142 matches
-
duioasele lui cântece” trebuie asimilat cu scopul de a fi apoi redat, în forme sublimate, mișcării literare a „păturii culte”. Nutrindu-se din lirica eminesciană și din poezia lui George Coșbuc, versurile publicate în F.-F. nu pot depăși sfera epigonismului. Eticul și etnicul prevalează în alchimia acestei poezii. G. Tutoveanu scrie poeme senine, optimiste, situate între descriptivism pur (Stol) și discursivitate triumfalistă (Fii gata). D. Nanu profesează un lirism duios, cu accente reflexive (Primăvara, Sunt mângâierile durerii), dar și epicul
FAT-FRUMOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286969_a_288298]
-
ideilor sociale față de arta propriu-zisă, amestecul utilului cu poeticul, noțiuni care în filosofia lui H. Spencer (utilizat de R.) se exclud. Nega existența unei direcții a „Contemporanului”, relevând discordanța dintre principiile programatice și literatura revistei, de nivel artistic scăzut, prin epigonism eminescian și naturalism, și sublinia inconsecvența ideologică, ceea ce provoacă demonstrația lui Gherea din Direcțiunea „Contemporanului”, privind mecanismul determinării în raportul artă-societate, cu definirea tendinței și a tezei în artă. Ulterior R. a devenit însă colaborator al publicațiilor socialiste „Munca”, „Literatură
ROMAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289300_a_290629]
-
ca o încununare a activității sale de „ambasador al culturii române în Occident”. A mai semnat George Poenaru, Michel Steriade-Boissenot. Critica a fost tentată să eticheteze poezia lui S. ca tradiționalistă, versul fiind, așa cum se scria pe la 1900, sub zodia epigonismului eminescian. Într-adevăr, în lirica de început sunt invocate predilect plaiurile natale, cu un patetism demn de pana lui Al. Vlahuță, cultivându-se „claritatea” și forma impecabilă tehnic. Dar autorul face parte din generația de după Arghezi și Blaga. De aceea
STERIADE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289923_a_291252]
-
Eminescu are cuvinte dure. Har puțin se află și în poezia lui L., strânsă în două volume intitulate Ore de repaos (1853) și Alfredo. Ore de repaos (1854) sau publicată în „Albumul literar” și în „Secolul”. Versificatorul este influențat până la epigonism de Gr. Alexandrescu și de D. Bolintineanu ori îl imită jalnic pe Byron. După 1870 L. scrie, semnând Laerțiu, cronici literare și foiletoane dramatice în „Românul”, „Telegraful”, „Alegătorul liber”. Considerat de Al. Macedonski drept unul dintre primii săi îndrumători întru
LAZARESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287759_a_289088]
-
la sfârșitul secolului al XX-lea, seamănă în chip izbitor cu cele ale lui Leonid Dimov. Asemănarea este uneori atât de mare, încât s-ar putea conchide, în grabă, că e vorba despre un fenomen de influențare sufocantă ori de epigonism. Poetul e însă un dimovian legitim și original, un emul, un adevărat succesor al lui Dimov. Creator de universuri onirice „paralele”, de lumi ficționale fascinante, a căror contemplare seduce, e un „arhitect de paradisuri” - cum sună titlul unui ciclu de
SOVIANY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289806_a_291135]
-
celui actual, activ, devenit avut. În alți termeni, operele „făcute” sunt, în cel mai bun caz, produsul autoimitației, când nu adoptă norme și formule consacrate sau în vogă la un moment dat. Fără să întrebuințeze cuvântul, cei trei interlocutori denunță epigonismul, dar dezaprobă și inovatorismul gratuit, practicat din dorința de a epata. Opunând „născutul” „făcutului”, Mai Știutorul nu omite să precizeze că aceste categorii nu se exclud, ci se completează reciproc. Nașterea include facerea. „Nici identitatea primară (cu sine și cu
SORA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
