225 matches
-
popor. Iudaismul susține că numai cei Drepți vor învia la sfîrșitul lumii, or nu toată lumea e Moise, Enoh sau Ilie. Aici împărăția este deschisă, fiecare poate birui moartea prin dragostea pentru Dumnezeu și pentru aproape: există o egalitate a șanselor escatologice. Iudaismul este interpretare, creștinismul este întrupare. Avem două modalități de mediere: una rece și una caldă. Religiile sînt un lucru oricînd valabil, făcut pentru, făcut de. Dar mai mult sau mai puțin. Găsim că mai bine decît frigul "merge" căldura
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
bine exemplificate de către companiile din SUA și guvernul american, prima forță în IT în lume, care au cheltuit între 150 și 225 miliarde $ (Dunn apud Myers, 2000) pentru a combate efectele negative ale Y2K - o combinație profitabilă între un milenarism escatologic și diverse interese economice - „efecte” care s-au rezolvat oricum de la sine! Un alt aspect al informatizării îl constituie faptul că organizațiile și-au dezvoltat sisteme de monitorizare a informațiilor pe care le vehiculează angajații, aceste sisteme fiind aplicate în
Zoltan Bogathy (coord.). In: Manual de tehnici si metode in psihologia muncii si organizationala () [Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
de mii de ani a reprezentat „specimenul” minim nu doar al economiei rurale, ci și al civilizației religioase, a devenit acum „specimenul” minim al civilizației consumiste de masă. Biserica, în rigidul (și nereligiosul) său spirit practic și în triumfalistul optimism escatologic (acel Scop care, în mod atât de cumplit, i-a justificat toate mijloacele, de-a lungul istoriei), ignoră această transformare substanțială a Familiei; faptul de care ia notă este același act formal, și anume că Familia încă mai există (după ce
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
Ieronim găsim în Augustin: o nouă și tulbure realitate politică și socială, consecință a rapidei destrămări a imperiului după relativa pace de care se bucurase sub Theodosius, apare în ultimele opere ale lui Augustin, unde sunt prezente și puternice instanțe escatologice sau, oricum, perspectiva unei noi societăți creștine, care nu mai era aceea din Imperiul Roman, caracterizat de o anumită ordine relativă în care se trăise până atunci; lupta pe care el a purtat-o împotriva donatiștilor schismatici a căpătat dimensiuni
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
concupiscența, afirmă Augustin, în acord deja cu polemica antipelagiană contemporană; Biserica este compusă din oameni și, așadar, în mersul său, poartă cu sine și pe cei buni, și pe cei răi, pentru că Biserica de acum nu e identică cu cea escatologică. Și ultimele două cărți ale operei, în care este abordată chestiunea mântuirii celor drepți și în care Augustin se întreabă cine pot fi drepții ce se vor mântui și ce funcție poate avea Biserica pe pământ ca să ajute la mântuirea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
i-a fost atribuită lui Cezar o operă care figura printre cele ale lui Augustin, dar care nu aparține acestuia; este Explicarea Apocalipsei (Expositio in Apocalypsim), formată dintr-un ansamblu de omilii. Acestea sunt menite mai ales să atenueze accentele escatologice ale textului sacru și să elimine din acesta polemicile antiromane care, de altfel, în vremea lui Cezar din Arles, nu mai interesau pe nimeni. b) Opere ascetice și epistole Cezar s-a orientat apoi și spre problemele clerului scriind o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
