83 matches
-
mai este ea însăși "datul" nu mai este "dat", ci "obiect constituit" și devine unitate obiectuală. Aceasta din urmă însă nu mai poate fi conceptualizată decât prin intelectul judicativ, deoarece constituirea sa a însemnat o încadrare a sa "categorială" și "eidetică", spre exemplu. Așa încât, A este A (enunț care păstrează întreaga bogăție semantică a lui A, fără a distinge între A-subiect și A-predicat, funcții propriu-zis judicative) devine A este o unitate pentru că are anumite proprietăți; prin urmare, capătă legitimitate
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și valabilitate hegemonică enunțul A este P; iar pentru că A, în noua "formulă", devine un "subiect logic", enunțul se transformă în S este P. Calitatea fundamentală a lucrului constituit (reconstruit logic, în acest caz) ca unitate este completitudinea proprietăților sale (eidetice), nu identitatea sa cu sine, nici identitatea sa cu Altul, care, deși este diferit, ar putea sta în această relație (de identitate) fără a-și pierde propria "ființă" sau ființarea de sine. Desigur, toate aceste observații sunt lipsite de sens
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a respins-o cu putere, în forma de intuiție intelectuală, dar pe care fenomenologii, mai târziu, prelungind unele aplicații propriu-zis kantiene ale sensului de transcendental, o vor accepta ca atare: este vorba chiar despre două specii ale intuiției: categorială și eidetică. Timpul, dat ca o conștiință de timp, tocmai pentru că nu poate fi obiect al unei intuiții empirice, trebuie să fie obiectul unei intuiții categoriale. Această problemă nu intră în planul lucrării de față, dar trebuie semnalată această aporie a proiectului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
I / Idei ... vol. I, se află o tensiune cu rost motivant pentru discursul însuși între un gen de analitică logică, strict formală, și unul de analitică fenomenologică al cărei sens tehnic se exprimă în operații fenomenologice precum epoché sau reducția eidetică, tensiune care se simte, uneori, și la discipol. E drept, Heidegger stabilește între "fenomenologia" sa și analitica fenomenologică husserliană distanțe metodologice, tematice și "teoretice" explicite, îndeosebi în Prolegomena zur Geschichte des Zeitbegriffs / Prolegomene la istoria conceptului de timp (1925). Contextul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
trecerea de la descrierea constituției dictaturii judicativului, așa cum ea a fost desfășurată în secțiunea anterioară și cum se va completa în capitolul de față, la ceea-ce-este ca atare dictatura judicativului, adică la timp; ar fi vorba despre o reducție de tip eidetic, în măsura în care fenomenul timpului este însăși esența dictaturii judicativului și cu condiția dovedirii forței sale constitutive față de mulțimea manifestărilor celorlalte trei elemente din structura judecății. Acesta este și motivul principal pentru care am numit operația în cauză "reducție". Totuși, termenul trebuie
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fi făcut, fie că se anunță ca o simplă posibilitate de a fi făcut. Din acest punct de vedere, M. Merleau-Ponty, referindu-se la o chestiune de tehnică fenomenologică, pare a prinde un sens "universal", legat de operația autorizării: "Metoda eidetică este cea a unui pozitivism fenomenologic care întemeiază posibilul pe real."228 În scenariul nostru, realul întemeietor fiind judecata și judicativul, iar posibilul întemeiat, tot ce poate fi autorizat în orizontul dictaturii judicativului, aparținând gândirii, rostirii și făptuirii. Deși autoritatea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judecata este o "prezentare" (Vorstellung) ca act mental elementar, de sens empiric, chiar senzorial acceptată sau nu în funcție de "obiectul" ei. Pentru Husserl, judecata nu este altceva decât un construct intențional bazat pe intuiția empirică, pe cea categorială și pe cea eidetică, luate împreună într-o unitate; ea dă seamă de o "stare de lucruri". În ambele situații este vorba despre o reducție la imagine (aceasta din urmă, ca tip de "fenomenalitate mentală"). Dar cea mai clară poziție din orizontul filosofiei contemporane
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
caracteristici într-o dinamică a formării și a exersării de sine care cere lumină conștientă și luciditate a reprezentării. Conștiința de sine dă aici culoare, găsind reperele unei forme personale de a practica virtutea și de a întrupa valoarea figurată eidetic, punctând drumul care este parcurs de osteneala întru bine cu priceperea sistemului său de cunoaștere. Dacă situația morală ia aspectul stabil al unei sarcini, tot ea poate, în virtutea deschiderii sale către teritoriul ipotezelor, oferi orizont de potențialitate insului angajat în
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
științe (dar mai ales în filosofie) și a îndepărtat prin epoché fenomenologică aplicată existenței obiectului (și apoi a lumii în general) primatul absolut al ceea ce s-a numit "obiectivitate naivă", întorcând armele demersului științific esențial către un teritoriu controlat al eideticului (trecând prin stadiul intermediar al unei noeze deschizătoare de infinite perspective de cunoaștere). Astfel a căpătat investire epistemologică cel de-al doilea tip de conștiință (cea a reprezentărilor) și, prin el, conștiința de sine ca instanță cumulativă (unificatoare) a tuturor
