499 matches
-
doar de la Dumnezeu; el arată că Dumnezeu există. Apoi, demonstrează că Dumnezeu nu i-ar permite să fie înșelat sistematic cu privite la toate; în esență, el reabilizează metodele obișnuite de știință și raționare, ca fiind failibile, dar nu false. Empirismul este o teorie a cunoașterii care se opune altor teorii ale cunoașterii, precum raționalismul, idealismul și istorismul. Empirismul afirmă că cunoașterea vine (numai sau în primul rând) prin experiență senzorială, fiind în contradicție cu raționalismul, care susține că cunoașterea vine
Filosofie modernă () [Corola-website/Science/335069_a_336398]
-
înșelat sistematic cu privite la toate; în esență, el reabilizează metodele obișnuite de știință și raționare, ca fiind failibile, dar nu false. Empirismul este o teorie a cunoașterii care se opune altor teorii ale cunoașterii, precum raționalismul, idealismul și istorismul. Empirismul afirmă că cunoașterea vine (numai sau în primul rând) prin experiență senzorială, fiind în contradicție cu raționalismul, care susține că cunoașterea vine (de asemenea) din gândire pură. Atât empirismul, cât și raționalismul sunt teorii individuale ale cunoașterii, în timp ce istorismul este
Filosofie modernă () [Corola-website/Science/335069_a_336398]
-
se opune altor teorii ale cunoașterii, precum raționalismul, idealismul și istorismul. Empirismul afirmă că cunoașterea vine (numai sau în primul rând) prin experiență senzorială, fiind în contradicție cu raționalismul, care susține că cunoașterea vine (de asemenea) din gândire pură. Atât empirismul, cât și raționalismul sunt teorii individuale ale cunoașterii, în timp ce istorismul este o epistemologie socială. Pe când istorismul recunoaște, de asemenea, rolul experienței, el diferă de empirism prin presupunerea că datele senzoriale nu pot fi înețlese fără luarea în considerare a circumstanțelor
Filosofie modernă () [Corola-website/Science/335069_a_336398]
-
în contradicție cu raționalismul, care susține că cunoașterea vine (de asemenea) din gândire pură. Atât empirismul, cât și raționalismul sunt teorii individuale ale cunoașterii, în timp ce istorismul este o epistemologie socială. Pe când istorismul recunoaște, de asemenea, rolul experienței, el diferă de empirism prin presupunerea că datele senzoriale nu pot fi înețlese fără luarea în considerare a circumstanțelor istorice și culturale în care sunt făcute observațiile. Empirismul nu trebuie amesecat cu cercetara empirică deoarece diferitele epistemologii trebuie să fie viziuni concurente despre cum
Filosofie modernă () [Corola-website/Science/335069_a_336398]
-
în timp ce istorismul este o epistemologie socială. Pe când istorismul recunoaște, de asemenea, rolul experienței, el diferă de empirism prin presupunerea că datele senzoriale nu pot fi înețlese fără luarea în considerare a circumstanțelor istorice și culturale în care sunt făcute observațiile. Empirismul nu trebuie amesecat cu cercetara empirică deoarece diferitele epistemologii trebuie să fie viziuni concurente despre cum să studiezi cel mai bine, și este aproape un consens printre cercetători că studiile trebuie să fie empirice. Azi, empirismul trebuie să fie înțeles
Filosofie modernă () [Corola-website/Science/335069_a_336398]
-
care sunt făcute observațiile. Empirismul nu trebuie amesecat cu cercetara empirică deoarece diferitele epistemologii trebuie să fie viziuni concurente despre cum să studiezi cel mai bine, și este aproape un consens printre cercetători că studiile trebuie să fie empirice. Azi, empirismul trebuie să fie înțeles ca unul dintre idealurile concurente în obținerea cunoașterii sau a modului de a studia. Ca atare, empirismul este primul și cel mai remarcabil curent caracterizat de idealul de a permite datelor observației de „a vorbi pentru
Filosofie modernă () [Corola-website/Science/335069_a_336398]
-
