273 matches
-
România, Înțelegerea unei situații precum noua conexiune Între real și ficțiune este Încă deficitară, În special pentru criticii tradiționali, care din diverse motive nu reușesc să Înțeleagă ce-i cu postmodernismul. Majoritatea nu realizează faptul că există niște schimbări de epistemă, niște schimbări de paradigmă. Așa Încât contextul nostru local are nevoie de un asemenea text și de asemenea precizări - dar dincolo de asta, e nevoie de mai mult, de individualitatea unor decizii, de creativitate chiar conceptuală. Ceea ce mie mi se pare că
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
vadă partea noastră (care ține de lotul uman) de activitate ficționalizantă, felul În care reușim să modificăm și să transformăm realitatea ca și cum ar fi reală. Pentru aceasta, Mihaela preia sau construiește o baterie de concepte care, toate, susțin această nouă epistemă. Mă gândesc În primul rând la conceptul de observator implicat, care este solidar cu cel de cercetare participativă și de implicare a subiectului În obiect, derivând din teoremele de indeterminare ale lui Heisenberg. Un altul este cel de forme diferite
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
lucru de Mihaela e cel de organizare plurilineară, fragmentată și deschisă, care mă trimite la anarhetip. Tipul acesta de organizare pulverizată, În care nonlinearul sparge Închistările linearului, e un concept la care ader și care cred că definește Într-adevăr epistema de după naufragiul poststructuralismului, de după erodarea marii ipoteze că totul este doar relativ, aleatoriu și nesemnificativ (sau egal În semnificație și deci În nonsemnificație). În noua epistemă care Începe să se contureze se Încearcă regăsirea unui hipersens care să adune la
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
linearului, e un concept la care ader și care cred că definește Într-adevăr epistema de după naufragiul poststructuralismului, de după erodarea marii ipoteze că totul este doar relativ, aleatoriu și nesemnificativ (sau egal În semnificație și deci În nonsemnificație). În noua epistemă care Începe să se contureze se Încearcă regăsirea unui hipersens care să adune la un loc și să facă să coabiteze, fără să le distrugă reciproc, sensuri care Într-o paradigmă poststructuralistă se anihilau reciproc. Noua idee este că aceste
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
statut ontologic; nu o lasă la nivelul banal al creării unei alternative cotidiene. Corin Braga: Aceasta este opoziția mare Între un poststructuralism care reduce ontologia la texte, la semne, la imagini sau la scenarii explicative, și o nouă (sau veche) epistemă, o paradigmă reconsiderată, În care, dimpotrivă, textele și semnele sunt cele care capătă o densitate ontologică. E vorba de un proces invers celui de textualizare sau de reducere a lumii la semne. Semnele sunt văzute ca instituind realități. Cornel Vâlcu
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
imense și a ochiului atoatevăzător fixează obiectivul comportamentist al prozei sale. Ea refuză, aparent, construcția, în favoarea unui miraj înșelător în literatură: transparența perfectă, observația și transcrierea directă. Expresia ei ideală ar fi sincronia - irealizabilă - între percepție, expresie și scris. Adaptată epistemei și tehnologiei sale, o atare sincronie își asimilează un element mecanic, naturalizându-l: mașina de scris. Conștient de imposibilitatea unei astfel de coordonări monstruoase, prozatorul se joacă afișând, în alt loc, decalajele fatale, dar necesare, desincronizările între faptul brut ca
LACUSTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287735_a_289064]
-
Victor Theiss, Maria-Luiza Ungureanu, I. Vicol. Sunt publicate îndeobște scurte studii cu caracter monografic și exgeze critice de literatură universală. De-a lungul anilor sunt ilustrate diverse metode comparatiste, trasându-se astfel o veritabilă evoluție: de la încadrarea unor autori în episteme cărora le sunt tributari prin influență, difuzare de traduceri, călătorii și întâlniri sau confluente ale unor culturi antagonice - comparatismul școlilor franceze ale anilor ’50 din secolul trecut sau comparatism de gradul 1 și 2 - până la accepția teoretică modernă a interpretării
STUDII DE LITERATURA UNIVERSALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289996_a_291325]
-
stabilesc, dogmatic, necesitatea că literatura să devină oglindă noii stări politice și sociale a țării, precum și codul de sarcini și obiective ale tinerilor scriitori și ale activității unui cenaclu literar, impunând astfel temele, motivele și modalitățile chemate să configureze nouă epistemă a „realismului socialist”. În viziunea autorilor de normative literare - Traian Șelmaru, Mihail Novicov, N. Mihailov, Sergiu Fărcășan, Eugen Frunză, Mihu Dragomir, Vasile Nicorovici, Georgeta Horodinca, Teodor Vârgolici sau Geo Bogza - funcția fundamentală a actului artistic este nonficționalizarea, „redarea” realității în
TANARUL SCRIITOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290048_a_291377]
-
