962 matches
-
lui, adică: „Putem spera să fim ce-am fost!” (Salvați țara de la pieire). E destul de ciudat cum, același poet, schimbă tonul în alte poezii, într-unul plin de sensibilitate și duioșie, în pastelurile care alternează cu versurile protestatare; poeziile devin elegiace, eufonice, șoptite în „sunetul unui clavir”; „la ceasul unei seri tăcute” - rechemând amintirile plăcute. Însuși limbajul este adecvat elegiilor, romanțelor, madrigalelor, e un limbaj baladesc pe care-l foloseau în vechime, menestreii cu lira lor cântând frumoaselor domnițe, serenade sub
O CALE SPRE ETERNITATE-SEMNEAZA CEZARINA ADAMESCU de VIRGIL CIUCĂ în ediţia nr. 2342 din 30 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/380651_a_381980]
-
materiale", "privilegii" pe care, oricum, le-a îngurgitat. Nu cumva starea de spirit a celei "torturate" în speță de gîndul că "forurile" nu răspund în mod corespondent iubirii d-sale ardente față de partid e una a sațietății melancolice, a sastisirii elegiace, generate de existența cu mult mai confortabilă din toate punctele de vedere decît a numeroși confrați, unii de prim rang literar? Nu cumva "tortura morală de diverse grade" ține mai mult de o pornire bovarică decît de realitatea unei vieți
La scara 1/1 by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/10328_a_11653]
-
tristețe, umed, Verlaine, vis... Elemente recurente în poezia lui Emil Brumaru, pe care o impregnează cu un parfum persistent și inconfundabil. De la debutul editorial și până la Submarinul erotic cel mai recent, autorul nu face "decât" să se repovestească, ludic și elegiac, concupiscent și îngândurat, cu o invenție limitată la un univers de mici dimensiuni și de proprie folosință. E foarte original acest balans între o realitate fragmentată minuțios în componente domestice și planul oniric în care sintaxa poetică se poate răsuci
Îngerul jongler by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10617_a_11942]
-
subiectului și evantaiul de posibilități alternativ-imaginare deschise de ea. Valorile poeziei lui Mircea Dinescu sunt unele tari, relativismul fiind ca și absent. De aici, probabil, și tonalitatea versurilor, laolaltă cu modul decis, abrupt, "sfidător" în care sunt puse pe hârtie. Elegiacul autor reimpune în fapt un stil și o etică a directeții ce păreau definitv compromise prin pseudoliteratura obsedantului deceniu. El are curajul artistic de a rupe cu modelele neomodernismului, deja glorioase și diseminate în epocă, făcând totodată figură separată în cadrul
Elegii de când era mai tânăr (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10639_a_11964]
-
Gh. Grigurcu) la care s-au oprit toți cei ce au scris despre el, pregnanta inserțiilor suprarealiste și tenacitatea de a urmări pînă foarte departe epicitatea aventurilor sale interioare, cu ambiții mimat-silogistice, par să se fi domolit sub o crustă elegiaca. Încadrat de Al. Mușina în direcția unei "poezii a textului" în proliferare de semnificant, Traian Ț. Cosovei tinde să se îndepărteze de colegii săi Florin Iaru, Mircea Cărtărescu și Ion Stratan, spre a evolua mai degrabă către o poezie a
Despre o anume tristete by Victoria Luță () [Corola-journal/Journalistic/17829_a_19154]
-
Dau astăzi vama prinși în colivii.// Și dacă ieși tîrziu înspre colina/ Armuri și toamnă auzi cum cad/ Tu crede că ții locul unui strigat/ Că mult deajuns îți este acel văd" (Cîntecul acesta). Temperatura este scăzută în sufletul acestui elegiac septentrional: "Fumega iarnă pe spinări de miei" (O vrabie tresare...). Sau:"Iarbă crește că un frig" (Lied). Simțindu-se "osîndit de praf și stele", poetul cîntă increatul, "pădurea ce nu s-a nascut", ori visează o lepădare de teluric, o
Poeti bistriteni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17827_a_19152]
-
