306 matches
-
Emiratul Transiordaniei (în limba arabă: إمارة شرق الأردن "ʾImărat Sharq al-ʾUrdun") a fost un teritoriu care a aparținut Imperiului Otoman, care, după încheierea luptelor Primului Război Mondial a devenit parte a a mandatului britanic al Palestinei. În 1921, a fost desprinsă din Palestina
Transiordania () [Corola-website/Science/320936_a_322265]
-
Iordaniei. Prin recunoașterea independenței Transiordaniei, teritoriul Palestinei și implicit cel destinat viitorului cămin național evreiesc a fost redus foarte mult. Departamentul de Stat al SUA a considerat că statutul mandatului nu a fost alterat de înțelegerea dintre Regatul Unit și Emirat din 20 februarie 1928, prin care se recunoștea existența unui guvern independent în Transiordania și definea limitele atribuțiilor acestuia. Ratificarea acestei înțelegeri a fost făcută pe 31 octombrie 1929 În 1937, consulul general al SUA în Ierusalim a trimis un
Transiordania () [Corola-website/Science/320936_a_322265]
-
un interes legitim în acest teritoriu. În 1948 a fost semnat Tratatul de la Londra și Transiordania a fost proclamată regat pe 25 mai 1946. Parlamentul l-a proclamat rege pe emir, iar numele oficial al regatului s-a schimbat din Emiratul Transiordaniei în „Regatul Hashemit al Transiordaniei”. Tratatul anglo-american, cunoscut și sub numele „Convenția mandatului Palestinei”, permitea SUA să amâne orice acțiune unilaterală a britanicilor pentru terminarea mandatului. Proclamarea independenței Siriei și Libanului prevedea că „independența și suveranitatea Siriei și Libanului
Transiordania () [Corola-website/Science/320936_a_322265]
-
port peste tot), orașul a fost cucerit de romani în timpul primului război punic (245 î.Hr.). Asediat și cucerit de Genseric, Odoacru și Teodoric, s-a aflat sub suzeranitatea Bizanțului din 535 până la cucerirea sa de către arabi în 831. Capitală de emirat (948), comparabilă cu cele mai mari orașe ale lumii musulmane, a trecut la normanzi în 1072, apoi sub suabi (1194). În timpul domniei lui Frederic al II-lea (1194-1250) a devenit un centru cultural de primă importanță și punct de întâlnire
Palermo () [Corola-website/Science/297314_a_298643]
-
de Saint Gilles, unul din membrii marcanți ai primei cruciade, hotărăște că nu se poate mulțumi doar cu iertarea tuturor păcatelor și cele două fortărețe primite (Tortose și portul Laodiceea) și începe a-și croi propriul său fief vizând întregul Emirat de Tripoli, stat vasal Fatimizilor, țintă propusă încă din 1096 când mărșăluia spre Ierusalim. În august 1101 face prima încercare de a cuceri teritoriu. Lângă orașul Merzifun trupele sale, însetate și epuizate de lungul marș, sunt masacrate de Kilij Arslan
Comitatul de Tripoli () [Corola-website/Science/298739_a_300068]
-
al XIX-lea, în perioada 1867 - 1885. În plus, spre deosebire de alte granițe etnice din fostul imperiu, care fuseseră stabilite cu mult timp în urma Revoluției Ruse, autoritățile sovietice au moștenit două provincii care nu fuseră niciodată parte de jure din imperiu - Emiratul Buhara și Hanatul Hiva. În timpul războiului civil, aceste două teritorii au avut aceeași soartă cu restul republicilor, dar chiar și atunci a fost păstrat statutul lor special, fiind transformate în „Republici Populare Sovietice”. În ciuda eforturilor și victoriilor în regiune a
Tratatul pentru crearea Uniunii Sovietice () [Corola-website/Science/326461_a_327790]
-
care s-a dezvoltat în "Muntele Liban" a însemnat că familiile conducătoare din fiecare comunitate erau responsabile pentru colectarea taxelor în schimbul puterii locale prin influența lor asupra emirului. Odată cu secolul al XIX-lea, sistemul feudal începea să se dezintegreze. Căderea emiratului în 1840 după exilul lui Bashir al-Shibabi II a lăsat un gol politic, pe care autoritățile otomane au încercat să îl umple. Zona a fost împărțită în două districte administrative, cu un guvernator maronit în nord, iar în sud cu
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
acesta încă era o parte nominală a Imperiului Otoman, Muntele Liban se afla acum sub protecție franceză. Atabilirea mutasafiryiei a avut, de asemenea, repercusiuni asupra conducerii comunității. Notabilii feudali nu se mai bucurau de aceeași putere extinsă, consecință a căderii emiratului. Cu toate acestea, liderul revoltei țăranilor, Yusuf Karam, nu a reușit să invoce întreaga comunitate. În schimb, patriarhul maronit mijlocea între țăranii conduși de Tannia Shahin și creștinii de seamă; patriarhul încuraja ideea că unitatea maronita poate fi formată doar