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
o viziune destinală superioară înnobilează cu fiecare intervenție conștientă mecanismele actante, găsind soluție de integrare a detaliului operațional într-o schemă tipică cu valoare de principiu regulativ. Această viziune vine din înțelegere, și nu din explicație, și aduce un suflu eidetic în realitatea mecanismelor noetice, adică are menirea de a coborî transcendența suprastructurală la nivelul unei disponibilități permanente dedicate momentului prezent și faptului cotidian. Georg Henrik von Wright face distincție între "explicația cauzală" și cea "teleologică" ("explicațiile teleologice sunt îndreptate către
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
în optime condiții fără acest izomorfism generalizat și fără contribuția unei interiorități în chip riguros afine organizărilor structurale ale obiectivității, materialul de lucru al rațiunii practice fiind esențial modelabil după categoriile subiectivității și invers. Pe de o parte, elementele teritoriului eidetic al doctrinei personale generale își găsesc cea mai potrivită localizare, traducerea evenimențială, expresia fenomenologică de natură concretă, "atingând" realitatea palpabilă într-o modalitate particulară care ține de o încarnare a principiilor abstracte. Pe de altă parte, obiectul se ridică la
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
devine accesibil oricărei conștiințe de sine responsabile și dotate intelectual genul unor considerări sintetic-doctrinare care au rolul de a caracteriza și instrumenta personalitatea și care fundamentează reconstrucția permanentă de sine pe care o tentează fiecare incursiune judicativă în datul individual. Eideticul devine țintă uzuală, iar înțelepciunea un bun comun de care se împărtășesc deopotrivă firile de excepție (în manieră activă și participativă) și naturile care beneficiază de o înzestrare obișnuită (în oglindirea pildelor și a învățăturilor de anvergură comunitară). Reflexivitatea face
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
care ajung să compună atitudinea estetică (fie că ea reprezintă esențializat întreg drumul parcurs de creator, fie că unește determinațiile comportamentului contemplatorului) trebuie să acceadă la un nivel superior de raționalitate, să progreseze ontologic până la o treaptă a deplinei limpezimi eidetice, a maximei clarități conceptuale. Fără metamorfoză transfiguratoare și fără forțarea caracteristică simbolismului noțional abstract, ele trebuie investite cu substanța spirituală care pune bazele unui în sine acoperitor din punct de vedere axiologic (adică fundamentează autosuficiența valorică atât de caracteristică domeniului
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
ideilor sale. Contemplatorul are rol de dezlegător al unui cifru, iar elementele acestei desfășurări edificatoare sunt tocmai noțiunile sistemului semantic suprastructural. În prima situație (a creației) conștiința de sine decantează experiența estetică până la nivelul unor aproximări semnificative care întâmpină "oferta" eidetică. Ea găsește o formă de relaționare inter-conceptuală care alcătuiește o rețea de legătură între faptul vital legat de fenomenul artei și suprastructura conceptuală. Aici luarea în posesie de sine este condiție universală a "succesului" estetic și presupoziție a adecvării dotației
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
estetic se formează"79). Ea coboară într-o diversitate fecundă în care se replică prototipul abstract și convertește în unicitatea aspectului sensibil o linie conceptuală a întregurilor semantice construite departe de tumultul exploziv al momentului inspirației. Reconfigurarea rece a contribuției eidetice poate face parte din fenomenologia actului creator, însă nu pe latura vulcanică a provocării stilistice sau tematice, ci pe latura saltului imaginal pe care îl presupune proiectul bine conceput. Reflexia intervine cu puterea unei necesități esențiale în contextul schițării oricărui
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
umane" și care povestește "istorii adevărate, referindu-se la lucruri reale"84. Acest tip de homo religiosus este rezultatul viziunii unui savant care "pune între paranteze judecățile vizînd realitatea ontologică sau metapsihică a figurilor arhetipale și încearcă, printr-o reducție eidetică, să deducă modelul paradigmatic al imaginarului religios"85. Mitul este instituit de arhetip (prototip, pattern)86, este povestea exemplară a arhetipului (personaje, teme, situații, imagini/simboluri arhetipale) care obligă la repetiție (act fundamental pentru conștiința omului arhaic, care abolește timpul
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
