260 matches
-
încrezător că va pătrunde aci prin nimic alta decât meșteșugul sau, este un poet nedesăvârșit, iar poezia lui numai cumpătare pălește în fața celei hrănițe de sfântă nebunie" (1983, p. 441). În acest dialog, interpretat atât că o reiterare a discursului encomiastic despre natura poeziei din Ion, cât și ca o revenire asupra diatribelor estetice din Republică 91, Platon respinge orice formă de creativitate care implică rațiune și participare personală. Voința estetică a poetului apare că subordonată total controlului exercitat de agenți
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
o dată/ Semn crud și în sâmbure demn/ În arbori curați se arată/ În frunze smulse din lemn”. Tot de această etapă țin și versurile de conjunctură, intens marcate ideologic, din Partidul și Poetul (1977), unde autorul se lansează în tirade encomiastice: „În lume-au fost și sunt bărbați/[...] Dar unu-i Omul din Carpați”. Proza lui T. vădește aceeași oscilație între arhaicitate și actualitatea ideologizată. Astfel, romanul Dor Mărunt (1979), primul volum al unui proiect nefinalizat, intitulat Drumul Hoților, juxtapune o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290318_a_291647]
-
a născut într-o familie de nobili, la Telepte, în provincia africană Bizacena, probabil în anul 467 (după alții, în 462). A primit o educație îngrijită, în cadrul căreia studiul limbii grecești a ocupat un loc important: din biografia lui, accentuat encomiastică, atribuită lui Ferrando din Cartagina (cf. PL 65, 119), aflăm (dacă e adevărat) că vorbea curent grecește și că se dedicase studiului lui Homer. După o carieră în administrația statului, la maturitate trăiește și el o „convertire”, dacă e să
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
detalii istorice sau fabuloase pe care cei mai vechi scriitori greci le cunoșteau sau le inventau în legătură cu poporul nomad al geților, ce fusese plasat în cîmpiile din Rusia. Teodoric era lăudat peste măsură, era figura monarhului ideal. Dincolo de această atitudine encomiastică a autorului, nu putem să nu subliniem însă un nou mod de prezentare a popoarelor barbare, puse de-acum, din toate punctele de vedere, pe același plan cu celelalte popoare din vechime; și Isidor de Sevilia, în Spania dominată de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la Cronica lăsată neterminată și a completat-o scriind Compendiul cronologic sau originea și faptele poporului roman (De summa temporum vel origine actibusque gentis Romanae). în timpul redactării Istoriei geților, în care Iordanes împrumută de la Cassiodor atît materialul, cît și intenția encomiastică, se desfășoară un prim episod victorios din recucerirea bizantină a Italiei și de aceea scriitorul ține să adauge că magnificul popor al goților a trebuit să se încline în fața unui popor și a unui principe mai puternici și mai nobili
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
poezii de tot felul și de versuri ocazionale. De asemenea, putem aminti subiecte cu caracter religios (precum sărbătorirea martirului și episcopului Saturnin din Toulouse sau a lui Germanus din Paris; explicarea în versuri a Crezului; poeme pentru sărbătoarea Paștilui); poeme encomiastice pentru regi și regine (cartea a șasea); poeme închinate unor episcopi din regatul francilor (cartea a cincea), dedicate unor nobili (cartea a șaptea); versuri închinate unor orașe și biserici; epitalamuri, epitafuri (întreaga carte a patra), poeme de consolare: totul e
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
înnoiască prin modificări profunde unele genuri literare, de exemplu epitaful. De altfel, necesitățile vieții de curtean, la care Venantius trebuise să se adapteze în aspra și semibarbara societate francă, l-au constrîns să producă o serie aproape neîntreruptă de celebrări encomiastice ale regilor și potentaților. b) Operele în proză Venantius a mai scris, în proză, șapte scurte Vieți de sfinți locali, cum sînt Ilarie de Poitiers, Marcellus, Germanus și alții; cea mai importantă dintre ele este biografia protectoarei sale, Sfînta Radegonda
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de la Suda (sau Suida), ori într-o compilație tîrzie cu caracter biografic, intitulată Viața lui Constantin. în afară de această Istorie bisericească, Filostorgios a scris și alte opere: o apărare a creștinismului contra faimoasei scrieri polemice a lui Pofiriu și o scriere encomiastică dedicată lui Eunomius scrisă cu multă căldură și plină de laude. Bibliografie. Ediții: GCS 21, 19722 (J. Bidez, F. Winckelmann). 2. Socrate Avem foarte puține informații despre acest istoric. Așa cum spune el însuși, s-a născut și a crescut la
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de stil. în acest sens, Socrate îi reproșează lui Eusebiu faptul că s-a mulțumit să relateze doar în parte întîmplările în care a fost implicat Arie, deoarece opera sa, fiindu-i dedicată lui Constantin, era în esență o scriere encomiastică și autorul era prea puțin preocupat de prezentarea exactă a faptelor. E limpede că, prezentîndu-și concepția teoretică, istoricul încearcă să se distanțeze de predecesorul său și să-și declare propria independență. Iar întrucît - caz unic, poate, în istoria literaturii - Socrate
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ar mai fi scris „rapoarte, scrisori, dialoguri, discursuri”, pe care le amintește în opera sa principală, însă toate s-au pierdut. „Rapoartele” ar fi fost scrise de el în numele lui Grigorie, patriarhul de Antiohia; unele discursuri aveau caracter oficial și encomiastic, fiind scrise în cinstea împăratului. Bibliografie. Ediții: PG 86, 2, 2415-2886; The Ecclesiastical History of Evagrie with the Scholia, edited with Introduction Critical Notes and Indices by J. Bidez and L. Parmentier, London, 1898 (retip. Hakkert, Amsterdam, 1964). Studii: O.
