128 matches
-
Revedere). Clamor (1968) are profilul unei ediții de autor, fiind o selecție din versuri scrise de-a lungul a trei decenii. De la Toamna-n hlamide cenușii, datând din 1938, până la poeziile de acum, totul e învăluit într-o melancolie difuză, epigonic romantică, punctată când și când de clamări în pustiu. O Efemeridă care încheie placheta vorbește despre inutilitate și gol lăuntric în curgerea implacabilă a timpului. Imaginea ultimă nu se compune la P. dintr-o poezie interiorizată a senectuții, ci dintr-
POTOPIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288989_a_290318]
-
de repetiție, de variație pe teme sămănătoriste persistă, numai rareori fiind diminuată de stilizarea tablourilor. Cântece din flăcări conține piese ce recompun un fel de roman al iubirii, cu momente variate, unele de o galanterie cam anodină, altele acuzând ecouri epigonice (o Agonie amintește de versurile lui D. Anghel). Notă aparte fac câteva texte în care erosul comun capătă irizații venind dinspre cel religios. În Cântece din amurg, eul liric dă rareori glas unei angoase a sfârșitului, încrezător fiind, pe de
MUNTEANU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288290_a_289619]
-
spiritul național”, care s-a format de-a lungul secolelor. Totuși N. Iorga nu putea să nu integreze dezvoltarea națională, socială și culturală a României în curentele și tendințele europene. În general însă, colaboratorii revistelor lui Iorga produc o literatură epigonică, minor romantică, paseistă, idilică, didacticistă și mistică. Prin conservatorismul estetic al directorului și prin importanța acordată mesajului etic, și această publicație încurajează literatura minoră, cu atât mai mult, cu cât nu mai beneficiază de prezența constantă a unor scriitori precum
NEAMUL ROMANESC PENTRU POPOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288391_a_289720]
-
D. Gusti Îi mai include pe H. Stahl, Petre Andrei, G. Marica, V. Bărbat și se continuă cu reconstrucția instituțională Începută după 1989 și aflată În plină desfășurare. Cu certitudine, trebuie reținute următoarele aspecte: sociologia românească nu s-a afirmat epigonic, ci ca partener valabil de dialog În status nascendi al sociologiei europene. Iată aportul sociologiei la construirea unui spațiu european al cercetării sociale de care Încep, tocmai acum, să vorbească unele Înalte autorități din structurile europene. Sociologia românească nu mai
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
ideologiilor de import” și a „conspirației mucoșilor”, propunând o „disciplină culturală” care să fie „o sinteză de românism”. Rubrici: „Vitrina literară”, „Instantanee literare”, „Aspecte sinoptice”, „Răsfoind revistele”. Poezia, de profil tradiționalist, se constituie, prin Teofil Lianu îndeosebi, într-o prelungire epigonică târzie a arsenalului liric eminescian, dar într-o versiune exsanguă, vecină cu platitudinea. Mai sunt prezenți cu versuri Traian Chelariu, E. Ar. Zaharia, Ghedeon Coca, Iulian Vesper. Publică proză Mircea Streinul și Teofil Lianu. Articolele cu caracter polemic aparțin lui
PANA LITERARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288645_a_289974]
-
bazat pe natura poetică a teatralității textului, relație văzută dialectic, ca o „succesiune de ciocniri între propunerile îndrăznețe ale poeziei dramatice și conservatorismul scenei”, precum și relația dintre drama poetică (ce se folosește de disponibilitățile situației dramatice) și cea ludică, fenomen epigonic care prelungește artificial structurile dramei poetice. Într-un amplu capitol sunt studiate formele dramatice în literatura populară, începând de la basm și baladă ca monodrame concepute pentru a fi interpretate în public, la jocurile de copii și tineri, la teatrul arhaic
MINDRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288153_a_289482]
-
