi necunoscute și tulburi, plină de forme și culori și ascultând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
mi-a trecut prin minte. Mi-am spus: „Poate este Ea!“ În aceeași clipă, am simțit o mână rece pe fruntea fierbinte. Mă cuprinse tremurul. Poate era mâna Îngerului Morții. Apoi am adormit din nou. Dimineața, când m-am trezit, doica mi-a spus că fiica ei (voia să spună curva de nevăstă-mea) a venit la patul meu, mi-a luat capul pe genunchii săi, legănându-mă ca pe un copil - poate se trezise în ea instinctul matern. Să mor, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
se reînchiseră de la sine; singure umbrele tremurătoare ale pereților cu unghiuri șterse mă păzeau ca niște sclavi negri. Ajunsei aproape de râul Suren. Un munte golaș se ridica în fața mea. Profilul său uscat mă făcu să mă gândesc la cel al doicii mele. Nu știu ce asemănare era între cele două siluete. Mergând de-a lungul muntelui, am dat de o priveliște veselă, împrejmuind un cerc de coline. Pământul era acoperit de nuferi albaștri. Pe această creastă se zărea o cetate construită din cărămizi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
un perete umbra fără cap, în anul acela mori. Înspăimântat, am intrat în casă și m-am refugiat în camera mea. De îndată, începu să-mi sângereze nasul. După ce am pierdut mult sânge, m-am prăbușit pe pat, fără cunoștință. Doica mă pansă și mă îngriji. Înainte de a mă culca, m-am examinat în oglindă. Fața mi-era răvășită, flască și cadaverică. Atât de flască, încât nu o recunoșteam. M-am urcat în pat, trăgându-mi cuvertura peste cap. După ce m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
căzând. M-am ridicat să o pun într-un loc mai sigur. Dar un impuls misterios și neașteptat mă făcu să o lovesc involuntar. Recipientul căzu și se sparse. În sfârșit, mi-am închis ochii strâns. Mi se păru că doica se sculase pentru a veni la mine și că mă privea. Îmi încleștam pumnii sub cuvertură. Dar nu se întâmplă nimic extraordinar. În sfârșit, pe jumătate ațipit, am auzit scârțâitul ușii dinspre stradă, pașii doicii care, târându-și sandalele, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
strâns. Mi se păru că doica se sculase pentru a veni la mine și că mă privea. Îmi încleștam pumnii sub cuvertură. Dar nu se întâmplă nimic extraordinar. În sfârșit, pe jumătate ațipit, am auzit scârțâitul ușii dinspre stradă, pașii doicii care, târându-și sandalele, se ducea să ia pâine și brânză. Apoi răsună vocea îndepărtată a unui negustor: „Dude negre, bune pentru fiere!“ Nu, viața reîncepea, istovitoare, mereu la fel. Lumina era mai vie. O rază de soare, reflectată în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
vie. O rază de soare, reflectată în apa bazinului, pătrunsese în camera mea prin lucarnă și tremura ușor pe plafon. Visul din noaptea precedentă îmi părea atât de îndepărtat și șters, de parcă ar fi datat de mulți ani, din copilărie. Doica îmi adusese micul dejun. Fața ei, trasă și slabă, apărea ca reflectată de o oglindă deformantă, iar expresia îi era incredibil de comică; ai fi zis că o greutate imensă o trăgea în jos. Deși doica știa că mirosul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
mulți ani, din copilărie. Doica îmi adusese micul dejun. Fața ei, trasă și slabă, apărea ca reflectată de o oglindă deformantă, iar expresia îi era incredibil de comică; ai fi zis că o greutate imensă o trăgea în jos. Deși doica știa că mirosul de ghalian îmi făcea rău, ea se încăpățâna să fumeze în camera mea. De altfel, dacă nu fuma, nu era în apele ei. Întreținându-se cu mine despre familie, noră, fiu, sfârșise prin a mă face complicele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
Întreținându-se cu mine despre familie, noră, fiu, sfârșise prin a mă face complicele plăcerii ei vicioase, vorbindu-mi despre toate astea. Ce prostie! Mi se întâmpla, fără nici un motiv, să mă gândesc la viața pe care o duceau apropiații doicii, dar, nu știu de ce, sub toate aspectele, viața și fericirea celorlalți îmi făceau greață. În ceea ce mă privește, înțelegeam bine că existența mea era pe sfârșite, că se stinge dureros de încet. Atunci de ce să mă mai intereseze viața imbecililor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
imbecililor, a acestei canalii plesnind de sănătate, care mănâncă bine, doarme bine, face dragoste bine, pe care n-o încearcă nici cel mai mic rău și a cărei față nu era atinsă în treacăt, în fiecare clipă, de aripa morții? Doica mă trata ca pe un copil. Voia să mă privească peste tot. Eu mă simțeam încă jenat în fața soției mele. Când intra, acopeream chiuveta ce-mi servea drept scuipătoare, îmi pieptănam părul și barba, îmi aranjam boneta de noapte. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
trata ca pe un copil. Voia să mă privească peste tot. Eu mă simțeam încă jenat în fața soției mele. Când intra, acopeream chiuveta ce-mi servea drept scuipătoare, îmi pieptănam părul și barba, îmi aranjam boneta de noapte. Dar în fața doicii nu aveam nici o rușine. Oare de ce eram așa de intim cu această femeie, cu care, de fapt, n-aveam nici o legătură de rudenie? Îmi amintesc că, altădată, iarna, instalau, chiar în camera asta un tandur, deasupra recipientului metalic de încălzit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