polemicii versificate (În jurul unui divorț, Expunere de motive). Poezia se salvează, totuși, în mare măsură prin umor, adesea grefat pe fondul melancoliei, ca și prin expresia ei plastică impecabilă. Aceste calități îi conferă individualitate într-o epocă încă marcată de epigonism clasic și manierism simbolist. T. a scris și proză, oscilând între schițe de tip I. L. Caragiale (O aventură) și evocarea naturistă sadoveniană (Țara de dincolo de negură). În volumul Scrisori fără adresă (1930), subintitulat „proză umoristică și pesimistă”, dominante rămân tot
TOPIRCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290228_a_291557]
-
sorginte franceză) și cea propriu-zis postmodernă (venită pe filieră americană), dar și cea dintre estetica preponderent postmodernă a generației și contextul politic premodern al comunismului românesc. Mai importantă este însă altă contradicție - între asumarea livrescului, a intertextualității și a unui epigonism alexandrin, pe de o parte, și căutarea unui limbaj inaugural, inspirat, capabil să înființeze lumi, pe de altă parte -, în care U. vede nu numai un simptom al retardării noastre culturale, ci și o promisiune de depășire a crizei postmodernismului
URSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290383_a_291712]
-
agitată îl împiedică să aprofundeze căutările. Tipărită târziu, lăsând deoparte câteva poeme apărute în presă, ce frapau prin lexic bogat, muzicalitate și imagini mai îndrăznețe, placheta Cântecul vieții dă în cele din urmă o impresie de vetust și chiar de epigonism. Un nou elan liric trăiește M. la mijlocul anilor, ‘20 pe meleagurile basarabene, dar și acesta se epuizează repede, concretizându-se doar în câteva poezii epico-descriptive (Pe limanul Nistrului, Akermanul, Nadia, O iarnă la Bugaz, Legenda covoarelor basarabene ș.a.). Simple versificări
MUNTEANU-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288297_a_289626]
-
aceasta rămâne tributară unor „fecunde stimulente” ale liricii interbelice, creându-și „un supralimbaj sau extralimbaj poetic” ce începe să-și arate uzura. Constatarea, reluată și în Atitudini critice (1983), unde se vorbește despre „un mimetism fără modele” sau despre un „epigonism anonim”, e perfect legitimă, numai că autorul însuși își fundamentează analiza poeziei pe un asemenea „supralimbaj”, în funcție de care evaluează producția lirică. De pildă, în Poeți contemporani (1978) lui Marin Sorescu i se reproșează „anecdotismul poetic”, „prozaismul” și „registrul minor” al
NIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288466_a_289795]
-
și 1870, când beletristica se confunda adesea cu istoria, politica, morala ori cu știința, iar frumosul - cu binele și adevărul. Efectuând distincția cuvenită și afirmând că obiectul criticii este relevarea frumosului din opera de artă, M. a combătut cu vehemență epigonismul literar de după 1850, afirmând că mediocritatea e cu atât mai periculoasă, cu cât se manifestă într-o cultură începătoare. În consecință, a ridiculizat scrierile mediocre bazându-se atât pe gustul propriu, cât și pe principii. Una din principalele lui acțiuni
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
de piese, alături de traducerile Ultima noutate din Ed. Bourdet, Montmartre din Pierre Frondaie sau Pasărea albastră din Maurice Maeterlinck (toate intrate în repertoriul unor teatre bucureștene). În special la început, unii comentatori ai poeziei scrise de M. i-au reproșat epigonismul, înlocuirea muzicalității interioare cu o „sonoră grandoare de vocabular” ce nu reușește să transfigureze senzualismul, exaltarea simțurilor până la bizarerie, o preocupare pentru perfecționarea formei căreia nu îi corespunde „perfecțiunea gândirii”, de unde o „poezie ușoară”, lipsită de „fiorul creațiunii”. Totuși cei mai mulți
MILLIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288145_a_289474]
-