Cine s-ar fi încumetat, la începutul veacului nostru, a-l așeza pe Macedonski deasupra lui Coșbuc sau Vlahută? Arghezi, Bacovia, Gellu Naum și-au început activitatea cu rezonante modeste. Vinea e și acum socotit, sub unele condeie, drept un "elegiac minor", iar un Ion Caraion încă n-a depășit sfera unor discuții oțioase, statutul unui "caz". Poeții din diaspora sînt încă departe de-a fi integrați în fluxul comun al literelor românești. Nici macar Uniunea Scriitorilor - act de recunoaștere și de
Spiritul si lucrurile by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17860_a_19185]
-
situație-limită? La o voluptuoasă sleire a sa prin alexandrinism? Nu e cu neputință, ba chiar e probabil, indiferent de intenționalitatea autorului. Căci tentativa d-sale de regenerare savantă a textului ce-și asumă suprasaturația e una deznădăjduită, în minuțiozitatea-i elegiacă exhibînd o incredulitate crepusculară care simulează zorii. Recursul la text ca la un obiect, ca la "un pensum infinit (ceea ce înseamnă, latinește, "cîtul de lînă ce-i datoare să-l toarcă, într-o zi, o sclavă", - cu care, ca - textieri
Poezia lui Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17261_a_18586]
-
Turnuri). Dar lirismul e bine controlat în aceste amintiri fericit întitulate Între Capșa și Corso, atestînd deprinderea în ale prozei, verificată și prin cele ale sale două române istorice din 1961 și 1962. De altfel, memorialistica e, prin natura ei, elegiaca și profund subiectivă, încît poezia și proza de evocare ale autorului fac casă bună într-o carte de amintiri, s-o spun dintru început, remarcabilă. E drept, autorul a debutat, cu versuri, la revista Viața literară și, mai ales, la
Memorialistică savuroasă si instructivă by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/18037_a_19362]
-
de zburătoare". Revenirea la vremea maturității (în partea intitulată "Lira meditativa") îl dezleagă pe poet de sentimentalism, pune elipsa mai presus de confesiuni și descrieri, dar, reapare, paradoxal, explozia de fructe, flori, păsări și culori. Se schimbă însă tonul, devine elegiac ("Aici sfîrșește elegia: în pămîntul negru/ sub albastrul iluziei"). "Îngîna lira/lîngă crucea galbenă/ a iasomiei/ dorul sfîșietor/Curată sufletul de mîluri/ și în lințoliul de matase/ galbenă al iasomiei/ învăluie melancolia" ("Lira meditativa"). Melancolia "și moartea incomensurabila/ povară mai
Cronica unei clipe by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/18052_a_19377]
-
Andreea Deciu În 1936, Walter Benjamin pronunța, într-un elegiac eseu cu aproape neașteptate revelații teoretice, dispariția epicului ca povestire, punînd-o pe seama înfloririi romanului în vîrsta modernității literare. Povestitorul, declara Benjamin cu tristă resemnare, aparține unor alte vremuri, mai calme și mai răbdătoare, mai încrezătoare într-un suflu universal de
Povestitorul singuratic by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17417_a_18742]
-
Practic, aceste cărți sunt acelea care au reușit să depășească astăzi criza de încredere în literatura din perioada dictaturii". * ;Adrian Popescu face o confesiune, pentru ca apoi să contureze o trăsătură comună a poeților pur-sînge trecuți temporar în tabăra prozatorilor: "Modernistă, elegiacă și "serioasă" sau, dimpotrivă, postmodernistă, ludică și luînd lumea în răspăr, proza pretinde "durata lungă" și nu o iubire intermitentă, capricios-adolescentină, suportabilă în poezie. Postmodernismul poeților care scriu proză se declanșează firesc, nu dintr-o stăpînire aproximativă a regulilor narațiunii
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17418_a_18743]
-
Visul/ stă spănzurată o tărfă de-oglindă și vămuie vămuie/ stoarce panza copilăriei uleioasa"(Exerciții ăntr-o jumătate de vis). Inocentă a cărei năluca băntuie an melancolica mărturie a autorului ce-a ămplinit o jumatate de secol de viață, ăntre mecanică elegiaca a fotografiei și (admirabila sugestie) "pianul plin de oboseli", sub steaua războinic-săngeroasă a solitudinii (ibidem). Asociată cu lirismul, fiziologia se poate asocia la fel de profitabil cu morală. Dincolo de metaforă (adică depăsind-o, urmăndu-si calea lăuntrica, mai putin "formală"), existentă se impune ca
