93 matches
-
aserțiuni despre suprema transcendență și incognoscibilitate a primului principiu al realității, uneori plasând-o dincolo de ființa reală (Formele platoniciene) și de mintea divină care a creat universul. Cu toate că cercetarea căilor de cunoaștere își împrumută termenii și caracteristicile generale din filosofia elenistă, spiritualitatea bizantină va contura un tip original de apofatism, această schimbare fiind necesară întrucât apofaza de tip creștin nu mai este de esență intelectualistă. Interesant însă este faptul că nu putem vorbi de o înțelegere a apofatismului comună majorității autorilor
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
plăcerea cataleptică. Hedonismul a fost definit pentru prima dată în Grecia antică (cu semne anterioare manifeste în alte zone: Mesopotamia, China, Egipt); aceste manifestări erau rezultatul unei dorințe firești de a trăi în liniște, simplitate, seninătate și plăceri. Înflorirea epocii eleniste se exercita prin democrație, arte, căutarea frumosului, omul fiind în centrul acestor preocupări. La întrebarea lui Socrate "ce este bine?" s-a dat și răspunsul care vedea plăcerea (hedone) ca semnificație a binelui. Gândirea grecilor a fost însușită de romani
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
Stewart, Working the Earth of the Earth, Oxford, 1991, Stuart Burns, Divine Ecstasy in Gregory of Nyssa and Pseudo-Macarius: Flight and Intoxication ..., p. 323. footnote>. Conotația nesacramentală, după cum poate fi ea regăsită la Sfântul Macarie, nu figurează în literatura creștină elenistă dinainte de 350 d. H., cu excepția Sfântului Grigorie de Nyssa. Sfântul Grigorie al Nyssei și Sfântul Macarie instilează interpretarea lumii ca și comuniune supremă cu Divinitatea în psyche-ul creștinismului, și o fac astfel încât devine asociată cu primirea harului Duhului Sfânt. În privința
Transilvania by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/139_a_423]
-
de la criteriile Copenhaga, valorile europene determinante, pe care orice stat care aderă la UE trebuie să le respecte, nu exclude, ba chiar face obligatorie cunoașterea diferitelor culturi europene. Despre acestea putem citi într-o antologie*** coordonată de Elena Lazăr, cunoscuta elenistă, amănunte legate nu numai de istoria, limbile, administrația, realațiile etc. statelor Uniunii Europene, ci și capitole separate despre obiecivele incluse în patrimoniu UNESCO. Chiar și numai aceste capitole, citite la rând, creează sentimentul apartenenței la o elită spirituală - o Europă
Personalități românești, spirit european by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/6994_a_8319]
-
unice, chiar și de la distanță, asupra religiei antice grecești. O dată cu stilul exterior de viață al polisului grec au pătruns în noile fundații elenistice și formele sale de cult, materializate prin creația unor monumente fastuoase de artă sacră, purtând amprenta specific elenistă, lipsite de spiritul anticei religii grecești. La rândul lor, cultele orientale s-au îndreptat în număr mare din Grecia și până în vestul Imperiului producând o moleșeală a credinței antice și, adesea, în ciuda introducerii unor noi forme, și o diminuare de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
religia romană antică. Încă din vremea celui de-al doilea război punic (218-201 a.Chr.) începuse o elenizare accentuată a cultelor romane, elenizare exprimată printr-o multiplicare a templelor dedicate divinităților grecești și statuilor acestora pe solul roman. În timp ce viziunea elenistă a zeităților s-a propagat cu ajutorul orașelor grecești din Italia meridională și Sicilia, aceasta s-a datorat influenței directe a literaturii grecești asupra celei latine aflate la început, dând un impuls puternic elenizării sectorului religios. Prin adaptările latinești ale comediei
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
să apară. Influența unei asemenea magii a fost alimentată și întărită de anumite curente filozofice, precum școala neoplatonică și neopitagoreismul care, printr-o demonologie aflată în continuă dezvoltare, au contribuit foarte mult la creșterea aspectului demoniac al religiei în perioada elenistă. O influență aparte asupra literaturii magice din acea vreme se datorează și mediilor iudaice, în care anumite practici magice și exorcizări ale demonilor erau cu totul obișnuite (Fap 9, 13). Magiei i se asociază credința în semnificația misterioasă a viselor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
corespunzătoare instruiau un public compus din cititori creduli despre semnificația și importanța celor văzute în vis, iar explicațiile cele mai stranii găseau dintr-aceia care să le dea crezare. Încrederea în înțelepciunea oracolelor din vremurile antice a supraviețuit până în perioada elenistă, când s-a putut constata o coborâre de la un nivel originar mult mai elevat spre forme populare de târg. Dacă a scăzut considerația față oracolul delfic al lui Apollo ori cel al egipteanului Amon, au câștigat încredere alții: Apollo la