scris de Iustus din Urgel, participant la sinoadele de la Lerida și Valencia din 546; un Comentariu la Apocalipsă, datorat lui Apringius, episcop de Pace (Beia, în Portugalia), contemporan cu Iustus; Apringius folosește metoda alegorizantă și e înclinat să reducă anvergura escatologică a textului. BIBLIOGRAFIE Ediții: PL 67. 4. Cronicari Au existat și autori de cronici: de exemplu, Ioan din Biclarus, episcop de Gerona din 592 până în 621. Era un got de religie catolică, educat la Constantinopol; întors în Spania, a asistat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o dată un text literar”. Adjectivul „creștină” aplicat titlului Topografiei e o dovadă că autorul nostru nu vrea să compună o operă cu conținut geografic în sensul științific al cuvântului, ci vrea să prezinte o descriere a lumii bazată pe concepțiile escatologice ale creștinilor - sau, mai precis, ale unui grup de creștini (care sunt, de fapt, cei de orientare nestoriană și antiohiană) - pentru a le combate pe acelea ale falșilor creștini care sunt întemeiate pe doctrinele învățaților greci, adică, în esență, pe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
alcătuit din cel puțin două cărți al cărui titlu ne trimite la opera analoagă a lui Teodoret din Cyr (p. ???); s-au păstrat și câteva fragmente din această scriere și în toate este combătut Origen, iar problemele abordate au caracter escatologic. Andrei ar fi și autorul unor Explicații la viziunile profetului Daniel. Bibliografie. Ediții: PG 106, 216-457; J. Schmid, Münchner Theol. Studien, München, 1995. Studii: Fr. Diekamp, Das Zeitalter des Erzbischofs Andreas von Cäsarea, „Hist. Jarbuch” 18 (1897) 1-36; O. Bardenhewer
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
214-227. Jay, P., L’ Exégèse de Saint Jérôme d’après son „Commentaire sur Isaïe”, Paris, 1985. Jossa, G., La teologia della storia nel pensiero cristiano del secondo secolo, Naples, 1965. Jossa, G., Regno di Dio e Chiesa. Ricerche sulla concezione escatologica ed ecclesiologica dell’Aduersus haereses di Ireneo di Lione, Naples, 1970. Klausner, J., The Messianic Ideas in Israel from its Beginning to the Completion of the Mishnah, New York, 1955. Kohler, K., „Dan”, în The Jewish Encyclopaedia, New York, 1901-1906. Lacocque, A
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
bibliografia selectivă despre Irineu, pe care am utilizat‑o: A. Benoît, Saint Irénée. Introduction à l’étude de sa théologie, Paris, 1960; A. Orbe, Antropología de San Ireneo, Madrid, 1969; G. Jossa, Regno di Dio e Chiesa. Ricerche sulla concezione escatologica ed ecclesiologica dell’Aduersus haereses di Ireneo di Lione, Napoli, 1970; E. Romero‑Pose (ed.), Pléroma: Salus carnis. Homenaje a Antonio Orbe, S.J., Saint‑Jacques‑de‑Compostelle, 1990; D. Minns, Irenaeus, Londra, 1994; R.M. Grant, „Irenaeus and Hellenistic Culture”, în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
prototip al imperiului Anticristului, așa cum se întâmplă la Hipolit. . B. Reynders, „Optimisme et théocentrisme chez st. Irénée”, în Recherches de théologie ancienne et médiévale, 8, 1936, pp. 225‑252 și G. Jossa, Regno di Dio e Chiesa. Ricerche sulla concezione escatologica ed ecclesiologica dell’Aduersus haereses di Ireneo di Lione, Napoli, 1970. . Trimitem la trei lucrări celebre pe această temă: V. Soloviov, La Russie et l’Église universelle, scrisă în franceză, 1889; N. Berdiaev, Royaume de l’esprit et royaume de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ar fi împlinite, dacă ele se referă la a doua venire a lui Isus Cristos” (cap. 20). . Cf. G. Jossa, La teologia della storia nel pensiero cristiano del secondo secolo, Napoli, 1965; Regno di Dio e Chiesa. Ricerche sulla concezione escatologica ed ecclesiologica dell’Aduersus haereses di Ireneo di Lione, Napoli, 1970 . G. Lettieri, Il senso della storia in Agostino d’Ippona, Roma, 1988. . Într‑adevăr, Augustin va prezenta o simplă ipoteză. Intenția sa nu este de a înlocui o teorie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Sufletul ne apare ca ceva care este dincolo de Eul personal și pe care Eul nu și-l poate reprezenta În planul conștiinței sale și nici prin acțiunile sale. Din acest motiv, trebuie să admitem că sufletul are un caracter pur escatologic. Corpul rămâne spațiul ființei mele, Eul este temporalitatea persoanei, iar sufletul, scăpând acestor două dimensiuni limitative, se proiectează În eternitate, având prin aceasta o semnificație transcendentă. De suflet se leagă destinul. Destinul sufletului se proiectează În viitor, Într-un viitor