Lirism biologic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17497_a_18822]
-
și aerul/ nu se putea dezerta/ din anotimpul tănguitor al iluziei ăncăt/ iată-ne cu rasul hieratic an elanul cearceafului/ scufundat/ cu iubita culcata alături an dispreț/ de orice sfarsit..." (Semne). Ioan Tepelea vădește o natură sensibilă, ănclinată spre tonul elegiac. Așa se explică simplitatea patriarhala a unora (destul de numeroase) secvențe ale lirismului sau, care, ca și biosul ilustrat anatomic și fiziologic (ansa la un nivel nu neapărat mai superficial al contactelor imaginarului cu sine), reflectă o nostalgie a elementarității. Poetul
Lirism biologic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17497_a_18822]
-
dicționar personal, à la Montaigne, curprinde volumele Barbadrac, Codicille și Apostille. Suită cu accente autobiografice, scrisă de cel care ne-a impresionat și convins, timp de decenii, cu rigoarea clasificărilor și taxinomiilor din Figuri, ea dezvăluie un Genette pe alocuri elegiac, adeseori ironic și autorionic, fin observator al comediei umane, care îl amuză și interesează în egală măsură, Genette care acum, se ia, în primul rînd, pe sine ca obiect și subiect al acestui vast ansamblu „mai personal”. Recentul volum se
Gérard Genette și jocul de-a epilogul by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2492_a_3817]
-
ani în urmă, naratologic, pe autor pînă la a-i deveni „calul de bătaie” din cele cinci volume de Figuri dar, în același timp, un joc de-a epilogul, ce-i permite autorului o gamă largă de tonalități, mergînd de la elegiac, tandru, ludic la ironic, nonșalant sarcastic, trecînd prin grav, macabru și melancolic. Despărțindu-se de formula dicționarului personal, Genette adoptă pentru volumul Epilogue o formă de organizare diferită, un pic ermetică și anume o scriitură fragmentară în care fiecare fragment
Gérard Genette și jocul de-a epilogul by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2492_a_3817]
-
carte despre Ion Barbu, cititorul asistînd la o mise en abîme în cursul căreia, sub motiv că-i analizează poezia, autoarea își descrie volumul Poetica și lirica lui Ion Barbu. Mentalități afine, apărut în 2003. Gestul aduce cu un memento elegiac menit a atrage atenția că, în urmă cu zece ani, a apărut un competent tom al cărei nuanțe contemporanii au avut indolența de a nu le băga în seamă, drept care autoarea, neconsolată după atîta timp, le mai povestește o dată, spre
Ion Barbu, poetul satir by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2540_a_3865]
-
a inhiba, ci de a pune în valoare valențele personale ale poetului. Așa cum madlena lui Proust declanșează un torent de amintiri, contactul cu predecesorii îl introduce în lumea proprie. Semnalele exterioare primesc replica din spațiul acesteia, care astfel o confirmă elegiac. Oscilația între real și ireal reprezintă atît o celebrare a ceea ce dispare în mișcarea tectonică a poeziei, cît și un fapt de introspecție. Muzicalitatea e aidoma unui văl azvîrlit asupra golului dublu, exterior și lăuntric: „Sînt locuri depărtate ca un
„În asfințit“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2544_a_3869]
-
care-i face onoarea cîtorva rînduri în Istorie (ceea ce se cuvine remarcat ca mare galanterie, căci, după D. Micu bunăoară, Ada e doar una din „semnăturile inexpresive” dintro mare grămadă),2 zice că are o „sensibilitate feminină, delicată, vaporoasă, ușor elegiacă, impresionabilă la toate variațiile naturii.”3 Asta-i numaidecît, doar că - aș zice - de elegiacă nu-i deloc „ușor elegiacă”, ci chiar drastic elegiacă. Nu văd cum s-ar putea ceva mai adînc și mai definitiv elegiac decît asemenea invocație
