236 matches
-
nici maeștri, doar Venus... La Lucrețiu, poetul, filosoful și omul de știință se suprapun: a scrie mii de versuri în latină, a elabora noțiuni, a efectua trecerea de la greacă la această limbă atât de puțin făcută pentru gândire, a transplanta epicurismul pe meleagurile campaniene sau romane, a rafina doctrina Grădinii și a o reformula pentru spațiul italic și pentru epoca imperială, a inaugura poate o serie de noutăți tehnice pentru a urma și a dezvolta atomismul abderitan, dar și a emite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Ea generează în istoria artei scenele de furtună, marinele și alte pânze ce reprezintă ambarcațiuni și oameni în pericol în mijlocul unei naturi dezlănțuite. Lucrețiu mizează pe sublim, cum se întâmplă deseori în opera sa, pentru a demonstra mizeria omului fără epicurism... Acestei imagini el i-o adaugă pe aceea a războiului și a câmpurilor lui de luptă. Nu pentru a se bucura de morții în bătălie sau de brutalitatea sălbatică a înfruntărilor, ci pentru a valoriza metafora: să fii cruțat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
perspectivă. Inventarea scrisului, narațiunile poetice, rafinamentele vieții în anasamblul lor, scrie poetul îIV, 1446), pictura, sculptura, inteligența activată și perfecțiunea atinsă în progresul uman. Oare Rousseau scrie altceva atunci când schițează tabloul stării naturale înainte de a-și formula rechizitoriul împotriva civilizației? Epicurismul încearcă să regăsească această stare idilică, când oamenii se mulțumesc cu ce au și își reduc plăcerile la satisfacerea unor dorințe ușor de împlinit. Acumularea de bunuri corupe o civilizație în care oamenii doresc luxul, ceea ce e superfluu, dincolo de necesar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
desigur, dar nu intră în categoria inițială. Primele trei nu par nici naturale, nici necesare, iar ultimele trei decurg din niște impulsuri naturale, evident, dar nu și necesare în satisfacerea lor... Cercul campanian îndulcește rigoarea și auteritatea Magistrului. Devenind roman, epicurismul nu trădează spiritul filosofiei, ceea ce este important. Ce putem spune despre acest spirit? O plăcere nu este nici bună, nici rea în sine, ci numai relativ la o finalitate: edificarea autonomiei individuale și producerea ataraxiei. Dacă satisfacerea unei dorințe, oricare ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
de a profesa o doctrină nepracticabilă, față de care credincioșii să-și ia zilnic anumite libertăți! Asociind sexualitatea, iubirea și procreația, supunând de altfel regimul sexual unui a priori sentimental și afectiv, Părinții Bisericii elaborează gândirea dominantă pentru întreaga noastră civilizație. Epicurismul propune o alternativă la acest îndemn inuman: o gândire pragmatică preocupată de ceea ce sunt bărbații și femeile, nu de ceea ce ar trebui ei să fie. Disocierea lucrețiană între iubire și sexualitate - descoperirea imensului său poem filosofic - oferă o soluție la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
în doi, unul prin celălalt, unul pentru celălalt, Lucrețiu propune cuplul ataraxic ca pe o operă de artă filosofică. Lucrețiu misogin, falocrat, pesimist, disperat, sinucigaș, nebun? Haida-de!... XIV DIOGENE DIN OENANDA și „bucuria naturii noastre” -1Pe această piatră... La Atena, epicurismul inventează Grădina și viața filosofică a prietenilor; între comunitățile din bazinul mediteranean - Antiohia, Alexandria, Rhodos, Herculanum -, el se manifestă prin practica scrisorilor și a corespondenței utile pentru a sintetiza și clarifica niște poziții teoretice; în Campania, el concepe arhitectura ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pentru a sintetiza și clarifica niște poziții teoretice; în Campania, el concepe arhitectura ca pe o posibilitate de a incarna gândirea și de a-i facilita exercițiul; în Asia Mică, prin intermediul lui Diogene din Oenanda - de la numele orașului său natal -, epicurismul adaugă o tehnică nouă pentru transmiterea doctrinei: construirea unui zid pe care niște citate gravate solicită privirea trecătorului... La 1 400 de metri altitudine, în această cetate de provincie din Lycia antică, Diogene din Oenanda investește o avere cu unicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Un budism grecesc! Extremitatea zidului povestește sfârșitul filosofiei și constituie în același timp o concluzie a existenței. Diogene din Oenanda, bătrân, obosit, bogat, bolnav, dar înțelept grație doctrinei lui Epicur, suferă de dureri de stomac și verifică temeiul practicii filosofice: epicurismul ca terapie a sufletului și a trupului, înțelepciunea soteriologică, mântuirea prin gândirea dublată de o practică filosofică a vieții. La ora trecerii de cealaltă parte, Diogene își celebrează starea, bătrânețea, precizând că aceasta oferă și avantaje. Nu foarte îndepărtată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