1951). Voi spune, ca o curiozitate, că autorul constată și fixează cinci etape ale acțiunii de la Pitești (spre deosebire de antecesorii săi în analiza fenomenului, care stabiliseră patru sau doar trei etape). Referințe nuanțate există în acest desfășurător și în legătură cu spațiile-avatar sau epigonice ale Piteștiului: Brașov, Târgu Ocna, Gherla și Canal, astfel încât fresca ororii programatice să fie completă. Impresionant este, de asemenea, dicționarul alfabetic de personaje-cheie (un mic „lexicon negru” înrudit cu bogatul Lexicon negru propus de Doina Jela; cel de față cuprinde
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
Era un anotimp fierbinte Și noi ne-am smuls atunci din cuie De-a pururea ținea-vom minte. A doua poezie a lui Baconsky, Rutină, reprodusă în paginile anterioare, duce amărăciunea și blazarea și mai departe, conturând imaginea unui lirism epigonic, manierist, cu adrese mai generale dar și foarte exacte - dacă nu mă-nșel; căci să comparăm întregul context al poeziei, dar mai ales această strofă din poezia baconskyană: Noapte. Biata lună s-a deprins Ca o oaie blând să pască
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
la Gellu Naum, iar acesta Îl apreciază. Naum este cel mai important supraviețuitor al suprarealismului românesc din perioada respectivă și, după cum Îmi spun toți prietenii mei critici literari, un foarte mare poet. În acest timp, Vadim Tudor versifică În manieră epigonică, undeva Între Alecsandri și Bolintineanu. Sigur că Vadim Tudor vrea și el să fie recunoscut. „Patronul”, cum i se spunea lui Eugen Barbu, avea cred, În felul său, gust literar. Să nu uităm că „Patronul” l-a debutat pe Paul
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
livrescă, aparținând unui intelectual subtil, elevat. Lipsită însă de originalitate, ea se datorează mai ales „amintirilor” literare ale autorului și mai puțin propriei sale sensibilități. Tocmai de aceea, unii exegeți au evidențiat ermetismul său de tip barbian, iar alții, „nostalgia epigonică a unui suprarealism pierdut” (Emil Manu). Activitatea de critic și istoric literar, concretizată în volume de studii și articole precum Portrete și opinii literare (1972) și Recitind clasicii (1975), demonstrează o profundă cunoaștere nu doar a valorilor literare unanim recunoscute
CALIN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286036_a_287365]
-
Alecsandri, își plânge sentențios și retoric nefericirile, iubirea destrămată. Rarisim, clișeul este abandonat și se ivesc versuri ceva mai energice, cu o anume inventivitate imagistică. În Țara, unde tutelar este spiritul lui V. Alecsandri din Ostașii noștri, C.-P. narează epigonic, banal, episoade ale Războiului pentru Independență, făcând declamator apologia bravurii și a iubirii de țară. O „istorie critică”, Războiul neatârnărei (1913), relatând „asaltul și luarea Griviței”, și paginile autobiografice intitulate Amintiri din viața-mi, publicate postum în două volume (1944
CANDIANO-POPESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286062_a_287391]
-
încearcă în 1939 și 1940 o revenire, au trecut neobservate. Destul de incert încă de la început, legat de mișcarea „Literatorului” în ceea ce a avut aceasta mai caracteristic în prima ei fază, autorul era de pe atunci un uitat. C. compune o poezie epigonică; a imitat, după Macedonski și Mircea Demetriade, imagistica intens colorată - la el de o somptuozitate prețioasă -, căuta demonismul, magia, evadarea în paradisul artificial al visului (Demon negru, Diamant negru, În largul mărei). Recuzita simbolismului era folosită din plin pentru o
CANTILLI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286076_a_287405]
-