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
miracole, foarte puternică în perioada elenistică, îndeosebi în religia populară, chiar dacă nu i-a lipsit și adeziunile din partea claselor superioare și culte. Miracolul cel mai adesea invocat era cel al redobândirii sănătății. Era cerut din partea zeului Asclepius, care în perioada elenistă era venerat ca niciodată până atunci. Din simbolul medicului și semizeului care vindeca bolnavii a devenit ajutătorul umanității aflate în strâmtoare, salvatorul tuturor. Era îndeajuns să se fi construit vreun templu de o anumită mărime în cinstea sa pentru a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
vindecător, atribuit lui Asclepius, o bătălie dificilă și îndelungă a căror începuturi se pot vedea în scrierile sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, din Noul Testament, perpetuându-se până în secolul IV. Dacă reușim să ne imaginăm complexitatea acestei situații religioase din lumea elenistă de la începutul erei creștine și, în același timp, să realizăm dimensiunea misionară pe care trebuie să o capete și spre care se îndreaptă creștinismul timpuriu prima impresie riscă să devină negativă. Un obstacol real în calea expansiunii pașnice a noii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
proclamă universalitatea lui Dumnezeu indiferent de limitele etnice și religioase. De asemenea, începe să se profileze la orizont certitudinea că universul nu este veșnic: Dumnezeu pregătea sfârșitul „ultimelor zile” și prin aceasta finalul istoriei (Ioel, Deutero-Zaharia). g) Ajungem la epoca elenistă, despre care ne vorbesc cărțile deuterocanonice: Macabei, Înțelepciunea lui Solomon, tratatul sapiențial al lui Isus fiul lui Sirah și altele. Această perioadă se caracterizează prin luptele macabeilor pentru apărarea libertății religioase și a ortodoxiei credinței. Tot acum pare să fi
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
patrôos, „Dumnezeul părinților” sau „patriarhal”, un nume care îi însoțea pe propriii credincioși în migrațiile lor și era independent fie de sanctuarele locale, fie de ciclurile anotimpurilor. Alt dispunea de paralelisme recente despre acest fel de pietate, doar din epoca elenistă, dar între timp au fost descoperite o serie de exemple orientale antice, de la textele antice asiriene din secolul al XIX-lea î.C. până în epoca nabateilor. 4.2. Lipsa izvoarelor plauzibile până în epoca preexilică târzie Din cele afirmate până acum
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
conchide, se poate afirma că, cel puțin în prima parte, monoteismul nu excludea legitimitatea cultului adus de celelalte popoare propriilor divinități; despre credința în existența altor zei există urme chiar în Biblia Ebraică. Monoteismul va deveni absolut abia în epoca elenistă când ceilalți zei vor fi echivalați cu îngerii care fac parte din curtea lui Yhwh, la fel ca în partea a doua a Cărții lui Daniel. 5.4. Referințe non-biblice Alte informații le primim de la alte texte decât Biblia. a
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
sus în (5.4.d) cu privire la textele de la Elefantina, sunt stabilite deja două dintre elementele fundamentale ale credinței lui Israel. 7.3. Misiunea între păgâni Din aceste elemente derivă un sector nou al religiei iudaice: misiunea între păgâni în epoca elenistă. a) În legătură cu acest fapt, Isus le adresa fariseilor un reproș, de altfel, ambiguu: „Vai vouă cărturarilor și fariseilor ipocriți, voi străbateți marea și uscatul ca să faceți chiar și numai un prozelit și, când l-ați găsit, îl sortiți iadului, de
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
Mt 23,15). Învinuirea lui Isus este neclară deoarece nu știm dacă se referea la misiunea între păgâni (cum se interpretează deseori) sau doar la recrutarea de noi adepți pentru respectivele grupuri. În general se acceptă ideea că în epoca elenistă misiunea între păgâni constituia o preocupare, în special în mediul din Alexandria, după cum confirmă și Noul Testament, mai ales Faptele Apostolilor care atestă existența unei vaste rețele de comunități ebraice formate în mare parte din prozeliți. b) În orice caz, n-
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
î.C., în care aceștia sunt îndemnați să celebreze sărbătoarea conform unei alte scrisori (pierdute), datând din anul 143 î.C. f) Până acum nu s-au găsit elemente sigure pentru a lega sărbătoarea Consacrării de alte celebrări din lumea elenistă din acea perioadă; o altă problemă este încercarea de suprapune data de 25 Kislew din calendarul lunar cu 25 decembrie din calendarul solar, data sărbătorii sol invictus. e) Fragmentele citate din 1-2Mac ne furnizează unele informații despre modul cum era
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
