238 matches
-
e în nici un caz o chestiune de opinie, ci una de strictă informație culturală. Iraționalismul e o invenție modernă. El e congener cu misticismul, care reprezintă un mod facil de a sări de-a dreptul într-un așa-zis „absolut”, escamotând rigoarea rațiunii și disciplina spiritului. Adică un fel de euforie iresponsabilă și diletantă pe care practicanții ei o numesc „eliberare”. Asemenea iluzii sunt tributare psihologiei minimului efort și vulgarizării noțiunii de individualitate {respectiv apariției și prestigiului celei de „originalitate”). Nimic
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
ei - universitari, adesea... - un pretext, o comedie bufonă, un artificiu retoric pentru a masca violența pledoariei epicuriene. Valla libertin, Valla ateu, Valla materialist, Valla epicurian, dar niciodată Valla creștin - un titlu revendicat totuși de la o carte la alta! Cum să escamotezi mai bine o gândire nouă și potențialitățile sale, pentru ca s-o înăbuși după aceea din fașă? Triada, trilogia, Sfânta Treime însăși, construcțiile în trei presupune un sens. începutul echilibrului, triangulația: Lorenzo Valla, care cunoaște retorica, sofistica și logica, nu ignoră
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de echilibrare, într-o anumită temperanță, nu și în aplatizare: "Caii mei nebuni ca mine, caii mei fugari ca ochii / Lava sângelui mă arde, troieniți-mi în auz" (Pădureancă). Deschisă ademenirilor multiforme, privirea se complace în vedenii; ordinea profană nu escamotează însă ordinea divină; în esență ordinea iubirii e totuna cu ordinea naturii: "Cât îmi doream să fiu ca mama! Sălbătăciune de pădure, / Cu puiul după ea..." (Pădureancă). Poeme dense, fluente, confesiunile de tipul acesta derivă desigur dintr-o experiență sui-generis
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
printr-o analiză internă a formelor); istoria mentalităților va trata influențele și locul imaginilor în societate. Astfel se face diviziunea muncii academice: prin abstragere și decupare a unor planuri din realitate, dezarticulare științifică necesară, dar care are inconvenientul de a escamota legăturile care le unesc. Căci fiecare dintre poli este retroactiv față de ceilalți doi: schimbându-și natura (tehnică), imaginea nu mai are aceleași efecte (politice), nici aceeași funcție (simbolică). Istoria spiritualității este militară, cea a imperiilor este religioasă și amândouă au
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Les Grandes Heures du Duc de Rohan. Până atunci, ilustrațiile din manuscrise dau despre mediul natural o viziune simbolică și ezoterică, în fond, doar o transcriere a Scripturii 66. Adevărul creștin (care se citește și se ascultă, prin intermediul cărților sfinte) escamotase realitatea mediului (care se vede cu ochiul liber). Fiecare cultură, alegându-și adevărul, își alege realitatea: cea pe care se pune de acord să o considere vizibilă și demnă de reprezentare. Pentru un om din secolul al XIII-lea, Grădina
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
intrigii și a mizelor, teatralizarea acțiunii ar deveni acțiunea însăși. Trebuie oare să lăudăm mediaticul pentru că, departe de a perverti politicul, îi menține iluzia? Deschiderea spre lume Cea de-a doua antinomie ar privi spațiul: "televiziunea deschide spre lume", "televiziunea escamotează lumea". Ea va fi lăudată pentru un factor fără precedent de deschidere spre ceilalți, eliminarea frontierelor, apariția cetățeanului universal și a erei postnaționale. Promovând în toată Europa limbajele vernaculare, naționalizându-l pe Dumnezeu și bisericile, în detrimentul vechiului catolicism roman, tiparul
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
mitice"48. Monica Spiridon observă instituirea unui "orizont normativ de așteptare", tendința de instituționalizare a doctrinei savantului ca schemă hermeneutică, astfel că anumiți topoi din opera științifică a lui Eliade "funcționează ritual ca stereotipii de lectură, eventual drept criteriu valoric, escamotându-se astfel și scăderile operei, care nu sunt puține, înfruntând, în momentul de față riscul de a intra sub regimul tabuizării, în exegeze animate de un cert elan hagiografic 49". În ceea ce privește ultima etapă a creației, critica literară a constatat o
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
a muncit 34 de ani pentru a realiza un manual al limbii ithkuil de 439 de pagini, afirmă despre propria să creație că "este limba ideală pentru dezbaterea filozofica și politică, aceste forumuri în care cei ce se exprimă își escamotează intențiile sau se ascund în spatele limbajului [...] Ithkuil va obliga să spuneți ceea ce gîndiți cu adevărat și să gîndiți cu adevărat ceea ce spuneți". Disocierea clasică limbi artificiale a priori vs. limbi artificiale a posteriori se bazează pe disocierea dintre o limbă
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
