169 matches
-
în urma aplicării legilor imperiale, Augustin răspunde că acestea nu-i condamnă la moarte pe eretici și nu-l obligă pe nici unul din ei să se convertească, ci împiedică doar producerea răului. Cu atît mai puțin se puteau plînge de violență donatiștii, care o exercitaseră întotdeauna și chiar obținuseră sprijinul unui dușman al creștinismului cum era Iulian Apostatul. Persecuția al cărei obiect ar fi fost donatiștii nu este îndreptată împotriva creștinului, ci împotriva răului care există în sufletul său, adică împotriva ereziei
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
se convertească, ci împiedică doar producerea răului. Cu atît mai puțin se puteau plînge de violență donatiștii, care o exercitaseră întotdeauna și chiar obținuseră sprijinul unui dușman al creștinismului cum era Iulian Apostatul. Persecuția al cărei obiect ar fi fost donatiștii nu este îndreptată împotriva creștinului, ci împotriva răului care există în sufletul său, adică împotriva ereziei; a nu o lua în seamă ar fi o neglijență de neiertat. Lupta lui Augustin a fost dusă pînă la capăt cu succes, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în seamă ar fi o neglijență de neiertat. Lupta lui Augustin a fost dusă pînă la capăt cu succes, dar victoria n-a fost definitivă: convertirile forțate realizate prin mijloace polițienești nu au dus la încetarea ostilității față de catolici, și donatiștii au continuat să existe în Africa și sub dominația ulterioară a vandalilor, pentru a întîmpina apoi cu entuziasm invazia arabă. Bibliografie. Ediții: CSEL 51, 1908 (Psalmus contra partem Donati, Contra epistulam Parmeniani, De baptismo: M. Petschenig); 52, 1908 (Contra litteras
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
1964 (De baptismo: G. Finaert, G. Bavaud); 30, 1967 (Contra epistulas Petiliani: G. Finaert, B. Quinot); 31, 1968 (Contra Cresconium, De unico baptismo: G. Finaert, A.C. de Veer); 32, 1965 (Breviculus și alte opere antidonatiste: E. Lamiranda, G. Finaert). Schisma donatistă ia sfîrșit o dată cu conciliul de la Cartagina din 411, după ce, în 408, legile lui Honorius fuseseră impuse din nou și înăsprite: Heraclian, guvernatorul Africii, acceptînd o cerere a catolicilor, l-a însărcinat în 410 pe tribunul și secretarul Flavius Marcellinus să
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de la Cartagina din 411, după ce, în 408, legile lui Honorius fuseseră impuse din nou și înăsprite: Heraclian, guvernatorul Africii, acceptînd o cerere a catolicilor, l-a însărcinat în 410 pe tribunul și secretarul Flavius Marcellinus să-i convoace pe episcopii donatiști la o conferință care urma să se țină la Cartagina peste patru luni și unde urma să se ajungă la respingerea minciunii eretice; dacă aceștia nu s-ar fi prezentat, ar fi fost condamnați în contumacie și declarați vinovați. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
discuții, tentative de obstrucționare și tertipuri; sigur, Marcellinus avusese încă de la început intenția de a da o astfel de sentință. Cîteva luni mai tîrziu, la începutul anului 412, împăratul Honorius a dat o nouă lege prin care îi pedepsea pe donatiști prin amenzi, confiscări de bunuri și exilări. Deși aprobă astfel de măsuri de coerciție, Augustin recomandă aplicarea unor pedepse moderate și evitarea condamnărilor la moarte. Actele Conciliului de la Cartagina se pot citi în SChr 194-195, 1972; 224, 1975; 373, 1991
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
oarecare măsură, și pe unii intelectuali creștini, ca Ieronim, tulburase sufletele tuturor: și Augustin, în epistolele din acei ani, îndeamnă la întoarcerea privirii către patria cerească, și nu către cea pămîntească; violențelor barbarilor, care tulburau sufletele, el le contrapunea violențele donatiștilor; jefuirea Romei demonstra efemeritatea bunurilor din această lume: sînt motivele prezente în omilia Despre distrugerea Romei (De excidio urbis Romae). Mai puțin înflăcărate și mai științifice sînt discuțiile purtate de Augustin în unele din epistolele-tratat: prima poartă numărul 102 și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a literaților din Antichitatea tîrzie, în cazul cărora, totuși, intenția este complet diferită, deoarece enciclopedismul și erudiția corespund dorinței lor de a păstra ceea ce a fost transmis de înaintași. în această operă, Augustin își folosește capacitățile exegetice, reluînd probabil doctrinele donatistului Tyconius, cum este cea referitoare la milenarism; propune o proprie teologie a istoriei; folosește mai multe cunoștințe din teologia greacă, așa cum începuse deja să facă o dată cu De Trinitate, care este redactată în acea perioadă și se suprapune cu scrierea primelor