să studiezi cel mai bine, și este aproape un consens printre cercetători că studiile trebuie să fie empirice. Azi, empirismul trebuie să fie înțeles ca unul dintre idealurile concurente în obținerea cunoașterii sau a modului de a studia. Ca atare, empirismul este primul și cel mai remarcabil curent caracterizat de idealul de a permite datelor observației de „a vorbi pentru ele însele”, pe când viziunile concurete se opun acestui ideal. Termenul „empirism” nu trebuie înțeles doar în relație cu modul în care
Filosofie modernă () [Corola-website/Science/335069_a_336398]
-
obținerea cunoașterii sau a modului de a studia. Ca atare, empirismul este primul și cel mai remarcabil curent caracterizat de idealul de a permite datelor observației de „a vorbi pentru ele însele”, pe când viziunile concurete se opun acestui ideal. Termenul „empirism” nu trebuie înțeles doar în relație cu modul în care a fost folosit acest termen în istoria filosofiei. El de asemenea trebuie înțeles într-un mod care face posibilă distingerea empirismului printre alte poziții epistemologice din știința și învățământul contemporan
Filosofie modernă () [Corola-website/Science/335069_a_336398]
-
însele”, pe când viziunile concurete se opun acestui ideal. Termenul „empirism” nu trebuie înțeles doar în relație cu modul în care a fost folosit acest termen în istoria filosofiei. El de asemenea trebuie înțeles într-un mod care face posibilă distingerea empirismului printre alte poziții epistemologice din știința și învățământul contemporan. Cu alte cuvinte: empirismul ca concept trebuie înțeles împreună cu alte concepte, care fac împreună posibilă facerea unor deosebiri importante între diferitele ideale ce fundamentează știința contemporană. Empirismul este unul din câteva
Filosofie modernă () [Corola-website/Science/335069_a_336398]
-
doar în relație cu modul în care a fost folosit acest termen în istoria filosofiei. El de asemenea trebuie înțeles într-un mod care face posibilă distingerea empirismului printre alte poziții epistemologice din știința și învățământul contemporan. Cu alte cuvinte: empirismul ca concept trebuie înțeles împreună cu alte concepte, care fac împreună posibilă facerea unor deosebiri importante între diferitele ideale ce fundamentează știința contemporană. Empirismul este unul din câteva viziuni concurente ce predomină în studiul cunoașterii umane, cunoscut ca epistemologie. Empirismul accentuează
Filosofie modernă () [Corola-website/Science/335069_a_336398]
-
care face posibilă distingerea empirismului printre alte poziții epistemologice din știința și învățământul contemporan. Cu alte cuvinte: empirismul ca concept trebuie înțeles împreună cu alte concepte, care fac împreună posibilă facerea unor deosebiri importante între diferitele ideale ce fundamentează știința contemporană. Empirismul este unul din câteva viziuni concurente ce predomină în studiul cunoașterii umane, cunoscut ca epistemologie. Empirismul accentuează rolul experienței și evidenței, și în special al percepției senzoriale în formarea ideilor, asupra noțiunilor de idei înnăscute sau tradiție în contrast cu, de exemplu
Filosofie modernă () [Corola-website/Science/335069_a_336398]
-
cuvinte: empirismul ca concept trebuie înțeles împreună cu alte concepte, care fac împreună posibilă facerea unor deosebiri importante între diferitele ideale ce fundamentează știința contemporană. Empirismul este unul din câteva viziuni concurente ce predomină în studiul cunoașterii umane, cunoscut ca epistemologie. Empirismul accentuează rolul experienței și evidenței, și în special al percepției senzoriale în formarea ideilor, asupra noțiunilor de idei înnăscute sau tradiție în contrast cu, de exemplu, raționalismul, care se bazează pe rațiuni și poate încorpora cunoașterea înnăscută. Filosofia politică este studiul unor
Filosofie modernă () [Corola-website/Science/335069_a_336398]
-
