128 matches
-
atât. În rest, folclor local, fabulații și fantezie cât cuprinde. Dar și ignoranță suverană! Oricum, s-a admis botezarea școlii cu numele Valeriei întrucât este vorba de un personaj cultural aparținând istoriei locului, care a scris și poezie. Măruntă și epigonică, cum se poate vedea și din strofa publicată (de această dată, de "Evenimentul Zilei", fiindcă mai toată presa română a reverberat la unison). Un alt "merit" al răposatei, sugerat de gazete, ar fi acela că "i-a fost devastat sălbatic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
REVISTA LILIPUTANA, publicație apărută la București, lunar, din noiembrie 1929 până în decembrie 1930, sub conducerea lui V. Niculescu și N. Roșianu. Gazeta nepretențioasa, fără o selecție riguroasă a textelor, R.l. găzduiește o poezie epigonica eminesciana, cu tuse simboliste, si o proza (îndeobște scurtă, de dimensiunea tabletei) urmând în general linia psihologist-declarativă. Ultima pagina cuprinde rubrică intitulată „Caleidoscop liliputan”, în care se fac scurte cronici și comentarii. Se publică sau se retipăresc versuri de N.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289224_a_290553]
-
sociale și politice. Alături de idile (Scara, Dragoste învrăjbită), de rememorări și evocări lirice ale satului transilvan (Mama, Iarna pe uliță, Paștele), apar aici incendiarele Noi vrem pământ!, In opressores, Decebal către popor și Doina. Pe de altă parte, o lirică epigonică, alcătuită mai ales din pasteluri, fie peisaje, fie tablouri ale obiceiurilor câmpenești (Maria Baiulescu, Sânziene, Maria Cunțan, Pastel, De la sat, Sergiu Cujbă, Serenadă), prevestind patriarhalismul sămănătorist, își are modelul în Coșbuc. Țăranul e și în atenția lui J. B. Hétrat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290470_a_291799]
-
la Gellu Naum, iar acesta Îl apreciază. Naum este cel mai important supraviețuitor al suprarealismului românesc din perioada respectivă și, după cum Îmi spun toți prietenii mei critici literari, un foarte mare poet. În acest timp, Vadim Tudor versifică În manieră epigonică, undeva Între Alecsandri și Bolintineanu. Sigur că Vadim Tudor vrea și el să fie recunoscut. „Patronul”, cum i se spunea lui Eugen Barbu, avea cred, În felul său, gust literar. Să nu uităm că „Patronul” l-a debutat pe Paul
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
În schimb, pastelurile, portretele, idilele se înfăptuiesc doar în marginile grațiosului, unele chiar lezează simțul estetic prin neologisme șăgalnice și, nu rareori, printr-o tentă de mievrerie. Versurile meditative nu evită truismul, eroticele au un aer convențional, afectat madrigalesc și epigonic. Simplificând, autorul apare în poezia naturii ca un pastelist descins din Vasile Alecsandri, factice și destul de anemic, fiind un eminescianizant în cea erotică, subjugat de model. Mai multă însuflețire, prin atitudinea polemică, aduc orațiile satirice Către Cleobul sau Invectivă: „Spânatec
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
de repetiție, de variație pe teme sămănătoriste persistă, numai rareori fiind diminuată de stilizarea tablourilor. Cântece din flăcări conține piese ce recompun un fel de roman al iubirii, cu momente variate, unele de o galanterie cam anodină, altele acuzând ecouri epigonice (o Agonie amintește de versurile lui D. Anghel). Notă aparte fac câteva texte în care erosul comun capătă irizații venind dinspre cel religios. În Cântece din amurg, eul liric dă rareori glas unei angoase a sfârșitului, încrezător fiind, pe de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288290_a_289619]
-
1951). Voi spune, ca o curiozitate, că autorul constată și fixează cinci etape ale acțiunii de la Pitești (spre deosebire de antecesorii săi în analiza fenomenului, care stabiliseră patru sau doar trei etape). Referințe nuanțate există în acest desfășurător și în legătură cu spațiile-avatar sau epigonice ale Piteștiului: Brașov, Târgu Ocna, Gherla și Canal, astfel încât fresca ororii programatice să fie completă. Impresionant este, de asemenea, dicționarul alfabetic de personaje-cheie (un mic „lexicon negru” înrudit cu bogatul Lexicon negru propus de Doina Jela; cel de față cuprinde
[Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
globulele aceleiași grupe de sânge, pompat deopotrivă de un moment dramatic al istoriei și de unul de context istorico-literar: pe de o parte - spectrul traumatizant al totalitarismelor și războiului, pe de alta - tendința tinerilor de a scoate poezia din trena epigonică, sterilizantă a marilor scriitori interbelici și de sub incidența primului val al avangardei. Poezia lui T. exprimă o reacție la acest context de istorie politică și literară, mergând de la pastișă până la toată gama opoziției ironice și autoironice. Dar nu se rezumă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290224_a_291553]
-
și reîntoarcerea pe jumătate (Premiul Uniunii Scriitorilor), după ce în 1994 fusese inclus în antologia Sfâșierea lui Morfeu. Literatura generației ’90, alcătuită de Dan Silviu Boerescu. Înainte de a fi situat în etichetări de tipul „neoavangardist”, „postmodernist de nuanță ironică”, V. interpretează epigonic rolul lui Virgil Mazilescu. Frecventarea boemei asigură clișeul, băutura spirtoasă dă revelatorul, iar versurile confirmă poza. Manieriste, poemele se construiesc pe canavaua acelorași teme (iubire, alcool, prieteni) și linii stilistice (metaforizare onirică, discursivitate, tehnică de elasticitate controlată a textului), asumate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290577_a_291906]
-
Geo Dumitrescu îl aflăm răspândit în mai toată poezia generației optzeciste și nouăzeciste (nepoții și strănepoții!), la rândul ei, această poezie, devoratoare de „cotidian“, sarcastică, ludică, destructurantă și destabilizatoare. Nu e vorba, o spun încă o dată, de indicarea unor dependențe epigonice, ci de înscrierea pe o linie spirituală. Mica liberalizare ideologică de la mijlocul anilor ’70 a generat și unele schimbări ale raportului de forțe în lumea literară. Brontozaurii dogmatismului istoric s-au retras în grotele lor, iar noii dogmatici, care înhățaseră
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
și simbolistă îi marchează în mod definitoriu o zonă discursivă de cuprindere modelând comportamente, generând o ges- ti culație specifică care va reverbera până departe în lite- ratura interbelică. Fin de siècle înseamnă și simbolism și postromantism în formule adesea epigonice, dar rezistente și capabile de mutații. Simbolismul are parte de un al doilea val cu cercul minulescian, iar postromantismul se diluează tot mai mult în formula sămănătoristă. Cariera revoluționară a junelui patriot cunoaște un hiatus problematic, punctat doar de susținerea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
1951). Voi spune, ca o curiozitate, că autorul constată și fixează cinci etape ale acțiunii de la Pitești (spre deosebire de antecesorii săi în analiza fenomenului, care stabiliseră patru sau doar trei etape). Referințe nuanțate există în acest desfășurător și în legătură cu spațiile-avatar sau epigonice ale Piteștiului: Brașov, Târgu Ocna, Gherla și Canal, astfel încât fresca ororii programatice să fie completă. Impresionant este, de asemenea, dicționarul alfabetic de personaje-cheie (un mic 'lexicon negru' înrudit cu bogatul Lexicon negru propus de Doina Jela; cel de față cuprinde
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
de pe mare. Debutul editorial în poezie îl va reprezenta volumul Oceanul (1962). Cu reportajele din Împărăția vânturilor (1954), care au reținut atenția lui Geo Bogza, C. începe o lungă carieră în domeniu. Criticilor care îi reproșează că reportajele sale „vin epigonic lângă și în umbra lui Bogza” (Ion Rotaru), C. le răspunde: „În umbra lui Geo Bogza vom scrie de acum înainte toți cei care vom aborda reportajul literar propriu-zis, Geo Bogza fiind cel care ne tutelează, [...] modelul și părintele meu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286440_a_287769]
