117 matches
-
este mereu obscur pentru intelectul care reține pentru sine existența și non-existența, subiectivul și obiectivul, realul și idealul" (s.n. G.W.F. Hegel, Vorlesungen über die Geschichte der Philosophie, vol. I, p. 432). 111 De altminteri, teza privitoare la clasicismul eleaților versus romantismul heraclitienilor ar merita, cu siguranță, o tratare amplă și aprofundată, dar în păcate nu este locul s-o facem aici. 112 A. Dumitriu, Istoria logicii, p. 80. 113 Comentând opiniile lui Bergson despre eleați, Blaga notează vădit ironic
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
teza privitoare la clasicismul eleaților versus romantismul heraclitienilor ar merita, cu siguranță, o tratare amplă și aprofundată, dar în păcate nu este locul s-o facem aici. 112 A. Dumitriu, Istoria logicii, p. 80. 113 Comentând opiniile lui Bergson despre eleați, Blaga notează vădit ironic următoarele: "Inteligența [intelectul acela despre care vorbea Hegel vezi supra nota 110] cu conceptele ei congelate, n-ar face decât să taie porțiuni din durata reală și să descompună mișcarea în instantanee potrivit unui procedeu cinemetografic
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
110] cu conceptele ei congelate, n-ar face decât să taie porțiuni din durata reală și să descompună mișcarea în instantanee potrivit unui procedeu cinemetografic propriu ființei sale" (Despre conștiința filozofică, p. 111). Aici Blaga îi aduce în discuție pe eleatul Parmenide și pe dialecticianul Hegel ca exemple extreme de "purism metodologic" (ibid., pp. 108-112), fără a sesiza că, de fapt, punctul de plecare al hegelianismului este tot unul eleat. 114 G.W.F. Hegel, Enciclopedia științelor filozofice. Partea a treia
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
conștiința filozofică, p. 111). Aici Blaga îi aduce în discuție pe eleatul Parmenide și pe dialecticianul Hegel ca exemple extreme de "purism metodologic" (ibid., pp. 108-112), fără a sesiza că, de fapt, punctul de plecare al hegelianismului este tot unul eleat. 114 G.W.F. Hegel, Enciclopedia științelor filozofice. Partea a treia. Filozofia spiritului, București, Editura Academiei R.S.R., 1966, traducere de Constantin Floru, p. 245. 115 Apud A. Dumitriu, Istoria logicii, p. 673. 116 Sintagma este folosită de Wilhelm Capelle în legătură cu
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
înțeleasă ca existență transcendentă, eternă, neschimbătoare, incoruptibilă, situată altundeva, adică dincolo de cele reale, de fenomene". 118 "Dacă ar fi mai multe existențe, ar trebui să se caște goluri între ele, dar golul e tot una cu non-existența", explică în spiritul eleaților M. Florian (Îndrumare în filozofie, București, Editura Fundațiunei I.V. Socec, f.a., p. 46). 119 L. Blaga, Despre conștiința filozofică, p. 112. 120 De data aceasta pluralitate, fiindcă pentru a continua o imagine anterioară, evocată supra în nota 118 "golul", non-existența
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
46). 119 L. Blaga, Despre conștiința filozofică, p. 112. 120 De data aceasta pluralitate, fiindcă pentru a continua o imagine anterioară, evocată supra în nota 118 "golul", non-existența sunt necesare ca antiteze menite să deblocheze imobilismul unei gândiri de tip eleat. 121 Apud Arnold Metzger, Phänomenologie und Metaphysik. Das Problem des Relativismus und seiner Überwindung, Pfullingen, 1966, pp. 40-41. 122 A. Metzger, op. cit., p. 52. 123 Ibid., pp. 53-54. 124 Ibid., p. 75. 125 W. Dilthey, Einleitung..., p. 30. 126 Ibid.