colocvial, argotic. Termenul societate sportivă este, în mod firesc, predispus conectării cu un mare număr de determinative, atât în ce privește uzul său în limbajul comun, cât și în cel specializat: astfel, stilul societății sportive depinde de stilul de concurs: original, eclectic, epigonic, îngrijit, elegant, direct, concis, aforistic, laconic, împodobit, căutat, declamatoriu, emfatic, prețios, dar și semidoct, de mahala, etc. Tipul ideal al concursurilor rămâne acela al Olimpiadelor, care îmbină propaganda cu elementul economic. Nu trebuie neglijată nici extensia noțiunii de societate sportivă
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
ales lui. A depus mulți ani de gandire la scrierea această ce se vrea o incursiune în necunoscutul biologic și astral, cu toate interacțiunile și interdependentele de rigoare. Acum, după o convorbire cu el, i-a fixat și titlul: PARTEROGENEZA EPIGONICA SAU ATEISMUL BIOLOGIC. Mai jos, în stilul lui de exprimare a comprimatelor idei, mă înscriu și eu cu opiniile mele: Tăcu face din FACEREA biblică o interpretare personală, idilica, fantastică, ca de altfel cum au făcuto și evreii. Apoi construiește
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93038]
-
Davidescu; articolul semnat DN și intitulat „Decadent-Decadență” din Insula, nr. 1, 18 martie 1912, pp. 2-3, dă - pe urmele lui Ov. Densușianu, dar cu aplomb „revoluționar” - o replică acuzelor tradiționaliste, afirmînd că peiorativul atribut nu se aplică simboliștilor, ci imitatorilor epigonici sămănătoriști. Nu fără atacul de rigoare împotriva criticii acuzate de miopie conservatoare: „Revoluționarii în literatură au fost de altfel primiți veșnic cu ostilitate. De cîte ori e vorba de un gînd adevărat închis într-o formă originală, critica se sperie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1914), „caragialismul” retoric al lui Minulescu („E ca un plisc Farfuride răzbit în simbolism” - v. „De vorbă cu mine însumi” de I. Minulescu, în Scrieri, 23, Ed. Minerva, București, 1972, p. 400). Epuizarea simbolismului se traduce inclusiv prin manierizarea sa epigonică din efemerele, palidele Farul, Sărbătoarea eroilor (satelite ale Vieții noi) sau Grădina Hesperidelor (a lui Al.Th. Stamatiad). Publicații precum Cronica a lui I.N. Theodorescu, Arghezi și Gala Galaction, ca și prima serie a Chemării lui Ion Vinea, unde S.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
O excepție relativă: Simion Mioc; acesta sesizează - cam prolix și bombastic... - la autorul Paradisului suspinelor un „ritm elegiac de titan paciurian, care nu poate sau nu vrea să se rupă de matca sa telurică, roditoare de prea multe arborescențe culturale epigonice, deși conștiința sa cutreierase realități spirituale plenare” (op. cit., p. 72). „Matca telurică” este - firește - tradiția autohtonă pe care Vinea încearcă să o racordeze la ritmurile moderne ale „planetei unificate”. Criticul face în acest sens o paralelă relevantă cu opiniile „moderate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pe această linie - bunăoară, „Gînduri spre o mai limpede înțelegere a problemei mîntuirii“ de Marcel Avramescu, alias urmuzianul ezoterist Jonathan X. Uranus, alias viitorul preot ortodox Mihail Avramescu (colaborator la Ulise, Radical și Bilete de papagal, dar refuzat pentru „confuzie epigonică” la poșta redacțională a revistei unu). Interferențele dintre avangardă și Weltanschauung-ul „noii spiritualități” devin, oricum, tot mai numeroase. Și nu doar la Contimporanul. Este suficient să amintim cunoscutul articol-manifest din unu al ortodoxistului Paul Sterian („Poezie agresivă sau despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
europene, ci și traduceri de texte reprezentative și avizate comentarii, vor fi lărgit la tînărul poet gustul pentru noutățile de ultimă oră, excitîndu-i capacitatea de entuziasm și adeziune, făcîndu-l să depășească repede momentul de ucenicie, mai mult sau mai puțin epigonic În cumințenia lui, al experienței lirice din Restriști. În orice caz, publicarea, Împreună cu Stephan Roll și Victor Brauner, a revistei 75 H.P. - rămasă la unicul număr din octombrie 1924 - arată deja o opțiune decisă În favoarea programului avangardist, Între coordonate trasate