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din 411. Așadar, Augustin a fost nevoit să intervină într-o nouă dispută doctrinală și, cu toate că trecuse de șaizeci de ani, a dus-o la bun sfîrșit cu aceeași energie și hotărîre cu care îi învinsese pe manihei și pe donatiști, obținînd în cele din urmă condamnarea oficială a pelagianismului. Această condamnare nu a marcat însă și dispariția ereziei, iar el a trebuit să continue polemica împotriva pelagienilor pînă la sfîrșitul vieții sale: moartea a întrerupt scrierea ultimei sale opere, îndreptată
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a naturii umane ori cea a păcatului originar, cărora Augustin le găsește răspunsuri, cum e doctrina harului, care vor ocupa un loc central în viața Bisericii. Augustin nu mai trebuie să lupte cu dușmani din exterior, cum erau maniheii sau donatiștii, ci cu oameni care au descoperit o problemă ce ține de natura profundă a creștinului, iar soluția atît de radicală pe care o găsește nu va întîrzia să provoace perplexitatea cărturarilor din secolele următoare. Stabilind doctrina absolutei gratuități a harului
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
liber unus) a fost scrisă de Fulgențiu după întoarcerea din exil, adică după 523, probabil la Ruspe. Acest Fastidiosus fusese înainte preot și călugăr catolic, iar apoi trecuse la arianism. O parte importantă a predicii lui Fastidiosus conținea argumente contra donatiștilor luate din scrierile lui Augustin. S-au păstrat doar treizeci și nouă de extrase din opera, la origine în zece cărți, intitulată Contra lui Fabian (Contra Fabianum libri decem), scrisă tot după întoarcerea din exil. Acest Fabian publicase o relatare
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
conciliului, Facundus, împreună cu majoritatea episcopilor africani, s-a separat de comunitatea episcopilor orientali și de papă și, pentru a justifica această atitudine, a scris alte două tratate. Adresîndu-se unui „scolastic” necunoscut, pe nume Mocianus, care comparase această schismă cu eroarea donatistă și o combătuse bazîndu-se pe afirmațiile lui Augustin, Facundus a scris o carte Contra scolasticului Mocianus (Contra Mocianum scholasticum), în care susține că nu Biserica africană devenise schismatică, ci adversarii doctrinei celor Trei Capitole și, în consecință, și ai Crezului
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a murit la scurt timp după aceea, în 552. Ne-a rămas de la Primasius un Comentariu la Apocalipsă, în cinci cărți, care se bazează, pe lîngă considerațiile personale, pe citate din Augustin și, lucru și mai interesant, pe citate din donatistul Tyconius, pe care Primasius le-a ales cu atenție, în special pe acestea din urmă, deoarece le consideră valabile din punct de vedere dogmatic în raport cu eroarea generală a donatiștilor. Din nefericire, opera lui Tyconius nu s-a păstrat, și de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
citate din Augustin și, lucru și mai interesant, pe citate din donatistul Tyconius, pe care Primasius le-a ales cu atenție, în special pe acestea din urmă, deoarece le consideră valabile din punct de vedere dogmatic în raport cu eroarea generală a donatiștilor. Din nefericire, opera lui Tyconius nu s-a păstrat, și de aceea comentariul lui Primasius, care, în sine, nu e foarte semnificativ, este important măcar pentru faptul că a făcut să ne parvină unele din interpretările lui Tyconius. Comentariul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
botezul nou-născutului nu se ajustează bine în sistemul lor; pentru că aceștia negau păcatul originar, iar botezul, ca ritual de purificare, îmbracă întotdeauna referință la iertarea păcatelor, aceștia atribuiau botezului nou-născutului un efect optimizator. Nici alți eretici precum ebioniții, novațienii, arienii, donatiștii, montaniștii, și, în general, nici alți inițiatori, propagatori sau susținători ai ereziilor timpurii nu au respins botezul copiilor. După cum se știe, Biserica și-a mărturisit mereu credința în existența păcatului originar. Astfel, creștea și responsabilitatea Bisericii față de cei ce ar
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
Great to Gregory The Great, Charles Scribner & CO, New York, 1867, p. 481. footnote>. Fericitul Augustin subliniază la rândul său că practica botezării pruncilor era adânc înrădăcinată în tradiția apostolică. În acest sens, redăm cuvintele antologice ale sale din opera Contra donatiștilor, 4, 23: „Potrivit Tradiției, toată Biserica recunoaște botezul pruncilor care, de bună seamă, încă nu pot crede întru inimile lor în dreptatea dumnezeiască, nici a mărturisi mântuirea precum a făcut oarecând tâlharul și care prin plânsetele și țipetele lor în timpul
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
prezente și puternice instanțe escatologice sau, oricum, perspectiva unei noi societăți creștine, care nu mai era aceea din Imperiul Roman, caracterizat de o anumită ordine relativă în care se trăise până atunci; lupta pe care el a purtat-o împotriva donatiștilor schismatici a căpătat dimensiuni și aspecte care prevestesc Evul Mediu, iar cea dusă ulterior contra pelagienilor a adus în prim-plan problematici legate de mântuirea omului, de har și de liberul arbitru, care au avut o influență covârșitoare asupra secolelor
