484 matches
-
Acest tip de proiecție artistică protejează, în continuare, statutul romantic și demiurgic al artistului și asigură o viguroasă consecvență în gîndirea formei, în opoziție vădită și declarată cu statutul artificial pe care artistul l-a dobîndit în Occident și cu efemeritatea, inconsecvența și derizoriul expresiei coborîte în stradă. Revenit în țară după 1990, printre altele chiar pentru a organiza unul dintre cele mai importante simpozioane de sculptură în lemn din acel moment, Simpozionul de la Gărâna, dar și unul dintre cele mai
Un disident universal by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9128_a_10453]
-
Acest tip de proiecție artistică protejează, în continuare, statutul romantic și demiurgic al artistului și asigură o viguroasă consecvență în gîndirea formei, în opoziție vădită și declarată cu statutul artificial pe care artistul l-a dobîndit în Occident și cu efemeritatea, inconsecvența și derizoriul expresiei coborîte în stradă. Revenit în țară după 1990, printre altele chiar pentru a organiza unul dintre cele mai importante simpozioane de sculptură în lemn de la acea dată, Simpozionul de la Gărâna, Bata Marianov s-a reconectat la
Bata Marianov, între materie și cuvînt by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9458_a_10783]
-
demonstrație a traseului destructurare-construcție. După care Arcimboldo s-a risipit din nou în Grădini. ION Grigorescu: mistic și histrion, prăbușit în sine, dar și cu o imensă disponibilitate pentru gest și acțiune, fascinat de lumea spiritului și legat fatal de efemeritatea materiei, el este un personaj în care lumea s-a polarizat maniheic. Cu un ochi privește mereu spre ceruri, spre zările pure ale transcendenței, iar cu celălalt scrutează scurtcircuitările satanice ale istoriei, mizeria morală și neîntrerupta proximitate a păcatului. Denunțul
Rememorări de Sf. Ion by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7717_a_9042]
-
din ororile lumii s-au născut, dimpotrivă, dintr-un exces de imaginație... La fel și-n teatru : victoriile sau eșecurile artistice au provenit ori din lipsă, ori din prea multă imaginație. Marele teatrolog Valentin Silvestru spunea, Într-un interviu , că efemeritatea ziarului e o poveste : „...Altfel, de ce-am vorbi astăzi despre marile spectacole din vremea lui Shakespeare sau cele făcute de Aristizza Romanescu ? Nu le-am văzut, dar vorbim despre ele. Este o istorie vie pe care gazetarii, istoricii și
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
este necesar și suficient să existe un număr M ≥ 0. Ploua matematic, tulburător dincolo de noi. Și dincolo de noi se auzeau tunetele viitorului îngrozitor de puternice, priveam mărunți la uriașii nori întunecați și nu aveam nicio putere decât de a ne trăi efemeritatea adunată punct cu punct. Ne credeam, firește, de neînvins. Ne credeam, firește, de neînvins, atâta timp cât puteam râde de tot ce nu pricepeam. Un abur de premoniție îl avea Mihai, o pulbere de viziune aveam eu, Valentin Gustav, comicul, indolentul, caricatura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ei... ‹ Tonul grav și solemn folosit de comentatori te face să crezi că este vorba de cartea unui clasic în viață. „Discursul poetic propus de Amelia Stănescu - afirmă Ion Roșioru - este prin excelență unul exorcizant în fața răului provocat de sentimentul efemerității omului ce se scaldă doar o singură dată în râul heraclitean care este Timpul.“ La rândul lui, Dan Bogdan Hanu dezvoltă o retorică sonoră care inițial te intimidează, pentru ca imediat după aceea să te facă să izbucnești în râs. Cuvintele
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
a istoriei în curs de desfășurare, și una viitoare, de cu totul altă natură și calitate. Între cele două vârste nu încape absolut nici o asemănare. Ele sunt substanțial divergente. Vârsta de acum (ho aion autos) se caracterizează prin vremelnicie, perisabilitate, efemeritate. Vârsta viitoare (ho aion mellon), dimpotrivă, are toate atributele durabilității: veșnicie, trăinicie, soliditate. Vârsta de acum e alcătuită din succesiunea imperiilor terestre (patru, după Daniel, 4Ezdra și Baruh); vârsta viitoare, atemporală, de fapt, e reprezentată de Împărăția lui Dumnezeu, sub
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
astfel de "petrecere" în scopul contemplării copacilor înfloriți (hanami, care tradus literal ar însemna "uitatul mi la flori hana") fiind legendarul împărat Saga (sfârșitul secolului al VIII-lea). Treptat însă, în prim-plan s-a impus floarea de cireș, datorită efemerității ei. Japonia nu iubește frumusețea decât în clipa ei de pe urmă, în acea tremurare și presimțire a disoluției finale, în acea alunecare lină spre neființă. Sentimentul central al esteticii japoneze este intraductibilul mono no aware, pe care Donald Richie îl
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