unor zei pe care artistul i-ar reprezenta cruzi, amenințători, vindicativi sau războinici. De la kouros-ul grecesc la teracotele etrusce, trecând prin straniul surâs al lui Buddha - contemporan cu Pitagora... -, surâsul - această blândă modalitate a râsului materialist - îndeamnă la gândirea epicurismului ca o gândire aproape orientală... -4- Grădina universală. Critica universitară a punctat momentele în care Diogene din Oenanda manifestă câte o particularitate față de maestrul său. Ocaziile de subiectivitate rămân rare în acea epocă, pentru că pe atunci nu se alerga, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
se pare - și un model politic. De la secesiunea epicuriană ateniană îEpicur și Grădina sa) la practica comunitară campaniană îPhilodemos și vila lui) sau chiar la posibila întovărășire romană cu puterea îLucrețiu și dorința lui de a-l converti pe Memmius), epicurismul a cunoscut metamorfoze, evoluții. Dar această revoluție pare inaugurală: a gândi Grădina ca un model comunitar pentru întreaga societate, iată o magistrală sinteză a tendințelor contradictorii ce-i animă pe epicurieni timp de patru secole... De fapt, spre sfârșitul acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
a X-a a lui Diogene Laerțiu, op. cit.; tot aici putem citi și considerații asupra vieții lui Epicur, precum și unele fragmente de doxografie etică. Viețile și doctrinele filosofilor iluștri se încheie cu Epicur nu, așa cum s-a spus adesea, pentru că epicurismul ar fi încoronarea filosofiei, ci pentru că restul lucrării, deci adevărata încheiere, s-a pierdut... Maximele capitale și Sentințele vaticane sunt incluse în Lettres et maximes d’Epicure, ediție stabilită, texte traduse și comentate de Marcel Conche, PUF, 1987. Jean Salem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
o mulțime de compilatori, o mână de cercetători care au găsit ceva... Lucrare evident învechită, dar utilă pentru indicațiile și pistele pe care le oferă. * ** Alături de Magistru, împotriva și în ciuda lui. Pentru o prezentare generală a lui Epicur și a epicurismului: Geneviève Rodis-Lewis, Epicure et son école, Idées Gallimard, 1975 îprima mea întâlnire cu Epicur...), și Jean-François Duvernoy, L'Epicurisme et sa tradition antique, Bordas, 1990. Despre poeții elegiaci - Catul, Tibul, Properțiu -, dar și despre Vergiliu, Ovidiu și formulele lor epicuriene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
echivalentul unei luni și jumătate din câștigul unui meșter constructor, pentru un singur volum -, circulă puțin, sunt rareori fiabile sută la sută, foarte adesea falsifică ideile originare ori sunt incomplete. Ansamblul rămâne creștin. Nicio vorbă de ateism, de materialism, de epicurism. Umbra rugului îl amenință pe oricine se îndepărtează de diktatul Bisericii și al oficialilor ei, secundați întotdeauna de delator, vecinul sicofant, o creatură nedorită. 2. O lumină medievală. Totuși, în acest climat ostil gândirii libere, niște indivizi cu identități aproape
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cel mai adesea. Dispunem însă de excelenta lucrare a lui Diogene Laerțiu Viața, doctrinele și maximile filosofilor iluștri, completată cu cele trei Scrisori - către Herodot, Pythocles și Meneceu -, și de Maxime capitale îSentințele vaticane vor apărea mai târziu). Iar istoria epicurismului de după creștinism se confundă parțial cu istoria acestor lucrări între secolele al VI-lea și al XIV-lea, manuscrisele circulă și cunosc toate aventurile imaginabile. Dar datorită acestor copii, opera lui Epicur n-a dispărut, ocrotită de privirile inchizitoriale prin
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Apikoros - Epicurianul... Rabinii consideră ca ateu pe oricine afirmă inexistența unui judecător, și deci imposibilitatea unei judecăți. Prin urmare, astfel de opinii ar demonstra caracterul înșelător al religiei. în mod evident, negarea Providenței - și nu a puterilor demiurgice - ține de epicurismul ortodox... Folosirea termenului în patrologia greacă și latină discreditează un om sau o gândire. Este cazul gnosticilor Simon și Carpocrat în lucrarea Contra ereziilor a lui Irineu din Lyon sau al lui Tertulian care în Căsătorie unică, aduce și el
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
înșelătoriei! în toate cazurile, ei vor fi prezentați ca niște dușmani ai lui Dumnezeu. Departe de universitate, poezia acestor studenți săraci, veseli, libertini, bufoni, jongleri, strașnici băutori, artiști rătăcitori, ironiști și polemiști subtili, condamnați uneori de consiliile locale evocă posibilitățile epicurismului pe un ton mai degrabă horațian, în maniera elegiacilor romani care s-ar fi întâlnit undeva într-un han cu autori ai cântecelor de petrecere... Cunoscători ai lui Catul, Tibullus sau Properțiu, epicurieni după moda campaniană, ei îi cinstesc pe
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Judecata de Apoi și în alte elucubrații catolice. Ridiculizând conceptul de epicurian, lăsând să se înțeleagă altceva decât sensul lui real, de „discipol al lui Epicur”, prezentând pericolul pe care-l presupune o viziune materialistă a universului, dușmanii atomiștilor transformă epicurismul în filosofie militantă și în inamic privilegiat. Pe drept, pentru că Epicur furnizează un arsenal capabil să pună în dificultate creștinismul aflat la putere, oferind o metafizică, o concepție, o politică de schimb. Păcate de moarte pentru filosofi... 3. Drumul spre