literare. O sarcină importantă este aceea a participării la dezbaterile cercurilor asupra operelor literare și de a ușura Întâlnirea dintre scriitori și cititori. Elementele talentate din cercurile literare vor trebui să fie ajutate de Comisia de Îndrumare a Tinerelor Talente”. Epigonismului inculturii și imitației care proliferau În cercuri și cenacluri - dezvăluite de un George Dan sau Eugen Jebeleanu, după cum am văzut - li se găsesc justificări tot În Flacăra 60: numai așa va putea Înflori literatura nouă: de la simulare, la stimulare: „Să
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
atenția asupra pericolului schematismului și clișeului, Îndeosebi În zugrăvirea „eroului pozitiv”. În 1951 toate aceste slăbiciuni: manierism, șablon, clișeu, schematism, dispreț față de Înaintași, incultura, lirismul facil, lipsa de meșteșug, optimismul tembel, „neadâncirea realității, a experienței sovietice În domeniu”, superficialitate stilistică, epigonismul, expresia lozincardă, infantilă și altele, vor primi un nume: proletcultism. A existat proletcultul În cultura sovietică, Îndată după revoluția din 1917, iată, există și la noi - constată la unison vocile din presa vremii și, În primul rând, forul diriguitor al
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
mort cu arma în mînă, pe front, în 1916. Modelele interne ale tinerilor poeți estetizanți erau - pe lîngă „precursorul” Macedonski - Arghezi și Minulescu; la nici doi ani de la apariția Insulei, între cei din urmă apar însă tensiuni: ironizînd caustic noul epigonism al minulescienilor, Arghezi denunță, cu ocazia apariției volumului De vorbă cu mine însumi... (1914), „caragialismul” retoric al lui Minulescu („E ca un plisc Farfuride răzbit în simbolism” - v. „De vorbă cu mine însumi” de I. Minulescu, în Scrieri, 23, Ed.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
p. 326). Un alt posibil „argument” al ignorării ar fi discreția personajului: „Discret personaj al avangardei românești, însă recunoscut ca un ferment și animator, fire profund boemă” (cf. D.G.L.R, vol. II, p. 399). Și, nu în ultimul rînd, prejudecata epigonismului urmuzian. Un „minor discret”, surîzător și bonom, care a trecut - fără zgomot - printr-o avangardă unde Zgomotul și Furia erau zeități tutelare. Volumul Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijotte (apărut în 1931 la Editura Naționala, S. Ciornei cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
volum - gen „Criza sacîzului“ (cu observații de efect: „Neputința de a îmbogăți literatura unui instrument e cea mai rea prevestire pentru resursele lui”), verva și rafinamentul lui Costin își dezvăluie, la o lectură atentă, subtilități și profunzimi care exclud deopotrivă epigonismul și lipsa de personalitate, făcînd din el unul dintre cei mai interesanți și mai rafinați autori ai avangardei românești. „Poemele-definiție” grupate în revistă sub titlul ironic de „Științe naturale“, iar în volum - sub titlul altfel „didactic” de Abecedar („Cismarul“, „Tinichigiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de sesizat și de gustat”). Apar și „emuli” urmuzieni: de la epigoni fără har precum Moldov și Madda Holda (Magdalena Binder, sora lui Sașa Pană) pînă la autori afini precum Jacques G. Costin, Grigore Cugler sau Jonathan X. Uranus. Acuzat de epigonism, ultimul va simți nevoia să se delimiteze de model („Către Ionathan X. Uranus, autorul lui Totog”) în Bilete de papagal, nr. 435, 11 iulie 1929, p.3., apud. Ionathan X. Uranus, În potriva veacului. Textele de avangardă (1926-1932), ediție îngrijită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sale din 1934) Apunake. Florin Manolescu, în a sa Enciclopedie a exilului românesc postbelic, Editura Compania, București, 2002, consideră că „Fără să se poată vorbi de două tendințe clar conturate, înainte de 1989, exegeza (sporadică) din România a pus accentul pe epigonismul acestei literaturi, care ar fi «departe de concentrarea lui Urmuz» (Constantin Ciopraga), în timp ce exilul (Mihai Niculescu, Ștefan Baciu, Monica Lovinescu, Horia Stamatu) a canonizat figura scriitorului, făcînd din el un precursor ignorat al lui Eugen Ionescu, și a transformat «apunakismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
