116 matches
-
neproblematic că obiectivele gândirii lui Wittgenstein ar fi fost convergente cu orientarea filozofică și ideologică a „filozofiei analizei logice“, o orientare legată de numele lui Russell și al inițiatorilor empirismului logic. Din punctul de vedere al lui Russell și al empiriștilor logici, prin orientarea muncii filozofice spre clarificarea conceptelor de bază ale gândirii prin metode logice va fi depășit contrastul tradițional dintre spiritul cercetării filozofice și cel al activității științifice moderne. În filozofie va deveni posibil în acest fel să se
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
deosebește radical de ruptura cu tradiția a unei gândiri ai cărei vectori principali sunt ostilitatea față de metafizică, empirismul, WITTGENSTEIN ȘI RUSSELL 361 încrederea în știință și tehnologie, ca forțe capabile să schimbe în bine lumea. Pentru Russell, ca și pentru empiriștii logici, reperul în constituirea modelului de excelență menit să revoluționeze filozofia era știința modernă. Obiectivul lor programatic a fost să facă și filozofia „științifică“. Acesta este un atribut pe care filozofia îl câștigă atunci când intră în posesia unor metode care
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
claritatea și precizia, filozofia este adusă, pentru prima dată, pe „drumul sigur al științei“. Dincolo de o multitudine de deosebiri în ceea ce privește modul cum a fost conceput și aplicat proiectul analizei logice, aceste presupoziții au fost împărtășite de Frege și Russell, de empiriștii logici și apoi de toți cei activi în filozofia analitică de orientare logică, succesoarea legitimă a lui Russell și a filozofiei empirismului logic. Evoluția gândirii lui Russell ilustrează în mod exemplar acea ruptură cu tradiția pe care o reprezintă „filozofia
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
și Wittgenstein, și anume preocuparea de a obține clarificări prin descoperirea și înlăturarea unor confuzii conceptuale favorizate de expresiile limbajului comun. Este însă esențial să se observe că Russell și Wittgenstein caută aceste clarificări în direcții opuse. Russell, ca și empiriștii logici, credea că este vorba de confuzii care pot fi înlăturate prin construirea și utilizarea limbajelor formalizate. În gândirea sa târzie, Wittgenstein a urmărit clarificări conceptuale nu prin operații de purificare și rafinare logică a limbajului comun, ci prin examinarea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ei în examinarea noastră. Dacă rămânem la ea și nu încercăm să trecem de ea. Dificultatea este aici să ne oprim.“86 Aceasta este reacția caracteristică a lui Wittgenstein față de orientarea pe care încercau să o imprime filozofiei Russell și empiriștii logici. Ea răzbate în multe pasaje din prima parte a Cercetărilor filozofice.87 * * * Orientări fundamental diferite ale gândirii dau socoteală de ruptura dramatică de comunicare ce s-a accentuat continuu, cu trecerea timpului, între Wittgenstein și omul care i-a
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
consacrată Cercului de la Viena, Friedrich Stadler, comparându-l pe Wittgenstein cu Carnap, formulează concluzii sensibil diferite, scriind: „Pe de o parte, Wittgenstein cel extrem de scrupulos, năzuind spre moralitate, gândind aforistic, de cealaltă parte, gânditorul sistematic cu program, logicianul rece și empiristul cu ambiții luministe, ca prototip al modernității filozofice. Îl vedem astfel la un pol pe sensibilul gânditor solitar, pentru care critica limbajului, claritatea și exactitatea sunt o preocupare morală, la celălalt pe intelectualul care este obișnuit să lucreze în colectiv
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
-lea și al XVIII-lea rezultă, înainte de orice, ideea unei relații indisolubile dintre limbă și gîndire, încît funcționarea gîndirii este de neconceput fără participarea forme-lor limbii la raționaliști, iar formarea gîndirii este, de asemenea, de neconceput fără limbă, în cazul empiriștilor. Tot atunci (îndeosebi în secolul al XVIII-lea), ideea atotputerniciei rațiunii, căreia i se atribuia capacitatea de a transforma viața popoarelor, s-a reflectat pe terenul limbii prin încercările de reformare intențională și de ameliorare dirijată a limbii (literare). Ca
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
va fi doar lipsa oricărui sistem. Totul va fi un show generalizat, cu fantome și aparate, pentru recuperarea inumanului în actualitatea imediată a viitorului cyborgian. Se poate specula, de pildă, pe tema crucială dacă roșiile sunt fructe sau legume, deși empiriștii vor spune că sunt hrănitoare și vor considera problema rezolvată in actu. Rămîne totuși o legătură ancorată în fundamental. Are pătlăgica o existență în sine, sau e doar un derivat iluzoriu? Cred că răspunsul este în ochii celui care privește
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