-
măreț și falnic,/ C-un aspect frumos, divin,/ Pausanias ne spune:/ «De câte ori îl contemplu/ Înainte-mi se ivește/ Un tânăr cu chip senin»”. În acest fel V. își prelungește articolele de popularizare, altfel bogate în informație, sub haină versificată, urmând epigonic maniera didactică a lui Hesiod din Munci și zile. Precizia „științifică” este frapantă: „O corolă strălucită/ Ai, într-Amaryllidee/ Perianth ca din poveste,/ În formă de șease foi,/ Petale încântătoare,/ Stamine, șease frumoase,/ Dispuse cu măestrie/ Și cu frunze foarte moi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290427_a_291756]
-
bazat pe natura poetică a teatralității textului, relație văzută dialectic, ca o „succesiune de ciocniri între propunerile îndrăznețe ale poeziei dramatice și conservatorismul scenei”, precum și relația dintre drama poetică (ce se folosește de disponibilitățile situației dramatice) și cea ludică, fenomen epigonic care prelungește artificial structurile dramei poetice. Într-un amplu capitol sunt studiate formele dramatice în literatura populară, începând de la basm și baladă ca monodrame concepute pentru a fi interpretate în public, la jocurile de copii și tineri, la teatrul arhaic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288153_a_289482]
-
colocvial, argotic. Termenul societate sportivă este, în mod firesc, predispus conectării cu un mare număr de determinative, atât în ce privește uzul său în limbajul comun, cât și în cel specializat: astfel, stilul societății sportive depinde de stilul de concurs: original, eclectic, epigonic, îngrijit, elegant, direct, concis, aforistic, laconic, împodobit, căutat, declamatoriu, emfatic, prețios, dar și semidoct, de mahala, etc. Tipul ideal al concursurilor rămâne acela al Olimpiadelor, care îmbină propaganda cu elementul economic. Nu trebuie neglijată nici extensia noțiunii de societate sportivă
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
ideologiilor de import” și a „conspirației mucoșilor”, propunând o „disciplină culturală” care să fie „o sinteză de românism”. Rubrici: „Vitrina literară”, „Instantanee literare”, „Aspecte sinoptice”, „Răsfoind revistele”. Poezia, de profil tradiționalist, se constituie, prin Teofil Lianu îndeosebi, într-o prelungire epigonică târzie a arsenalului liric eminescian, dar într-o versiune exsanguă, vecină cu platitudinea. Mai sunt prezenți cu versuri Traian Chelariu, E. Ar. Zaharia, Ghedeon Coca, Iulian Vesper. Publică proză Mircea Streinul și Teofil Lianu. Articolele cu caracter polemic aparțin lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288645_a_289974]
-
și traduceri de texte reprezentative și avizate comentarii, vor fi lărgit la tânărul poet gustul pentru noutățile de ultimă oră, excitându-i capacitatea de entuziasm și adeziune, făcându-l să depășească repede momentul de ucenicie, mai mult sau mai puțin epigonic în cumințenia lui, al experienței lirice din Restriști. În orice caz, publicarea, împreună cu Stephan Roll și Victor Brauner, a revistei 75 H.P. - rămasă la unicul număr din octombrie 1924 - arată deja o opțiune decisă în favoarea programului avangardist, între coordonate trasate
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
se poate afla doar în afara operei, mai ales a capodoperei („perfecțiunea plictisește” - spusese încă dadaistul Tzara, iar Voronca îl urmează, susținând că „era desăvârșirilor e sfârșită”), adică a acelui „rezultat” pasibil, în timp, de „oficializare”, deschis „admirației unanime”, pândit de epigonice preluări. „Poate pentru o menținere într-un echilibru de azur pur ar trebui să nu scrii” - notează poetul, marcând (pe urmele lui Mallarmé, dar într-un sens evident diferit) o extremă a atitudinii avangardiste anticonvenționale; căci orice scris riscă să