Fete pierdute - Năpăstuita din Coștilă (Ada Umbră) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2432_a_3757]
-
căci, după D. Micu bunăoară, Ada e doar una din „semnăturile inexpresive” dintro mare grămadă),2 zice că are o „sensibilitate feminină, delicată, vaporoasă, ușor elegiacă, impresionabilă la toate variațiile naturii.”3 Asta-i numaidecît, doar că - aș zice - de elegiacă nu-i deloc „ușor elegiacă”, ci chiar drastic elegiacă. Nu văd cum s-ar putea ceva mai adînc și mai definitiv elegiac decît asemenea invocație funebră cum e această Mi-e dor a Adei: „Mi-e dor de strîmta groapă
Fete pierdute - Năpăstuita din Coștilă (Ada Umbră) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2432_a_3757]
-
Ada e doar una din „semnăturile inexpresive” dintro mare grămadă),2 zice că are o „sensibilitate feminină, delicată, vaporoasă, ușor elegiacă, impresionabilă la toate variațiile naturii.”3 Asta-i numaidecît, doar că - aș zice - de elegiacă nu-i deloc „ușor elegiacă”, ci chiar drastic elegiacă. Nu văd cum s-ar putea ceva mai adînc și mai definitiv elegiac decît asemenea invocație funebră cum e această Mi-e dor a Adei: „Mi-e dor de strîmta groapă a liniștei de veci,/ Mie
Fete pierdute - Năpăstuita din Coștilă (Ada Umbră) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2432_a_3757]
-
din „semnăturile inexpresive” dintro mare grămadă),2 zice că are o „sensibilitate feminină, delicată, vaporoasă, ușor elegiacă, impresionabilă la toate variațiile naturii.”3 Asta-i numaidecît, doar că - aș zice - de elegiacă nu-i deloc „ușor elegiacă”, ci chiar drastic elegiacă. Nu văd cum s-ar putea ceva mai adînc și mai definitiv elegiac decît asemenea invocație funebră cum e această Mi-e dor a Adei: „Mi-e dor de strîmta groapă a liniștei de veci,/ Mie dor de nepăsarea dintre
Fete pierdute - Năpăstuita din Coștilă (Ada Umbră) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2432_a_3757]
-
delicată, vaporoasă, ușor elegiacă, impresionabilă la toate variațiile naturii.”3 Asta-i numaidecît, doar că - aș zice - de elegiacă nu-i deloc „ușor elegiacă”, ci chiar drastic elegiacă. Nu văd cum s-ar putea ceva mai adînc și mai definitiv elegiac decît asemenea invocație funebră cum e această Mi-e dor a Adei: „Mi-e dor de strîmta groapă a liniștei de veci,/ Mie dor de nepăsarea dintre pereții reci,/ Și-aș vrea să dorm departe, în colț împădurit./ Ascunsă sub
Fete pierdute - Năpăstuita din Coștilă (Ada Umbră) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2432_a_3757]
-
atât de eficace. Cutare poet e „profund”, altul „radiografiază criza”, altul poartă pe piele „stigmatul ceresc” și vădește numaidecât o „dimensiune tragică”, altul coboară până în „bătaia gravă a versului” (toate sintagmele sunt autentice). Inutil să mai spun că această rețetă elegiacă (numită în fel și chip) a alimentat și continuă să alimenteze egoul multor nechemați și a deviat către mediocritate destui autori cu talent, dornici să se conformeze modei. Am scris nu o dată despre acest tip de discurs, extrem de nociv, întristător
Din nou acasă, pe Câmpia Armaghedonului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2467_a_3792]
-
prizoniere,/ Acum țipă de dorul libertății” etc. (Evadare). Oximoroanele sunt și voluntare și involuntare (dar mai mult de primul fel, căci pe rețeta lor merge imaginația Anei), iar fondul din care scoate versurile e cu sfîșieri și dureri, cu zăvoarele elegiace slobozite de tot: „Cîntece vesele nu cere de la mine,/ Triste le fac eu cîntînd.// Cuvinte de dragoste nu cere de la mine,/ Sunt ploaie de vară, sunt vînt.// Credință și pace nu cere de la mine,/ Sunt moartă de mult - netrăind.// Pasiune
Fete pierdute - O celebritate necunoscută (Ana Carenina) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2380_a_3705]