433 matches
-
Pintilie are un sandviș! Pentru că, în fond, ce era acel faimos Studio de creație cinematografică al Ministerului Culturii? Am intrat, de vreo două ori, în sediul pompos numit așa și, de fiecare dată, m-a frapat, încă de la intrare, atmosfera dostoievskiană, de mizerabilă sărăcie. Tot de sărăcie au ținut și "fondurile de la buget", mereu mici, în fiecare an, suficiente pentru un singur film și atît! Într-un comunicat al oficialilor din cinematografie ni se spune că aceste fonduri "au fost utilizate
Scrisoare deschisă by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/16004_a_17329]
-
precum și a ideii că e posibil vreodată altceva decât o ternă realitate curentă. Tot în grupa prozelor "existențialiste" se plasează Schimbarea de tren, cu aer ionescian (caracterul dramatic) și borgesian prin simplitate stilistică. La fel, Musca sau Partenerul, extraordinar episod dostoievskian în răspăr, cu un demon și un Karamazov lipsiți de orice dramă, de orice valoare. Din categoria istorioarelor politice fac parte cele mai spumoase bucăți de proză, vă veți distra citind Dracula (recuperarea kitsch) unde vampirul din Carpați apare fugărit
Despre rușine și alți demoni by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15656_a_16981]
-
o generație de prozatori americani de origine evreiască din care mai fac parte Isaac Bashevis Singer, Saul Bellow, Lionel Trilling, Phillip Roth. A fost numit și "scriitor al evreimii etice" de către Malcolm Bradbury, eticismul său ținând probabil de moștenirea spirituală dostoievskiană preluată de scriitorul emigrant. În același timp e o carte "anacronică". După ce în America se consumase mișcarea Beat, după ce Pynchon publicase V, în 1963, și Barth publicase Giles Goat Boy, tot în 1966, după ce Nabokov consacră în Lolita (1958) o
Despre rușine și alți demoni by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15656_a_16981]
-
politic e transistoric și pecetluit de implacabil. Aceasta ar fi problematica generală a romanului. Însă ceea ce rămâne cu adevărat bun în roman sunt aceste episoade halucinatorii ale lui Bok, alimentate de complexe arhetipale, precum și caracterele fascinante (desprinse parcă din demonologia dostoievskiană) ale Marfei Golov sau Grigori Gronfein. Este un roman care merită citit pentru aceste câteva motive precum și pentru a reconsidera resursele prozei tradiționale în postmodernitate. Bernard Malamud - Cârpaciul, Ed. Univers, București, 1998
Despre rușine și alți demoni by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15656_a_16981]
-
cutreierat de neliniști, de tristeți, de sila tributului dat cotidianului. La maturitate, prozatorul va scrie și un roman, cel mai ,,încărcat" tematic, dispărut în arhivele Securității române sau mai departe arestat tot acolo, unde va încerca o definiție pe linie dostoievskiană a fenomenului legionar, fără să fi aderat la mișcarea legionară care, însă, îi trezise un pasionat interes, de presupus în căutarea acelor obscure filoane ce complinesc o psihologie de mase cu coloratură mistică și cu explozii de violență, nihilism, autodistrugere
DINU PILLAT - 80 de ani de la naștere: Un destin împlinit? by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15723_a_17048]
-
ani de până la totala întunecare culturală, este, mai precis, o conștiință, exponentă a unei culturi/civilizații în directă comunicare cu mari culturi tutelare - în care se cuprinde și cea rusă -, căci tânărul Pillat a primit pecetea de foc a mesajului dostoievskian. Fire structural veselă și comunicativă, dispunând nativ de umor, tonic, optimist, în ciuda unor lungi șederi în sanatorii, ține balanța între insul social exteriorizat și cel depresiv ce alimentează substanța romanelor sale, unde însă anxietatea și sațiul nu se scaldă în
DINU PILLAT - 80 de ani de la naștere: Un destin împlinit? by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15723_a_17048]
-