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
particulară și imanentă (de exemplu, printr-o serie de condiționări individuale și spațio-temporale, după cum am văzut că se întâmplă în cazul lui Dilthey 15) rămâne în afara istoriei, așa cum am arătat că rămânea în afara existenței ceea ce nu putea fi conceput de către eleați (vezi I, 3D). Drept urmare, "omul, cu înzestrările lui naturale, considerate până atunci anistorice și interculturale, [...] este interpretat din perspectivă istorică, fiind atras astfel în procesul istoric"16. Avem aici semnele desprinderii de o cauzalitate transcendentă, pur anistorică, de factură clasică
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Ion. Auswahl, Leipzig, Verlag Philipp Reclam jun., 1978, volum coordonat Gerda Heinrich. * * *, Epistemologia științelor sociale, București, Editura Politică,1981, volum editat de A. Botez, V. Tonoiu, C. Zamfir. * * *, Filozofia greacă până la Platon, vol. I, partea a II-a (capitolele despre eleați și Heraclit), București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979, volum coordonat și redactat de Adelina Piatkowski și Ion Banu. * * *, Philosophisches Lesebuch, Stuttgart, Verlag von Ferdinand Enke, 1920, volum editat și comentat de Max Dessoir și Paul Menzer (ed. a V-a
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
de întîmplător și efemer, de libertate și de tragic în același timp. Opunînd "a fi" și "a nu fi", făcînd din "a fi" (ceea ce este) o necesitate, Parmenide (născut la începutul secolului al V-lea î.Hr.) și în general filosofii eleați, neagă în mod implicit posibilul. Dacă teoria posibilelor-imposibilelor se opune vreunei idei, aceasta este cea a necesității lumii care există. Posibilul nu-și găsește locul nici în doctrina primilor filosofi atomiști, Leucip (născut între 490 și 460 î.Hr.) și Democrit
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
făcut o adevărată revoluție În studierea istoriei filozofiei, mutând accentul major de la socratici și platonicieni către presocratici, care, din punct de vedere nietzschenian au reprezentat cu adevărat nucleul important al gândirii antice, prin școlile lor numeroase și cu adevărat originale (eleații, heraclitienii, stoicii, cinicii, pitagoreicii etc.Ă, În timp ce, spune Nietzsche, prin Socrate și Platon nu asistăm decât la un fenomen de „eclectism” filozofic, decadent la urma urmei! Cum pasajul și Întreaga operă citată mă atrag nespus, nu mă pot Împiedica să
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
de iluminări vizionare și căderi în "goluri alogice". Poezia, astfel, seamănă cu monumentul lui Pitagora dintr-un vis al poetului: "Aseară am visat monumentul lui Pitagora adunându-se din numere iraționale". Heracliteanul, putem afirma în concluzie, duce în cârcă un eleat, un discipol din școala lui Parmenide, căruia îi repugnă "întâmplarea", împietrirea în cotidianul rațional: "fii, dacă poți fi,/ nu te face întâmplare,/ vino într-o amiază,/ caută cercul infinit de rotund,/ împarte circumferința la rază// și te convinge că trei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
gândi pluralitatea, construite de același, reflecțiile "ontologice" și "metafizice" ale maestrului sunt justificate logic. Reflecțiile în cauză, așadar, au îndreptățire, căci pot fi dovedite printr-un demers ce are șanse de a fi acceptat de orice subiect al cunoașterii. Nu eleații însă inventează logica; ei au, în schimb, o intuiție clară asupra unui instrument care ar putea garanta gândirii, odată pus la punct, dobândirea adevărului; iar acest instrument este argumentarea. Logica lui Aristotel, mai târziu, așează într-un loc potrivit argumentarea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mai fi identificat cu ea căci argumentarea poate fi și sursă de eroare -, ci cu logica însăși, proiectată și definită instrumental (ca organon), ca sistem de reguli privind corectitudinea