Toma d`Aquino, a considerat imaginația ca "un simț intern" care face legătura dintre lumea senzațiilor, a percepțiilor și lumea inteligibilă, conceptuală. Sub pecetea raționalismului lui René Descartes, imaginația este privită cu neîncredere "filosofică", aparținând doar lumii copilăriei, visului, poveștii. Empiriștii T. Hobbes, J. Locke și D. Hume readuc în discuție conceptul de imaginație, punând-o în relație cu sensibilitatea ca sursă de cunoaștere, însă, fără a se lua în considerare funcția sa creatoare. În schimb, G. Vico redefinește imaginația, considerând
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
invers"; ca atare, el susține că nici "nu mai putem ține seamă de un a priori transcendental în sens kantian"87. În acest context, el evidențiază deosebirile dintre Dilthey și Kant ("conștiința istorică" ia locul "conștiinței în genere"; Kant și empiriștii vedeau subiectul cunoscător doar prin prisma reprezentărilor acestuia, în timp ce Dilthey "vrea să ofere o filozofie a omului în ansamblul lui, înțeles în totalitatea realității lui psihice și istorice; de aceea, la el psihologia, istoria evoluției și filozofia transcendentală stabilesc o
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
filozofiei ca știință capabilă de "o cunoaștere pozitivă, absolut adecvată" a lumii sunt trei la număr. Ele rezultă tot dintr-o comparație între cunoașterea pur empirică, obiectiv controlabilă, și încercările de cunoaștere teoretică, "transempirică". Primul dintre motive vizează obiectul investigației. Empiristul se raportează permanent la o unică realitate, la o lume dată, pe care o descifrează progresiv. În schimb, teoreticianul, aflat sub influența multiplelor condiționări istorice ale unui Lebenszusammenhang (după părerea lui Dilthey) sau sub influența unui "câmp stilistic" (în opinia
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
teoreticianul își plăsmuiește propriul univers. "Un filozof care nu ține să devină autorul unei lumi își suspendă vocația", susține pe bună dreptate Blaga 27 care apără în spiritul lui Dilthey menirea pe care și-o asumă construcțiile metafizice. Dacă pentru empirist, lumea este deja și definitiv întemeiată, în schimb, adevăratul filozof "se simte dator, față de propria sa conștiință, să-și ia singur în stăpânire imperiul, adică să-l reîntemeieze"28. Aici putem face o analogie între ceea ce am numit vocația demiurgică
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Cum explicăm termenul de valoare, care a stat o vreme în centrul preocupărilor economiștilor? Problematica evaluării aserțiunilor și practicilor științei economice joacă un rol central în filosofia științei. Majoritatea filosofilor și economiștilor care s-au ocupat de această pro-blematică sunt empiriști, ei cred și judecă pe bază de probe perceptibile și observabile. De pildă economiștii cred că oamenii preferă o cantitate mai mare de bunuri decît una mai mică pentru că asta văd petrecîndu-se în realitate. Dar genul acesta de empirism nu
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
și experiența noastră. Se poate susține însă că Wittgenstein nu a urmat această cale. Sumar și schematic, alternativa poate fi înfățișată în felul următor. Spre deosebire de filozofii care au încercat să determine întinderea și limitele cunoașterii omenești, de Kant sau de empiriști, începând deja cu Locke și Hume, nu a urmărit să stabilească dacă o expresie sau alta a limbajului este sau nu o propoziție „din afară“, adică prin formularea unui criteriu al semnificației cognitive. Ideea autorului Tractatus-ului a fost că delimitarea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
a fost favorizată de citirea „Introducerii“ lui Russell drept o expresie fidelă a gândurilor lui Wittgenstein și amplificată apoi de interesul acordat Tractatus-ului în Cercul de la Viena și în alte grupuri cu o orientare asemănătoare. În realitate, modul cum vedeau empiriștii logici viitorul filozofiei poate fi apreciat drept un fundal contrastant adecvat pentru înțelegerea originalității poziției exprimate în Tractatus. Ceea ce viza reforma care a fost anunțată în Manifestul Cercului și în scrieri programatice ale membrilor săi era transformarea filozofiei într-o
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
propoziții. O altă întrebare cu sens ar fi bunăoară: «Cum este învățat acest cuvânt?» Dar unii au transformat acest îndemn de a întreba cu privire la verificare ca și cum aș fi formulat o teorie a semnificației.“ Wittgenstein îi avea în vedere, evident, pe empiriștii logici. Datorită schimbării care survenise în modul său de a gândi, el nu mai putea recunoaște responsabilitatea pe care a avut-o în formularea acestei teze filozofice, prin afirmații lipsite de echivoc pe care le-a făcut în discuții cu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
a.m.d. Stau cuvintele de acest al doilea gen pe alt plan? Nu!“78 Ca alternativă la practicarea filozofiei drept „analiză logică a limbajului“, la acea practică care îl apropia pe Wittgenstein în primii ani după 1929 de Russell, de empiriștii logici, în genere de stilul de gândire care devenise dominant în mediile profesionale din țările de limbă engleză, este anunțată aici „cercetarea gramaticală“, așa cum va fi ea practicată în însemnări reprezentative pentru filozofia mai târzie. Este o practică filozofică cu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
