421 matches
-
a apropiat cu grijă de zona în care flana italianul și a căutat pe cineva cunoscut care să-l prezinte. Era o lume pestriță, nicidecum dintre aceia care erau obișnuiții casei. În treacăt salută un profesor de filosofie, admirat pentru elocința și mai ales pentru ideile sale, duse la extremitatea severității morale, mereu înconjurat de un public feminin aflat într-un soi de transă extatică, din fericire mai întotdeauna tăcută, schimbă o vorbă cu un scriitor apropiat de cercul regenței, gras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
astfel de enciclopedie presupunea o discreție absolută, Întrucât trebuia evitată orice pornire vanitoasă și de asemenea preîntâmpinată orice tentativă de pervertire.PRIVATE Nu mai puțin bizar decât modul de lucru era stilul lor, un amalgam neverosimil de lapidaritate enciclopedică cu elocință biblică. De pildă, o informație anostă peste care am dat acum În carnetul meu, Întocmai cum mi‑o notasem acolo, pe un spațiu de câteva alineate, era atât de densă, Încât, În sprijinul aceluia care o citea, apărea deodată, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
atacurile neobosite ale fanaticului călugăr. Tînărul Niccolò nu l-a admirat, nu l-a urmat pe Savonarola, dar nici nu s-a pronunțat răspicat contra lui. Cel mult, i-a suspectat de ipocrizie, ca orice om lucid, frazele înflăcărate și "elocința sumbră". Și Machiavelli avea în vedere rolul religiei în ordinea statală, dar respingea ideea de fanatizare religioasă a conducerii statului. Și apoi, în momentul în care Machiavelli scrie Principele (1513), Savonarola nu mai era decît o vagă amintire, iar categoria
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
cei care-i fac onoare cel mai mult, care se străduiesc să perfecționeze cunoștințele noastre și se devotează cultului adevărului. Ferice de acei suverani care cultivă ei înșiși aceste științe, care gîndesc precum Cicero, consulul roman, eliberatorul patriei sale, părintele elocinței: "Literele formează tineretul și sînt delectarea vîrstei înaintate; prosperitatea este, cu ele, mai strălucitoare, adversitatea primește, prin ele, consolări; iar în casele noastre și într-ale altora, în călătorii și în singurătate, în toate timpurile și în toate locurile, ele
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
citesc textele, nu să le ascult, mă trezeam mereu cu gândul aiurea, incapabil să mă concentrez de o manieră convenabilă, pentru a-mi face vreo părere cât de cât coerentă asupra literaturii practicate de autorii respectivi. Intervențiile celor din sală, elocința unora, sarcasmul altora sau analizele foarte aplicate ale celor mai experimentați nu făceau decât să îmi sporească inhibiția. Este lesne de înțeles că nicio secundă nu mi-a trecut prin minte să solicit cuvântul. Îi invidiam sincer pe împătimiții cenaclurilor
Și ei au fost debutanți by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7851_a_9176]
-
și mult joc de scenă. Aticii pun accentul pe claritate și concizie, în vreme ce asianicii apasă pe vigoarea estetică și pe mijloacele de iscare a afectelor ascultătorilor. Primii au sobrietatea preoților, ceilalți iscusința mimilor. Primii cred în elocvența rațiunii, ceilalți în elocința trupului. Dintre cele două variante, Cicero nu o alege pe niciuna și, ca bun diplomat ce este, propune o a treia formă de retorică antică: îmbinarea celor două cu obținerea unui stil pe care îl va numi rhodian, în amintirea
Sfîrăitul oratoriei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7010_a_8335]
-
aceasta, âpre> prea aspră piatră, multă și îndelungată ascuțitură să fie trebuit am socotit". În absența cuvintelor stil, stilistică, literatură, Cantemir folosea termenele "ritoricesc", "ritorică". Trebuie să precizăm că în epocă prin "retorică", opusă "poeticii", se înțelegea nu numai arta elocinței persuasive, ci și arta de a scrie (frumos) în proză. într-un loc din Istoria ieroglifică, unde un personaj, Hameleonul, citează versuri ale unui autor clasic grec, Cantemir comentează: "Hameleonul meșterșugul ritoricăi în poetică (muta)" (Istoria ieroglifică, ediția P. P.