transcendentul (supracunoaștere dublată, totuși, de necunoașterea Ființei supreme în esența ei). Această formă de cunoaștere, îndreptată spre ceea ce este transcendent omului, se deosebește, de asemenea, prin finalitatea rezultatului ei "negativ" (ea nu "luminează", ci "întunecă" obiectul ei cognitiv) de intuiția "eidetică" prin care Husserl crede că ego-ul transcendental își cunoaște imediat, direct esența sa constitutivă cea mai adâncă și anume Logosul, apriori-ul universal și dătător de sensuri. Ea se deosebește, în fine, și de interpretarea și explicitarea lui Heidegger, prin
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
și a constituirii imaginii. În acest positum al oricărei percepții, posibilul imperceptibil face posibilă percepția însăși, iar tot ce apare e acoperit în adâncul ascunsului, inaparent percepției sensibile, nevăzut întrucât nu dă încă nimic de văzut. Se deschide însă intuiției eidetice în formele trecerii și transparenței, în imaginile absenței și ale luminii prin care se vede. Ceea ce nu apare percepției face perceptibil, nu se dă spre vedere dar face vederea posibilă, fiind el însuși posibilul vederii. Aspect ce pune un raport
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
al unui sens latent pe care să-l aducă la suprafață, în conștiința care îl discerne ca inteligibil. Este inevidentul unui sens posibil, netematizabil căci pretematic, nu-încă-vizibil, ca fenomen originar nemanifestat sau ca figură a absenței, care se dă intuiției eidetice sub forma diafană a trecerii prin transparență. Figură a absenței, ea nu e interpretabilă decât în momentul în care deja nu mai este, sau - altfel spus - "figurează" în subtextul ori mai degrabă în pretextul în care ea se ivește și
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
se dezvăluie ca imagine. A vedea un lucru prin imagine nu înseamnă a nu vedea imaginea, ci a fi purtat dincolo de prezența obiectivă a lucrului, a-ți prelungi vederea adăugându-i un câmp de vizibilitate nebănuit, o perspectivă adâncită. Intuiția eidetică surprinde esența lucrului în mod originar, un chip fenomenal aprezentat. Deși hermeneutica vizează înțelegerea a ceva ce nu este imediat accesibil, adică a unui sens înscris în opere, inteligibil - dincolo de conștiința intuitivă - pe căile cunoașterii reflexive, imaginea transparentă pune inaparentul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
specială a poemului, ca organism viu de sine stătător, structurat într-un text care vorbește și apare în ipostaza sa de corp poetic și, deopotrivă, ființa imaginii poetice, prinsă în țesătura vizibilă a discursului. Această ființă este destructurată de intuiția eidetică a înțelegerii albe, destituită din manifestarea sa explicită, expozițională, privată de atributele întemeierii și de imperativele semnificării. Ea e străpunsă până în punctul obscur în care semnificabilul e abia posibilul, autorevelarea posibilului însuși, donație a inaparentului în trupul poetal al unei
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
sufletul invizibil al lumii, început divin al universului vizibil 19. Cât despre raționamentul hibrid care l-ar putea gândi, un fel de contemplare mixtă, la limita dintre rațiune (a inteligibilului) și percepție (a sensibilului), l-am putea echivala cu intuiția eidetică a înțelegerii albe, cea care întrezărește imaginea întrupată poetal (încarnare a logosului) în mediul transparent al posibilului semnificabil. Între pământ și aștri se înalță, așadar, o liră miriacordă, un imens organon, cu miile de coarde ale Slavei"; "e un sistem
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
dacă această lume n-ar exista cu adevărat. De aceea, puterea intuitivă a imaginației active sesizează "o prezență imediată", care nu întârzie să apară în chiar miezul acestei iluminate așteptări. Vom vedea însă că, din punctul de vedere al intuiției eidetice a înțelegerii albe, în lumea poetală nu cu apariția unei prezențe imediate ne întâlnim, ci cu ființarea posibilă, inaparentă, a unui mundus imaginalis ce își revelează transparența 1. O astfel de lume imaginală ne este înfățișată în poemul XVIII. Au
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în curgere inversă manifestarea atinge nu doar esența pe care o arată ca esență nemanifestată în aparență; ceea ce se arată e chiar imaginea unei esențe neîntrupate în sensibil, care apare - ființează - înaintea sau în absența ființei. Nu e aceasta tocmai eidetica înțelegerii albe, a cărei intuiție primește la sine, în pasivitatea receptivă a manifestării care o străbate, se lasă impregnată de această pătrundere, conturând locul fără loc - urmă albă, transparentă - al ivirii semnificabilului?9 Ea este intuiția adonată originară care primește
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
câteva secunde fără să revii/ dintr-o singură trăsătură de pensulă/ pot fi câteva puncte suspendate în gol". Chipul nevăzut transpare - preț de o clipă - în imagini fulgurante, pâlpâitoare în golul din care se desprind 82. Ipostaze imaginale date intuiției eidetice, ele sunt manifestările poetale ale inaparentului, frânturi din chipul ascuns, în-semne survolând peisajul văzut în suspensia oricăror determinații sensibile. Căci ceea ce se vede acum este un imprevizibil, nemaivăzutul care iese din ascundere fără să se ofere în întregime, chipul unui
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]