KorAP: Find »[drukola/base=encliză & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 5 >

123 matches

Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

dreapta auxiliarelor (25) sau la dreapta negației (18)-(19) sunt atestate aproape exclusiv în traduceri, reprezentând structuri de "compromis" între regulile sintactice ale textului străin (mai ales slavon) și regulile sintaxei românei; disponibilitatea acestor structuri derivă din disponibilitatea generală a enclizei pronominale în româna veche, ca formă de manifestare particulară a gramaticii V2 romanice, iar existența acestor structuri poate fi interpretată ca un element care de fapt consolidează gramatica V2 în faza veche a românei • din cele mai vechi atestări, encliza

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
enclizei pronominale în româna veche, ca formă de manifestare particulară a gramaticii V2 romanice, iar existența acestor structuri poate fi interpretată ca un element care de fapt consolidează gramatica V2 în faza veche a românei • din cele mai vechi atestări, encliza pronominală generalizată arată că gerunziul propozițional prezintă opțiunea de deplasare V-la-C (i.e. V-la-I-la-C, după cum arată încorporarea adverbelor clitice și a negatorului afixal ne-, discutate în §2.1.3 infra); apariția gerunziului cu procliză pronominală foarte rară (27b) (Nicolae și Niculescu

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
5r) b. Și-l luo pre îns, neapărându-i nimea, și mearse în Ierusalim (PI.~1650: 281v) c. Iară el, nepricepându-să nimica de acel cuvânt, să depărtă (VE.1703: 126r) Ridicarea obligatorie la C a gerunziului negativ se diagnostichează prin encliza pronumelor clitice, obligatorie în toate textele din româna veche (32b-c), (33): (33) a. Și înotămu, neprecepându-ne, până la o vreame și anu cu sorocu, cumu și ceia ce înoată pre mare cu precepătură (CC2.1581: 55-56) b. Iar filosoful și alalte

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
ca din structura ca(...)să. Sub ipoteza prezentată în §III.3.5, și anume că inversiunea/ridicarea la C se produce prin accesarea poziției (Spec,)FINP, predicțiile analizei pentru româna veche sunt aceleași ca pentru româna modernă: subjonctivele inversate presupun encliza pronumelor clitice și sunt incompatibile cu lexicalizarea lui să (ca efect al constrângerilor de tipul (Generalized) Doubly-Filled COMP Filter, v. §III.3.5), v. (49) (v. §3.2.2.1 infra). Practic, encliza pronominală și/sau absența lui să diagnostichează

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
ca pentru româna modernă: subjonctivele inversate presupun encliza pronumelor clitice și sunt incompatibile cu lexicalizarea lui să (ca efect al constrângerilor de tipul (Generalized) Doubly-Filled COMP Filter, v. §III.3.5), v. (49) (v. §3.2.2.1 infra). Practic, encliza pronominală și/sau absența lui să diagnostichează o structură cu ridicare la C. În unele cazuri însă, absența complementizatorului să este accidentală și nu se asociază cu ridicarea verbului la C, după cum dovedește procliza pronominală; situațiile în care absența lui

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
cu recomplementare, în care să neelidat lexicalizează proiecția completivă superioară FORCE 0, nu FIN0, iar să inferior este elidat de deplasarea verbului la [Spec, FINP]. Inversiunea subjonctivului se diagnostichează prin substituția complementizatorului să generat în FIN0 (51), eventual secondată de encliză pronominală (51a-b). (51) a. sănu cândvamânie-se Domnul (CP1.1577: 2v) b. sănu cândva rădice-se (CP1.1577: 268r) c. să nu cumva socotești dzicînd (CD.1698: 85v-86r) d. să nu cândva adormim cu păcatele în moarte (DDL.1679: 249) Alte

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
51) a. sănu cândvamânie-se Domnul (CP1.1577: 2v) b. sănu cândva rădice-se (CP1.1577: 268r) c. să nu cumva socotești dzicînd (CD.1698: 85v-86r) d. să nu cândva adormim cu păcatele în moarte (DDL.1679: 249) Alte exemple cu encliză la dreapta lui să (52), înregistrate numai în traduceri, reprezintă structuri de compromis (calcuri parțiale sau totale) între structura românească și textul original / un model străin; de exemplu, în (52a), encliza pronominală apare la dreapta negației, opțiune nepermisă de regulile

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
păcatele în moarte (DDL.1679: 249) Alte exemple cu encliză la dreapta lui să (52), înregistrate numai în traduceri, reprezintă structuri de compromis (calcuri parțiale sau totale) între structura românească și textul original / un model străin; de exemplu, în (52a), encliza pronominală apare la dreapta negației, opțiune nepermisă de regulile de deplasare (negația propozițională realizată prin nu blochează deplasarea verbului la C, atât în româna modernă, v. §III.3.3, cât și în româna veche, v. §2.1.3 supra), însă