este o tradiție filosofică centrată pe legătura dintre practică și teorie. El descrie procesul în care teoria este extrasă din practică, iar apoi pusă din nou în practică, formând ceea ce e numit "practică inteligentă". Poziții importante caracteristice pragmatismului sunt instrumentalismul, empirismul radical, verificaționismul, relativitatea conceptuală, failibilismul. Există un consens general printre pragmatiști că filosofia treia să ia în considerare metodele și perspicacitatea științei moderne. Charles Sanders Peirce (și maxima sa pragmatică) dă cea mai multă considerație pragmatismului, alături de contribuitorii de mai
Filosofie modernă () [Corola-website/Science/335069_a_336398]
-
ne oferă simțurile este incert și înșelător: un băț introdus în apă ne pare frânt, un turn pătrat pare rotund privit de la o anumită distanță etc. Altă sursă a cunoașterii nu există, deci cunoașterea este îndoielnică. Augustin nu împărtășește acest „empirism” al scepticilor, fiind de părere că cunoașterea nu provine în întregime din simțuri. Simțurile, deși cu adevărat limitate și nedemne de încredere, au o utilitate practică și trebuie să le luăm ca punct de pornire în acest sens relativ. În
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
principală a acestui tip de argument este identitatea („nemijlocirea”) dintre subiect și intelect: eu înseamnă intelectul meu. Este premisa care va justifica, în epoca modernă, curentul raționalist, dar este în același timp și o premisă care subzistă în însuși miezul empirismului (ca și al scepticismului combătut de Augustin): acceptând că singura sursă a cunoașterii este senzația, presupunem că vorbim despre accesul la un obiect al cunoașterii (lumea externă a obiectelor materiale) al unui intelect cunoscător, diferit de lumea externă, intelect cu ajutorul
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
că singura sursă a cunoașterii este senzația, presupunem că vorbim despre accesul la un obiect al cunoașterii (lumea externă a obiectelor materiale) al unui intelect cunoscător, diferit de lumea externă, intelect cu ajutorul căruia eu, subiectul, cunosc ceea ce îmi dau simțurile. Empirismul nu poate face abstracție de această presupoziție decât cu riscul de a postula imposibilitatea principială a cunoașterii: chiar dacă simțurile, sursa unică a cunoștințelor, ar furniza informații certe despre lumea externă, în absența identității intelectului cu subiectul aceste informații nu ar
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
pe care le reda în batjocură, a fost întemnițat în 1717 pentru unsprezece luni la Bastilia. Fiind amenințat de o nouă arestare în Franța, a petrecut un timp (din 1726 până în 1729) în Anglia. Acolo, el a fost influențat de empirismul lui John Locke Empirismus și de nou-apărutul deism. În ale sale "Lettres philosophiques", a detaliat liberalismul englez (1731). Ca deist și francmason, Voltaire a practicat criticismul în fiecare formă a religiei instituționale, dar și în neînțelegerile politice. El s-a
Voltaire () [Corola-website/Science/296879_a_298208]
-
strânsă legătură cu cu filozofia limbajului sau filozofia spiritului. Relația dintre cuvinte și concepte se regăsește în filozofia antică, de exemplu în Cratylus de Platon. De asemenea o putem întâlni în secolele XVII și XVIII stând la baza controverselor între empirism și raționalism. Deși Immanuel Kant apără ideea de concept "aprioric" (preexistând chiar limbajului) în Critica rațiunii pure", unii percepeau problema dintr-o perspectivă antrolopogică a limbilor și universalității gândirii. "Teoria limbajului condiționat de gândire" va fi revizuită sub diverse forme
Ipoteza Sapir-Whorf () [Corola-website/Science/325926_a_327255]
-
științei și de un declin al religiei l-a motivat pe Kardec să imagineze o noua formă de a privi realitatea, care punea laolaltă știința aflată în ascensiune și religia în declin, mediate de raționalitatea filosofică. Astfel, Kardec a folosit empirismul științific pentru a cerceta fenomenul, raționalitatea filosofică pentru a discuta cu ce părea a fi suflete și a analiza ce comunicau, și a căutat o cale de a extrage din aceste dialoguri concluzii de natură socială și etică, folositoare pentru