bine să mediteze asupra "poziției în univers" pe care o are. Iar cine, în cadru privat sau public, se gândește doar la el însuși și nu se preocupă de tot ce îl înconjoară, să mediteze un pic asupra finitudinii și efemerității sale, ce se exprimă nu în cele din urmă prin chiar rotația cosmică pe care din fericire nu o percepem a tuturor locuitorilor pământului: ne învârtim în jurul axei noastre terestre cu aproape 1.000 de kilometri pe oră. În același
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
e trădat de propriul partener, de un prieten sau își pierde locul de muncă, nici o stea nu strălucește. De asemenea, nici în fața apropierii morții nu ne putem aștepta la un sprijin sau vreo încurajare de la cerul întunecat. Gândindu-ne la efemeritatea și mortalitatea omului, poate fi menținută bucuria de a trăi ca un sentiment de fond, poate fi păstrată până la sfârșit? Nu ar fi mult mai convenabil omului un pesimism de principiu? Răspunsul pe care îl dau nu este superficial, ci
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
fi păstrată până la sfârșit? Nu ar fi mult mai convenabil omului un pesimism de principiu? Răspunsul pe care îl dau nu este superficial, ci doar provizoriu: bucuria de a trăi se conservă probabil mai bine dacă există constant conștiința propriei efemerități și acceptarea faptului că moartea poate veni în orice moment, nu refuzul ei. Desigur, cu aceasta nu intenționez să am ideea fixă a morții și cu atât mai puțin cea a infernului sau diavolului, ci mai degrabă să mențin un
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
mai multor dirijori. În dans, pe lângă scrierea (Laban, de exemplu) care dă desenul mișcării, nu însă și spiritul care o însuflețește, în prezent mai există și filmările, și ele putând fi însă diferite, în funcție de unghiul ales. Și astăzi, la această efemeritate conținută, se mai adaugă și una voită - a nerepetării, a nefixării prin memorare, de nici un fel. Pe această linie s-a înscris altă piesă din Festival, prezentată la Teatrul Nottara, 8 days a week, concepută de Eduard Gabia și interpretată
Sub pecetea efemerului by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/7897_a_9222]
-
de ani. A urmat Miercurea lejeră, un concept de spectacol gândit de Maria Baroncea și Eduard Gabia, care revine în programul Centrului Național al Dansului București, pomenit în câteva rânduri în cronicele din această revistă, ca punct de referință pentru efemeritatea unor creații actuale, aparținând strict respectivului moment, fără pregătire și fără reluare în timp. Și, în fine, Cosmin Manolescu și-a prezentat două producții ale Fundației Proiect DCM, una încă în lucru Supersomething și cealaltă o reluare, Dreams.land. Prima
Sub semnul dialogului by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/7793_a_9118]
-
Liana Tugearu Deciși să se ia la trântă cu efemeritatea lor instituțională, cum chiar ei declară, Mihai Mihalcea și Vava Ștefănescu, directorii Centrului Național al Dansului București (CNDB), au deschis stagiunea 2009-2010 cu o manifestare artistică de anvergură: Platforma Dansului Contemporan, care a însumat douăzeci de spectacole, produse sau coproduse
Dans și experiment by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/6829_a_8154]
-
nostalgic, cu totul întors spre trecut." Aici se află un alt punct de contact cu arta fotografică care ar fi putut fi speculat încă și mai mult și care regizează cum bine observă criticul arta depărtării și a provizoratului ca efemeritate, având ca expresie printre altele ronsardiana princesse lontaine devenită femeia magică, "apariția" în filmele lui Truffaut din care iubiții se aleg cu fetișuri precum imaginea picioarelor sau care le prefigurează moartea apropiată. Magda Mihăilescu reușește să se apropie de universul
François Truffaut, bărbatul care era filmul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7092_a_8417]
-
o poezie despre moarte în care totul e trandafiriu și surîzător, arătînd în ce măsură atmosfera eminesciană lăsase loc unei inspirații de cu totul altă factură, deși instrumental asemănătoare (vezi simbolul frapant al migdalilor și al trandafirilor în floare, menit să accentueze efemeritatea vieții). De la aliterația din titlu, continuînd cu aliterațiile din versuri și pînă la bizara compoziție general-recurentă a textului, totul arată dominația muzicalului. Cele doar 12 versuri cuprind 8 versuri repetate. Atent la detalii, poetul utilizează timpul durativ al imperfectului, cu
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
Rodica Zafiu Pe lângă împrumutul lexical vuvuzelă, despre care am vorbit săptămâna trecută, comentariile sportive din ultima lună au pus în circulație si un cuvânt derivat, produs cu evidentă intenție glumeață si cu asumarea riscului efemerității: caracatițoi. Cu ocazia Campionatului Mondial de fotbal, mass-media internațională a transmis informații pitorești despre folosirea unei caracatițe dintr-un acvariu public din Germania ca agent sau instrument al unor preziceri despre rezultatele meciurilor (animalul fiind pus să-și aleagă mâncarea