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
eliminate diacronic. (iii) Ridicarea auxiliarului în domeniul complementizator nu este atestată în româna veche, spre deosebire de alte varietăți romanice vechi (v. §3.1.4.2 infra). (iv) Cliticele pronominale din româna veche sunt orientate către flexiune; în ciuda ponderii mai reprezentative a enclizei pronominale, româna veche nu prezintă efecte stricte de tip Wackernagel sau Tobler-Mussafia. (v) În lumina acestor rezultate, diviziunea procliză/encliză a auxiliarelor și/sau a cliticelor rezultă din activarea de opțiuni diferite în deplasarea verbului în nucleul propozițional al românei

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
3.1.4.2 infra). (iv) Cliticele pronominale din româna veche sunt orientate către flexiune; în ciuda ponderii mai reprezentative a enclizei pronominale, româna veche nu prezintă efecte stricte de tip Wackernagel sau Tobler-Mussafia. (v) În lumina acestor rezultate, diviziunea procliză/encliză a auxiliarelor și/sau a cliticelor rezultă din activarea de opțiuni diferite în deplasarea verbului în nucleul propozițional al românei vechi: întrucât cliticele și auxiliarele marchează limita superioară a domeniului flexionar, procliza diagnostichează deplasare V-la-I, iar encliza diagnostichează deplasare V-la-C

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
rezultate, diviziunea procliză/encliză a auxiliarelor și/sau a cliticelor rezultă din activarea de opțiuni diferite în deplasarea verbului în nucleul propozițional al românei vechi: întrucât cliticele și auxiliarele marchează limita superioară a domeniului flexionar, procliza diagnostichează deplasare V-la-I, iar encliza diagnostichează deplasare V-la-C. (vi) Neatestarea deplasării Aux-la-C, efectele de blocare induse de adverbul de negație nu și existența structurilor VOS derivate prin object shift indică faptul că strategia de deplasare a verbului în româna veche este deplasarea ca grup (VP-movement

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
deplasarea la C se manifestă în mod sistematic prin ridicarea verbului lexical, gramatica V-la-C (care vom argumenta în secțiunea următoare că este o gramatică de tip V2, specifică limbilor romanice vechi) manifestându-se în mod sistematic prin inversiune; corelația dintre encliză și deplasare V-la-C este bine întemeiată în lingvistica romanică (Lema și Rivero 1991; Benincà 1995; Fontana 1997; Roberts 2010a; Wolfe 2015a). 3. Gramatica V2: limbile romanice vechi și româna veche În această secțiune, ne propunem să examinăm ipoteza că inversiunile

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Dragomirescu (2013b, 2014, 2015a) schimbă unghiul de vedere și arată că inversiuni de tipul celor din româna veche sunt prezente și în alte limbi romanice vechi (v. și §II.1.1.1; §3.1.4.1 infra). Referindu-se la encliza auxiliarelor, Zafiu (2014, 2016: §2.1.4.5) are aceeași abordare conciliantă, subliniind că prezența inversiunilor de acest tip este efectul conjugat al continuității latine și al influenței slavonei bisericești. Atât studiile Adinei Dragomirescu, cât și cele ale Rodicăi Zafiu

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
față de structurile neinversate) este de aproximativ 10%. Vom îmbogăți această statistică în §3.2 infra, introducând o serie de criterii suplimentare. În fine, Alboiu, Hill și Sitaridou (2014) și Hill și Alboiu (2016) disting două tipuri de structuri cu inversiune (encliză a cliticului și a auxiliarelor): structuri în care deplasarea V-la-C este determinată de factori morfosintactici (propozițiile imperative și gerunziale) și structuri în care deplasarea V-la-C se asociază cu efecte discursiv-pragmatice (propozițiile nonimperative). Autoarele consideră că inversiunile din propozițiile nonimperative reprezintă

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
analizate de Alboiu, Hill și Sitaridou, deplasarea la C este în distribuție complementară cu focalizarea altor constituenți, însă textele mai vechi nu arată această complementaritate exclusivă între deplasare la focus și inversiune; cercetarea cantitativă oferă cheia de înțelegere a distribuției enclizei (mai ales pentru propozițiile nonimperative): gramatica V-la-C / V2 este opțiunea mai rară, deci marcată; astfel se explică valorile discursive speciale pe care le capătă inversiunile în româna veche; valoarea de focus este una dintre aceste valori discursive (după cum arată în

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
51v) este compatibilă atât cu o analiză în care verbul se deplasează la I (diagnosticată prin procliză pronominală: și-l trimise la Pilat;NT.1648: 101r), cât și cu o analiză în care verbul se deplasează la C (diagnosticată prin encliză pronominală: Trimise-i cătră Iisus zicând; NT.1648: 76r), dată fiind coexistența acestor opțiuni în gramatica limbii vechi (chiar în gramatica aceluiași text în exemplele de față). Așadar, în statistică, vom urmări doar secvențele verbale cu clitice pronominale / auxiliare / clitice

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
mai constrânsă din punctul de vedere al frecvenței decât propozițiile principale, opțiunea dominantă în subordonate fiind V1. Analiza calitativă confirmă analiza statistică: cel puțin unele dintre linearizările V2 reprezintă cazuri reale în care verbul se deplasează la C, dată fiind encliza pronumelor clitice în propoziția subordonată (64), analizată de Ledgeway (2007: 144-145) ca deplasare V-la-FIN (65). (64) credea certamente che li Troyani crede.IMPERF.3SG sigur că DEF troieni portasserole odio purta.IMPERF.3PL=îi ură 'cu siguranță credea că troienii