gândirii. În perioada de glorie a sofiștilor, instrumentul logic, care, pentru eleați, garanta succesul gândirii în dobândirea adevărului, este pus în dificultate, dat fiind faptul că ideea despre posibilitatea de a dovedi, prin argumentare, orice chiar și opinii opuse (în mod contradictoriu) domină "spațiul întemeierii". Această ultimă idee în fapt, o veritabilă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nerezultată prin "generalizare"), ceva ce ar corespunde a priori-ului originar în sens fenomenologic). Garanția adevărului este dată de calea bună a cunoașterii; calea adevărului, susținea Parmenide, este aceea care duce către ființă. Numai că nu este vorba aici, la Eleat, despre ființa unui lucru, ci mai degrabă despre ființa ca atare; cum este și cazul logos-ul heraclitic, cel Unul. Or, sofiștii erau interesați de "ființa" unui lucru, eventual de natura acestuia sau de simpla prezență a lucrului ca obiect
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
lucrurilor. Față de această nouă problemă, Platon are poziția pe care o cunoaștem: ființa unui lucru trebuie gândită în "forma" (idea) sau în modelul (eidos) unui multiplu căruia îi aparține lucrul în cauză. Acest răspuns se apropie destul de mult de gândul eleat al căutării ființei, aceasta fiind activitatea legitimă a gândirii care este interesată de adevăr, adică se îndeletnicește cu ceea ce pentru ea este firesc, în acord cu propria natură. Abia în momentul în care logos-ul va fi distribuit fără a
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
regulă este semnificativă pentru viitoarea reconstrucție formală a logos-ului croită și, în bună măsură, realizată de Aristotel. Corectitudinea condiționează dobândirea adevărului; ceea ce înseamnă că adevărul nu-și mai prescrie sieși reguli, nu mai este autonom, așa cum se întâmpla la eleați, pe baza identității lui cu ființa, ci el apare întotdeauna pe temeiul unor reguli de corectitudine a gândirii; ceea ce înseamnă, mai departe, că aceasta din urmă nu mai poate fi tot una cu ființa sau cu adevărul. E drept, mai
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
părerea este sursa erorilor logice, a sofismelor, și nu trebuie să fie luată drept știință. În perspectivă istoric-naturală însă, distincția în cauză este formulată ca atare înainte de Aristotel, în cadrul Școlii eleate, de către Parmenide, așa cum a fost arătat în capitolele anterioare. Eleatul, precizând obiectul științei (ceea-ce-este, ființa), indică și temeiul posibilității de a o practica: dobândirea adevărului prin refacerea relației de identitate dintre gândire și ființă. La fel procedează, cumva, și cu părerea, deși în cazul ei nu mai poate fi vorba
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
prin reactivarea cuplului categorial ființă neființă (ambii termeni din urmă fiind socotiți "calitativ", luați în diferența lor contradictorie, totuși activați prin mișcarea fiecăruia de la un termen la altul al "gândirii care se gândește pe sine", așa cum îi găsim și la Eleați). Kant, de asemenea, a recontextualizat logic gândirea-care-se-gândește- pe-sine, prin felul în care a concentrat-o în semantica termenului "eu gândesc" (apercepția originară) și prin analitica fenomenului de constituire a cunoștinței veritabile, prin schematismul temporal al imaginației, prin diferența dintre
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judicativ, trebuie aplicată și timpului; așadar, timpul are propriul său timp, adică ființare. Dar este timpul-ființare-timp acel timp originar, despre care am amintit mai sus și pe care îl regăsim în cele mai pătrunzătoare analize ale timpului, de la Heraclit, Zenon eleatul și Platon, trecând prin Aristotel, Plotin, Augustin, Leibniz, Newton, Kant, până la Husserl, Einstein, Bergson, Heidegger, Blaga, Rădulescu-Motru, Noica? Dacă orice altă ființare este timp, atunci timpul-ființare-timp este el însuși ființare, se-nțelege, și este și altceva; mai bine spus, el