incompatibil cu al constructivismului integralist, dar care e repudiat În primul rînd cu argumentul necorespondenței cu actualitatea. Căci, după ce i se minimalizează forța Înnoitoare („suprarealismul nu cuprinde nici un aport propriu”) și după ce este redus, În fapt, la un soi de epigonism („realizările de artă suprarealiste se reduc la o neschimbată repetare a cercetărilor dadaiste”, „Suprarealismul e Însă [ca dinamică] inferior dadaismului. Suprarealismul e În analiză feminin expresionist”), urmează acest adaos: „Și apoi esențialul: Suprarealismul nu răspunde ritmului vremei. Acest caracter trebuie
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
trece cu ușurință. Ea contează deopotrivă În demersul mai general avangardist al momentului de reformare a limbajului liric românesc prin elemente cert Înnoitoare, ca și În evoluția propriei personalității a poetului, ca Încercare (și reușită) de autodepășire, În sensul abandonării epigonismului simbolist, al concentrării și rafinării expresiei. În ciuda distanțelor pe care le ia față de universul Restriștilor, această carte conservă totuși date esențiale ale unei sensibilități elegiace, neliniștite. Ele transpar Îndeosebi În reinterpretările expresioniste ale unor elemente constitutive universului imaginar al cărții
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
epistolografiei [s.n.]", după expresia lui Burckhardt. Imitația anticilor (care oferă modele în Macrobius, Marțial sau Plutarh), dar și tendințele de desacralizare al acestui tip de discurs ne îndreptățesc să-l plasăm sub incidența parodiei. Materialul care a generat un susținut epigonism este culegerea de cuvinte de duh a lui Poggio Bracciolini (1380- 1459). Liber facetiarum cuprinde 178 de anecdote și scrieri licențioase, strânse între 1438 și 1452 și apărute postum în 1470. Umanistul florentin e unanim recunoscut pentru faptul că a
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Ieșirea din labirintul livresc rămâne, pentru totdeauna, o iluzie. Concluzii În lumina vechilor și noilor teorii care au căutat să-i surprindă esența, parodia apare drept una dintre modalitățile sigure de care dispune literatura atât pentru a evolua, depășind capcanele epigonismului sau mimetismului în care orice operă "cap de serie" riscă să-și găsească sfârșitul, pentru a se reconstrui în permanență, cât și pentru a se autocunoaște. Acest fenomen nu poate interesa, în nici o epocă, unilateral, de aceea nu i-am
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
al dezagregării universale, convocând astfel Subconștientul, Natura, Istoria, Transcendentul, Absurdul, personajele marii literaturi din toate timpurile“ (P. Cornea). - Romantismul posteminescian coexistă cu realismul, sămănătorismul, simbolismul (sfârșitul sec. al XIXlea și primele decenii ale sec. XX) și se manifestă, frecvent, ca epigonism eminescian. Reprezentanți notabili sunt G. Coșbuc, O. Goga, Al. Vlahuță, B. Șt. Delavrancea, Al. Macedonski. 3.1.2. Realismul Realismul exprimă, în sens general, năzuința artei de a reflecta realitatea. Sensul specializat are în vedere curentul manifestat în literatură și
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
liric bacovian - o subtilă artă poetică - este cea care dă titlul volumului de debut (publicat în 1916), Plumb. Începând cu această poezie, George Bacovia conferă esteticii simboliste românești profunzimea de substanță, de viziune și de expresie, determinând ruptura definitivă de epigonismul eminescian. În tonalitatea gravă a unei elegii existențiale, Bacovia își focalizează viziunea despre lume pe un simbol multisemnificativ, ilustrând astfel o caracteristică a poeticii simboliste. Metalul saturnian, plumbul, impune un simbol referențial, prin excelență antimetafizic. „Cel mai moale și cel
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]