Spiritism () [Corola-website/Science/302234_a_303563]
-
filosof și om politic englez din secolul al XVII-lea, preocupat mai ales de societate și epistemologie. Locke este figura emblematică a celor trei mari tradiții de gândire aflate în centrul spiritualității epocii moderne. În câmpul cunoașterii, el este întemeietorul empirismului. Fără a fi inițiat în gândirea empiristă modernă, asemenea lui Thomas Hobbes și Francis Bacon, intelectualul englez a devenit reprezentantul ei când este vorba de disputa empirism-raționalism. Istoria filosofiei se referă în primul rând la John Lock și René Descartes
John Locke () [Corola-website/Science/298807_a_300136]
-
tip nou, purtător activ al spiritului întreprinzător burghez. Ideolog al compromismului încheiat între burghezie și nobilime după revoluția engleză din secolul al XVII-lea, Locke a fost un partizan al monarhiei constituționale. John Locke este socotit în genere ca întemeietorul empirismului modern, adică al acelui curent epistemologic care susține că toate ideile noastre provin din simțuri, că își au fundamentul în experiență. Locke nu este, prin urmare, un metafizician, ci un epistemolog, adică un teoretician al cunoașterii. El își propune în
John Locke () [Corola-website/Science/298807_a_300136]
-
1781), opera sa capitală, în care cercetează bazele procesului de cunoaștere. Kant încearcă să integreze într-o concepție unitară cele două poziții contrare ale teoriei cunoașterii din vremea sa, pe de o parte raționalismul lui René Descartes, pe de alta empirismul filozofilor englezi John Locke și David Hume. În acest scop, Kant face deosebirea între judecata analitică și cea sintetică. În cazul judecății analitice, adevărul derivă din analiza însăși a conceptului, fără a mai fi nevoie de un experiment, respectiv de
Immanuel Kant () [Corola-website/Science/297893_a_299222]
-
mai veche utilizare a termenului de "transpersonal" poate fi găsită în notele de curs pe care William James le-a pregătit pentru un semestru la Universitatea Harvard în 1905-6. Sensul atunci, diferit de utilizarea de azi, a fost în contextul empirismului radical al lui James, în care există o relație intimă între un subiect care percepe și un obiect perceput, recunoscând că toate obiectele sunt dependente de faptul de a fi percepute de cineva. Unii comentatori menționează, de asemenea, mișcarea psihedelică
Psihologia transpersonală () [Corola-website/Science/337330_a_338659]
-
din strada Mercur 1, într-un cenaclu anume organizat, le supraveghea și stimula lecturile, pregătindu-i pentru a-i urma direcția și a le preda conducerea "Convorbirilor literare". P.P. Negulescu devine licențiat universitar. Teza de licență, "Critica apriorismului și a empirismului", e publicată în volum. În același an, la cererea lui T. Maiorescu, publică studiul antigherist "Psihologia stilului", în "Convorbiri literare" (în 1895 în volum). În 1893 Maiorescu îi obține lui Negulescu (și lui M. Dragomirescu) o bursă de studii în
Petre P. Negulescu () [Corola-website/Science/299620_a_300949]
-
Peri psychês"). Teofrast definește 30 de caractere omenești, ceea ce reprezintă prima încercare de tipologie a persoanelor. Termenul "psihologie" este folosit totuși abia către sfârșitul evului mediu de către Philipp Melanchton în lucrarea lui "Kommentar über die Seele" (1540, Considerații asupra sufletului). Empirismul englez al secolului al 17-lea reducea funcțiile psihice la fenomene previzibile cu legi proprii. În teoria mecanicista a lui Thomas Hobbes "sufletul" nu-și găsea niciun loc. Într-o lucrare din 1704, Leibnitz menționează pentru prima dată existența unor
Psihologie () [Corola-website/Science/296549_a_297878]