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
carele cu boi. Să ne amintim că Tudor Vianu și G. Că-li-nescu vedeau în balcanismul poetului Ion Barbu, al cărui volum apărea în 1927, adică în plină epocă de glorie a școlii de pictură de la Balcic, o replică la tradiționalismul epigonic. Așa cum s-a întâmplat și în alte cazuri, Balcicul nu a putut evita să devină o atracție pentru turismul artistic. Nu puțin a contribuit la succesul monden al micii localități de pe malul Mării Negre și Regina Maria care-și construise aici
Tonitza și întâmplările artei românești by Ioana Vlasiu () [Corola-journal/Journalistic/8563_a_9888]
-
în realitate, ele poartă sarcini axiologice eterogene. Pe cînd cea dintîi (atunci cînd e aplicată corect!) este vădit expresia unei insuficiențe, a unei vocații lirice atît de firave încît se lasă copleșită de abstracțiunea cogitativă și de aerul de ,făcătură" epigonică, a doua poate fi omologată în întrariparea-i specifică, în maniera sa imaginativ-metaforizantă. Dar nu e... obligatoriu ca un poet să scrie mereu ca un poet, iar un critic să scrie mereu ca un critic! Există destule cazuri în care
Un exemplu de obiectivitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11117_a_12442]
-
dînd prevalență istoricului locului, decît evocării sale. Prin amplele citate la care apelează, este, totuși, un scriitor romantic. Un larg capitol consacră Vianu prozatorilor Junimii, acordînd locul dintîi chiar lui Titu Maiorescu. Rețin observația că Beția de cuvinte este forma epigonică și degenerată a retoricii, utilizînd, în exemplele citate, la procedeul amplificării, punctul principal în tehnica stilistică a retoricii. Lui i se datorează umilirea totală a retorismului pașoptist. Și, evident, a relevat că în atelierul marii oratorii maioresciene se găsesc mijloacele
O carte celebră by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15676_a_17001]
-
Cum arata super-productiile vremurilor noastre? Două, trei staruri, uneori nici atît. Subiect plasat cît mai în viitor sau cît mai în trecut a de la caz la caz. Iar în locul costumelor și decorurilor a efecte speciale cît cuprinde. Unele izbutite, altele epigonice, în funcție de posibilități. Fără urmă de îndoială, filmele cu cel mai mare succes de casă sînt cele din această categorie. O dovedesc din plin premierele acestui an: Matrix, Mumia și, nu în ultimul rînd, mult așteptatul Războiul stelelor: episodul unu. Primul
Super-productiile timpurilor noastre by Miruna Barbu () [Corola-journal/Journalistic/17612_a_18937]
-
despre a cărui calificare de semiotician "la propunerea mariei corti" aflăm din abia strunitul discurs amoros de la pag. 19. Elocinta poetica se află la granița cu proza solemn-ludică, psihanalitica, uneori contorsionista, si totusi cu interstiții pline de elegie și gratitudine epigonica: "ne împroșcam cu idei antrenându-ne veseli pe darele invizibile trasate anterior de alti alergători de cursă lungă (...)". Cand și când primim mesajele unui nou decalog poetic și moral, prevestind o vită nova. Dovadă stă chiar depoziția poetului: "Dumnezeu m-a-nscris
Poezie virilă by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/17659_a_18984]
-
el însuși abia atunci când publicul și criticii i-au considerat încheiată opera poetică. Ipostazele bacoviene ale tradiționalismului romantic, ale decadentismului și ale simbolismului sunt realizări artistice care au precedat bacovianismul. Fiind rezultatul unor circumstanțe particulare, independente de voința autorului (mediul epigonic în care s-a ivit, criza limbajului artistic, experiența bolii), bacovianismul este expresia unei practici literare irepetabile. El s-a conturat deplin când poetul părea a-și fi dat măsura talentului; până atunci, interpretase aceeași melodie în game diferite. Pendularea
„Uitatul“ Mircea Scarlat by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/6167_a_7492]