cei care priveau cu simpatie această reorientare a filozofiei, cât și de cei mai înverșunați adversari ai ei, de la existențialiști la reprezentanții Școlii de la Frankfurt. Russell și Wittgenstein erau valorizați sau, dimpotrivă, criticați și respinși ca adversari ai metafizicii, ca empiriști, ca gânditori de orientare scientistă. Adică drept antemergători și inspiratori ai unui nou pozitivism, așa-numitul „pozitivism logic“. Membri influenți ai Cercului de la Viena, cum a fost Rudolf Carnap, l-au văzut pe Wittgenstein, alături de Russell, drept un reprezentant de
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
exprimau același gen de rezervă și față de Wittgenstein. În Austria natală, unde autorul Tractatus-ului a rămas mult timp necunoscut, despre el a început să se vorbească abia atunci când în mediul filozofic au intrat în circulație lucrările lui Russell și ale empiriștilor logici.70 Se accepta drept ceva neproblematic că obiectivele gândirii lui Wittgenstein ar fi fost convergente cu orientarea filozofică și ideologică a „filozofiei analizei logice“, o orientare legată de numele lui Russell și al inițiatorilor empirismului logic. Din punctul de
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
neproblematic că obiectivele gândirii lui Wittgenstein ar fi fost convergente cu orientarea filozofică și ideologică a „filozofiei analizei logice“, o orientare legată de numele lui Russell și al inițiatorilor empirismului logic. Din punctul de vedere al lui Russell și al empiriștilor logici, prin orientarea muncii filozofice spre clarificarea conceptelor de bază ale gândirii prin metode logice va fi depășit contrastul tradițional dintre spiritul cercetării filozofice și cel al activității științifice moderne. În filozofie va deveni posibil în acest fel să se
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
de tradiția filozofică se deosebește radical de ruptura cu tradiția a unei gândiri ai cărei vectori principali sunt ostilitatea față de metafizică, empirismul, încrederea în știință și tehnologie, ca forțe capabile să schimbe în bine lumea. Pentru Russell, ca și pentru empiriștii logici, reperul în constituirea modelului de excelență menit să revoluționeze filozofia era știința modernă. Obiectivul lor programatic a fost să facă și filozofia „științifică“. Acesta este un atribut pe care filozofia îl câștigă atunci când intră în posesia unor metode care
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
claritatea și precizia, filozofia este adusă, pentru prima dată, pe „drumul sigur al științei“. Dincolo de o multitudine de deosebiri în ceea ce privește modul cum a fost conceput și aplicat proiectul analizei logice, aceste presupoziții au fost împărtășite de Frege și Russell, de empiriștii logici și apoi de toți cei activi în filozofia analitică de orientare logică, succesoarea legitimă a lui Russell și a filozofiei empirismului logic. Evoluția gândirii lui Russell ilustrează în mod exemplar acea ruptură cu tradiția pe care o reprezintă „filozofia
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
și Wittgenstein, și anume preocuparea de a obține clarificări prin descoperirea și înlăturarea unor confuzii conceptuale favorizate de expresiile limbajului comun. Este însă esențial să se observe că Russell și Wittgenstein caută aceste clarificări în direcții opuse. Russell, ca și empiriștii logici, credea că este vorba de confuzii care pot fi înlăturate prin construirea și utilizarea limbajelor formalizate. În gândirea sa târzie, Wittgenstein a urmărit clarificări conceptuale nu prin operații de purificare și rafinare logică a limbajului comun, ci prin examinarea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ei în examinarea noastră. Dacă rămânem la ea și nu încercăm să trecem de ea. Dificultatea este aici să ne oprim.“86 Aceasta este reacția caracteristică a lui Wittgenstein față de orientarea pe care încercau să o imprime filozofiei Russell și empiriștii logici. Ea răzbate în multe pasaje din prima parte a Cercetărilor filozofice.87 Orientări fundamental diferite ale gândirii dau socoteală de ruptura dramatică de comunicare ce s-a accentuat continuu, cu trecerea timpului, între Wittgenstein și omul care i-a
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
subiect să fie considerată ca un teritoriu privat, închis. În felul acesta, dincolo de experiența subiectului nu mai există ceva cu care această experiență să fie comparată. Astfel, nu mai apare contrastul dintre mi se pare mie și este de fapt. Empiriștii au invocat însă obiecte private de genul halucinațiilor, a viselor și discuțiile la acest subiect au continuat. Dacă în cunoașterea fenomenelor social-umane s-a urmărit micșorarea distanței dintre pare și este, în cunoașterea naturii s-a preconizat sporirea distanței dintre
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]