Enigma lui Dimitrie Cantemir by Petru Vaida () [Corola-journal/Journalistic/7251_a_8576]
-
Cum numai preoții aveau voie să vorbească pe pământul sfințit al cimitirului, cel mai mare actor al Vienei, Heinrich Anschütz (un prieten al lui Schubert), s-a oprit la intrare pentru a ține discursul scris de Grillparzer. Cuvântarea plină de elocință deplânge dispariția unui mare om care încheie o epocă măreață: „Ultimul maestru al cântecelor melodioase, vocea unei armonii emoționante, moștenitorul care a dus pe înalte culmi faima nepieritoare a lui Händel și Bach, Haydn și Mozart, nu mai este de
Christopher H. Gibbs Viața lui Schubert () [Corola-journal/Journalistic/5292_a_6617]
-
și șapte șefi de serviciu administrativ slabi. Visul se adeveri. De dimineață, când apăru la serviciu, Evsei fu anunțat că șapte zile se luptase comitetul sindical pentru el cu succes, dar în următoarele zile fără succes și că, timorată de elocința lui Dobroglasov, camera de împăciuire rezolvase problema în favoarea administrației. - Bine, dar eu n-am lucrat la DMP! strigă Evsei Lvovici uitânduse îndurerat la colegii de secție. Doar știe toată lumea! Am să fac plângere în justiție împotriva tiranului ăstuia! Gândirea de
Ilf și Petrov - 1001 de zile sau Noua Șeherezadă () [Corola-journal/Journalistic/5220_a_6545]
-
ochii gazetarului, este vorba nu de un handicap, ci de un avantaj, tentant în măsura în care îi îngăduie să echivaleze pe narrare cu probare (infirmând pe același Quintilian). Neortodox de două ori, căci narează ca să dovedească și ignorează granițele dintre istorie și elocință, Eminescu aclimatizează în publicistică ficțiunea documentară sau, dacă vrem, imaginarul istoriografic cu atribute probante. Jurnalistului îi reușește un tur de forță: o răsturnare de funcții, grație căreia adevărul însuși este silit să se dovedească verosimil." (p. 150) Întorsătura e, încă
Convergență și divergențe by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6432_a_7757]
-
fi, la o adică, supus unei blânde deriziuni. Tocmai această disonanță însă se dovedește productivă aici. Fiindcă există în carte un episod extrem de semnificativ. Pe care numai faconda lui Mircea Ivănescu l-ar fi putut genera. Și pe care numai elocința lui Gabriel Liiceanu l-ar fi putut rezolva. Știu ce spun, am mai citit interviuri, în genere luate de apropiați ai poetului. Anume acela în care, pe urmele unei idei năstrușnice forjate mai nu cu mult timp în urmă, Ivănescu
Despre micile animale by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4798_a_6123]
-
care Tom Hopper merită toate elogiile, pentru a nu mai vorbi de actorii înșiși. Vocalizele, rostogolirile pe pardoseală, mimica caraghioasă, exercițiile care aruncă în rizibil întreaga morgă aristocratică a lui Bertie, îl instruiesc pe viitorul monarh nu numai în arta elocinței, ci îi redau căldura umană și o înțelegere superioară asupra rolului pe care urmează să-l performeze, cel istoric, de a conduce Anglia într-un război care le depășește în complexitate pe toate celelalte. Acest antrenament actoricesc îi mai redă
Jucându-l pe regele George al VI-lea by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5787_a_7112]
-
Mi se pare că aceste două amintiri despre Cortázar, care m-au emoționat atât de mult, îl și defineau cel mai bine. Erau cele două extreme ale personalității sale. În particular, ca în trenul de Praga, reușea să seducă prin elocința sa, prin erudiția vioaie, memoria milimetrică, umorul periculos, prin tot ceea ce a făcut din el un mare intelectual, în sensul bun de odinioară. În public, în pofida reticenței de a nu se transforma într-un spectacol, își fascina auditoriul cu o
Gabriel García Márquez - N-am venit să țin un discurs () [Corola-journal/Journalistic/5528_a_6853]
-