nu aveam nici o rușine. Oare de ce eram așa de intim cu această femeie, cu care, de fapt, n-aveam nici o legătură de rudenie? Îmi amintesc că, altădată, iarna, instalau, chiar în camera asta un tandur, deasupra recipientului metalic de încălzit. Doica, târfa și cu mine ne culcam în jurul tandurului. Când deschideam ochii, în clarobscur, motivele de pe perdeaua brodată care masca ușa, chiar în fața mea, se animau. Ce perdea stranie și înfricoșătoare era! Pe ea se vedea un bătrân cocoșat, asemenea yoghinilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
și părul albe. Era o perdea indiană brodată cu aur, ca acelea trimise fără îndoială de tata sau unchiul meu, din țări îndepărtate. Tot analizând această imagine în cele mai mici detalii, începea să-mi fie frică; o trezeam pe doică; buimacă de somn, mă strângea în brațe. Avea o respirație fetidă; părul negru și aspru mă zgâria pe față. Dimineața, când deschideam ochii, regăseam aceeași față, doar că ridurile erau mai adânci și mai aspre. Deseori, ca să uit, să fug

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
morții mele viitoare ca pe o ființă, căreia i se face milă de starea mea, milă pentru acest copil pe punctul de a muri. Iar când mă cuprindea teroarea, era suficient să mă uit la fața calmă și palidă a doicii, la ochii săi scobiți, imobili, nepăsători, la nările sale strânse, la fruntea ei lată și osoasă, pentru ca aceste vechi amintiri să se trezească în mine. Poate propaga unde misterioase care mă calmau. Avea, pe tâmplă, o excrescență de carne acoperită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
misterioase care mă calmau. Avea, pe tâmplă, o excrescență de carne acoperită cu păr. Mi se păru că era pentru prima oară când remarcam particularitatea asta: niciodată înainte nu-i examinasem fața cu așa mare atenție. Deși se schimbase fizic, doica păstra aceleași preocupări; doar că era cu mult mai fascinată de viață. Se temea de moarte, ca muștele ce caută azil în case, imediat ce vine toamna. Cât mă privește, existența mi se altera cu fiecare zi, cu fiecare minut. Trecerea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
această evoluție tindea spre zero; poate chiar era deja sub zero. Unii intră în agonie de la douăzeci de ani, în timp ce mulți alții se sting chiar în clipa morții, încet, liniștit, ca lămpile în care s-a terminat uleiul. La prânz, doica îmi adusese masa. Am răsturnat castronașul cu supă: am strigat din toate puterile. Toată casa se adună la ușă. Veni și târfa, dar făcu repede cale-ntoarsă. I-am privit pântecul: se îngroșase. Deci nu născuse încă. Se duseră să cheme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
lumi vide și strălucitoare, unde nu exista nici un obstacol. Opiul îmi provoca o plăcere atât de profundă, mai mare chiar dacât dacă aș fi gustat din moartea însăși. Părăsii reșoul pentru a mă apropia de lucarna care dădea în curte: doica stătea la soare; curăța legume. O auzii spunându-i nurorii sale: „Ne-a speriat pe toți. De l-ar strânge Dumnezeu, să se liniștească!“ Cred că-i spusese doctorul că eram pierdut. Asta nu m-a mirat în vreun fel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
pretinsele lor surori adoptive. Și acum chiar, cu câtă curiozitate mă pipăie, „îmi face părul creț“, cum zice ea. Dacă târfa de nevastă-mea s-ar fi interesat de mine, n-aș fi tolerat deloc o astfel de familiaritate din partea doicii. Aveam, într-adevăr, convingerea intimă că orizontul gândirii și simțul frumosului atinseseră o mai mare dezvoltare la soția mea decât la ea. Numai dacă pudoarea mea n-avea altă origine decât viciul. Toate astea explică de ce mă simțeam mai puțin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
convingerea intimă că orizontul gândirii și simțul frumosului atinseseră o mai mare dezvoltare la soția mea decât la ea. Numai dacă pudoarea mea n-avea altă origine decât viciul. Toate astea explică de ce mă simțeam mai puțin jenat în prezența doicii și de ce ea era singura care se ocupa de mine. Prin forța lucrurilor, ea credea că asta era sentința destinului și că steaua sub care se născuse hotărâse așa. Pe deasupra, profita de boala mea ca să-mi vorbească despre necazurile familiei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
fel de co-soție care i-ar fi furat dragostea filială. Nora sa trebuia să fie drăguță. Am văzut-o puțin prin lucarna care dă în curte; avea ochii maronii, părul roșcat, nasul mic și drept. Câteodată, pentru a mă distra, doica îmi povestea despre miracolele Profeților, dar îi deplângeam spiritul rudimentar și prostia. Alteori, mă punea la curent cu noutățile, de exemplu, cu câteva zile în urmă mi-a spus cu ipocrizie: „Am văzut-o pe fiică-mea (adică târfa) cosând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
măsură de groși, că pieptul era gata să-mi explodeze. Vedeam încețoșat. Multă vreme, am fixat cu o privire năucă grinzile camerei; le număram, apoi o luam de la capăt. Nici n-apucasem bine să închid ochii, că auzii un zgomot. Doica mătura încăperea. Îmi adusese prânzul sus; puteam să-l văd pe bătrânul negustor de mărunțișuri din față. Nu-l vedeam decât pe măcelar, în colț, la stânga. Și gesturile sale care, observate de la lucarnă, păreau înfricoșătoar, apăsătoare și grave, păreau, contemplate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]