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
Prima, Micul Liban, includea doar Muntele Liban și Beirut și crea o țară care avea să fie un refugiu pentru creștinii din Orientul Mijlociu, bucurându-se de o majoritate creștină. A doua întruchipare, Marele Liban, era bazat pe limitele istorice ale emiratului lui Fakhr al-Din II, care includea zone cu o populație majoritară musulmană, precum Tyra, Șaida și Valea Beqaa. În această întruchipare, se presupunea că prezența creștină în Liban ar putea să rămână puternică, atât cât să influențeze structura internă a
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
secole. În 1265, Osman a cucerit orașul bizantin Sogut . Acesta a fost prima localitate bizantină pe care turcii otomani aveau să le cucerească în primele decenii ale secolului al XIII-lea. Osman a cucerit și o serie de teritorii ale emiratelor și triburilor turcice învecinate. În al doilea deceniu al secolului al XIII-lea, Osman I a asediat o serie de fortificații importante bizantine. Yenișehir a fost capturat și a fost folosit ca bază de către turci pentru declanșarea atacului împotriva Prusei
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
francez se întălnește cu Burhan Ghalioun, iar omologul său englez adresează un nou apel la unificarea forțelor opoziției siriene și crearea unei zone sigure pentru civili. 39 de protestatari sunt uciși de forțele de apărare ale regimului. Qatarul, Bahrainul și Emiratele Unite Arabe opresc relațiile diplomatice cu guvernul sirian, iar Liga Arabă și Europa impun noi sancțiuni economice asupra regimului Assad. Walid Muallem, ministrul sirian de externe, consideră aceste sancțiuni un război economic declarat de către țările arabe și cele europene. Organizația
Războiul Civil Sirian () [Corola-website/Science/322656_a_323985]
-
un Consiliu în care are un reprezentant fiecare stat membru. Liga Arabă își are sediul la Cairo, capitala Egiptului, unde a fost înființată la 22 martie 1945, pe baza Protocolului de la Alexandria, de către șase țări fondatoare:Regatul Egiptului, Regatul Irakului, Emiratul Transiordaniei (din 1949 Regatul Hașemit al Iordaniei), Republica Libaneză, Regatul Arabiei Saudite și Republica Siriană. Prin instituțiile sale, ca de pildă Organizația Ligii Arabe pentru Educație, Cultură și Știință ALECSO, și Consiliul Economic și Social al Ligii Arabe - Consiliul Unității
Liga Arabă () [Corola-website/Science/297650_a_298979]
-
războiului, găsirea unei soluții pașnice a problemei era foarte urgentă. Cele mai importante decizii ale conferinței au fost oferirea tronului Irakului emirului Feisal ibn Hussein (care avea să fie proclamat rege cu numele Faisal I al Irakului) și cel al emiratului Transiordaniei (Iordania zilelor noastre) fratelui celui dintâi, Abdullah ibn Hussein (proclamat rege cu numele Abdullah I al Iordaniei). Transiordania avea să devină o provincie arabă a Palestinei. Conferința a trasat liniile principale ale administrației britanice în Irak și Transiordania iar
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
Transferul de autoritate către conducerea arabă în Transiordania a avut loc gradual, începând cu recunoașterea administrației locale în 1923 și transferul majorității prerogativelor administrative în 1928. Statutul legal al mandatului nu a fost alterat de acordul dintre Regatul Unit și Emiratul Transiordaniei încheiat pe 20 februarie 1928. Mandatul recunoștea existența unui guvern independent în Transiordania și definea și limita responsabilitățile sale. Documentele de ratificare au fost schimbate pe 31 octombrie 1939. Regatul Unit a păstrat statutul de putere mandatară până la proclamarea
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
ajuns în semifinale, unde a pierdut cu rusul Hasan Halmurzaev, care a devenit campion olimpic în cele din urmă. În recalificări a trecut de italianul Matteo Marconcini, câștigând medalia de bronz. Astfel a devenit cel de-al doilea sportiv din Emiratele care a cucerit o medalie olimpică, după trăgătorul de tir Sheikh Ahmed bin Hasher Al Maktoum la Atena 2004.