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
care conduce către comuniunea cu divinitatea. Fericirea este forma supremă și ultimă de eliberare a persoanei umane din situațiile Închise ale vieții. Ea este deschiderea, eliberarea totală, absolută a individului, experiența transcendenței. Mai mult chiar decât atât, creștinismul oferă perspectiva escatologică a fericirii, proiectată dincolo de lumea aceasta, În Împărăția lui Dumnezeu, ca o continuitate a vieții, considerată ca existență limitativă, Într-un spațiu atemporal, În care existența este deschisă și eternă, prin anularea oricăror limite. Semnificația fericirii ca experiență Fericirea este
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
a sufletului de trup, o eliberare a sufletului din Închisoarea trupului, despre care vorbea Socrate (Platon, E. Rohdeă. Mitul vieții de dincolo face ca, prin sufletul nemuritor, persoana să devină o „ființă destinată eternității” (D. Stăniloaeă. În felul acesta, miturile escatologice vin să anuleze, compensator traumatismul psihomoral al morții. Miturile escatologice compensează traumatismul morții dar nu explică moartea și nici nu Îi fixează un anumit loc În contextul existenței. Această explicație Încearcă să o dea filosofia. Pentru G. Marcel, „moartea nu
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
trupului, despre care vorbea Socrate (Platon, E. Rohdeă. Mitul vieții de dincolo face ca, prin sufletul nemuritor, persoana să devină o „ființă destinată eternității” (D. Stăniloaeă. În felul acesta, miturile escatologice vin să anuleze, compensator traumatismul psihomoral al morții. Miturile escatologice compensează traumatismul morții dar nu explică moartea și nici nu Îi fixează un anumit loc În contextul existenței. Această explicație Încearcă să o dea filosofia. Pentru G. Marcel, „moartea nu este o temă de speculație[...], ci un moment decisiv al
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
este anulat prin perspectiva transcendenței, al deschiderii de dincolo de moartea ființei. Dar această moarte va reprezenta nu Închiderea pe care o presupune perisabilitatea, ci deschiderea, ca formă de trecere dincolo, În registrul eternității, care anulează destinul, ca Închidere. Această speranță escatologică se transformă În năzuința spirituală a persoanei. Ea confirmă afirmația lui B. Spinoza: sentimus, experimurque nos aeternos esse - simțim și Înțelegem că suntem eterni (Eticaă. Împăcarea cu soarta este rezultatul acceptării și Înțelegerii continuității, și nu al unei atitudini prin
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
învecinată, ST, 1995, 6; Ulici, Lit. rom., I, 375-378; Monica Spiridon, Simulare de lux sau Căderea din lume, LCF, 1996, 1; Romul Munteanu, Un roman despre putere, oameni și lucruri, VR, 1998, 6; Micu, Ist. lit., 584-585; Octavian Soviany, Romanul escatologic și lumea ca teatru, LCF, 2001, 34; Popa, Ist. lit., II, 827-829; Ion Roșioru, Marius Tupan între utopie și parabolă, București, 2001; Vasile, Proza, 296-305; Iulia Alexa, Fantasmagorii, RL, 2002, 43; Dicț. scriit. rom., IV, 610-612; Daniel Cristea-Enache, Auzenii, ALA
TUPAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290302_a_291631]
-