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cunoaște retorica, sofistica și logica, nu ignoră nimic din modurile de expunere dialectice clasice. Dialogul său despre plăcere se supune și el acestei arhitecturi evolutive: stoicismul la gradul zero, primul tempo al unei mișcări care comportă și un al doilea - epicurismul - în stare să semnifice un progres desigur, dar și să anunțe mai mult și mai bine creștinismul, într-o a treia rezoluție sintetică. A selecta un discurs din trei, a-l atribui, fără dovezi, lui Valla, a-l reduce pe
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
același timp ca pe o figură istorică, dar și contemporană, cunoscută pentru libertinajul său și pentru năzbâtiile sale poetice licențioase. Temperamentul lui Valla exclude jumătățile de măsură: omul polemizează, luptă, militează. Pe scena filosofică, Antonio poartă straiele unui soldat al epicurismului, o uniformă croită pentru el de Valla dintr-o altă stofă decât a hainelor sale. De unde un elogiu adus jubilărilor celor mai așteptate, firește, dar și altora... A bea vinuri bune, a mânca mâncăruri fine, a admira frumusețea bărbaților și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
desigur, dar asociate: cum ar fi contemplarea lui Dumnezeu. Plăcerea de a te pregăti pentru drumul spre Domnul, de a merge și apoi de a ajunge, speranța înțeleasă ca o ocazie a fericirii, iată prin ce poate fi creștinismul asociat epicurismului. Plăcerea devine mijlocul, suportul, vehiculul pentru ceva mai mult și mai bun ca ea: întâlnirea cu Dumnezeu, plăcerea de a fi cu Dumnezeu. Din epicurism, Lorenzo Valla nu reține plăcerea definită ca absență a tulburării, ataraxia, ci utilitarismul, teoria interesului
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ajunge, speranța înțeleasă ca o ocazie a fericirii, iată prin ce poate fi creștinismul asociat epicurismului. Plăcerea devine mijlocul, suportul, vehiculul pentru ceva mai mult și mai bun ca ea: întâlnirea cu Dumnezeu, plăcerea de a fi cu Dumnezeu. Din epicurism, Lorenzo Valla nu reține plăcerea definită ca absență a tulburării, ataraxia, ci utilitarismul, teoria interesului sau a impurității, pentru a o spune în sensul etimologic. Plăcerea lui Epicur califică starea în care ne găsim după suprimarea tuturor ocaziilor de a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
acești două sute de ani, în aceeași tendință se înscriu și alți folosofi: e cazul tânărului Marsilio Ficino, autor în 1457 al unei lucrări Despre plăcere, sau Eramus, care semnează un Colocviu intitulat Epicurianul î1533), dar și Montaigne, mai aproape de un epicurism creștin decât de un creștinism epicurian, desigur, el singur fiind însă și creștin și epicurian... Informațiile privitoare la Marsilio Ficino sunt uimitoare. Pentru că istoriografia oficială insistă, evident, asupra platonismului său: traducător al Dialogurilor lui Platon, al Eneadelor lui Plotin, al
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
uită de cartea lui despre plăcere. Apoi experimentează bucuria creștină a veniturile canonice catolice florentine. Când protectorul său Lorenzo Magnificul moare, el are înțelepciunea de a se retrage la țară și duce o existență în general destul de apropiată de un epicurism bine înțeles. Ca cititor probabil al Vieții solitare, acest excelent breviar al lui Petrarca, mai epicurian decât s-ar părea... în Cele Trei cărți despre viață, el jonglează cu mitologia, creștinismul, călăuzele celeste funcțiile psihice și călăuzele umane, pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
așa ceva? Cum și când, unde și în ce fel? Pentru a răspunde la aceste întrebări, există un Colocvin - ultimul din cele cincizeci și șase - intitulat Epicurianul î1533) în care Erasmus explică limpede relația sa cu Epicur: summumul sărăciei preconizate de epicurism este creștinismul. Când trăiești în conformitate cu învățăturile lui Epicur, decis să-ți satisfaci doar dorințele naturale și necesare, renunțând la toate celelalte, preocupat să ajungi la starea de pace intelectuală și de seninătate mentală - ataraxia - identificabilă cu plăcerea adevărată și cu
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
protestantism. Numai că... 4. Hristos în Grădină. Dialogul intitulat Epicurianul îi aduce în scenă pe Hedon și pe Spuden. Etimologia o dovedește: primul este în căutarea plăcerii, cel de-al doilea îl definește pe omul serios. Unul se revendică de la epicurism, celălalt pare mai degrabă stoic, de unde și confirmarea în exercițiul de stil care opune, clasic, Porticul Grădinii. Ca perfect discipol al lui Epicur, Hedon afirmă că el se identifică cu plăcerea și cu binele suveran. în ochii săi, viața fericită
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]