din vremurile elenismului, ci doar ca ancilla theologie, ca „sclavă a științei divine” a creștinilor. O umilire a „marii arte”, slăvită în enkyklios paideia și curricula polymatheice? Poate. Dar curând, în Renaștere, filosofia va înflori din nou, reînviind și oropsita episteme. Universitățile sunt, în Renaștere, fie „aristotelice”, fie „platonice” - chiar dacă fiecare încearcă să se concilieze cu teologia pe calea dublului adevăr. Când însă Francis Bacon și René Descartes au descris „metode noi” de cercetare și descoperire a adevărurilor „omenești”, știința a
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
subtilă îmbinare de perspectivă filosofică și studiu comparatist. Trei faze sunt identificate în acest proces: primul modernism, definit printr-o poetică dominată de aspirația spre cunoașterea științifică, modernismul târziu („înalt”) și postmodernismul, care validează în plan literar o transformare de epistemă, de la un model al totalității la unul al pluralității. Cu eseurile din Studii transilvane. Coduri etice și estetice la scriitorii transilvăneni (1998) P. revine la o cercetare „sectorială” a prozei românești. Diagrama prozei transilvane, de la Ioan Slavici și Liviu Rebreanu
PETRESCU-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288788_a_290117]
-
participantă activă la procesul de generare a universului poetic - fapt neglijat în genere de comentatori. Se conturează astfel un etalon de poeticitate, care în cea de-a doua carte este repercutat asupra poeziei românești, privită de la scara secolelor și a epistemelor, de unde se disting doar reliefurile esențiale. Se decupează trei zone sau vârste distincte, care nu se suprapun cu etapele cronologice instituționalizate de istoriile literaturii. Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri și Ion Heliade-Rădulescu ilustrează o poezie discursiv-rațională, în care privirea
PETRESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288787_a_290116]
-
succesiunea modelelor cosmologice este corelată cu mutațiile de paradigmă culturală. Concretizată printr-o suită de studii publicate în anii ’80 (reunite în 2003 în volumul Modernism / postmodernism. O ipoteză), concepția formulată de P. își asumă o fundamentare ontologică (cele două episteme sunt privite ca destructurare, respectiv restructurare a categoriei individualului) și o plajă interdisciplinară extrem de vastă, cuprinzând mecanica cuantică și filosofia culturii, teoria relativității și mitologia, structuralismul genetic și holomerii lui Constantin Noica, logica lui Stéphane Lupasco și romanul lui James
PETRESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288787_a_290116]
-
al totalitarismului, radicalismul agresiv ia locul relativismului, contrazicând în aparență logica internă a matriței. Ca și în epocile precedente, ideea de literatură face joc dublu pe cele două planuri principale de referință: specificul și heteronomia. Sub presiunile contextuale enorme ale epistemei contemporane, polarizarea opune formalismul agresiv de o parte, ideologizarea ofensivă de cealaltă. Din motive explicabile, teoreticianul se ocupă cu predilecție de polul heteronom. Înstrăinarea totală a literaturii de menirea ei - în special în versiunea doctrinară autointitulată estetică marxistă - fusese anterior
MARINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
opresiune sau de hegemonie (în sens gramscian) care au ținut-o captivă secole de-a rândul într-o oarbă luptă de clasă (sau într-o și mai nedemnă microfizică foucaldiană a puterii, în care victimele și călăii colaborează) - doxa, habitus, episteme sau altele asemenea. De la pluralismul valorilor întemeiat de liberali pe autonomia individuală, s-a trecut, grație travaliului „deconstructiv” al postmoderniștilor, la relativism. În cel mai fericit caz, gânditori mai curajoși, care se expun astfel etichetării drept (neo)conservatori, propun ceea ce
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
din legile intelectului nostru”9. Prin expresia fizică pură, Kant ar fi avut în vedere, de fapt, teoria lui Newton. Iar în Pmsn Kant ar fi dat o deducție a teoriei lui Newton 10. Kant ar fi gândit știința ca episteme, în sensul că enunțurile ei pot și trebuie să fie derivate dintr-un mic număr de principii a priori. Până și un precaut filosof contemporan al științei a putut să afirme că lui Kant „i se poate atribui punctul de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Stegmüller susține, cu argumente originale, că ceea ce a urmărit Kant a fost o „întemeiere defintivă” a științei matematice a naturii din epoca sa. Kant, afirma el, „a fost un teoretician din școala aristotelică pentru care știința trebuie să ducă la episteme, și nu pur și simplu la doxa, adică la presupuneri ipotetice”. (W. Stegmüller, Gedanken über eine mögliche rationale Rekonstruktion von Kants Metaphysik der Erfahrung, în W. Stegmüller, Aufsätze zu Kant und Wittgenstein, Darmstadt, Wissenschaftliche Buchgessellschaft, 1970, p. 20.) 56. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
viața propriu-zisă. „Speculațiile teoretice separate de acțiune și neangajând viața și-au trăit traiul.” E timpul ca teologia să-și regăsească vocația holistică, pentru a Împrumuta un termen din filozofia științei, adică să nu se mai lase fragmentată Între o episteme seacă, scolastică, și un pietism sentimental, lipsit de susținerea dogmatică. Cum ar trebui să răspundă Biserica celor trei exigențe? „Să-L trateze pe Dumnezeu ca Dumnezeu, nu ca pe un obiect, ci ca pe Subiectul prin excelență”; „să țină cont
