175 matches
-
caracterizează printr-o imposibilă și paradoxală îmbinare de genuri. Acestora li se poate adăuga încă o încercare de definire, dictată de statutul oralității și de mentalul colectiv: Miorița este o capodoperă ce realizează în imagini sensibile și dramatice o viziune epopeică și destinală asupra existenței. Aici se impun atenției și se presupun trei termeni tehnici și, mai ales, prestigioși care necesită scurte lămuriri, în măsura în care îndreaptă atenția în direcție axiologică. Ei se contopesc în conceptul de capodoperă. Așadar, prin capodoperă se înțelege
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
altădată. Satul înseamnă pentru Ionel Spânu un loc al veșnicei reîntoarceri, un mit al redescoperirii de sine și , nu în ultimul rând, o oază de liniște în civilizația noastră stresantă. A surprins unele secvențe din peisajul locurilor natale, la dimensiuni epopeice, un spațiu pe care-l sacralizează luxuriația vegetală. Uneori linia și culoarea amintesc de Grigorescu, alteori de Andreescu, dar și neoimpresioniști prin textură și prin îndrăzneala de a evita academismul rece. O casă la țară,o răscruce, un lac sub
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_571]
-
lungul timpului, cu avatarurile lor, inclusiv bani neutri, bani reactivi, dimensiunea lor politică (aici ar fi mers un studiu de caz pe România), funcții, definiții, crize, anti-crize, ciclicități naturale, economice, mai puțin monetare, apariția diviziunii muncii, a cooperării sociale etc. Epopeic, ni se mai prezintă "lupta omului cu raritatea"..., poate a propriilor idei, zic și eu, un fel de "darwinism social" pe care autorul îl îmbrățișează și îi respectăm îmbrățișarea. Un singur lucru nu am înțeles și anume ce înseamnă "schimbul
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
este considerată „o ediție îndelung așteptată”, „un act de dreptate” și „un act necesar mișcării ideilor, în critica actuală” (Ioana Bot). Comentatorii observă, pe temeiul textelor, o preferință pentru interpretarea prozei, evidentă atât în eseuri succinte și pătrunzătoare, ca Spiritul epopeic, Paradoxul povestirii sau Arhetipuri ale personajelor sadoveniene, cât și în studiul, de altă anvergură, intitulat Surse ale fantasticului în proza românească. Paginile rămase de la R., elaborate în intervalul a doar câțiva ani, răspund unor destinații și exigențe diferite, publicistice sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289094_a_290423]
-
prim-plan figura voievodului român. Relatările istoricilor străini sunt repovestite de B., care însă le înviorează printr-o viziune mai plastică, mai concretă. Sunt reproduse chiar și legende orientale, ce dau un aer de fabulos unor episoade și sporesc dimensiunile epopeice ale domnitorului și ale oastei sale. Ele au darul de a crea o tensiune prevestitoare de mari evenimente. Povestirea e străbătută, în cele mai izbutite pagini, de un patos al participării la o epocă importantă din istoria țării și de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285581_a_286910]
-
segmentări, de genul acelei paratragoedia ce denumește strict parodia unei tragedii. Primele considerații teoretice ale vechilor greci privind etimologia și evoluția termenului îmbracă noi haine pe solul fertil al romanului latin, plecând de la premisele parodice lansate în satira menippee. Importanța epopeicului scade, iar căutarea unui nou punct de vedere despre sine, în lumina satirică, plină de haz a reprezentărilor lumii, devine posibilă o dată cu Satyricon-ul lui Petronius, care marchează și trecerea de la narațiunea impersonală la cea în care se pune semnul egalității
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
din literatura medievală franceză, burla italiană din Renaștere poate n-ar mai fi existat ca atare. În capitolele "Din preistoria discursului romanesc" și "Eposul și romanul" din volumul Probleme de literatură și estetică, Bahtin studiază particularitățile evolutive ale romanului din epopeic, ale epicului din eroic, concluzionând că la baza separației dintre sacru și profan (corespunzătoare binomului epopee/ roman) stă înclinația către parodiere a autorilor, care a intrat în spațiul scriiturii o dată cu invazia realului în imaginar. "În epoca elenismului are loc contactul
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
nici nu-l va găsi, desigur, comic"65) e asigurată, drept urmare, de simpatia pe care cititorul o încearcă față de acesta, întrucât e un personaj umanizat în bună parte grație defectelor, nu cade pradă distanțării glaciale pe care o promovează eroicul epopeic. Trăsătura fundamentală care face dintr-un roman o parodie este deci transformarea eroului într-un erou comic (antierou, în unele cazuri), ipostază degradată a perfecțiunii și idealizării operelor "cu specific nobil". Fapt realizabil în două moduri, care, departe de a
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