de asemănare cu El pe cât este posibil omenește 37. Sfântul Ioan Gură de Aur este, prin excelență, apostolul milosteniei. El a condamnat cu duritate avariția (mai ales în omilile despre Lazăr și bogatul rău) și s-a făcut panegiristul milosteniei. Elocința sa este inepuizabilă în a relua această temă fără încetare. A da unui sărac înseamnă a da lui Dumnezeu și Ioan a găsit, înaintea lui Bossuet, accentele magnifice pentru a releva eminenta demnitate a săracilor. În zelul său, s-a
Sfântul Ioan Hrisostom - păstor de suflete. In: Anul XVII (LXXXIII), Nr. 7-12/Iulie- Decembrie by Liviu Petcu () [Corola-journal/Memoirs/172_a_492]
-
mustrând sau mulțumind, ele sunt una dintre cele mai pure expresii ale măiestriei literare hrisostomice 11. În general, operele literare ale Sfântului Ioan Gură de Aur se impun printr-un fond bogat, serios și realist. Din punctul de vedere al elocinței, el i-a depășit pe toți părinții greci, dar, ca și teologia și exegeza sa, și elocința a fost una eminamente populară și practică. El cunoștea regulile artei oratorice, încât nici un scriitor grec creștin nu i s-ar fi putut
Câteva consideraţii pe marginea scrisorilor Sfântului Ioan Hrisostom. In: Nr. 1-6, ianuarie-iunie, 2008 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Memoirs/124_a_100]
-
general, operele literare ale Sfântului Ioan Gură de Aur se impun printr-un fond bogat, serios și realist. Din punctul de vedere al elocinței, el i-a depășit pe toți părinții greci, dar, ca și teologia și exegeza sa, și elocința a fost una eminamente populară și practică. El cunoștea regulile artei oratorice, încât nici un scriitor grec creștin nu i s-ar fi putut compara, iar aceste reguli le aplica cu cea mai mare libertate. În discursurile sale, întâlnim argumente abstracte
Câteva consideraţii pe marginea scrisorilor Sfântului Ioan Hrisostom. In: Nr. 1-6, ianuarie-iunie, 2008 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Memoirs/124_a_100]
-
se poate scrie niciodată fără a trăi sentimentul înfrângerii. Triumfătorul Gerogian își execută conducătorul, mentorul, tatăl, ca în tragediile antice. Devine el astfel român și tăinuiește pentru totdeauna țiganul ascuns în sânge? Sau își semnează înfrângerea în fața istoriei? Cameleonismul personajului, elocința, anvergura inteligenței sunt atuuri pentru a contracara în istoria-carese- face orice formă de înfrângere. Doar că e un antidot riscant. Un pariu, în cele din urmă, jucat la ruleta Lumii Noi. Într-acolo împinge Ioan T. Morar eroul, laolaltă cu
Antidot pentru înfrângeri by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3138_a_4463]
-
atunci cînd ascultăm un ritm ce captează silabele scurte și lungi ale cuvintelor limbii noastre natale. Asta nu înseamnă, evident, că nu trebuie să ne păzim de exaltările facile ale muzicii verbale. Ritmul din cuvinte se poate pune în slujba elocinței pur și simplu. Minciuna poate folosi acest ritm. În același timp însă, e vorba de un apel care ne atinge în profunzime, adresîndu-se emoțiilor noastre și busculîndu-ne lenevoasele convingeri. Prin această reînflăcărare a cuvîntului reîncepem să existăm, pe această cale
„Ce bine că Turnul Babel s-a prăbușit!“ () [Corola-journal/Journalistic/2925_a_4250]
-
copilului din primii patru ani e privită ca o enigmă de bun-augur, aidoma unui semn premonitor a harului de mai tîrziu. Muțenia e indiciul preliminar al unui talent care se vestește printr-un precoce handicap, pentru ca apoi să țîșnească în elocința unui poet autentic. La fel, escaladarea Muntelui Șianu capătă proporții alegorice, de înduplecare a monstrului alpin, călătoria alpestră împrumutînd o aură de inițiere în măruntaiele unui mister. În genere, Blaga simte mai bine peisajele decît oamenii, încremenirea lucrurilor fiind mai
Cronicarul placid by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2875_a_4200]
-