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
în mișcare practicile sociale este înainte de toate particularitatea valorilor specifice și forța de agregare pe care acestea o stimulează. Iată la ce este important să reflectăm, chiar cu prețul destructurării teoriilor noastre securizante și într-o oarecare măsură anesteziante. Termenul episteme semnifică a fi în locul potrivit pentru a vedea clar înăuntrul a ceea ce e trăit într-un mod obscur. A ști să exprimi această artă de a trăi care este existența obișnuită. Eterna problemă a punctului lui Arhimede, pârghie metodologică permițând
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
asumpțiile metafizice ale alterității culturale. Deloc întâmplător, gestul s-a bucurat de reciprocitate. De aceea, capacitatea de a stimula apariția unor teologi articulați revine nu doar Bisericii, ci și unei culturi publice dornice să lămurească pretențiile de adevăr ale tuturor epistemelor rivale. Confruntați cu imensitatea sarcinii, cei mai mulți creștini aleg fie soluția discreditării universalității teologiei prin îmbrățișarea unei retorici sectare, retrograde și antiistorice, fie soluția comodă a coabitării cu normele lumii, împotriva exigențelor tradiției. Această ultimă decizie presupune suspendarea tuturor întrebărilor belicoase
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
termenii lui Heidegger, plasa de prejudecăți evocă - mai mult decât sigiliul intact al discursivității - determinarea istorică a ființei întrebătoare. Topologia paradoxuluitc "Topologia paradoxului" Refuzul principiului autorității de către filozofia Luminilor este solidar cu negarea tradiției și dezavuarea prejudecății. Modelul cardinal al epistemei Aufklärung derivă din cartezianul „refuz al precipitării”, asumat ca normă pentru evitarea falsității. Gadamer va susține altceva: chiar dacă evaluarea critică a argumentelor de autoritate nu trebuie exclusă din forul judecății personale, există totuși câțiva factori esențiali care predetermină deciziile rațiunii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
În acest context, ne este reamintit „principiul indeterminării”, al lui Werner Heisenberg (1901-1976 - fiul augustului bizantinolog german A. Heisenberg) și mutația metodologică provocată de succesul epocal al fizicii cuantice. Pentru că M. Polanyi și-a scris opera după remarcabilele transformări de epistemă de la începutul secolului XX1, se cuvine să ne întrebăm mai întâi care este relevanța acestor evenimente pentru o îndrăzneață teopoetică a modernității? A devenit un truism să afirmi că secolul XX condensează în istoria generală a științelor semnificații la fel de adânci
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
iar Foucault își propune să citească vestigiile scripturistice ale acestei epoci ca pe un imens palimpsest, saturat de corespondențe. Pentru scopul limitat al studiului de față, ceea ce ne interesează este modul în care M. Foucault vede succesiunea între cele două „episteme” (i.e. paradigme sau constelații valorice care generează, într-un mod cvasi-organic, reperele culturale ale unei societăți umane). În acest sens, Foucault pare fascinat de raportul de continuitate între lumea greco-romană și cea creștină 1. Premisa metodologică a autorului este aceea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
spirituale e intellettuale dell’umanesimo cristiano alle sue radici, nella migliore tradizione patristica.” Ilaria Ramelli, Archaeus tc "" Cuprinstc " Cuprins" Cuvânt înainte (Mihai Șora) 5 I. Cvadratura cercului teologico-politic: un argument 9 Instituții și modernitate 9 Eșecul teologico-politic 13 Teologia fără epistemă 16 Așchii, rumeguș și limbă de lemn 20 Gramatica Ortodoxiei: aproximări distante 25 Topologia dogmei 28 Vocația mijlocirii: între Hermes și Pavel 32 II. Canonul confesiunii apostolice 37 Diferența specifică 37 „Dar voi cine ziceți că sunt Eu?” 40 Excurs
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și constructiviste, redate schematic în figura nr. 2, propusă mai jos. Figura nr. 2: Interacțiuni epistemologice și constructiviste în problematica securității și apărării comune a Uniunii Europene Prin această schemă se încearcă a demonstra existența unei legături între "acțiune" și "episteme", elemente care conduc la organizarea cunoașterii în problemele de securitate și apărare comună, din care să reiasă, pe de o parte, metodele deductive de interpretare a acestui domeniu, iar pe de altă parte, să se identifice noi forme de transformare
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
securității și apărării comune europene, în diferite paradigme, care presupune, atât o reflecție complexă asupra științei, cât și un instrument de progres științific. Prin acest demers critic, se verifică valabilitatea cunoștințelor din acest domeniu (logos) și nivelul de cunoaștere științifică (episteme), avându-se în vedere cele trei mari întrebări: Ce este cunoașterea (întrebarea gnoseologică)? Cum este ea constituită sau creată (întrebarea metodologică)? Cum se poate aprecia valoarea sau validitatea sa (întrebarea etică)? Tocmai de aceea, unificarea conceptuală între epistemologie și constructivism
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]