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
se poate invoca și moștenirea latină, dată fiind existența a două linearizări posibile HABEO + participiu și participiu + HABEO în latină (v. Adams 2013: 615-651; cf. și Vasiliu și Ionescu Ruxăndoiu 1986: 180 pentru româna comună). Inversiunea V-AUX antrenează și encliza pronumelor clitice, fenomenul luând forma unei inversiuni generalizate V-CL-AUX. Exemple ca următoarele ilustrează acest fenomen în limbile romanice vechi: (73) a. Poder lo as fazer putea o AUX.VIITOR.2SG face ' O vei putea face' (spaniola veche; Rivero 1993) b

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
adevăr recunoscut vă avea.AUX.1SG 'V-am recunoscut adevărul' (franceza veche;Buridant 2000: 377, apud Dragomirescu 2015a) Discutând structurile de condițional și viitor cu inversiune V-AUX în termenii analizei deplasare lungă a centrului (engl. Long Head Movement),precum și encliza pronumelor din spaniola veche, Rivero (1993: 232) remarcă faptul că acestea sunt "a subset of the root contexts where Germanic V2 is found, which seems to be the case in Old Portuguese too". Cu alte cuvinte, inversiunile sunt considerate tot

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
flexionar în domeniul complementizator, nu cu un fenomen de dislocare a nucleului verbal (interpolare / scrambling) în care auxiliarul rămâne în flexiune, iar verbul nu se ridică din domeniul lexical vP (v. analiza românei vechi în §4 infra): (i) structuri cu encliză pronominală la auxiliar; (ii) structuri în care diagnosticele de deplasare a verbului indică faptul că verbul lexical și subiectul au părăsit domeniul vP, deplasându-se în domeniul flexionar. Fenomenul deplasării auxiliarului la C nu este sistematic investigat în bibliografie; datele

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
domeniul flexionar. Fenomenul deplasării auxiliarului la C nu este sistematic investigat în bibliografie; datele de care dispunem sunt deci mai limitate, majoritatea autorilor consultați (Rivero 1993; Roberts 1993, 1994; Mensching 2012; Poletto 2014) exemplificând fenomenul prin auxiliare perfective. Structuri cu encliză pronominală la auxiliar sunt înregistrate în franceza veche, italiana veche și spaniola veche: (74) a. Ai le jou bien fait? avea.AUX.1SG îl eu bine făcut ' Am făcut-o bine?' (franceza veche; Roberts 1994) b. Hailo tu fatto per

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
importanța acestora pentru diagnosticarea procesului de deplasare a verbului. În lumina caracteristicilor limbilor romanice vechi discutate în subsecțiunea anterioară, obiectivul principal al acestei secțiuni este să demonstrăm că gramatica V-la-C a românei vechi, diagnosticată în principal prin postpunerea auxiliarelor și encliza pronumelor clitice reprezintă o instanțiere a gramaticii V2 relaxate specifice limbilor romanice vechi. În §3.1.4.1, am arătat că postpunerea auxiliarelor este un fenomen caracteristic și altor limbi romanice vechi (v. și Dragomirescu 2015a). Date fiind (i) diferențele

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
în limbile romanice) (v. §3.2.1.1), este puțin probabil ca fenomenul de postpunere a auxiliarelor să fie influențat masiv de texte slavonești (spre deosebire de fenomenul postpunerii pronumelor clitice (mai ales reflexive); în §2.1.2 supra, am arătat că encliza pronumelor clitice apare și în condiții nespecific tipologice românei vechi, fiind deci un calc parțial de structură) (v. și Zafiu 2016 pentru o discuție nuanțată). Reamintim că adoptăm analiza propusă explicit de Ledgeway (2007, 2008) (și alți autori) conform cărora

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
capitol și din capitolul anterior, specificul gramatical al deplasării verbului în limba română modernă și veche - și anume, deplasarea verbului ca grup (VP-movement) - face următoarele predicții, verificate de datele din română: (i) în structuri sintetice, deplasarea V-la-C se manifestă prin encliza pronumelor clitice; (ii) în structuri analitice, deplasarea V-la-C se manifestă prin inversiunea auxiliarelor: auxiliarele sunt centre și rămân in situ, iar verbele lexicale sunt grupuri și se deplasează prin deplasare specificator-la-specificator la stânga auxiliarelor. Lipsa atestărilor structurilor de tip AUX-CL-V în

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
continuare câteva caracteristici ale inversiunilor românei vechi care nu joacă un rol important în diagnoza unei gramatici V2 (v. §3.2.2 infra), însă care sunt importante din perspectiva unei prezentări cât mai cuprinzătoare a acestui fenomen; principalele particularități ale enclizei pronumelor clitice au fost discutate în §2.1.2 supra și nu vom reveni asupra lor aici. În structurile cu auxiliar simplu (perfect compus: a avea + participiu; condițional prezent / viitor: aș / voi + infinitiv), toate formele de inversiune sunt atestate în

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]