156 matches
-
hexametri. E o artă care imită pe cât se poate natura, fiindcă zeii înșiși erau concepuți după chipul și asemănarea omului. Cele mai aberante patimi ale omului capătă prestigiul olimpic și justificarea practicii. Tragedia sângeră de incesturi monstruoase, sculptura glorifică pe efeb, obiectul celui mai scabros amor, poezia lirică exaltă același viciu sub numele safismului. Amorul monosexual e zeificat în mitul răpirii lui Ganymed și mânjește cu trivialitate imensă însăși sublimele concepții despre frumos ale lui Socrate și Platon, și chiar ale
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
lui Socrate și Platon, și chiar ale lui Aristotel. O îndoită impresie de admirație înaltă și profund dezgust îți lasă lectura Banchetului sau a lui Fedru, unde ideea eternă a frumuseții de dincolo de lume e coborâtă să strălucească în corpul efebului adorat pentru inefabilele sale grații perverse. Antropomorfismul grec, ridicat la rangul de principiu universal în religie, se repercutează în artă prin cea mai degradantă mizerie morală, îmbrăcată în cele mai seducătoare forme estetice. Dacă filosofia platonică reprezintă culmea idealismului grec
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
guste frumusețea hexametrilor Iliadei, ci, dimpotrivă, arta îi făcea mitul mai familiar și mai apropiat. Iar dacă Benedetto Croce și-ar fi reamintit de erotismul maladiv, legat de cultul statuilor zeițelor sau de viziunea frumosului platonic exemplificat ca în carnea efebilor, ar fi înțeles mai real cât de complex și de „impur” era sentimenul estetic al grecilor. Această impuritate, în sensul amestecului patimilor josnice în estetic, era legată de concepția dominantă în Elada că arta e o imitație a naturii. Imitația
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
a energiilor morale și ațâțarea animalității din om la opoziție față de disciplina creștină a vieții. Acest decadentism neopăgân își are și în literatura noastră reprezentanți. Alexandru Macedonski, în afară de frumoasele avânturi ale unora din poesiile sale, e și cântărețul pervers al efebilor cu trup de sidef, iar dezgustătorul său poem în proză, Talassa, e tot ce s-a scris în limba românească mai scabros ca erotism bolnăvicios. Lugubrele poeme ale lui Haralamb Lecca, cu oarecare trecere pe vremuri, nu neglijează, între altele
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
întinează groaznic prin concluzia pe care Platon și școala sa o deduc în ce privește practica iubirii. Mitul ceresc al androginului e parcă născocit nu atât pentru a lămuri sensul tragic al iubirii dintre sexe, cât pentru a justifica incalificabilul cult al efebului! Categoria androginului, intuită mitologic în antichitate își capătă candoarea sublimă abia în creștinism. în concepția creștină, ființele cerești, în care inteligența și fantezia celor vechi se străduiau să intuiască sinteza și echilibrul desăvârșit al celor două principii din viața pământească
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
o singură dată pentru a spune că pleacă imediat, pe când celălalt se prăbușește treptat pe parcursul schimbului de replici cu Socrate și dovedește nu atât un temperament de conducător, cât o natură insignifiantă... Oare Philebos iese din scenă pentru a căuta efebi? În acest caz, el merită calitatea de hedonist preferând acțiunea jubilatorie în locul conversației despre plăcere... Protarh duce oare o luptă demnă de numele său? Nici vorbă. Socrate poate foarte bine să-și desfășoare argumentația, să facă digresiuni după digresiuni, să
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Prea multe pentru ca toate să se dezvolte într-un singur corp cunoscut ca fragil, debil și bolnăvicios... Departe de așternuturile moi garnisite cu femei, de ugerele și vulvele de scroafă umplute, udate cu cele mai bune vinuri de Falerne, de efebi, de curtezanele îmbrăcate sumar și de practica degetului vârât în gât pentru a putea continua orgiile demne de Trimalchio al lui Petroniu, Epicur afirmă teoretic și trăiește practic un hedonism ascetic care, luat în detaliu, li s-ar putea potrivi
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
verbale, revendicarea nobleții, căutarea cu orice preț a onorurilor, patima înavuțirii, tot atâtea rătăciri vinovate deoarece te îndepărtează de adevărata plăcere. Ce rost au interioarele burgheze pline de obiecte inutile și sclipitoare, costisitoare și ridicole - ca, de exemplu, sculpturile reprezentând efebi purtători de torțe? Pentru ce atâția muzicieni lâncezind lângă țiterele lor sub plafoane cu despărțituri? Care-i utilitatea stofelor prețioase, a țesăturilor brodate cu purpură? Niște deșertăciuni... Deșertăciunea comediei umane... Deșertăciunea războaielor și a piepturilor bombate... Deșertăciunea jalnicelor divertismente ale
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