multe lucruri despre vremea de atunci din radiografia neutră a unei ședințe de cancelarie sau din campania de strîngere a borcanelor unde se întîlnesc cei doi, decît din mii de pagini cu revoltați și inadaptați care bîntuie marile noastre romane dostoievskiene. Iar dragostea n-are nimic din artificialul insuportabil din romanele lui Nicolae Breban sau Augustin Buzura. După ce în fine cei doi fug împreună, dragostea pe care ei o trăiesc și pentru care au renunțat la familie și reputație, începe să
Proză de zile mari by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15744_a_17069]
-
s-au adeverit, prilejuindu-i lui Lev Șestov câteva eseuri extrem de interesante. Cu toate acestea, talentul de prozator al lui Dostoievski este de netăgăduit. Zeci de pagini sunt excelentă proză, au ironie și umor, multă putere de sugestie, iar dialogismul dostoievskian "funcționează" perfect. " Fiecare stare de tranziție, de precaritate a unei societăți generează lene și apatie, pentru că, în asemenea epoci, numai foarte puțini oameni sunt capabili să vadă limpede în fața lor și nu se abat din drum" (p. 83). Dostoievski își
Jurnal de portrete by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15761_a_17086]
-
cu ușurință. Pe de-o parte pentru că Nedelcovici nu e dintre aceia a căror scriitură să fie atît de respingătoare încît orice discuție să se poată opri la nivelul formei. Pe de altă parte, pentru că unui asemenea roman, problematizant, filosofic, dostoievskian, nu i se pot aplica exigențe îngust estetice. Ar fi simplu, de fapt simplist, să spunem că e un roman prea lung, fragmentat gratuit, nedigerabil și antipatic. Și să încheiem discuția. Dar asta ar însemna să nu ținem cont de
Bujor Nedelcovici, reeditat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15782_a_17107]
-
simplu. Bujor Nedelcovici folosește într-adevăr o structură romanescă faimoasă mai ales în proza de expresie germană, o structură care oferă iluzia complexității, seriozității, grandiosului chiar. Fresca romanului realist de secol nouăsprezece e revitalizată printr-o problematizare nesfîrșită de tip dostoievskian, un hibrid interesant, care trebuie salutat cel puțin pentru efortul pe care îi presupune. în mare, formula îi și reușește scriitorului, chiar dacă stîngăciile sînt numeroase și evidente, fragmentarismul apărînd deseori doar de dragul fragmentarismului și pentru deruta cititorului pe care știm
Bujor Nedelcovici, reeditat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15782_a_17107]
-
Nu cred că eram, la vârsta aceea, cu mult mai bărbat decât înainte de această nefericită opțiune. Ba, dimpotrivă, pentru că am început să fiu ocolit de tinerele mele colege..." Acest gen de sinceritate, care nu este nici abisală, ca a personajelor dostoievskiene, și nici rece-funcțională, ca a oamenilor de știință, atunci când fac din ei înșiși obiect de studiu, ține de o paradă a eului, posibilă doar în absența bunului-gust. Plin de încredere în sine, Liviu Antonesei joacă din când în când, neconvins
Iubirea, bibelou de porțelan... by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16463_a_17788]
-
și de la care învață rugăciunea inimii. Această ortodoxie fundamentală e complicată livresc de lecturile preferate: Swedenborg, Strindberg, Epictet, Spinoza. Amintirea obsedantă a sinuciderii tatălui și felul cum înțelege s-o privească combină o feminitate debordantă cu încrîncenările unui eu aproape dostoievskian: Cînd scriu acest jurnal viața mea s-a schimbat radical, dar gîndul la sinuciderea tatălui meu mă urmărește oriunde m-aș duce. E ceva eroic să refuzi viața cînd ea te silește la degradare, să putrezești de viu și să
Un jurnal fabulatoriu by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/16483_a_17808]
-