poate să reprezinte primul din adevărurile mele. Regula de metodă invocată mai sus apare aici. Dacă socotesc că un lucru e adevărat, trebuie să-l păstrez. Dacă îmi propun să găsesc soluția unei probleme, trebuie în primul nnd să nu escamotez prin cniar această soluție unul din termenii problemei. Unicul dat este pentru mine absurdul. Problema este de a ști cum se poate ieși din el și dacă sinuciderea se deduce în chip necesar din acest absurd. Prima și, în fond
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
absurdă, trebuie să admit că lupta aceasta presupune absența totală de speranță (ceea ce nu are nici o legătură cu disperarea), refuzul continuu (care nu trebuie confundat cu renunțarea) și insatisfacția conștientă (ce nu poate fi asimilată neliniștii juvenile). Tot ceea ce distruge, escamotează sau subtilizează aceste exigențe (și în primul rând consimțământul, care distruge divorțul) ruinează absurdul și devalorizează atitudinea ce poate fi atunci propusă. Absurdul nu are sens decât în măsura în care nu consimți la el. Există un fapt de natura evidenței, care pare
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
o dată trecută, se întorc împotriva lor însele, dând naștere absurdului. Sau, de asemenea, ele pot fi legitime pe planul descrierii, fără ca aceasta să însemne că sunt adevărate pe planul explicației. Totul este sacrificat astfel iraționalului, și exigența de claritate fiind escamotată, absurdul dispare o dată cu unul din termenii comparației. Omul absurd, dimpotrivă, nu procedează la această nivelare. El recunoaște lupta, nu disprețuiește câtuși de puțin rațiunea și admite iraționalul. Cuprinde astfel cu privirea toate datele experienței, nefiind cituși de puțin dispus să
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
ca pe o armă, în schimb, sub înrâurirea lui C. Dobrogeanu-Gherea, el va susține în paginile revistei „Literatură și știință” arta cu tendință. Literatura exprimă o stare socială, arta e un produs al mediului, de aceea artistul nu poate să escamoteze în opera lui frământările de zi cu zi, durerile și aspirațiile celor mulți. În conferința Curentul Eminescu și o poezie nouă (1892), ca și în poezia Unde ni sunt visătorii?..., scriitorii sunt chemați să renunțe la masca jalnică, pesimistă, și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290607_a_291936]
-
304). În terminologia pe care o propun aici, "eul relativ conștient de sine" desemnează pur și simplu ego-ul, în timp ce "eul din interiorul eului" desemnează eul creator. În cele din urmă, eul creator controlează ego-ul, fiindcă intuiția vizionara este sortită să escamoteze frontierele rațiunii mimetice. Coloana vertebrală a lui Urizen este o sinecdoca a structurii sale artificiale: zeul este lipsit de carne și de mușchi, precum intelectul sau este vidat de viziuni și de imagini divine. Acesta ar fi sensul simetriei înspăimântătoare
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
are la bază o idee pur platoniciana, vizând preeminenta Logos-ului. Funcția primară a imaginației în contextul vieții unui individ este aceea de a stabili o conexiune empatica între imanent și transcendent, între individ și cosmos. Potrivit lui Blake, eul poate escamota descrierile șablonizate și superficialitatea emoțională prin utilizarea unui trop imaginativ interesant: prozopopeea. Universul exterior poate fi înțeles și, astfel, apropriat emoțional doar pe baza unei personificări executate subtil de către subiect. Antropomorfizarea unui peisaj de altminteri static îi permite eului să
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
cea mai rafinată a sufletului sau. 2.3.2.2. Îngerii și diavolii Îngerii și diavolii sunt personaje extrem de controversate în opera lui Blake, iar funcția lor tradițională este cel mai frecvent inversata 83. În timp ce îngerii sunt rareori capabili să escamoteze convenționalismul propriei rectitudini, diavolii sunt genii înflăcărate, maeștri ai rebeliunii care resping adevărurile convenționale și convingerile religioase călduțe. Progresul umanității, mai subliniază Blake, este posibil doar prin medierea plină de inspirație a celor din urmă. În A Memorable Fancy inclus
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
fi acheiropoieton, consecință directă a acestei premise este că modurile sale de reprezentare nu sunt altceva decât modeste vehicule de reprezentare, așa cum apar ele simțului vizual comun ("ochiului vegetativ", în expresia lui Blake). Adevărată opera de artă, situată în Eternitate, escamotează toate reprezentările convenționale și eludează toate formele posibile, dobândind, de aceea, calități paravizuale și paraverbale 127. Constituenții săi ontologici devin părți integrante din viziunea divină, care, în ierarhia propusă de poet poartă numele, precum vom vedea în continuare, de viziune
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
putea spune, Sábato decât Cioran, pentru că Sábato a fost mereu un căutător de adevăr, de absolut, desi "unele adevăruri nu se pot explica decât prin simboluri inexplicabile"1. Pentru Cioran, "orice absolut, personal sau abstract, este un mod de a escamota problemele și nu numai problemele, ci și rădăcina lor, care nu-s altceva decât o panică a simțurilor"2, dar este și nevoie imperioasa, așa cum îi mărturisește lui Sábato, când s-au întâlnit în mansarda lui Cioran de la Paris: Totul