se mențin moderați, acceptă în esență raportul „revoluționar” al FHAR (Front Homosexuel d’Action Révolutionnaire), este demonstrată și de un alt fapt: ei condamnă, aproape adulând indignarea majorității, lipsa de responsabilitate a „pederastului libertin” care își exercită interesul erotic asupra „efebilor”, adolescenți aflați în pragul tinereții. Acuzația este cea obișnuită: aceea de a face un adolescent nesigur (bisexual: numărul 3 pe scala Kinsey) să încline către homosexualitate. Dar acest lucru contrazice tot ce au spus autorii. Adică: dacă un bisexual este
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
ale backlash-ului - manifestare ciclică în istorie, care urmează îndeobște unei perioade de emancipare a femeilor, de realizarea de către ele a unor progrese în diverse sfere ale vieții publice și private - au ajuns și la noi. Imagini ale corpului famelic, de efeb asexuat, abundau și în media de la noi. Twiggy devenise prototipul frumuseții feminine, Irina Petrescu se conformase și toate adolescentele o invidiau în secret. Sunt convinsă că spun o poveste pe care multe congenere au trăit-o în adolescență. E o
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
îndeletnicire; • 6-12 ani învățarea scrisului, cititului, gramaticii, socotitului în școala de gramatică; • 12-16 ani școala de gimnastică (palestra); • 16-18 ani învățarea matematicii, astronomiei, geometriei și a muzicii (în care erau încadrate toate artele); • 18-20 ani pregătire militară în școala de efebi. Platon prevedea continuarea educației și peste această vîrstă pentru cei ce se dovedeau capabili de a deveni conducători. De la 20 la 35 de ani primeau o pregătire filosofică, studiau aritmetica, astronomia, geometria, muzica și retorica. De la 35 la 50 de
by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]
-
1975) le-au dat de înțeles unor studente că se vor întâlni cu un student foarte frumos și foarte bine făcut. Unui grup, acesta îi era prezentat drept o persoană atașată valorilor tradiționale, chiar ușor patriarhală. Pentru alt grup, frumosul efeb era o persoană liberală, neatașată specificității rolurilor masculin și feminin. Exista de asemenea un grup căruia i se prezenta un student cu un aspect fizic foarte banal. Cercetătorii au cerut fetelor să se descrie înainte de a-i fi prezentate studentului
[Corola-publishinghouse/Science/1848_a_3173]
-
sau entuziasmul jovial al gratuitei schimbări la față. Puterea corpului și corpul puterii O istorie cu totul insolită s-a petrecut cu corpul uman din antichitate și pînă azi, în postistorie, de la ipostaza estetică pe care o ilustra așa-numitul Efeb (lat. ephebes, gr. ephebos) și pînă la pluralitatea (inter)disciplinară a lecțiilor de anatomie sau a privirilor (in)discrete din vremea noastră, încercări al căror șir a rămas, deocamdată, deschis. Din antichitatea păgînă și creștină încoace, odată cu trecerea de la omul
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
dionisiacetc "2.5.2. Misterele dionisiace" Misterele dionisiace erau mult mai răspândite - se numeau Dionisii, pentru că erau mai multe. Oschophoriile deschideau calendarul, fiind celebrate în luna Pianepsion (aprox. octombrie). Numele venea de la oschoi („struguri”), cu care se împodobeau cete de efebi într-o cursă și o ceremonie cu cântece și sacrificii. Urmau Micile Dionisii (Poseidon - decembrie) și Leneele (în Gamelion - ianuarie). Cele din urmă au făcut gloria Dionisiilor prin ceremoniile orgiastice la care participau vestitele bacante; de aceea sărbătorile se numeau
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
încearcă durerile facerii, dragă Theaitetos, și asta pentru că ești nu gol, ci rod”. Cum adolescentul nu prea știe cum să ia acest superb elogiu adus tinereții însetate de cunoaștere, Socrate îi face o dezvăluire senzațională. Mai întâi îl chestionează pe efeb dacă nu i-a ajuns la ureche că el, Socrate, este fiul unei moașe, „nobila și vajnica Phainarete”15. Acesta confirmă că știa, dar tot nu pricepe. Socrate îl mai năucește cu o întrebare: „Dar că mă îndeletnicesc și eu
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
-i „să nu-l pârască altora” care, neștiind că el practică o asemenea meserie, tot spun despre el „...că sunt ciudat și las oamenii cu nedumeriri” (149 b)17. Theaitetos auzise, desigur, acele zvonuri. Eironeia socratică continuă însă, ațâțând curiozitatea efebului; căci Socrate îl chestionează dacă ar vrea să afle motivele acestor zvonuri. Acesta confirmă cu naivitate. Să observăm ce s-a întâmplat până acum. De fapt, Socrate aplică regulile vestitei sale maieutike explicând chiar „arta moșitului”. Primul pas a constat
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
le-a dat, vezi bine, putința moșitului, pentru că omul este, din firea sa, slab în a deprinde un meșteșug a cărui experiență nu o are. Le-a rânduit însă la așa ceva pe cele care, din cauza bătrâneții, nu pot avea copii.” Efebul confirmă această analogie mitologică doar probabilist. („Probabil” - zice Theaitetos.) Și Socrate continuă în același mod. „Și deci nu este tot probabil și chiar necesar ca moașele, mai degrabă decât altele, să cunoască femeile însărcinate și pe cele care nu sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
