92 matches
-
Russian Revolution, Oxford University Press, Oxford, 1982, p. 119. Termenul de „gigantomanie” se folosea, cred, și În Uniunea sovietică. Eșecul final al celor mai multe dintre marile proiecte ale URSS este În sine o poveste importantă, a cărei semnificație a fost surprinsă epigramatic de către Robert Conquest. Acesta observa că „sfârșitul Războiului Rece poate fi văzut ca o Înfrângere a Magnitogorsk-ului de către Silicon Valley” („Party in the Dock”, Times Literary Supplement, 6 noiembrie 1992, p. 7). Pentru o istorie industrială, culturală și socială a
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
galante (madrigalul, romanța, cântecul), iar schițele umoristice din revistele pe care le conduce sunt remarcabile prin acuitatea observației ironice și verva narativă. Tot în presă a abordat și eseul (despre epigrama românească, firește, și despre pictorul Nicolae Grigorescu). Catrenele sale epigramatice vădesc darul expresiei concentrate, aforistice, simțul limbii, spirit fin și bun gust în crearea poantei finale, precum și o undă de lirism. Temele sunt cele comune: eternul cuplu, soțul infidel, trufia, prostia, impostura ș.a. O definiție epigramatică a epigramei este memorabilă
IONESCU-QUINTUS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287592_a_288921]
-
Nicolae Grigorescu). Catrenele sale epigramatice vădesc darul expresiei concentrate, aforistice, simțul limbii, spirit fin și bun gust în crearea poantei finale, precum și o undă de lirism. Temele sunt cele comune: eternul cuplu, soțul infidel, trufia, prostia, impostura ș.a. O definiție epigramatică a epigramei este memorabilă: „Epigrama, precum știm/ Este fata de-mpărat/ Pe care-o iubea Nigrim.../ Dar a fugit cu Cincinat!” Pe de altă parte, atât schițele din Mărturie mincinoasă (1983), cât și romanul pseudopolițist Citație pentru un necunoscut (1988
IONESCU-QUINTUS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287592_a_288921]
-
factură enciclopedică, la care a fost și revizor (Dicționarul enciclopedic ilustrat, 1999, Mic lexicon de nume proprii celebre, 2001 ș.a.). Autor al unor prefețe și postfețe, F. a avut și câteva experiențe de editor. A publicat o plachetă de „stihuri epigramatice” a Margaretei Faifer și un volum de teatru al lui Laurențiu Faifer, o culegere din însemnările lui Arșavir Acterian, un studiu de poetică și stilistică al Irinei Andone. A editat, de asemenea, Didahiile lui Antim Ivireanul și, în colaborare, Teatru
FAIFER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286940_a_288269]
-
fiind „depuse” în caiete speciale. Perspectiva înscenării epice, întemeiată pe o stilizare ludică, este vădit (auto)ironică și parodică, fără a părăsi însă tonalitatea gravă, a unei disperări comprimate. Jurnalul și documentele recuperate în Fragmente salvate (1975-1989), eseurile în formulă epigramatică din aceeași carte, din (Re-)citindu-l pe Eminescu. În umbra Timpului (2000) și din OftalMOFTologia sau Ochelarii lui Nenea Iancu (2002), poemele din Propoieziții (1998) desemnează în G., după expresia lui Gheorghe Crăciun, „un personaj camilpetrescian”. SCRIERI: Doisprezece prozatori
GOGEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287307_a_288636]
-
se înscriu printre paginile cele mai bune ale genului. Portretizarea subtilă, descrierile ambianței naturale, desenul unor medii, mai cu seamă chipul urbei moldovene, și evocarea lirică, referința la operă și citarea unor caracterizări sau aprecieri memorabile, șarja îngăduitoare și replica epigramatică, amănuntul pitoresc și anecdota savuroasă sunt chemate să stea alături de mărturisirile celor evocați, înregistrate într-o prezentare policromă, predominant lirică, de reală frumusețe. Peste două sute de figuri ieșene (și nu numai), în primul rând scriitori, dar și actori, pictori, regizori
LEON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287777_a_289106]