tandem cu violoncelistul Vincent Courtois. Cei doi s-au implicat întrun dialog intensiv, o combinațiune galică de spirit cartezian și nesecată ingeniozitate muzicală - impregnate, pour la bonne bouche, de subtil humor. De-a lungul anilor, Louis Sclavis și-a perfecționat elocința pe clarinet-bas, ajungând la controlul deplin, de la microsonuri până la urletul disperării. Modulațiilor emise torențial de Sclavis le replicau contramelodiile violoncelului, curajos mânuit de către Courtois. În genere, întregul recital a reușit să eludeze - prin parafrază sau persiflaj - poncifele etichetărilor prestabilite. Spre
Vechiul Castel Bran ca nou tărâm jazzistic by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/3196_a_4521]
-
în cuvîntul de investitură ca mitropolit, din care am citat, păstorul sufletesc trebuia să dea dovadă de oarecare diplomație, în mai toate celelalte împrejurări, în schimb, elanul autoritar se va dezlănțui nestingherit, iar haloul său liric va impregna inconfundabil desfășurarea elocinței. Poate fi detectată, în enunțarea constantă și ostentativă a responsabilității morale și duhovnicești, o motivație persuasivă expresă, dar accentul răspicat pus pe propria persoană - "de gîtul mieu spînzură sufletele voastre" -, ca inovație discursivă glisează oarecum semnificația într-o zonă ce
Antim Ivireanul - "Să vă fiu de mîngîiere..." by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Imaginative/14930_a_16255]
-
Elvira Sorohan Oratoria de calitate, rod al opiniei neîngrădite, este un barometru al libertății cu adevărat democratice și condiție a supraviețuirii ei. Când acest tip de elocință se degradează sau tace cu totul, înseamnă că presiunea puterii politice asupra spiritului a sufocat-o. Nu putem vorbi, la noi, despre avatarurile elocinței, despre formele ei moderne, practicate la nivelul european - să zicem - al comunicării, câtă vreme nu recunoaștem
Nevoia de elocință by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11153_a_12478]
-
un barometru al libertății cu adevărat democratice și condiție a supraviețuirii ei. Când acest tip de elocință se degradează sau tace cu totul, înseamnă că presiunea puterii politice asupra spiritului a sufocat-o. Nu putem vorbi, la noi, despre avatarurile elocinței, despre formele ei moderne, practicate la nivelul european - să zicem - al comunicării, câtă vreme nu recunoaștem faptul că totalitarismul sud-est european a sugrumat orice evoluție, iar retorica a degenerat, a luat forma limbajului de lemn, o formă sui generis de
Nevoia de elocință by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11153_a_12478]
-
cultură, complexați ca și patronii lor politici, nu-și ascundeau ura viscerală față de intelectuali. Vorbirea era discurs gol, auzit ca instrument de teroare verbală, dar nu ascultat. Un paralizant al oricărui act de voință. Iar actio nu era rezultat al elocinței convingătoare, ci mișcare automată determinată de teama semănată prin aparatul represiv nevăzut, neauzit. Gol, cum era, discursul trecea numai prin gura celui care îl vobea. Proba, făcută, era că, tot întorcând foile, îl citea încă o dată, de la capăt, mecanic. Și
Nevoia de elocință by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11153_a_12478]
-
venea în senat cu un discurs-răspuns la Mesajul Curții Regale asupra extinderii radiofoniei la noi și covârșitoarea ei importanță culturală în consolidarea statului român. Discursul se și intitula Cultura și știința în organizarea statului. Exordiul discursului, construit cu știința figurilor elocinței, e o piruetă verbală admirabilă numită preteriție: ,Dacă am cerut să iau cuvântul la Mesaj, nu e în intențiunea mea de a certa opoziția și nici de a lăuda guvernul. Partidul liberal se laudă prin faptele pe care le-a
Nevoia de elocință by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11153_a_12478]