luarea în deriziune a subiectelor/ operelor serioase. Problema originalității cu care sunt confruntați autorii puși în fața "eternelor" teme (războiul, puterea, iubirea etc.) se soluționează în și prin roman, o formulă epică pe-atunci relativ nouă, dacă avem în vedere tradiția epopeică înrădăcinată și statutul totuși secundar al acestuia în lumea greco-latină. Există însă și forme hibride, de pildă în Antichitatea latină, unde își face apariția un construct epic specific, funcționând ca "mediator" între genurile liric și epic, și anume satira menippee
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
lui atât de condamnat de Aristotel, care desemna de fapt spargerea ordinii instituite, de-clișeizarea, a provocat aprige dispute atunci când s-a erijat în modalitatea capitală de compoziție a unor scrieri precum Apokolokyntosis, în care Seneca îi alătură metrului eroic, epopeic, substanța unei ridiculizări semantice fără precedent. Iată confirmate aici spusele de mai târziu ale abatelui Sallier, care sesizase că fiecare epopee conține chiar punctul de pornire al propriei parodii pentru a inova apoi prin intertextualitate: "când el se folosește (...) de
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
aduce Marian Popa prin considerațiile făcute la adresa operei lui Hipponax (sec. VI î.e.n.), pe care cercetătorul român 111 îl consideră cel dintâi parodist. Opera acestuia, Hexametri, ar conține o parodie a invocației către zei, specifică momentului cu care debutează epicul epopeic, fiind ușor de recunoscut grație circulației largi a epopeilor homerice. Oricum ar sta însă lucrurile, o certitudine se lasă totuși întrezărită: reprezentarea aristotelică asupra parodiei o leagă de tendința evidentă de ridiculizare a epopeii, pregătind terenul speciei numite mock epic
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
subiect nobil într-un "stil vulgar"112 (limbaj colocvial, aparținând claselor inferioare social); în cel de-al doilea, despre un subiect lipsit de eroism, de idealizare și mit, tratat însă în registrul gravității cu care ne-a obișnuit formula epicului epopeic. O perspectivă interesantă vom întâlni și la Marcus Fabius Quintilianus (35-96 e.n.), în Institutio Oratoria (Arta oratorică). Din punct de vedere etimologic, acesta consideră parodia drept un "termen care desemnează melodiile alcătuite prin imitarea altora și care, în mod abuziv
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
registrul serios la unul comic/ ludic etc.). Oratorismul unei scrieri precum Satyricon nu pune totuși în umbră nici parodia acelor scrieri didactice pe care Petronius o realizează atribuindu-le personajelor sale tot soiul de libertăți și îndepărtându-le de morala epopeică. Deși romanul este, la începuturile sale, tributar unor forme epice cu o natură complexă, combinatorie, precum satira menippee, își va decide evoluția tocmai prin parodia acesteia. Departe de a fi organizat și ordonat, romanul latin cuprinde parodii ale aproape tuturor
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
ridiculizând, uneori malițios, textul de origine. Ghilimele intenționale nu lipsesc din nici un roman parodic latin; atunci când parodia apare doar secundar, când întâlnim, de pildă, texte lirice cu referent literar specificat, ele sunt anunțate prin vocea naratorială. Când se parodiază episoade epopeice cunoscute, același narator pus pe șotii ne avertizează în privința modelului, iar principalii protagoniști ale acestora îi portretizează, sub o formă sau alta, pe cei deja amintiți, precum Ulise sau Hercule, alăturându-le, în cazul Satyricon-ului spre exemplu, figura lui Socrate
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
locuitor al Infernului, atestând atitudinea răzbunătoare a autorului opului față de un regim politic considerat nedrept. Răsturnarea spațială Cer/ Infern închipuită de Seneca are o natură surprinzătoare, dacă e să ne gândim la atât de neta bipartiție morală pe care eroii epopeici o insuflau spațiilor prin care treceau de-a lungul numeroaselor încercări și peripeții. Ea concordă, în planul semnificației, cu detronarea personajului ridiculizat, cu destituirea lui de pe un postament al superiorității. În plus, este dublată de o răsturnare comportamenatlă, o dez-
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
livrești, prin care autorul latin reeditează cunoașterea poemelor homerice. Dialogul intertextual dintre două nume ilustre, unul mitologic, altul desemnând o persoană istorică reală, ambele coborâte la rangul de antieroi, reprezintă o dovadă a erudiției auctoriale, confirmată și atunci când parodia stilului epopeic atinge apogeul, într-un poem prin care Hercule îi cere socoteală lui Claudius despre originea sa. Structurile epopeice se metamorfozează într-o somație, în timp ce atotputernicul Hercule construiește enunțuri demne de cei mai aprigi cerberi: Spune pe dată în care tărâm
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
desemnând o persoană istorică reală, ambele coborâte la rangul de antieroi, reprezintă o dovadă a erudiției auctoriale, confirmată și atunci când parodia stilului epopeic atinge apogeul, într-un poem prin care Hercule îi cere socoteală lui Claudius despre originea sa. Structurile epopeice se metamorfozează într-o somație, în timp ce atotputernicul Hercule construiește enunțuri demne de cei mai aprigi cerberi: Spune pe dată în care tărâm ți-a fost dat a te naște,/ Altfel, de trunchiul acesta strivit, vei mușca din țărână;/ Uite, această