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
care scaunul episcopal era vacant. Aceste locuri, în Africa, erau mai numeroase decât ne putem imagina: avem deja mărturii încă de pe vremea lui Ciprian despre existența unor sedii episcopale chiar în orașe mici; apoi, în vremea lui Augustin, datorită schismei donatiste și a conflictului prelungit dintre donatiști și catolici, în multe cetăți din Africa fusese instalat un episcop catolic fie și numai pentru a-l contracara pe episcopul donatist. Augustin a fost hirotonisit pe neașteptate, în ciuda tuturor precauțiilor sale. Între sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
locuri, în Africa, erau mai numeroase decât ne putem imagina: avem deja mărturii încă de pe vremea lui Ciprian despre existența unor sedii episcopale chiar în orașe mici; apoi, în vremea lui Augustin, datorită schismei donatiste și a conflictului prelungit dintre donatiști și catolici, în multe cetăți din Africa fusese instalat un episcop catolic fie și numai pentru a-l contracara pe episcopul donatist. Augustin a fost hirotonisit pe neașteptate, în ciuda tuturor precauțiilor sale. Între sfârșitul lui 390 și începutul lui 391
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
episcopale chiar în orașe mici; apoi, în vremea lui Augustin, datorită schismei donatiste și a conflictului prelungit dintre donatiști și catolici, în multe cetăți din Africa fusese instalat un episcop catolic fie și numai pentru a-l contracara pe episcopul donatist. Augustin a fost hirotonisit pe neașteptate, în ciuda tuturor precauțiilor sale. Între sfârșitul lui 390 și începutul lui 391, el se găsea la Hippona, unde se dusese pentru a vorbi cu un funcționar imperial; în acea cetate era episcop Valeriu, un
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
se dusese pentru a vorbi cu un funcționar imperial; în acea cetate era episcop Valeriu, un bătrân de origine greacă, slab cunoscător al limbii latine: el nu putea să predice așadar cu succes și era incapabil să-i combată pe donatiști. Valeriu s-a gândit să profite de faptul că Augustin se găsea la Hippona, unde era cunoscut deja cu siguranță pentru asceza și studiile sale și a acționat astfel încât acesta să se stabilească acolo definitiv. Episcopul s-a adresat adunării
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lui Augustin în raport cu acelea ale gânditorului de la Stridon. A treia carte își propune să ofere instrumentele care ajută la realizarea unei cunoașteri a Scripturii lipsite de ambiguitate. În acest context, scriitorul examinează cele șapte reguli ale exegezei biblice formulate de donatistul Ticonius (cf. p. ???) pe care le consideră valabile în esența lor. În sfârșit, există anumite științe profane care sunt folositoare pentru viața oamenilor; cunoașterea unora dintre ele, cum sunt istoria și filosofia păgânilor, trebuie să fie realizată de creștini în vederea
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din cea de-a treia; opera a fost reluată apoi la bătrânețe (în 426-427). Motivul acestei întreruperi și al reluării după atâta timp s-ar fi datorat, după Simonetti, faptului că Augustin, în timp ce scria lucrarea, realizase importanța regulilor stabilite de donatistul Tyconius, reguli pe care, în 396, când abia fusese numit episcop, n-ar fi fost oportun să le folosească și să le examineze atât de deschis; problema nu se mai punea treizeci de ani mai târziu, când donatistul fusese înfrânt
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
stabilite de donatistul Tyconius, reguli pe care, în 396, când abia fusese numit episcop, n-ar fi fost oportun să le folosească și să le examineze atât de deschis; problema nu se mai punea treizeci de ani mai târziu, când donatistul fusese înfrânt și Augustin devenise episcopul cel mai cunoscut din Africa, iar faima lui ajunsese și în afara ținutului său. Bibliografie. Ediții: CChr. Lat 32, 1962 (J. Martin); CSEL 80, 1963 (W.M. Green); text, traducere, introducere și comentariu: M. Simonetti
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Contra lui Secundinus Maniheul (Contra Secundinum Manichaeum). Bibliografie. Texte: BA 17, 1961 (R. Jolivet, M. Jourjon). Odată cu noua și dificila responsabilitate de episcop, Augustin a trebuit să se confrunte mai ales cu o cu totul altă problemă, aceea a schismei donatiste: faptul că i-a pus capăt după cincisprezece ani de lupte foarte dure constituie cu siguranță o realizare grandioasă, chiar dacă, judecând superficial, unii critică uneori comportamentul lui Augustin. Despre originea schismei am vorbit deja mai sus. Donatiștii au constituit imediat
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]