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
J. E. Raven, Cambridge University Press, 1971; Chapter X, pp. 263-285. (2) "Fragmente", trad. D.M. Pippidi, în Filosofia greacă până la Platon, vol. I, Partea a 2-a, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979. (3) "Parmenides. Fragmente", în vol. Presocraticii. Fragmentele eleaților, Ed. bilingvă, trad. rom. D.M. Pippidi, Editura Teora, București, 1998. Pascal, Blaise, Pensées, Bookking International, Paris, 1995. Patzig, Günther, Silogistica aristotelică, trad. Dragan Stoianovici, Editura Științifică, București, 1970. Pârvu, Ilie, Posibilitatea experienței. O reconstrucție teoretică a 'Criticii rațiunii pure', Editura
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Istoria ieroglifică, "Scară a numerelor și cuvintelor streine tâlcuitoare", pp. 11-32. 11 Lucian Blaga, Despre viitorul filosofiei românești, p., 14. 12 M. Merleau Ponty, Phénoménologie de la perception, p. XVI. 13 Parmenides, Despre natură, "Fragmente", 1, în D.M. Pippidi, Presocraticii. Fragmentele eleaților, p. 117. Gh. Vlăduțescu, Filosofia în Grecia veche, p. 97. G.S, Kirk, J.E. Raven, The Presocratic Philosophers, Fr. 342, p. 267. 14 Heidegger, Prolegomene la istoria conceptului de timp, p. 59. 15 A se vedea Nota 9. 16 Cf.
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de sensul ei „tare”: ființa constituie o unitate, iar făpturile individuale își reduc în ultimă instanță propria „ființă” la necesara relație cu aceasta. Dialectica unu- multiplu este în cele din urmă rezolvată în favoarea recunoașterii a ceea ce reprezintă pentru grec, de la eleați încoace, caracteristicile Ființei, mai cu seamă a caracterului său de unitate absolută, și în consecință orice multiplicitate nu este decât relativă și aparentă. O astfel de ontologie nu lasă posibilitate conturării unei doctrine a persoanei, nici măcar a recunoașterii unei existențe
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
a comuniunii între persoane. 6. Unu și Trei. Unu și multiplu Tradiția filosofică bizantină a fost, de la originea sa, pusă în situația de a formula propria înțelegere a dialecticii raportului unumultiplu plecând de la o înțelegere a numărului, care de la pitagorei, eleați și Platon, dar mai cu seamă odată cu neoplatonicienii, dobândise o dimensiune ce depășea înțelesurile simple ale matematicii, către implicații metafizice și mistice. Spiritualitatea creștină aducea în spațiul bizantin o înțelegere nouă în multe aspecte, dar mai ales în chestiuni care
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
800 lei. Prețul cel mai mic: o traducere (Alain Gerbault, Singur, străbătînd Atlanticul) și patru din „Operele premiate ale scriitorilor tineri”, în 1934 și 1935 (Vladimir Cavarnali, Poezii, Ștefan Baciu, Poemele poetului tînăr, Virgil Gheorghiu, Marea vînătoare, Simion Stolnicul, Pod eleat, ultimele două tot de versuri): 20 lei. Apropiate ca preț, edițiile din clasici au plafonul cel mai înalt: de pildă, B. P. Hasdeu, Scrieri literare, morale și politice (ediție îngrijită de Mircea Eliade) - 280 lei, Al. Odobescu, Opere literare (ediție
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
lucru într-una dintre secțiunile Eonului dogmatic, discutând modalitățile metafizice de raportare la transcendent ce au funcționat ca supoziții pentru diferite sisteme de gândire metafizică de-a lungul timpului. În acest sens, distinge cinci modalități 126: • Metafizica raționalistă europeană, prin Eleați, Aristotel, Spinoza sau Leibniz, s-a construit pe supoziția că transcendentul e raționalizabil și formulabil. • Kant, analizând pretențiile metafizicii raționaliste, va argumenta că încercarea rațiunii de a trece dincolo de limitele experienței, pentru a cuprinde transcendentul, duce la construcții antinomice. De
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]