514 matches
-
cine o ceruse pe Ina în căsătorie!? Mai ales o rodea faptul că aceasta ținuse la mare secret o taină care s-ar fi cuvenit, ca ea prietena Inei să o afle înaintea multora. Femeia de la salonul nouă născu un dolofan, de aproape 4 kg, care țipă de-i asurzi pe toți când doctorul Pencu îi lovise de câteva ori cu palma fundișorul roz. Moașa se ocupă de igienizarea ombilicului și i l încredință Inei pe noul venit pentru a fi
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
avem două nașteri simultane... - În timp ce eu mă ocup de colega noastră, tu vezi de Rafira. N-o auzi!? Ocheșica asta e în stare să scoale în picioare tot spitalul... - După un travaliu de aproape patru ore, Rafira născu un băiețel dolofan, cu perișor negru, creț, cu o față măslinie, care cum dădu cu ochii de noua lui lume, scoase un țipăt ce nu părea nicidecum a fi un crâmpei dintr-un cântec. Moașa îi igieniză ombilicul și-l încredință Olgăi. Aceasta
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
ce ai pățit, tu, cățelușa lui tata? Un cineva de pe alături i-a răspuns în locul ei: tâmpiții care au turnat betonul nu au mai controlat gaura aia, pe dinăuntru, și iau îngropat acolo, de vii, puișorii. Că avea cinci. Niște dolofani, de mai mare dragul și frumusețea. și nici pe oamenii străzii, care-și aveau acolo culcușul, nu i-au anunțat, ca să iasă, și să se ducă pe altundeva, nu i-au anunțat. și? I-au îngropat, de-odată cu cățeii, de
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
într-un mod atât de eroic. După care, primarul, zise: care e șeful parcului? Eu, răspunse administratorul. Coboară și inspectează, atent, nu cumva să mai fi rămas, peacolo, vreun om ori vreun cățel. Ăla a coborât. Între timp, Lolica, împreună cu dolofanii ei, s-a dus pe la locurile lor de joacă. În adâncimea parcului. Administratorul, ieșind la suprafață, raportând cu mâna la cozoroc, precum, că, ordinul fusese îndeplinit în mod ireproșabil. Primarul, ordonă: acum fiecare la ale sale! și, să ne îndeplinim
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
un minut, numitul domn doctor Radu fu în holul de la urgențe. Era încruntat și nervos: "Dumneata ești cel cu plaga tăiată?" "Eu sunt, dom' doctor." "Coană Lenuțo, de ce nu-i rana gata pentru prezentare?", o luă la rost medicul pe dolofană. "Violeto!", strigă medicul către interiorul misterioasei camere de primiri: "Tu ce faci, dragă? Te antrenezi pentru concediu? Ce-i aici, mă, azil de bătrâni sau urgență?!". O fetișcană fardată cam strident, de ai fi zis că e practicanta unei alte
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
bogate. Șî-l lucrăm noi, băiete, șî-l lucrăm, șî se face un cucuruz, să fiu al dracu’, de trei metri de mare și cucuruzu’ ca cucuruzu’, dar să fi văst bostanii. Hă, hă, hă! Nește dragi de bostani galbini, dolofani și frumoși! Minune nu altăceva. Șî, cum aveam scroafă cu purcei, că așa își mai scotea tata pârleala, vânzând de Crăciun câte un porc, doi grași sau măcar câte un burling. Vreo 11 purcei o fo’ fătat atunci scroafa, da
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
în care râdea o mămăligă cât o movilă de hotar. Mitruță a sărit să-l ajute să răstoarne ceaunul pe fundul de lemn. Moș Dumitru a dezlegat ața de la piciorul mesei și a tăiat bulgărele de aur aburind în bucăți dolofane... Pâcu și-a rotit ochii peste masă și a întrebat nemulțumit: Toate bune și frumoase, da’ udătura unde-i Costache? Îi pregătită și vine acum - a răspuns crâșmarul de lângă hornoaică, unde își ținea balerca cu rachiu. Până să guste din
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
aude ca un clipocit de apă În care sunt aruncate pietricele. Luna s-a mai urcat pe cer, cocoțându-se acum pe acoperișul șandramalei lui Ben. De acolo, unde pare așezată pe vecie, se vede ca un chip de copil dolofan. Antoniu deschide ușa ruginită care scârțâie lung, sinistru și aruncă cele două oase, după ce au fost curățate de carne și lustruite ca un lemn de fluier. Câinele lui Ben le zdrobește acum În măselele lui hămesite. Antoniu se lungește pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pe care numai vârstnicii o au. Antoniu mulțumește, plecându-și capul și strecurând mica bancnotă În buzunarul sacoului. Sirena poliției insistentă, vorace, dezlănțuită, Îl crispează, și-i dă o senzație de greață. Soarele a urcat pe cer și obrajii lui dolofani și firbinți Îi Încălzesc lui Antoniu spinarea, Îi mângâie ceafa. A obosit să stea cu mâna Întinsă, se foiește, ar vrea să plece. S-ar duce vizavi să privească prin vitrina librăriei zecile de cărți sau mai bine și-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