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
despre câte a avut de tras cu el" etc. Parcă provocându-l la replică pe autorul acestei opere, Petronius sesizează și promovează cu umor, în scene operând prin trimiteri exacte la opera parodiată, distanțarea enormă a propriilor personaje de eroii epopeici sau tragici, predestinații... Se produce astfel cea dintâi mutație importantă, care va insufla, în toate epocile, dorința punerii personajelor în acord cu realitatea, coborârea lor din imanent. Beția realismului... Capitolul 3 Renașterea parodiei și romanul renascentist. Premise medievale, efecte în
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
sau castitatea/ abstinența exagerate ale cavalerilor din ciclurile epice medievale), în limbajul bufon al lui Pulci ori în stilul macaronic desăvârșit de Folengo, în Énéide travestie sau Virgile travesti de Scarron, care tratează episoade banale în stilul nobil recunoscut drept epopeic, în piesele acuzate de imoralitate și totuși atît de gustate de publicul timpului scrise de Pietro Aretino, în dramaturgia și lirica lui Shakespeare, în romane astăzi mai rar supuse analizei precum Isprăvile hazlii ale lui Francion, aparținându-i lui Charles
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
de o Predoslovie a autorului, mai exact o apologie a satirei, și, în fine, Istorisirea amănunțită și adevărată etc. Această din urmă parte și cea mai întinsă a lucrării este, la rându-i, o parodie a temei războiului de tradiție epopeică, pe "fatala câmpie de bătaie din biblioteca Saint James" înfruntându-se, ce-i drept, mai puțin numeroasa oaste a Anticilor, în care "Homer era căpetenia călărimii, iar Pindar a cavaleriei ușoare; Euclid era starostele inginerilor; Platon și Aristotel erau mai
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
devine parodie". Așa se face că, spre exemplu, parodiind o tragedie vom obține o comedie, posibil fiind și reversul, din parodierea comediei să se ajungă la o tragedie prin ancorarea într-un tip de stilizare asemănător. Parodiind motive ale literaturii epopeice, dar și, conform altor criterii, ale realismului, scrierea urmuziană de dimensiunile unei proze scurte se transformă într-un roman, care împinge, e adevărat, comicul spre absurd. Esența parodiei o constituie, la fel ca și la Tomașevski, "automatizarea unui procedeu anume
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
doua, al scriitorilor cu mare priză la publicul interbelic, ale căror nume s-au șters astăzi din memoria literară. Dar temele parodiate nu se opresc aici: Bildungsroman-ul își găsește un comic răsunet în evoluția micului Bufty, fiul lui Stamate; epopeicul voiaj construit după tipicul Odiseei se încheie prin săvârșirea unui act erotic cu o pâlnie, în timp ce instituția căsătoriei este sistematic demolată. Jertfa pentru creație din Meșterul Manole îl împinge pe Stamate ca, după ce "își îmbrățișă soția devotată și, după ce-i
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
fruntea prozatorilor epocii : “Ion e cea mai puternică creație obiectivă a literaturii române”. Nuvela Răfuiala este nucleul romanului Ion, având la bază : drama pentru pământ, cunoscută de când lumea, și mereu actuală,fundamentată pe existența zbuciumată a țăranului român.Viziunea unitară, epopeică asupra vieții satului românesc din aria transilvană, din perioada interbelică cu problematica socială și națională specifică, cu o diversitate de psihologii umane, cu datinile și obiceiurile reprezentând o impresionantă experiență milenară, conferă lui Liviu Rebreanu meritul de creator al romanului
VIZIUNE GENERALĂ ASUPRA ȚĂRANULUI ÎN OPERELE LUI REBREANU by ANCA CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91620_a_92349]
-
tip balzacian de romanul stendhalian, tolstoian, dostoievskian, proustian etc. Alte criterii sunt: formula compozițională (roman de tip memorialistic sau epistolar, de tipul jurnalului, al cronicii, de tipul romanului în roman, al romanului cu sertare/romanul à tiroirs etc.), întinderea (roman epopeic, ciclic, romanfluviu) sau particularitățile discursului narativ. Acest ultim criteriu operează distincții pe mai multe niveluri, diferențiind romanul tradițional de cel modern și postmodern, romanul obiectiv de cel subiectiv. - Romanele tradiționale sunt, mai ales, romane de observație socială și de problematică
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
la același neam. Tema națională se adaugă astfel celorlalte paliere tematice, justificând aserțiunea autorului care își definește propriul roman drept „epopee a vieții românești“. Item 3: evidențierea relațiilor dintre două personaje reprezentative pentru romanul studiat Fără a nega deschiderea spre epopeic pe care o semnalează Liviu Rebreanu, se poate afirma că Ion este, în primul rând, o dramă a pământului și a iubirii. Această dublă dimensiune a romanului este validată prin relațiile dintre Ion și Ana, dintre Ion și Florica. Instituirea
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]