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
în SUA, de pildă 314, cât și în rest avem de-a face cu o împletire a fenomenelor culturale accentuat politică. Tocmai pentru că cele mai conștiente de sine scrieri ale postmodernilor (dar și cele mai vădit parodice) nu încearcă să escamoteze, ci să evidențieze contextele istorice, sociale și ideologice care au constituit sursa lor de inspirație. Complexa problematizare a istoriei pe care o promovează postmodernismul face, iată, ca toate domeniile circumscrise fenomenului să devină convergente trecutul nu e un simplu depozitar
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
plagiat, chiar dacă unul plin de farmec, dovedind talentul celui care l-a scris), parodia se rediscută în calitatea ei de proces ce mobilizează evoluția literară. "Cele mai parodice și conștiente de sine opere contemporane", scrie Linda Hutcheon, "nu încearcă să escamoteze, ci să evidențieze contextele istorice, sociale și ideologice în care au existat"320. Și aceasta pentru că postmoderniștii sunt martorii unui adevăr rostit, până la ei, doar pe jumătate: literatura se mai poate face azi doar ca "artă conștientă în interiorul arhivei", iar
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
de persoană și libertate. în anii 1980, comuniștii europeni și latino-americani reabilitează psihanaliza, ca psihiatrul francez Bernard Muldworf a cărui lucrare din 1986 Le Divan et le Prolîtaire recuză biologismul, „care anulează dimensiunea relațională a sexualității”, și sociologismul, „care îi escamotează aspectul subiectiv”. Totuși, această reflecție nu duce la o chestionare a militantismului comunist, abandonat mai cu seamă stângiștilor* libertari. Dimpotrivă, sub regimurile comuniste, psihanaliza rămâne interzisă, neurolepticele și antidepresivele nu sunt folosite decât încetul cu încetul și, mai ales în
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de denigrare a poetului național. Și astăzi scriitorii de la revista Contrafort sunt acuzați de preluare mimetică, necritică a ultimelor mode de la București, ignorând neprețuitul specific basarabean. Ce aș putea răspunde acestor reproșuri? Voi spune mai întâi că nu încercăm să escamotăm problema specificului regional, care este una reală, indiferent de atitudinea pe care o ai față de ea. Dar nu mai acceptăm să o privim ca pe o expresie resentimentară a unor stări de spirit și, în definitiv, a ghinionului istoric pe
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
integritatea psihică. O vedem în "poziția de luptă", cu spatele arcuit construind parcă o,,armură corporală sau psihosomatică"119, cu privirea încordată pentru a reține orice mișcare sau replică a adversarului. Situațiile neplăcute sau cele care îi provoacă durere sunt escamotate, inconștient, dar salvator, de "gesturile de autoliniștire"120 care urmăresc reducerea anxietății. Frecarea mâinilor, trecerea lor prin păr, râsul ca reacție nervoasă asigură o descărcare, o eliberare de suferința la care o supune interlocutorul agresiv. Un moment de maximă tensiune
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
mefient cu rețetele de conduită mentală. Deruta e provocată de dorința de a învăța despre metaforă de la un filosof, Claude Lévy-Strauss, și de constatarea, ivită citindu-i pe Gottfried Benn sau pe Alain Robbe-Grillet, că metafora nu limpezește nimic, pentru că escamotează realul. Impenitent, autorul riscă totuși o metaforă și compară creația artistică, în accepția de proces și de produs, cu o scrisoare de dragoste. Se propun trei modele analogice de creații artistice, incursiune a cărei premisă ar fi că actul artistic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289554_a_290883]
-
Dumnezeu sunt extrase din contemplația străvezie a frumuseții care, în cele din urmă, va salva lumea. Or, sublimul generează numai reflexe himerice și pofta de irealitate. Pe tărâmul acestei false reconcilieri cu haosul programatic al ființei, tentația este de a escamota problematica metafizică a răului, dacă nu prin uitare, atunci măcar prin amânare. Pentru Ortodoxia universală, disocierea frumosului de adevăr va rămâne însă indiciul unei fatale schizofrenii. În grădinile nemuritoare ale veșniciei însă, „mila și pacea s-au întâmpinat, dreptatea și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
În sfârșit, am primit cu multă cinste încurajările călduroase ale dlui Mihai Șora. Domnia sa m-a onorat scriind cuvântul înainte al acestui volum. Criteriile reciprocității - atât de vehemente în logica resentimentului - pălesc atunci când suferi asaltul binelui. Îi mulțumesc. Fără a escamota vreo datorie personală, generozitatea ultimei instanțe face apel la dialogul generalizat al recunoștinței. Acesta este însă un parcurs infinit, anonim și vertical. M.N. Despre autortc "Despre autor" „Mihail Neamțu a mers pe o cărare îngustă. E teolog, dar nu și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]