-
în Psalmul cenușii (Holocaustul perpetuu) (2003), sau poezia trubadurescă, de celebrare a visului și a eternului feminin, ca în Dragoste la vârsta întâi, dragoste la vârsta a treia (2001), care cuprinde, totuși, multe versificări facile, ori, în fine, disponibilitatea umoristică, epigramatică din Imaginara paranghelie (2002). SCRIERI: Baladă pe rug, București, 1971; Motive istorice, București, 1973; Cercul perfect, București, 1979; Ștefăniță-Luminiță, București, 1981; Arborele de sânge, București 1986; Cartea cu ferestrele deschise, București, 1988; Coșmarurile din carcera comună, București, 1992; Dragoste la
SAIOC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289436_a_290765]
-
argheziene din ciclul 1907 (Instigatorul și Coconul Alecu), Tudor Arghezi fiind prezent și cu alte trei texte, Viscolul, Noapte de an, Gașca inspirată, sunt înserate două poezii de G. Bacovia (Arhaism și Doina), iar Tudor Vianu da poemul (de nuanță epigramatica, adresat sieși) intitulat Adevăr și poezie. Cei mai fideli colaboratori în materie de lirica sunt Radu Cârneci, Horia Arama, Alexandru Andrițoiu și Gheorghe Tomozei, care va debuta aici în 1953. Alături de aceștia - Ion Acsan, Leonida Neamțu, Horia Grămescu, Geo Bogza
TANARUL SCRIITOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290048_a_291377]
-
prima carte, Pasărea paradisului (1939), culegere de versuri care inaugurează o colecție îngrijită de G. Călinescu, se bucură de aprecierile criticii și reprezintă, poate, vârful valoric al scrisului lui P. Vocația lirică e dublată de aceea de umorist, în genul epigramatic; numit în 1945 redactor-șef al ziarului constănțean „Cugetul liber”, dar stabilit un an mai târziu la București, va deține mai bine de două decenii funcția de redactor la revista „Urzica” (1952-1974). Următoarele două volume, Arca lui Noe (1968) și
PAVELESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288738_a_290067]
-
mai bun decât pe Cincinat. A contat, poate, și faptul că sclipirile lui de spirit au fost adunate abia postum (Epigrame și epitafuri, 1925). Cinice sau glumețe, vezicante și surâzătoare, uneori licențioase ori mizând pe simple jocuri de cuvinte, producțiile epigramatice ale lui P. sunt lucrate atent, chiar și atunci când țâșnesc dintr-o inspirație de moment. Spontan, ca mai orice umorist, autorul nu pregetă să se angajeze în dueluri literare. Victimele sunt alese dintre scriitori (printre ei, surpriză, și frățânele Cincinat
PAVELESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288737_a_290066]
-
urmărească (Russo, 1912, p. 88). CITAT RETRAS!!! În continuare, savantul afirma: Știința nu urmărește decât adevărul și cea mai bună Însușire a stilului e expunerea adevărului În modul cel mai clar și cel mai simplu, fără podoabe retorice, fără picanterii epigramatice. 3.7. Concizia Înseamnă capacitatea de a spune cât mai multe lucruri În cât mai puține cuvinte. Scriitorul și filosoful Baltasar Gracián y Morales (1601-1658) obișnuia să spună: „Ceea ce este bun este de două ori mai bun dacă e scurt
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
ca poet în anul 1969, în „România literară”. Debutul editorial are loc cu volumul de epigrame Floreta de argint, apărut în 1973. Dacă primele volume, Floreta de argint și Ascensor pentru cuvinte (1975), îl recomandă pe B. drept un poet epigramatic din categoria ironiștilor de rafinată tradiție (Cincinat Pavelescu și Al. O. Teodoreanu), alte apariții editoriale, ca Dimineața apelor (1976), O ființă (1977) și Centurile de siguranță (1979), adaugă o dimensiune nouă versurilor lui, transcriind o gamă mai largă de trăiri
BUCUROIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285906_a_287235]
-