toate direcțiile, Își văd mai departe de drumul lor, claxonând de parcă se apropie sfârșitul lumii. Rămâne un timp cu privirea În gol și cu mâna Întinsă. Simte În palmă luciul câtorva bancnote și se hotărăște să plece. Pe cer, nori dolofani se descompun și se recompun cu repeziciune ca Într-un joc al imaginației. Soarele Îi Încălzește plăcut trupul, Îi dă senzația unei băi calde. Ajunge În dreptul unei săli de expoziție. Privește prin vitrină Înăuntru: Îngeri stranii de gips, colorați, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
se aplecase Îndeaproape, lozinci răsuflate pe care le acceptase pentru că Îi fuseseră de folos În lupta sa: „Religia e prietena omului bogat“. Îi spuse străinului: — Dacă nu ești spion al poliției, atunci cine ești? Ce făceai aici? — Numele meu - și dolofanul se Înclină puțin din mijloc, În timp ce un deget răsucea nasturele de jos al vestei - este... Numele fu lăsat să cadă În Întunericul străveziu de la lumina zăpezii, Înăbușit de huruitul trenului, de zăngănitul conductelor de oțel, de ecourile unui pod. Dunărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de răcire numărul trei de la Stația Electrică Didcot. Acesta se înălța deasupra câmpului de rapiță ca un zeu malefic - un idol din Insula Paștelui - fiind, în imensitatea sa, însemnul unei culturi sterpe și neproductive. Profesorul ședea în liniște, cu mâinile dolofane adunate în poală. Nu știu exact de ce am făcut ce am făcut; nu am nici o explicație pentru asta. Categoric, povestea lui nu mă atrăgea în nici un fel, dar cred că mă simțeam ca un cinefil dezamăgit - unul care își plătise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
care, sub influența unora ca Dave 2, se transformase într-o pasiune asemănătoare celei a vânătorilor de vrăjitoare. Asta pentru că, așa cum remarca William James, singurul leac pentru patima alcoolului este patima religioasă. Ajuns în acest punct cu relatarea, profesorul cel dolofan făcu o nouă pauză. Scoase din buzunar un trabuc Mahawat, dintre acelea deosebit de populare prin anii șaptezeci. Îl puse în gura-i mică și rozalie și îl aprinse cu bricheta aurie Dunhill. Precipitările și pauzele din care îi era construită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
îmi spuse: — Nu e nimic democratic în situația asta, băiete. Dar dacă te vei sătura la un moment dat de aceste deliberări, aș fi foarte fericit să îți arăt versiunea mea de ghilotină. Puse cuțitul pe banchetă, lângă coapsa lui dolofană, ca și cum n-ar mai fi fost nevoie de nici o precizare suplimentară. Am rămas tăcut, zguduit de această bruscă revelație. Pentru că, la final, după ce toate au fost spuse și făcute, nimic nu poate fi mai rău decât să-ți dai seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
-i așa? Scule, desigur, scule lucioase, bombate și alte chestii și mai sinistre: lumânări ceremoniale, pumni, menore. Încearcă să negi, poți? — Nu. — Nu vrei să negi? De ce aș face-o? Mi-a sărit deodată la beregată. Și, firește, exteriorul acela dolofan, moale și aparent neajutorat era doar atât: un exterior. În realitate, mușchii lui erau tari ca oțelul; mă apucase cu mâna de gât, îmi dăduse un genunchi în boașe, iar vârful cuțitului mi se apropiase de grumaz suficient cât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
acest gest banal îi vibra în minte ca sunetul metalic al disperării. Fetița era ancorată în scaunul ei înalt cu niște hamuri speciale, profesioniste, o aglomerație de agrafe metalice în formă de U și nailon portocaliu. Uitându-se la fețișoara dolofană, cu obrăjori rotunzi și nări în formă de O, Naomi se gândi deodată că are în față un homuncul micuț și inteligent, o prezență extraterestră. Fetița, în schimb, o privea pe Naomi cu o mirare sinceră și candidă. Era la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
groasă. Krishna se lăsă pe spate, cu un oftat de mulțumire. — Păi, acum că am mâncat, cred că e momentul să futem ceva, spuse el sorbind din cafea. — Ce să futem? Gestul de uimire al lui Alan era adresat proprietarului dolofan și celor două fete dubioase care încă pierdeau vremea pe acolo. Krishna se aplecă peste masă și îl atrase pe Alan spre el. Vocea cultivată îi mustea de un entuziasm murdar. — Poole mi-a zis că e mai mult de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