al țărânii fecunde...”( Et in Arcadia fui). Poetul dă asigurări că ar fi vorba despre un jurnal de călătorie „absolut autentic”, „zămislit într-un efort de a rezista repaosului, [...] civilizației crepusculare, experienței umane bântuite de tenebrele angoasei și disperării, viziunilor escatologice, violenței anarhice a sângelui-vitriol”. Cartea, o construcție labirintică, plină de capcane semantice, propune înțelesuri ce se concentrează într-un discurs fragmentar, ambiguu, provocator, intertextualist, negativist, afin cu spiritul optzecist: „Otravă rumenă mi-e fructul/ ce l-am dat luminii” (Ars
ŢURCANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290306_a_291635]
-
fantezist ultima perioadă a existenței unui poet, Eugen Zimbreanu, în care este identificabil A. E. Baconsky. Ț. apelează uneori la ficțiune și în cărțile de speculație. De pildă, prevestirile spăimoase din Șapte ani apocaliptici (1992), prima parte a unei „trilogii escatologice”, sunt prezentate ca „dezvăluiri” ale unui aventurier al cunoașterii, contele Incapucciato, care ar fi avut privilegiul de a trăi câteva luni în mitologica Shambala. SCRIERI: Versuri, București, 1967; Lava intermediară, București, 1970; Cânturile marelui pod, București, 1972; Ochii fastului, Cluj
ŢUGUI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290294_a_291623]
-
1971) și câteva pagini din țară, intitulate Însemnări grăbite (ianuarie-februarie 1972), care în ediția augmentată (1997; Premiul Uniunii Scriitorilor) sunt însoțite de consistente însemnări pariziene din 1973-1974 și din 1977-1978. Bestiarul și imagistica proprii perioadei onirice, preocuparea metafizică, soteriologică și escatologică, revizitarea miturilor (Miorița, Graalul), textualismul și autospecularitatea, viziunea postmodernă și recursul la intertextualitate, cărora li se adaugă, pentru prima oară în beletristica lui Ț., o componentă realistă și alta ținând de meditația pe teme civice și geopolitice, se regăsesc, îmbinate
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
din urmă zadarnică, episod înrudit poate cu nuvela lui Gh. Brăescu Vine doamna și domnul gheneral, dar trasat în tonuri mult mai tari, grotești, márqueziene parcă, poate fi citit și ca o parabolă a așteptării Zilei de Apoi. Dar tema escatologică și soteriologică e, în chipul cel mai vădit, invocată aici prin recursul mai mult decât aluziv - la fel ca în romanele lui Petru Cimpoeșu, Dan Stanca, Liviu Ioan Stoiciu - la mitul cristic. Există un personaj potențial mesianic, un pandant sau
POPESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288924_a_290253]
-
distins cu Premiul pentru debut la Salonul Cărții de la Cluj-Napoca (1997) și cu Premiul „G. Bacovia” al revistei „Ateneu”. Dacă s-ar încerca fixarea romanului Vestitorul în tabloul literaturii recente, ar fi repartizat în categoria romanului postmodernist apocaliptic, milenarist și escatologic grav-burlesc. E, într-un fel, un postmodernism pynchonian prin convergență spontană. Sunt depistabile, în Vestitorul, elemente, strategii și ingrediente socotite a fi caracteristice: heterotopia, jocurile de limbaj, dispersarea și deconstrucția, pastișa și eclectismul, dar mai ales faptul că „adevărul” nu
PERSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288762_a_290091]
-
ca un complex mitic, sinteză specifică între Hyperion, Zburătorul, Narcis și Orfeu, totul concordat cu mitologia eminesciană personală, prin „mutații libere”, bunăoară prin proiecția poetului în „tânărul voievod”, pe care autoarea o consideră ca regresiune până la principiul cosmogonic, cu implicare escatologică. Poemul - după P.-M. - este varianta românească eminesciană a Ființei: o autorevelare, poetul „fiind atras de o alteritate necunoscută și, deși fără acces, manifestată în el”, întrucâtva asemănător lui Heidegger, la care Ființa este orice lucru cu obligatorie implicație a
PALEOLOGU-MATTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]