însuși analogii), de multe ori este tentat chiar să recitească romanele discutate, sau măcar să le răsfoiască. Se creează, în acest fel, premisele pentru imaginarea celei mai frumoase utopii, aceea borgesiană, am zice a cărților și a Cărții. De altfel, opera dostoievskiană, în ansamblu este asimilată, la un moment dat, modelului exemplar al Cărții (cu majusculă): "Motivele se perindă, așadar, de la un personaj la altul, dintr-un roman într-altul dezvăluindu-se sub fațete înălțătoare sau mizere, tragice și grotești. Dovezile pot
Dostoievski și demonii intertextualității... by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16503_a_17828]
-
al Cărții (cu majusculă): "Motivele se perindă, așadar, de la un personaj la altul, dintr-un roman într-altul dezvăluindu-se sub fațete înălțătoare sau mizere, tragice și grotești. Dovezile pot fi și merită să fie înmulțite, deoarece probează însumarea specific dostoievskiană a cărților în părți ale unei singure Cărți, dovedește constanța acelorași obsesii, frecvent atribut propriu anume geniilor." (p. 158) În același timp, Ion Ianoși este atent și la conexiunile extratextuale, nu neglijează fundalul biografic, contextul social, atmosfera culturală a timpului
Dostoievski și demonii intertextualității... by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16503_a_17828]
-
constanța acelorași obsesii, frecvent atribut propriu anume geniilor." (p. 158) În același timp, Ion Ianoși este atent și la conexiunile extratextuale, nu neglijează fundalul biografic, contextul social, atmosfera culturală a timpului, dovedindu-se nu numai un excelent cunoscător al scrierilor dostoievskiene, ci și al epocii. Documente, scrisori, articole sunt citate și analizate cu o acribie demnă de toată lauda. În centrul preocupărilor sale rămîne însă în permanență personajul, cu toată gama de antinomii pe care o presupune, cu toate dedublările succesive
Dostoievski și demonii intertextualității... by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16503_a_17828]
-
și am putut chiar să ajung într-un cămin de studenți, la Sèvres, un cămin instalat de o organizație protestantă, Simad. Directorul acestui cămin era Paul Evdokimov, cu care am devenit destul de prieten. Și Michel și Paul Evdokimov sunt mari dostoievskieni. Am avut o bună relație cu lumea ortodoxă rusească de la Paris, cu profesorul Zander, foarte interesant teolog, cu Schmemann, cu Meyendorf, care s-a ocupat de Grigore Palamas. Am stat doi ani și ceva la Sèvres. Am fost coleg cu
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
sine, dincolo de oferta personajului său, o fată bătrînă, monotonă și monocordă. Ioan Coman în Alex - un răzvrătit contemporan cu fior nietzschean, un spectator-comentator al lumii, un tumultos în gîndire și reacții nu reușește pînă în final să-și depășească chipul dostoievskian, bizar și teatral. Nu reușește să sufere, să fie cutremurat cînd se confirmă că femeia iubită trăiește cu fratele Nathan, sub ochii lui, că relația este mai veche și ea a fost doar reînnodată la mormîntul proaspăt al tatălui, cînd
Eros și Thanatos by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16579_a_17904]
-
foarte discursivele Legende, de prin 1871-1872. E vorba de o compoziție fantasmatică, plecând probabil de la o litografie a vremii, despre surghiuniții în Siberia. Cunoaștem surghiunul "Decembriștilor" - mulți dintre ei de familie nobilă -, dar și pe cel al osândiților de rând dostoievskieni. Despre ce soi de condamnați e vorba în poemul lui Alecsandri? Greu de spus, dar totul îndeamnă a crede că e vorba de condamnați de drept comun - a căror umanitate (cum o face Fiodor Mihailovici în Amintiri din casa morților
Pasteluri de iarnă by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12001_a_13326]
-
a fi izbăviți prin moarte. Cu ei intrăm într-o altă poveste de tipul Stăpânul inelelor, heroic phantasy-ul lui Tolkien, care, în filmul lui Aronofsky realizează un mixaj bizar cu psihologismul abisal dezvoltat într-o adaptare hollywoodiană după un scenariu dostoievskian. Regizorul schimbă foaia blockbuster-ului dorind să facă din el o dramă psihologică, acolo unde Noe problematizează abisal, obsesiv și difuz natura răului din om, indiferent de rasă. Dincolo de a așeza pe teren ferm întreaga grădină zoologică din pântecele arcei, omul