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
său. Ilustrând orientarea spre formele literaturii tradiționaliste, alte articole sunt consacrate dramaturgiei lui Octavian Goga și a lui Lucian Blaga, acestea fiind în epocă printre puținele studii despre opera teatrală a scriitorilor avuți în vedere. Admirația (nu o dată, cu accente encomiastice) față de Iorga pune în lumină o contradicție dramatică a biografiei lui P. Cel care a aderat la politica Legiunii „Arhanghelul Mihail” (a fost delegat de Corneliu Zelea Codreanu să conducă tratativele cu Iuliu Maniu pentru stabilirea unui pact electoral și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289047_a_290376]
-
că sistemul de norme ortografice propus în 1953 a fost încadrat, „ca să treacă”, într-o ramă ideologizantă în care cuvinte cu sensuri agresive, violente (se vorbea nu de generalizarea literei î, ci de suprimarea semnului î) se împleteau cu enunțuri encomiastice, demagogice, în care centrală era invocarea „genialului Stalin”. Rama, foarte încărcată demagogic și ideologizant, a făcut ca adevărul, fie și relativ, să fie acoperit; dar adevărul, chiar sufocat, rămâne adevăr: limba trebuie să aibă „norme bine fixate, unice pentru toți
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și ca o reacție la un moment ostil culturii: scrisă în anii ’60, cartea practică un demers de identificare aproape totală cu autorul cercetat. Și în amplul studiu Nebănuitul Eminescu, publicat în 1984, dar scris cu zece ani înainte, tonalitatea encomiastică își atinge limitele. După ce analizează critic istoria exegezei eminesciene - B. este supărat mai ales pe G. Călinescu (pe care îl socotește profanator, monografia sa fiind calificată drept o „monumentală eroare de gândire”) -, autorul încearcă să capteze esența poetului identificându-l
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285569_a_286898]
-
este o cercetare amplă și propune interpretări care ordonează într-un sistem cu articulații ferme și acorduri profitabile numeroasele producții aparținând vechii arte oratorice românești, precum Cazaniile lui Coresi, Carte de învățătură a lui Varlaam, orațiile de nuntă, cuvântările protocolare, encomiastice, panegiricele, Didahiile lui Antim Ivireanul ș.a. Ideea pe care o demonstrează sinteza Vocația europeană a literaturii române vechi este aceea că literatura noastră din secolele al XVI-lea - al XVIII-lea, alcătuită îndeosebi din scrieri istorice, nu a fost un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288075_a_289404]
-
stabilire a raporturilor barocului literar românesc cu barocul european, sub raportul influențelor, circulației motivelor și al procedeelor compoziționale. Un gen literar specific baroc este „emblemata”, compuneri de versuri la stema țării sau la adresa unor familii din protipendadă, cu accentuată tendință encomiastică, care au pus bazele unei heraldice românești, pioneratul datorându-se lui Udriște Năsturel. Un motiv literar specific baroc, amplu analizat și exemplificat, este „soarta alunecătoare”, „deșertăciunea deșertăciunilor” din textul biblic. Poemul Viiața lumii de Miron Costin și Divanul sau Gâlceava
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288075_a_289404]
-
spirit oficial, dar cu adaosuri originale, tradiția orală și cea istoriografică din Cronica anonimă racovițeană și dintr-un presupus „izvod al Costăcheștilor”, atribuit lui Ștefan Pădure. Partea originală a cronicii se inspiră din cea a lui Radu Popescu pentru genealogia encomiastică a Ghiculeștilor și pentru unele domnii muntene. În mod inedit, textul încorporează documente oficiale orientale traduse de Amiras. La rândul său, letopisețul este unul dintre izvoarele unei compilații anonime păstrate în limba greacă, numită Cronica Ghiculeștilor, referitoare la istoria Moldovei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286520_a_287849]
-
care îi storcea prin înscenarea de procese. Cronicarul este martor ocular al războiului purtat cu nemții, în 1716-1717, urmat de molime, foamete și înăsprirea birurilor, inventariate tipicar și cu obidă. Pentru protectorul său, Grigore Ghica, autorul recurge la o înșirare encomiastică de calități: bun judecător și milostiv cu familia predecesorului său, politician abil în conflictele cu tătarii, spirit înnoitor în acțiunile sale culturale și edilitare, ce dădeau strălucire Curții princiare. Guvernarea lui „ca o lumină au străluminat, plină de bucurie”. Cronica
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286520_a_287849]
-