centimetru cu centimetru, mă convinsese că În camera lui Jerry nu există nimic de acest gen. Singura gaură substanțială, dacă substanțială e cuvîntul potrivit, era o mică crăpătură din jurul țevii de scurgere de la chiuvetă, suficient de mare pentru un șoarece dolofan, Însă, poate, total insuficientă fie și pentru cel mai firav șobolan. Însă eu, demn urmaș și ucenic al strămoșilor mei ce săpaseră la Pembroke, nu m-am simțit deloc intimidat și Într-o zi, cînd Jerry era plecat, am Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
tablou kitsch semnat Adolf H., cu zorzoane sub semnătură și înflorituri, sau să mă duc să vizitez o expoziție de pictură cu vaci cu ugere hăhăhă de mari și căpițe de fân rotunjite ca un coc de profesoară, cu frauleine dolofane ce poartă cofițe, flori în cosițe, mă rog, tot arsenalul imagistic. Dar sunt prea obosit, mi-e greu să expir aerul, să producă toate sunetele trebuincioase. Și, în plus, nici n-are rost să le răpesc oamenilor bucuria de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cățelușii ăia cu secreții galbene la ochi și la gaura curului, care știi că nu vor căca niciodată materii solide, dar tot sunt de vânzare pentru șase sute de dolari bucata. Cățelușii ăia-s așa de triști, că până și fetele dolofane cu permanentele alea scârboase de studente la colegiu stau ore-ntregi să ciocănească-n vitrină, zicând: „Te iubesc, micuțule. Mămica te iubește, mititelule“. Viitorul e pur și simplu irosit pe unii oameni. Sari la puntea de observație din vârful Acului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
gîtului, de parcă ar fi fost uimit de ignoranța lui Radul Popianu. Încălcînd regula, Stoicescu era mai mare în grad și nu-i ceruse permisiunea să-l întrerupă, rotofeiul Stavri se apucă să-i explice, agitîndu-și brațele, descriind volute cu degetele dolofane, ca niște cîrnăciori: Întîi vom desființa orice ură de clasă, toată lumea va fi organizată în sistem corporatist, după modelul italian, toți pentru unul, unul pentru toți. Patronul și angajații săi vor alcătui o singură familie, responsabilă în întregimea ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mândrie tatălui și mai apoi, într-o secundă, fetița cu ochii negri era acasă, într-un pătuț moale în care aștepta, surâzând, tot ceea ce avea să vină! CAPITOLUL I Boțul de aur I se spunea "boțul de aur". Era mică, dolofană, avea ochii mari și negri, o piele catifelată de crin alb iar părul blond, des și ondulat, te ducea cu gândul la chipul sfânt al lui Iisus din pruncie. Pe măsură ce micuțul boț de aur crescu, deveni o fetiță slăbuță, nărăvașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
normal. Asta ținea doar câteva minute, Însă era destul ca să o oblige să se așeze și să-și tragă sufletul. Poate că era aerul prea umed, poate că devenea și ea cu vremea una dintre acele persoane cu piele albă, dolofane, care nu suportă căldura, poate că, doamne ferește, era vârsta de vină. În cele din urmă se forța să facă un duș și, simțindu-se ceva mai bine, ieșea În noaptea Încă fierbinte. Nu, nu, ce simțea ea acum nu
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
Împreună. Construiau zmeie cu forme de păsări, care uneori Își luau avânt spre cer cu mare ușurință, alteori, cel mai adesea, se prăbușeau după o foarte scurtă planare, spre marea lor distracție. Transformau curtea În teren de tackraw, iar piciorușele dolofane ale lui Adam se dovedeau teribil de pricepute să facă jonglerii cu mingea grea de ratan, lucru care lui Karl nu-i reușea, din pricina piciorului său strâmb. Scobeau câte-o bucată de lemn aruncat de valuri pe țărm și strângeau
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
uită cine dă din gură, s-a auzit vocea croncănită. și ce-oi fi având tu de gând să faci? Să-l ajuți pe mototolul ăsta? Ia uită te la el cât e de mic! Uită-te la piciorușele alea dolofane! Chiar că nu face s-o iei pe coajă pentru el! Așa-i, băieți? Vocea era mai sigură, amenințătoare. — El cel puțin știe să scrie și să citească. La vârsta ta, habar n-ai să citești! Neng Încercă să-l
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]