Noe și noema by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2658_a_3983]
-
mai pregnant decât acela „negativ”. (Termenii nu trebuie considerați maniheist.) De obicei, lucrurile stau pe dos, chiar și la cei mai mari. Are diavolul șarmul lui, ce să-i faci! Faptul că grația (da, grația!) celui dintâi, angelismul, „idioțenia” lui dostoievskiană, capacitatea de a-și cruța sufletul într-o lume necruțătoare, silindu-l la nevoie să iasă provizoriu din trup, biruiește răul celui de al doilea (Celălalt), reprezintă o raritate prețioasă. , Gabriel Chifu este unul din scriitorii contemporani de care se
La aniversară by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2707_a_4032]
-
realitate platoniciană, transcendentă (o esență numinoasă care nu poate fi privită față către față, cum nici Dumnezeu, ci numai în vis), însă nu are superbia romantică a potenței geniului de revelare a ei prin verb. În același fel, el crede, dostoievskian, în frumusețea (poezia) care va salva lumea, dar este nevoit să constate neputința acesteia în fața morții: „și-am văzut cât de neputincioasă, de inutilă/ cade lumina unei minți poetice/ pe un pat rece care a fost cândva cald.“ (ajunge acest
Nostalgia Euridicei by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2731_a_4056]
-
mai pregnant psihologic decât cel așa - zicând negativ, Damian. De obicei, lucrurile stau pe dos chiar și la cei mai mari. Are diavolul șarmul lui, ce să-i faci! Faptul că grația (da, grația!) lui Octavian, angelismul lui, „idioțenia” lui dostoievskiană, capacitatea de a se abstrage dintr-o realitate cumplită, de a-și cruța sufletul, făcându-l la nevoie să iasă din trup, biruiește răul lui Damian, mi se pare demn de relevat, ca o raritate. Nicolae MANOLESCU (dintr-o scrisoare
Punct și de la capăt by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Journalistic/2732_a_4057]
-
polițiștii lovesc iar procurorul intervine: “Cu asemenea comportament nu mai intrăm noi în Europa! De fapt, filmul lui Ceylan este tot atât de polițist că și “Polițist, adjective“ al lui Cornel Porumboiu. Nu intrigă polițista îl interesează pe cineast, cât o adâncă, dostoievskiana cunoaștere a omului, într-un film în care e vorba de viață și de moarte că evenimente din existența obișnuită, obsedat de fragilitatea individului într-o autopsie care se întinde pe o bună jumătate de oră, fără să ni se
Duminică seara la Cannes vom avea palmaresul. De Ce nu mă hazardez în pronosticuri? () [Corola-journal/Journalistic/26361_a_27686]
-
lui Erdosain va fi relatată într-un alt roman, Los lanzallamas, și care pretinde că Erdosain i-a făcut confesiuni, pe care le citează în ghilimele. Discursul direct, de altfel, Arlt îl stăpânește foarte bine și îl utilizează, în manieră dostoievskiană, nu doar pentru a contura mai precis personajele, ci și pentru a strecura critici sociale sau idei politico-filozofice pe care bănuim că autorul însuși le împărtășește, cum este, de pildă, discursul maiorului din capitolul Farsa: „Știți mai bine decât mine
Din pricina angoasei by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/2640_a_3965]
-
fragilul, nevroticul Jim nu se poate împăca pe deplin cu trecutul, incapabil să înceapă o nouă relație cu fiul său și, prin aceasta, o nouă viață. Tot de regimul contrastiv care structurează întreg textul ține și disproporția evidentă dintre conflictul dostoievskian și stilul calculat, lipsit de excese, amintit întrucâtva de Hemingway. Cu cât tensiunea dintre cei doi se acutizează, limbajul - care ar trebui s-o exprime, dezamorsând-o - devine mai alb, mai exact. Și, deși dramatismul e atent construit ascendent, anunțând
În numele tatălui (și al fiului) by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/2588_a_3913]