lăuntric” și îl îndeamnă: „Lasă-te în seama mea, ca a unuia care este fiu de moașă, moșind el însuși și dă-ți silința să răspunzi cât mai bine îți va sta în putință la ceea ce te voi întreba!”. Cum efebul acceptă să-i devină cel mai silitor discipol, Socrate începe de îndată procesul formării sale ca personalitate desăvârșită. Începe cu teoria generală a instruirii. Dar nu în sensul modern al curriculumului, prin înșiruirea unor materii de studiu, eșalonarea disciplinelor și
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
intrau în efebii. H.-I. Marrou - în Histoire de l’éducation dans l’Antiquité, Seuil, Paris, 1981 (trad. rom.: Istoria educației în Antichitate, Meridiane, București, 1997), vol. I, p. 445 - consideră că este o relatare eronată. După Plutarh, odată admiși, efebii trebuiau să învețe literatură, geometrie, retorică și muzică. Or, acestea erau învățate, după Marrou, ca „studii secundare” înainte de Efebia, care era un fel de universitate. Sunt înclinat să cred că aprecierea lui Marrou este pripită. El ignoră faptul că Plutarh
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Cultul luptei de la Olympia, de exemplu, era celebrat în onoarea lui Pelops.) Acest lucru explică eroizarea atleților victorioși și celebri 42. Anumiți eroi (Ahile, Teseu etc.) sunt asociați riturilor de inițiere ale adolescenților și cultul eroic este deseori oficiat de către efebi. Numeroase episoade din saga lui Teseu sunt, de fapt, confruntări inițiatice: astfel, scufundarea sa rituală în mare, încercare inițiatică echivalând cu o călătorie în lumea cealaltă, în palatul de sub mare al Nereidelor, zâne prin excelență courotrophoi; la fel, pătrunderea lui
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Helicon“, 1996), pentru care a primit Premiul special al Salonului de Carte din Oradea; Poeme (Ed. „Cartier“, 1998); Doina (Tatăl meu Rusia) (Ed. „Junimea“, 2000); Opera poetică, în două volume, antologie riguroasă a întregii sale creații (Ed. „Cartier“, Chișinău, 2000); Efebul de la Marathon, poeme, Biblioteca pentru toți (Ed. „Minerva“, 2000); Poeme (Ed. „Cronica“, 2001). Despre volumul Rod III, scriitorul Marin Preda afirma: „Din zecile de volume de poezie care ne vin, deodată am auzit o voce obsedată de un singur sentiment
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
ziduri - turnuri și porți, cu străzi așternute cu dale albe de calcar, cu temple păgâne și bazilici creștine, cu resturi de coloane și portice, cu locuri de judecată și cu terme: lespezi de marmură și mozaicuri pe care călcau tinerii efebi din oligarhia cetății... Am cules cu pietate și reculegere rămășițele acestui trecut iubit și le-am adus peste sute de kilometri și zeci de veacuri ca să vă bucurați și voi de ele, după cum m-am bucurat eu. În rest - am
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
ASASINAT POLITIC LA VÂRSTA DE 17 ANI, altfel spus, ÎNFRÂNT PE FRONTUL DE ONOARE ÎN REZISTENȚA ANTICOMUNISTĂ. Mălin, înzestrat cu o dinamică fericită îsi umilea adversarii prin înfățișarea plină de savoare și demnitate model, prin frumusețea fizică încântătoare. Un sportiv efeb, seducător. Deranja “lumea bună” cu ritmul de invidiat al afirmării în domeniul creației. Pe deasupra, Mălin era fiul lui Alexandru Tacu, de la sine considerat un pericol social în generația tânără. Ca urmare, la vârsta de 15 ani a fost pus sub
RAVAGIILE NIMICULUI PRETENŢIOS by ALEXANDRU TACU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91634_a_93189]
-
sobru și elegant în expresie, autorul se află într-o continuă căutare a purității și a liniștii spirituale. În Alb pelerin, „poetul timid al lirei tandre” cântă în manieră vag simbolistă trecerea domoală a vieții. Cel de-al doilea volum, Efebul din lumină (1979), cuprinde o lirică meditativă, elegiacă, organizată după un principiu muzical, poetul încercând să devină un fel de glas firesc „precum pământul / care rostește frunzei”. Cu Limuzina de ceață (1982) se intră într-o altă etapă de creație
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287304_a_288633]
-
de toate zilele, din latura perisabilă a existenței. Tonul crispat imprimă comunicării o gravitate sumbră. Soclul de umbră (1986) conturează un profil liric clasicizant, ale cărui caracteristici sunt discreția, melancolia, eleganța, pudoarea, voința de claritate. SCRIERI: Alb pelerin, București, 1977; Efebul din lumină, Cluj-Napoca, 1979; Limuzina de ceață, Cluj-Napoca, 1982; Urgența de a trăi, Iași, 1985; Soclul de umbră, Cluj-Napoca, 1986; Poeme, București, 1987; Lexicul și structura stilului în poezia lui Octavian Goga, București, 1989; Poezii, Cluj-Napoca, 1992; La Vie malgré
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287304_a_288633]