firescului, participă la balul naturii, caută „ceas de mulțumire”, ascultă ecourile muzicii copilăriei, cu miturile ei, se joacă cu „rime în in”. Tonul predominant este cel elegiac, poetul fiind un retractil, căruia nu îi plac larma festivistă și nici versurile encomiastice, încorsetarea de orice fel fiindu-i străină. În Muncă și sacrificiu, vituperează încercările de înregimentare în turmă: „Ritmic, vei trăi, vei mânca, vei iubi”, la fel în Bucolică: „Armură grotescă e versul când se prăvale/ lângă soclul statuilor bombardate cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286841_a_288170]
-
mitică a cetății orientale după modelul binecunoscut: reconstruit în baza unui plan urbanistic ce acoperea șapte coline, vechiul Bizanț devenea o duplicare a Romei, cu o corecție decisivă: înlocuirea templelor ei cu lăcașuri creștine de cult. Literatura istoriografică și cea encomiastică au redat și au susținut când a fost cazul programul edilitar, astfel încât, de la Eusebiu din Cesareea, Sozomen, Filostorgius, până la Ioan Malalas și la Procopiu din Cesareea 47 se definitivează marea istorie a fondării cetății oriental-creștine, "cetate-regină". Mișcarea de translatio realizată
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
op. cit., p. 138. footnote>, iar Sfântul Ioan Gură de Aur, a cărui operă am mai citat-o deja, se declară pentru neamânarea botezului copiilor<footnote În Omilia a XL-a la cartea Facerii, Sfântul Ioan, printre altele, vorbește în cuvinte encomiastice despre patriarhul paradigmatic Avraam, care a împlinit îndată ce i s-a poruncit Și a pus semnul poruncit de Dumnezeu, tăierea împrejur adică, lui Ismail (fiul său), tuturor celor născuți în casa sa Și celor cumpărați cu bani, precum i-a
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
a născut dintr-o familie de nobili la Telepte, în provincia africană Bizacena probabil în anul 467 (după alții, în 462). A primit o educație îngrijită în cadrul căreia studiul limbii grecești a ocupat un loc important: din biografia lui, accentuat encomiastică, atribuită lui Ferrando din Cartagina (cf. PL 65, 119), aflăm (dacă e adevărat) că vorbea curent grecește și că se dedicase studiului lui Homer. După o carieră în administrația statului, iată că, la maturitate, trăiește și el o „convertire”, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pe care cei mai vechi scriitori greci le cunoșteau sau le inventau atunci când scriau despre poporul nomad al geților care fusese plasat în câmpiile din Rusia. Totodată, aici, Teodoric era lăudat peste măsură, era figura monarhului ideal. Dincolo de această atitudine encomiastică a autorului, nu putem să nu subliniem însă un nou mod de prezentare a popoarelor barbare, puse de-acum, din toate punctele de vedere, pe același plan cu celelalte popoare din vechime; și Isidor din Sevilia, în Spania dominată de
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
la Cronica lăsată neterminată și a completat-o scriind Compendiul cronologic, sau originea și faptele poporului roman (De summa temporum vel origine actibusque gentis Romanae). În timpul redactării Istoriei geților, în care Iordanes împrumută de la Cassiodor atât materialul cât și intenția encomiastică, se desfășoară un prim episod victorios din recucerirea bizantină a Italiei și de aceea scriitorul ține să spună că magnificul popor al goților a trebuit oricum să se încline în fața unui popor și a unui principe și mai puternici și
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
tot felul și de versuri ocazionale. De aceea, putem să amintim subiecte cu caracter religios (precum sărbătorirea martirului și a episcopului Saturnin din Toulouse sau a lui Germanus din Paris; explicarea în versuri a Crezului; poeme pentru sărbătoarea Paștelui); poeme encomiastice pentru regi și regine (cartea a șasea); închinate unor episcopi din regatul francilor (a cincea) dedicate unor nobili (cartea a șaptea); versuri închinate unor orașe și biserici; epitalamuri, epitafuri (întreaga carte a patra), poeme de consolare: totul e scris cu
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
modificări profunde unele genuri literare cum este, de exemplu, epitaful. De altfel, servituțile vieții de curtean cu care Venantius trebuise să se obișnuiască în aspra și semibarbara societate francă l-au constrâns să producă o serie aproape neîntreruptă de celebrări encomiastice ale regilor și ale potentaților. b) Operele în proză Venantius a mai scris, în proză, șapte scurte Vieți de sfinți locali, cum sunt Ilarie de Poitiers, Marcellus, Germanus și alții; cea mai importantă dintre ele este biografia protectoarei sale, Sfânta
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]