Sergiu Toma () [Corola-website/Science/337049_a_338378]
-
Sicilia și a Maltei, proces care a fost inițiat din secolul al IX-lea. Stăpânirea musulmană asupra Siciliei a devenit efectivă din anul 902 (când ultimul avanpost bizantin major din insulă, Taormina, a capitulat), domnia completă asupra insulei, sub forma Emiratului de Sicilia, durând între 965 și 1061. Sicilia a reprezentat pivotul stăpânirii islamice în Italia, însă stăpâniri temporare s-au înregistrat și în Italia continentală. Cea mai mare parte din Apulia a fost cucerită, iar invazii musulmane periodice și devastatoare
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
în campaniile sale (cifră desigur exagerată). După suprimarea în 948 unei alte răscoale suppressing another revolt in 948, califul fatimid Ismail al-Mansur l-a numit pe Hassan al-Kalbi ca emir de Sicilia. Dat fiind că sarcina acestuia a devenit ereditară, emiratul nou creat devenea "de facto" independent față de conducerea din Africa de nord. În 950, Hassan a lansat un nou război asupra bizantinilor aflați în sudul Italiei, ajungând până la Gerace și Cassano allo Ionio. În 952, o a doua campanie în
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
să intervină, însă armata germano-longobardă a fost zdrobită în 982 în bătălia de la Stilo. Totuși, dat fiind că al-Qasim a căzut în luptă, fiul său Jabir al-Kalbi s-a retras cu prudență în Sicilia, fără să mai fructifice roadele victoriei. Emiratul a atins apogeul său pe plan cultural sub emirii Jafar (983-985) și Yusuf al-Kalbi (990-998), ambii fiind patroni ai artelor. În schimb, fiul celui din urmă, Ja'far a fost un conducător crud și violent, care i-a exilat pe
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
port Bari, situat în regiunea Apulia, a fost capturat de către sarazini în 847, rămânând sub controlul acestora pentru următorii 25 de ani. El a devenit capitala unui mic stat islamic independent, cu un emir și moschee proprii. Primul conducător al emiratului de Bari a fost Khalfun, un conducător berber venit probabil din Sicilia. După moartea sa în 852, el a fost succedat de Mufarrag ibn Sallam, care a întărit cucerirea msuulmană și a extins frontierele emiratului. El a mai solicitat recunoașterea
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
moschee proprii. Primul conducător al emiratului de Bari a fost Khalfun, un conducător berber venit probabil din Sicilia. După moartea sa în 852, el a fost succedat de Mufarrag ibn Sallam, care a întărit cucerirea msuulmană și a extins frontierele emiratului. El a mai solicitat recunoașterea oficială din partea califului de la Bagdad al-Mutawakkil și a guvernatorului Egiptului ca "wăli" (însemnând prefect care guvernează o provincie a Imperiului Abbasid). Cel de al treilea și totodată ultimul emir de Bari a fost, care a
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
nouă infiltrare arabă în Calabria în 982, soldată cu victoria din bătălia de la Stilo (de lângă Crotone) asupra unei puternice armate creștine, conduse de către însuși împăratul Otto al II-lea. Pericolul musulman a încetat abia cu apariția normanzilor în regiune. Dacă Emiratul de Bari nu a avut decât o existență meteorică, ca și alte puncte deținute la un moment sau altul de sarazini în sudul Italiei, Sicilia a constituit o regiune ferm ocupată de către musulmani și a fost nevoie de intervenția acestui
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
și alte puncte deținute la un moment sau altul de sarazini în sudul Italiei, Sicilia a constituit o regiune ferm ocupată de către musulmani și a fost nevoie de intervenția acestui nou factor politic pentru ca dominația sarazinilor să fie treptat eliminată. Emiratul de Sicilia a început să se fragmenteze pe măsură ce disputele interdinastice se înmulțeau. Începând din secolul al XI-lea, statele din sudul Italiei continentale angajau mercenari normanzi, care erau descendenți creștini ai vikingilor; normanzii au fost cei care, sub Roger I
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
textelor rezultante să varieze uneori în mod semnificativ. Relatările asemănătoare dar ușor diferite cu privire la sosirea croaților au cauzat numeroase probleme istoricilor încă din secolul al XIX-lea. Istoricul Barbara M. Kreutz a descris relatarea cu privire la implicarea Imperiului Bizantin în prăbușirea Emiratul de Bari în 871 drept un fals târziu
De Administrando Imperio () [Corola-website/Science/328661_a_329990]
-
de start este proprietarul, de care depind toate celelalte. Acesta angajează un antrenor profesionist pentru a se îngriji de starea fizică a calului, și un jocheu care să-l călărească. proprietarul poate fi un șeic membru al familiei regale a Emiratelor Arabe din Dubai care poate avea mii de cai care concurează țn toată lumea, sau poate fi un membru al unui sindicat sau club de călărie cu doar un cal în posesie. Proprietarii pot ține caii doar din plăcere, fără să
Sporturi ecvestre () [Corola-website/Science/318926_a_320255]
-
Selinunte și Mozia. Musulmanii au cucerit insula în anul 965. Sicilia va face parte din Califatul Fatimid după împărțirea Califatului Arab. Arabii vor organiza o reformă agrara, care a ajutat creșterea productivității. Sicilia își va obține independența sub numele de Emiratul Siciliei, sub regimul musulman. Diversitatea culturală și toleranța religioasă din perioada musulmană a continuat sub autoritatea normanzilor, care au cucerit insula între 1060-1090 și au transformat-o într-un regat în 1130, și sub dinastia germană Hohenstaufen care a condus
Sicilia () [Corola-website/Science/296740_a_298069]