constituie momentul în care pământul își rezervă singur odihna necesară ce nu i-a fost acordată; analog, al doilea fragment apreciază exilul ca un fel de compensație pentru anii sabatici care nu au fost celebrați! 15.6. Referințele din epoca elenistă După cazul controversat din Neh 10,32, abia începând cu epoca elenistă găsim referințe mai mult sau mai puțin explicite la practica anului sabatic. a) J. Flavius, în Ant XI 343; XV 7, menționează un episod în care povestește că
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
i-a fost acordată; analog, al doilea fragment apreciază exilul ca un fel de compensație pentru anii sabatici care nu au fost celebrați! 15.6. Referințele din epoca elenistă După cazul controversat din Neh 10,32, abia începând cu epoca elenistă găsim referințe mai mult sau mai puțin explicite la practica anului sabatic. a) J. Flavius, în Ant XI 343; XV 7, menționează un episod în care povestește că Alexandru cel Mare, cucerind Palestina, ar fi renunțat să ceară tribut lui
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
Jubileul a fost propus, probabil în formă pur teoretică, cu scopul de a substitui practica anului sabatic căzut în desuetudine și era dificil de restabilit; acestei ipoteze i se opune caracterul tardiv al atestării instituției anului jubiliar (nu înainte de epoca elenistă). b) Talmudul (bArăkîn, 32b) propune teoria că Jubileul a fost celebrat înainte de exil, dar că apoi a ieșit din uz, dar și această explicație se lovește din nou de caracterul recent și, în orice caz, pur teoretic al atestării sale
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
și Caria(baștina jupînului) erau de neam pelasg. iar grecii, cînd încă nu le în-tunecase mintea fumurile măririi, îi numeau divini - dioi - pe pelasgi cum vedem în Iliada lui Homer, sau ieroi -sfinți, pînă i-au întunecat ei cu minciuni eleniste. Același autor spune la paragraful V în aceeași Istorie că regiunea Crestonia era locuită de tracii care aveau obiceiuri asemănătoare cu geții de la nordul Istrului. Adică și pentru ’mnealui Herodot, pelasgii, tracii și geții erau același neam dar locuind în
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
unei soluții, în condiții de incertitudine, este ilustrat de cazul citat mai înainte al selectării creștinismului, acumaproape 2000 de ani, ca o religie cu o circulație universală. Este adesea exprimată ideea că din mulțimea religiilor aflate în competiție în perioada elenistă, creștinismul a câștigat pentru că era o religie cu un pronunțat caracter universalist, spre deosebire de celelalte religii concurente, care aveau un pronunțat caracter național-local. Afirmația ar fi corectă doar în condițiile în care, în momentul inițial al alegerii, creștinismul ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
și se închide astfel orizontul istoric al acestei cărți. Capitolul 3 Lumea divină Yhwh - zeul suprem Yhwh este zeul suprem al lui Israel și Iuda. Prefer să las nevocalizat aici numele propriu divin, Yhwh, pentru că, probabil, deja începând cu epoca elenistă, el nu a mai fost pronunțat de evrei. Vocalizarea uzuală, Yahweh, este reconstruirea făcută de filologii moderni pe baza argumentelor gramaticale, a mărturiei numelor de persoană care conțin numele divin (de exemplu, Ezechia e vocalizat în ebraică ḥizqiyăhû și în
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
deși își are originea din teologia templului tipică perioadei regale, unde sanctuarul regal reprezenta un loc privilegiat, ales de Dumnezeu pentru a locui în mijlocul poporului său, va găsi expresia sa completă mult mai târziu, în epoca persană sau poate chiar elenistă, când preoții, nemaifiind dependenți de palat, au asumat funcțiuni care în precedență aparțineau regelui. Absența unei concrete centralizări a cultului în epoca preexilică e, de asemenea, demonstrată de celebrarea cultului sacrificial în templul lui Yaho (Yhw) în comunitatea iudaică din
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
lame de argint este controversată, fiind datate de unii în secolul al VII-lea î.C. (Gabriel Barkay), de alții în secolul al VI-lea (Ada Yardeni), iar de alții la începutul epocii persane (Angelika Berlejung) sau chiar în epoca elenistă (cf. HAE, vol. I, pp. 447-452). În ciuda acestei probleme, textul binecuvântării se potrivește bine în contextul altor formule de binecuvântare din Orientul Apropiat antic din mileniul I î.C. și poate fi, așadar, considerată o mărturie a mentalității religioase a
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
ochiul lui Horus sau figurine apotropaice ale diferitelor divinități, între care se întâlnesc frecvent amulete care îl reprezintă pe zeul/demonul egiptean Bes, în întregime sau doar capul; de asemenea, pe tot teritoriul Palestinei din perioada Bronzului Târziu până în epoca elenistă (Herrmann, 1994, pp. 316-391; cf. Fig. 14) au fost găsite sigilii cu imaginea sa. Zeul/demonul egiptean Bes, înfățișat ca un pitic cu barbă, deformat, cu trăsături animale, era un personaj apotropaic destul de răspândit în religiozitatea populară și avea rolul
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]