la Bârlad - decedat în aprilie 1975 „... Poetul florilor, pe care le cânta în rondele; b ondoc, cu capul rotund și ochii scânteietori de voioșie...” - îl descrie Emil Tudor în „Întoarcere către adolescență”, când se referă la membrii Academiei Bârlădene. RONDEL EPIGRAMATIC Iubita mea i‐ o fată de la țară Cu ochi aprinși ca pulberea de stele, Cu mers naiv ... dar sprinten, de gazele , și cu priviri învăluite‐n pară ... Nu poartă pălărie ... nici mărgele ... Vor spune mulți : “o specie bizară” ... Iubita mea
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
simț de observație, o înclinare/aplecare către satiră și umor, șfichiuiește prin întâmplări trăite de dumnealui sau sunt numai pățanii imaginare, metehne omenești în scopul, de ce nu, al îndreptării lor. Un exemplu este chiar în primul capitol: „”, unde autorul critică epigramatic faptul că pensionarului de la noi nu i se asigură de către „cei de sus” pensie corespunzătoare unui trai decent: Scumpii noștri pensionari,/ Nu-i de unde pensii mari,/ Vă dăm bonus drept mărire/ Drum expres spre cimitire!// Lipsa de judecată, de chibzuință
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
tipuri de influențe culturale pe care le-a propus: una ,,catalitică’’ (Gheorghe Lazăr - Kogălniceanu - Maiorescu - Eminescu - Coșbuc) căreia i se opune una de inducțiune franceză, ,,modelatoare’’ (Alexandrescu - Bolintineanu - AlecsandriMacedonski). După părerea lui Blaga, Caragiale este situat ,,între linii’’ spiritul său epigramatic fiind peninsular, ,,venind neapărat de la Sud, prin rasă’’. Pentru aceasta este notată aici și admirația lui Caragiale pentru muzica germană (deși admirația oricărui meloman, de pe orice meridian, pentru Beethoven sau Mozart nu poate căpăta semnificația unei influențe culturale indiferent cum
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
miturilor, creând o noua simbolistică, cu deschideri spre existența noastră, nu numai lipsită de strălucire, ci și grotesc de banală. El vrea să ne convingă că existența omului contemporan este sufocată de civilizație și protestul tragic se transformă în discurs epigramatic și caricatural, absurd sau trivial. ori pur și simplu ne face să zâmbim. Volumul " Tușiți" repetă în aceeași manieră tot ce e spus în cele anterioare apariției lui. Același dozaj de inventivitate, același simț al colosalului într-un lung proces
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de alte texte și inserturi, reciclându-le energiile semantice și formale, începând cu epitaful ovidian, motivul Parcelor, al triumfului Morții, cu predica hrisostomică a egalității stărilor sociale în fața morții, și sfârșind cu modelul parenetic sau omiletic, cu canonul imnic, elegiac, epigramatic sau alegoric. Prin urmare, obsesia unor tipuri de discurs și a textelor de autoritate pledează pentru caracterul profund formalizat al scrierilor noastre timpurii, străbătute de o neliniște a obârșiilor, prisoselnice în citate, aluzii, referințe livrești și operații intertextuale. Maria-Ana Tupan
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
-le, el a transferat în prezent încărcătură lor enigmatica. Oreste Macrì afirmă că există un principiu de continuitate între varianta quasimodiană din melicii greci (1940) și Antologia Palatina (1968), de data mult mai târzie, acesta fiind preferință traducătorului pentru stilul epigramatic ce se reflectă în creațiile sale originale; de exemplu, în Verdele fals și cel adevărat (1956). Caracterul epigrafico-epigramatic al bocetului funebru, argumentează Macrì în continuare, este o trăsătură fundamentală a poeziei quasimodiene.433 Din Antologia palatina, aceasta summa a genului