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
se poate afla doar În afara operei, mai ales a capodoperei („perfecțiunea plictisește” - spusese Încă dadaistul Tzara, iar Voronca Îl urmează, susținînd că „era desăvîrșirilor e sfîrșită”), adică a acelui „rezultat” pasibil, În timp, de „oficializare”, deschis „admirației unanime”, pîndit de epigonice preluări. „Poate pentru o menținere Într-un echilibru de azur pur ar trebui să nu scrii” - notează poetul, marcînd (pe urmele lui Mallarmé, dar Într-un sens evident diferit) o extremă a atitudinii avangardiste anticonvenționale; căci orice scris riscă să
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Yeats, Stefan George, Walt Whitman. Simbolismul românesc Simbolismul românesc, primul curent sincron cu cel european, nu a fost un fenomen de imitație a școlilor simboliste franceze, ci manifestarea unei atitudini estetice moderne, născută din tentativa de a depăși romantismul minor, epigonic și idilismul rustic promovat de sămănătoriști. - Prima etapă (1880-1904): perioada teoretizărilor și a experimentelor. Gruparea formată la revista Literatorul și la cenaclul lui Alexandru Macedonski se ridică împotriva academismului junimist, a clișeelor și retorismului romantic posteminescian; primele creații simboliste: Al.
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
reveniri la formula clasică, reveniri care nu reușesc totuși o recuperare integrală a acesteia, dar nici o desprindere totală de ea. Se pot percepe ca un fel de forme hibride care însă nu trebuie devalorizate, reduse la simplul statut de mișcări epigonice, lipsite în mod absolut de individualitate sau de viață proprie. De aceea s-a preferat, de altfel, termenul de neoclasicism în locul celui de pseudo-clasicism așa cum propunea Paul Hazard, este drept referindu-se mai ales la realitățile literare ale secolului al
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
pe care-l propunea clasicismul, dar și în ilustrarea dorinței de depășire a provincialismului cultural. De aceea, în ciuda numeroaselor minusuri pe care le au și, mai ales, în ciuda faptului că la o privire superficială ar putea fi judecate drept manifestări epigonice, tratatele unui Gottshed, Luzán, Muratori sau Pope merită a fi luate-n seamă pentru a oferi o imagine de ansamblu a ceea ce a reprezentat gândirea literară a începutului de secol al XVIII-lea. De altfel, formatul acestor texte, care presupunea
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
similar clasice se înscriu raporturile stabilite între imaginație și rațiune sau propovăduirea regulii celor trei unități. Ca și în cazul celorlalți teoreticieni ai secolului al XVIII-lea, meritele lui Ignacio de Luzán nu trebuie nicidecum diminuate prin prisma unei raportări epigonice la clasicismul francez. Ceea ce a făcut el, și toți ceilalți avuți în vedere aici, nu a fost doar să propună imitarea modelului galic, ci să ducă o luptă crâncenă împotriva haosului și a nonvalorii. Cu o erudiție de invidiat, cunoscând
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
neamului omenesc"" Surprinderea trăsăturilor romantismului, considerat în final "o batjocură" se face într-o manieră ironică, evident polemică. Cu toate acestea, Odobescu apreciază scriitori precum Byron, Hugo, Schiller, fiind astfel clar că ținta mâniei sale o constituie mai degrabă varianta epigonică, artificială, exagerată a curentului de la începutul secolului al XIX-lea. Spirit profund clasic, Odobescu își va promova principiile cu orice prilej după cum se observă și în studiul Condițiunile unei bune traduceri, în care se reia ideea modelelor antice "întru acea
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]