Caracatițoiul by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6169_a_7494]
-
monumentele mute ale splendorii, așa cum va face mai tîrziu Eminescu în Memento mori. Ca și la Eminescu, suita pitorească de peisaje culturale, desfășurată în versuri ample, e acompaniată cu muzica de fond a unei filozofii funciar pesimiste. Reflecțiile continui despre efemeritatea omului și a civilizațiilor marchează momentele cruciale ale poemului. Ultimul vers din Conrad („Dar crucea nu mai este, mormîntul s-a stricat”) ne anunță retragerea în natură a ultimului semn lăsat de erou pe pămînt. Rostogolirea continuă de sentenții schopenhaueriene
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
mai mare Rău, răul definitoriu - moartea. Fiindu-i refuzată revelarea în absolut, hărțuiește cu întrebările sale misterele, le deschide, le obligă să-i îmbogățească rătăcirea în vremelnicie. „Omul nu poate sări peste sine însuși”, dar poate să-și locuiască durabil efemeritatea. Conviețuirea activă cu moartea echivalează viața cu un proces continuu de autopoiesis: „Drumul tău nu e-n afară / căile-s în tine însuți”; „Mă îndemn să fiu / și o clipă mai sunt”. Disimetria fundamentală dintre conștiința infinită și viața finită
Despre moarte, numai de bine by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4402_a_5727]
-
Când cazi sub vraja morții, totul se petrece ca și cum ai fi cunoscut-o într-o existență anterioară, iar acum ai fi nerăbdător s-o regăsești cât mai curând”) scad superbia spiritului, îl îngreunează cu experiența morții (altminteri refuzată omului), proba efemerității eliberând de povara, confortabilă, a speranței. „Excesul morții” dezleagă de moarte. Menținut în platou, sentimentul morții se cronicizează, privirea încetează a mai fi încețoșată, tulburată de spaime, clarvăzătorul își evaluează lucid statura, valorând nimicul, groaza, trecerea. În această categorie intră
Despre moarte, numai de bine by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4402_a_5727]
-
mai surprinzător și asocieri de imagini și fraze aparent implauzibile, aruncă de multe ori textul în desuetudine. Nu puține sunt pasajele care nu sunt decât un experiment eșuat, o încercare nereușită de a epata cu orice preț. Nașterea și aparenta efemeritate și lipsă de sens a vieții sunt descrise pompos și nimic mai mult: „Trebuia să pricep în sfârșit că niciun cataclism nu va veni, cu măciuca lui de eter, să năruie imunda catedrală ce se înalță deasupra criptelor subterane, mai
Două traduceri by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/4426_a_5751]
-
invocator totodată: „Mai lasă-mi, Doamne, măcar jarul de după deal, din asfințire,/ În vatra cerului, la cină, s-atârn ceaunul meu lunar/ Pe când păianjenul sub grindă își toarce firul lui subțire/ Din ce în ce mai fără noimă precât din ce în ce mai rar” (Rugăciune). Adesea, gândul efemerității propriei condiții se desenează în volute retractile, amăgitor și nestatornic ca însăși existența: „ca un bolid/ prin spații goale/ un gând perfid/ îmi dă târcoale// plutind prin vid/ în rotocoale/ eu îl desfid/ că-mi dă târcoale// să-mi pună
Caligrafiile memoriei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4605_a_5930]
-
timpul, îl dilată prin uitare. Dialogurile interioare fără început sau sfîrșit, fără un rost anume, sporovăiala molcomă a doamnei în vîrstă (una din metamorfozele morții des întîlnite în volum), fumatul personalizat ca o prizare a neantului, ascund sentimentul teribil al efemerității.” Toate bune și frumoase, dar „fumatul personalizat” l-a dat gata pe Cronicar, expresia aducînd fie a barbarism ivit dintr-o imaginație excesivă, fie a calc nefericit după mimetismul verbal al circuitului mediatic. Oare cum arată actul de a fuma
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/5050_a_6375]
-
Ieronim) Pasajul generalilor Se întâlneau la Pasajul Generalilor. Pe vremea când sfârșitul mileniului părea de neatins. El stătea în umbra gangului, ea se apropia de el parcă zburând. Ea presimțea prezența lui. El simțea cum ea se apropie. Era toamna efemerității, care a tocat mărunt speranț ele lor înmănuncheate, făcându-le pulbere și aruncându-le într-un ungher, în Pasajul Generalilor. Se întâlneau seară de seară, la muchia dintre zi și noapte, la ora când amurgul încearcă să prindă îmbrățișările. Erau
Miniaturi sibiene () [Corola-journal/Journalistic/5086_a_6411]
-
in spe în Rețea. Eu rămân la literatura pe hârtie. Las generației 2000 de critici plăcerea de comenta literatura de twitter, care are, ca toată literatura de pe internet, mare nevoie de un ochi vigilent: ca să supraviețuiască și să iasă din efemeritatea care îi dă naștere.
Literatura de twitter by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4519_a_5844]