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ce se reflectă în creațiile sale originale; de exemplu, în Verdele fals și cel adevărat (1956). Caracterul epigrafico-epigramatic al bocetului funebru, argumentează Macrì în continuare, este o trăsătură fundamentală a poeziei quasimodiene.433 Din Antologia palatina, aceasta summa a genului epigramatic grecesc, sicilianul a tradus 246 de piese (din cele 3700) scrise de 48 de autori diferiți. Compozițiile, ce exprimă o grecitate rece, schematica, erudita, aparent mai puțin adecvată spiritului quasimodian, l-au atras deoarece sunt uneori permeate de melancolie și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
făcea opt... Haide, mă Iliuță, de îmbucă și tu ceva. N-am vreme, lucrez. Și nădușea, și-i da înainte și apa se ducea. Era nebun Iliuță, da, vorba, era activ? Era." Nu este scutit reputatul istoric nici de exercițiile epigramatice ale lui Caragiale: în Savant, este imaginat că "în savantu-i cap de dascăl" are o "...bibliotecă vestită / Așa plină, că-n zadar / Am dori să mai încapă / Și un bibliotecar." La rîndu-i, Iorga s-a arătat profund dezamăgit de spectacolul
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
ipoteza lui Giovanni Masera 32, potrivit căruia Ovidiu ar fi fost exilat pentru că a asistat la violentul acces de furie al lui Augustus la aflarea vestii despre înfrângerea lui Varro în Germania și, se prea poate, pentru că a scris versuri epigramatice pe această temă care, în urma unor indiscreții, au ajuns sub ochii lui Augustus 33. Din elegia Tr. III, IV, în care poetul își sfătuiește un prieten să evite "nomina magna", F. Bernini 34 deduce că exilul lui Ovidiu s-ar
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
pe-un singur om I-atingi pe toți?. Mulțimea e părere. Spune la mii de inși aceeași vorbă Și-n mii ea atunci va trezi Icoană-aceeași și același simț. Un semn că toți e-n unul, unu-n toți. 44. EPIGRAMATICE (cca 1874 ) În somn nici Crosus nu-i bogat cu tot tronu-i regal Și jumeta din viața lui cu Lazăr e egal. Lungești prînzu-ți pân în noapte, tot mănânci, mănânci dearîndul, Cin-te vede poate zice că cu dinții-ți
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nici această ipoteză. Umoristul -unul în toată putera cuvântului atacă teme de toate felurile, atent la datul social ca și la fațetele multiple ale individualităților: politica la români, umorul, amorul, ,,parașuta”, bulibașa, mirii duplicitari, muza, falsa reputație, impostura culturală, plagiatul epigramatic, iubirea adulterină, vinul, literatura, moartea, averea, beția, peștișorul de aur, cioclul, prețurile, hoția, ipocrizia, lenea națională și multe altele. Se poate vorbi de motive umoristice recurente, identificabile și la alții, cu mențiunea că autorul nostru își construiește propriul discurs și
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
românesc, vol. I: Epigrama clasicilor, București, 1998; Mihai Sălcuțan, Viața ca o epigramă, pref. George Corbu, București, 1999; Versuri pentru fiecare despre soare și ninsoare, București, 1999 (în colaborare cu Liana Pârjol-Săvulescu); En garde! (Antologie de dueluri, șarje și comentarii epigramatice), pref. George Corbu, Ploiești, 2001 (în colaborare cu Valerian Lică); Versuri pestrițe pentru grădinițe, București, 2001; Cei trei magnifici: Cincinat, Ion și Mircea Pavelescu, Râmnicu Sărat, 2002 (în colaborare cu George Corbu și Mihai Sălcuțan); Epigramiști români contemporani (1970-2001), Ploiești
ZARAFU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290706_a_292035]
-
amintite câteva: • În primul rând, Marx nu prezintă o teorie ca atare a crizelor economice. Ceea ce a prezentat el apare mai mult ca o discuție teoretică asupra crizelor și nu reprezintă decât așa cum afirmă și Simon Clarke 24 un comentariu epigramatic și deosebit de superficial. Acest lucru face deosebit de dificilă stabilirea (în mod real) concepției lui Marx despre crizele economice. • În al doilea rând, unele dintre concluziile la care ajunge Marx, sunt în multe dintre notele sale, abandonate pe parcursul expunerii, sau sunt
Crizele economice şi ciclicitatea lor by Alexandru Berca [Corola-publishinghouse/Science/935_a_2443]