102 matches
-
îl palpează cu ambele mîini. Cineva și-a uitat pe o bancă un aparat de radio cu tranzistori, un pachet de țigări și o brichetă. X nu este fumător, dar simte brusc o teribilă nevoie de a fuma. „Dă-i drumu’, spune Vocea, dacă vrei să fumezi, fumează.” X își aprinde o țigară. Privește cerul. își ascultă bătăile inimii. De undeva, dintr-un cartier aflat nu prea departe, se declanșează un sistem de alarmă. X se simte cuprins de o imensă
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
care iera mai mult o dărăpănătură d-alea care să dărâmă fără ajutor omenesc, cărămidoaie după cărămidoaie. Ușa dă aces, de-i pot zice așa, iera Închisă, fincă, mi-a esplicat don Gambartes, alde Ruiz luase Încă dă mulți ani „drumu Capitalei“, iar Clodomiro s-a dus primu. N-am perdut ocazea să-l pun să mă pozeze p-un băiat, care i-am dat aparatu ca să ne prindă pă otelier și pă mine chiar În față la conac. Cre că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
vorbind spre ea de parcă ar fi fost microfonul unui regizor. Ascultă ce zic eu. Ai să fii o domnișoară din vechiu’ sud, o fecioară frumoasă și delicată de pe o plantație, care ține mult la pasărea asta a ei. Dă-i drumu’ că-mi place, spuse cu entuziasm Darlene. — Firește că-ți place. Și-acu’ ascultă. Creierul Lanei începu să lucreze febril. Numărul acesta putea să fie capodopera ei. Pasărea avea calități de star. Iți luăm o rochie ca pe plantații, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
vreau să pierd acest spectacol. Vreau să vă văd dansând. Dați-i drumul. — O, Doamne! exclamă Ignatius. Lasă-mă, te rog. Nu știu să dansez. Hai, vino, spuse Timmy. Te învăț eu. Îmi place să dansez. Conduc eu. Dă-i drumu’, umflatule, spuse amenințător Betty. — Nu. Nu-i cu putință. Sabia, halatul. S-ar putea să lovesc pe cineva. Am venit aici să vă vorbesc, nu să dansez. Nu știu să dansez. N-am dansat niciodată. N-am dansat în viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
mele abia se pot desluși! Citește ce scrie sub fotografie, băiete. Doamna Reilly împinse un deget în ziar, de parcă ar fi vrut să înjunghie fotografia. Citește numa’, Ignatius. Ce crezi c-or să zică oamenii de pe Constantinopole Street? Dă-i drumu’, citește tare s-aud și eu, băiete. O încăierare crâncenă afară, pe stradă, fotografii porno, femei de noapte. E scris totu’ aici. Citește, băiete! — Mai bine nu citesc. E înțesat probabil cu calomnii și murdării. Mincinoșii aceia de jurnaliști au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
dea în judecată și pretinde o sumedenie de bani despăgubire. — Ignatius a scris-o, îl întrerupse puțin cam brutal doamna Reilly. Orice merge prost e opera lui Ignatius. Pe unde trece produce necazuri. Hai, Ignatius. Spune-i adevăru’. Dă-i drumu’, băiete, până nu-ți dau una-n cap. — Mamă, fă-l pe omul ăsta să plece, strigă Ignatius, încercând să o împingă pe mama lui spre domnul Levy. — Domnule Reilly, omul acesta pretinde despăgubiri de cinci sute de mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
să meargă. — Dar de ce faceți voi aiesta lucru? i-a Întrebat gazda. Vrem s-adunăm bani și să merem la America... Dacă om afla de lucru la pendulele oamenilor și la ceasuri, om izbîndi În vreo doi ani... — CÎt Îi drumu’ pentru un om pînă la America? a Întrebat ea. — Atîta. Floare a socotit repede, s-a gîndit la perna ei, a mai soco tit o dată și a hotărît: — Bani vă dau io. Bărbatu-meu Îi În America și mi-o
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
și am încuiat-o. Cred că și-a dat seama că-i doar în chiloți când a auzit cheia în broască. A început să bată în disperare. Îi dispăruse și râsul. "Dan, potolește-te, trece lume pe coridor, dă-mi drumu'." "Te rog să ne ierți, avem puțină treabă, tu mi-ai sugerat", am îngînat, după care, liniște. Am mai stat câteva secunde, să-i mai aud puțin disperarea, dar nimic. Am deschis ușa, nimeni pe hol. Fată deșteaptă, Vero se
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
ne închipuim că...”. Prea mare efortul pentru câți bani am obține. Mai ales împărțind drepturile la șaptesprezece. Șaisprezece dacă n-o punem la socoteală pe domnișoara Hapciu, care e condamnată. Tăcem cu toții, dar îi poruncim în gând: Tușește. Dă-i drumu’ și mori odată. Nu, când restul s-au cărat din cafenea în dimineața aia, noi am fost cei deștepți. Da, părea o afacere dubioasă care avea să se sfârșească rău de tot, dar atenție - părea o afacere dubioasă care ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
scrie? Devenise și el curios. Takamori își privea sora peste umăr. Rândurile scrisorii păreau șiruri de broaște întinse la soare. Ideogramele erau atât de mici, că i-ar fi trebuit o lupă ca să le poată descifra ușor. — Ascultă. — Dă-i drumu’! „Dragă stinghie de perete...“ — Ce? — A, a vrut să scrie „domnule“, dar a greșit și al doilea caracter se citește „perete“. A ieșit „stinghie de perete“, în final. Deci „Dragă stinghie“... adică „Dragă domnule... am reușit în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
întins pe scaunul din față. — Endō, unde naiba l-ai găsit și pe ăsta? Bărbatul de pe scaunul din față îi vorbea în șoaptă celui îmbrăcat cu pelerină. Ce s-a întâmplat cu bătrânul ghicitor? Îți explic mai târziu. Dă-i drumu’! Bărbatul din față a tras portiera și a pornit motorul, ignorându-l pe uriașul Gaston, care era paralizat de uimire. Mașina a început să vibreze încet și apoi s-a urnit. — Eu nu... — Eu nu... îl imită Endō pe Gaston
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pantaloni și cămașă albă. — Străine... — Da. Gaston, care tocmai se apleca pentru a auzi mai bine cuvintele femeii, s-a îndreptat consternat. — Ce s-a întâmplat? întrebă Endō blând, căscând somnoros. Nu la toaletă mergeai? — Da... toaletă. — Atunci dă-i drumu’! Va au shotte! Dincolo de ușă se auzea femeia foindu-se. Era ca un leu în cușcă și căuta o cale de scăpare pentru Gaston. — Hai, du-te! repetă Endō. Gaston nu a avut de ales. Tavalul toaletei era foarte scund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
gândit de multe ori după ce au plecat din Sanya să-l omoare pe Gaston în caz că-l trăda. La urma urmei, era și el un câine vagabond, un terchea-berchea care n-avea nici unde poposi măcar. — Ți-am zis, dă-i drumu’! — Tu... Unde mergi? întrebă Gaston trist. — Unde? Mă privește. — Unde mergi? — Lasă-mă naibii-n pace! — Merg cu tine, Endō-san. — Cu mine? zise Endō, ridicând din sprâncene surprins. Eu îi spun să plece și el spune că vrea să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și a văzut un hingher trăgându-l pe Napoleon cu o funie de gât. Napoleon s-a împotrivit, a încercat să fugă, dar în zadar. A fost aruncat în aceeași cușcă cu ceilalți câini vagabonzi. — Săracu’ de el! Dă-i drumu’! — Ăsta n-are pic de inimă! Chelnerițele îl copleșeau cu reproșuri și insulte pe hingher, dar omul a încuiat cușca, fără să se sinchisească măcar să le răspundă. Higurashitei a ieșit în fugă pe stradă și l-a implorat pe hingher
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
facem poze și gata! Și tu, Tavi, ce stai ca mamelucul? - Păi, cu ce culoare... - Cu albastru, na! - Nu, mie nu-mi place albastrul, e prea romantic, e fumat, Voroneț, chestii... - Cu oricare, căcăniu, verde-n picățele, numai dă-i drumu’... - Am uitat cum începea... - Scrie naibii și nu te mai moșmondi atâta, că eu o țin pe-asta întinsă... - Anatol, zău că mă gâdili... - ...taci, tu, că nu mori! - Aha, mi-am adus aminte... Să scriu cu roșu? - Da, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
sacul în spate) DĂNILĂ: Ho, ho, drace! Așteaptă să urc și eu deasupra, să te călăuzesc. Lasă-te-n genunchi, să ne ridici ușurel de jos în sus, ca să nu te zdruncini (se urcă peste sac) Așa. Acuma dă-i drumu'. Da' ca gându', așa să-mi zbori! (efect sonor) Tabloul 5 (Acasă la Dănilă.) VASILICĂ (de lângă prispă, cu mâna streșină): Mămucă, mămucuță, ia privește, un bivol cu cocoașă care zboară cu tata-n spinare! Ce-o fi asta? SMARANDA (iese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
care mai de mirare, de-i zice "ia-mă, mamă!" după ce te-i întâlni cu ele... PITAC (încântat): Halal liturghie-i trage, așa-i, taică părinte? DUMITRAȘ (îl privește urât): Mă! Nu crâcni, că te umflu! Hai, cuvioase, dă-i drumu'; spune tot ce știi! ILINCA (se burzuluie): Ia-n ascultă, dom' șef! La o adică să zicem că l-am agonisit eu, să-mi țină de urât. Ai ceva în contra? PITAC: Hopaaa! NIȚĂ: Gura, dascăle Pitac! DUMITRAȘ: N-am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
cum te duceai la gazon, mahmur, cu zeama de varză după tine? Discuția din această seară se poartă În jurul cipurilor din pașapoartele biometrice. Gicu este complet indiferent la subiect și fredonează alături de Nelu Ploieșteanu Afară plouă și varsă, dă-mi drumu’ nevastă-n casă, că mă udă la cămașă. Gore, depășit un pic de problema cipurilor - inițial le spusese cipsuri, de căzuse Sandu de pe scaun și vărsase bunătate de Tămâioasă - murmură la rândul lui: Poa’ să plouă, poa’ să ningă, nu
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
diplomă obținută cu greu, după ani de muncă, se trezeau că nu sunt angajați de nimeni. Și așa au îngroșat rândurile celor care după săptămâni și luni de căutat un loc de muncă, rândurile celor care se plângeau la marginea drumui, că „mi-e atât de sete, încât de foame, nici nu știu unde o să dorm la noapte”. Pentru ocuparea locurilor de muncă, din ce în ce mai puține, s-a instituit moda CV-urilor. Trimite omul CV-ul, cu speranța că va fi ales spre angajare
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
bancă, e-n regulă, a spus, poate că acum nu-ți fac nimic, dar dacă mai aflu că ai jucat cărți cu frate-miu, atunci te omor în bătaie, ai priceput, acum o să-ți iau doar banii, așa că dă-i drumu’, golește-ți buzunarele, eu doar am dat din cap, știind că n-am nici un chior, am băgat totuși mâna în buzunar, bineînțeles că n-am găsit nimic, și atunci i-am și zis că n-am parale, însă dacă aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
să nu mă minți, Dzsátá, a spus, apoi mi-a făcut semn cu briceagul să mă ridic de pe bancă, mi-a și arătat unde anume să stau, acolo, în mijlocul potecii, acum o să vedem dacă zornăie ceva, a spus, dă-i drumu’, sărituri pe loc, a spus, apoi mi-a făcut semn că pot să încep, sus-jos, sus-jos, am sărit liniștit, știam că n-o să-mi zornăie nimic prin buzunare, știa și Prodan, totuși m-a pus să sar vreo două minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
-ți spun. Mă tem că e o veste proastă. Hai, Ella, nu e nevoie să abordezi tonul ăsta cu mine. Doar te-am futut o dată - pe scări, îți amintești? - când a leșinat Alec în bucătărie. — Bună, Ella. Okay, dă-i drumu’, și m-am pregătit pentru ce era mai rău. — Alec e în pușcărie. La Brixton, în arest preventiv. A dat de dracu’. El a vrut să-ți spun. Veste proastă? Proastă? Nu, e o veste excelentă care mi se cuvine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
încercând să se ridice. M-am răsucit din reflex și i-am ars un șut neconvingător în fund. — Ești un ticălos violent, nu-i așa? — Da, și tu ești o acritură scorțoasă! — Acritură scorțoasă? — Hai, pa. Cheamă poliția. Dă-i drumu’! Deschise ușa cu cheile zornăitoare. M-am sprijinit cu ambele palme de perete... Tipul avea ochii deschiși. Cuțitul nu era departe, dar puștiul era epuizat. Nu mai era bun de luptă, cel puțin în seara asta. — Ești singur? l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
foarte bucuros. Una peste alta, m-am gândit, nu puteam să am o zi mai frumoasă ca asta. — Pot să-ți spun ce părere am eu? m-a întrebat Mara, în timp ce amândouă băgam în gură niște edamame 1. — Dă-i drumu’! — știu că banii sunt foarte mulți și știu că și titlul este grozav, dar, Claire, tipa asta, Grant, este absolut îngrozitoare. Cunosc o fată care a lucrat la ea șase săptămâni, după ce lucrase patru ani la Little, Brown. A fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
nu cea mai încântătoare, de a aborda o discuție. — Vreau să-ți spun câteva idei pentru mâine. Ai hârtie și pix? — Bună, Vivian. Am ridicat din sprâncene către Bea și mi-am luat un carnet din geantă. — OK, dă-i drumu’. După douăzeci de minute, Bea mi-a zâmbit cu milă, a aruncat câteva bancnote pe masă și a plecat. Mă simțeam prost fiindcă nu apucasem să aud ce se mai întâmplase cu ea - dar nu puteam să mă concentrez prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]