124 matches
-
mai adânc și cucerește mai repede conștiința populară...”. Ca valoare, el este, pentru grec, un agent la nivelul căruia vocația edificatoare covârșește dimensiunea sa revelatoare. Din acest motiv, cuvintele sunt și trebuie privite (și primite) cu suspiciune. În acest sens, esențialitatea unui adevăr rezidă în gradul de libertate politică pe care îl poate întemeia. Legea destinului istoric, a decăderii poate fi înfrântă de voința morală care își află temei în rațiune. „Degenerarea politică, în orice caz, depinde, potrivit viziunii sale, în
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
finalitate, fie religioasă, fie "științifică", socială, emoțională etc. Vasilis Vitsaxis, op. cit., p. 22. 170 Apud Victor Kernbach, Mit, mitogeneză, mitosferă, p. 25. 171 Petru Bejan în Vasile Lovinescu, Mitul sfâșiat, p. 23. 172 Ibidem, p. 18. 173 Ibid., p. 25. "Esențialitatea antinomică a mitului îl face nedefinibil; uimirea nu se teoretizează". ibid., p. 28. 174 Ibid., p. 26. 175 Ibid., p. 27. 176 Ibid., p. 15. 177 Ibid., p. 18. 178 Petru Bejan, în Ibid., p. 15. 179 Ibid., p. 19
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
tradiționaliștilor împotriva acestui „sacrilegiu” a fost extrem de vehementă. În realitate, exegetul nu discreditează poezia eminesciană antumă, ci o disociază de cealaltă, rămasă în manuscrise, aplicând în ambele cazuri același criteriu de evaluare, care este strict estetic și vizează lirismul în esențialitatea sa. Există, prin urmare, doi poeți distincți, unul „plutonic”, altul „neptunic”, primului corespunzându-i lirica postumă, celuilalt cea antumă. Simplificând puțin, plutonicul este romanticul vizionar pur, comparabil cu Schelling, Novalis, Brentano, Jean Paul, Hölderlin, pe când neptunicul acoperă vârsta unei conștiințe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
adevărat, sfînt, ceva pe care omul prin această luptă îl ridică împotriva sa. Cînd nu acesta este cazul, un astfel de conflict, întrucît avem o conștiință despre ceea ce este cu adevărat moral și sfînt, rămîne pentru noi fără valoare și esențialitate, ca, de exemplu, în cunoscutul episod al Mahăbhăratei, cazul lui Năla și al prințesei Damăyănti..." [123], [7 td]. În continuare este povestit faimosul episod, încheiat: "Adevăratul conflict, în jurul căruia se învîrtește totul, este numai în ochii vechilor inzi o ofensă
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
pierdut apoi din regiunea cercetării făcute pe planul gîndirii și s-a păstrat numai în religie, dar ca ceva transcendent. A venit după aceea intelectul, declarînd această trinitate drept nonsens. Abia Kant a deschis din nou calea spre cunoașterea ei. Esențialitatea și totalitatea conceptului despre univers considerat în substanța lui sînt absorbite prin trinitatea determinațiilor; și este în interesul epocii noastre ca ea să devină conștientă despre acest lucru. La inzi, această conștiință a luat naștere numai prin observație judicioasă. Iar
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
al treilea principiu nu este reîntoarcerea în primul, cum pretinde spiritul, ideea, reîntoarcerea prin mijlocirea suprimării negației, reîntoarcere în sine însuși, conciliindu-se cu sine însuși. La inzi, principiul al treilea rămîne schimbare, nimicire. Aceste trei calități sînt reprezentate ca esențialitate a naturii. "Vorbim despre ele ca despre copacii unei păduri"". Dar aceasta este o comparație rea, deoarece pădurea e numai ceva general, abstract, în cuprinsul căruia indivizii sînt independenți. "În reprezentările religioase ale Vedelor" (unde aceste calități se întîlnesc și
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
creștine. După cum am spus în mod repetat, noi nu am intenționat, oricum, să oferim aici o prezentare completă a Idealismului: am făcut-o, o fac și o vor face filozofii de meserie. Sarcina noastră era aceea de a arăta cum esențialitatea Idealismului își are originile grosso modo în monismul acosmico-idealist al Indiei antice și cum această esențialitate se află în opoziție netă nu doar cu doctrina creștină, ci și cu rațiunea umană. Idealismul, deși încearcă să se apropie de creștinism, rămîne
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
prezentare completă a Idealismului: am făcut-o, o fac și o vor face filozofii de meserie. Sarcina noastră era aceea de a arăta cum esențialitatea Idealismului își are originile grosso modo în monismul acosmico-idealist al Indiei antice și cum această esențialitate se află în opoziție netă nu doar cu doctrina creștină, ci și cu rațiunea umană. Idealismul, deși încearcă să se apropie de creștinism, rămîne în mod fundamental pe poziția anticreștină a Iluminismului precedent, în care creștinismul este considerat doar pentru
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
al Revelației). „A transcende” (transcendo, -ere)- a trece mai departe la transcendent, a trece peste un domeniu, într-unaltul, în transcendență. Transcendente („pășind dincolo”), se numeauîn filosofia scolastică proprietățile cele mai generale ale lucrurilor,care, după doctrina neoplatonică, se aflau ca „esențialități metafi zice” dincolo de predicamentele sau categoriile particulare: res (lucrul), ens (fiindul), verum (adevărul), bonum (binele), aliquid (ceva-ul), unum (unul). De aici a rezultat cu ușurință relația la Dumnezeu ca Ființa ce se află la baza tuturor conceptelor umane. Astăzi
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
a fost El. Și atunci ar fi creatul alăturat Creatorului,iar ceea ce odată nu exista ar fi dimpreună cu Cel veșnic, socotit șimărit ca Dumnezeu. Ba, mai mult, Treimea Se găsește ca fiind în Sineînsăși neasemenea, compusă din naturi și esențialități străine și di-ferite. Aceasta însă nu înseamnă nimic altceva decât a se admite oapariție treptată a Treimii”<footnote Ibidem. footnote>.d) Eternitatea Fiului lui Dumnezeu rezultă din contrazicerile încare se cade dacă se admite ideea că El este schimbător. „Dacă
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
sufletească. Existența sufletului ca obiect de preocupare ideatică a fost recunoscută și considerată doar ca produs de creație divină. Din punctul de vedere al gânditorilor medievali, sufletul a fost interpretat ca o realitate ambivalentă: pe de o parte, ca o esențialitate ca o completare a corpului individual, unde sălășluiește și poate să se manifeste liber în cele mai diferite forme (a); pe de altă parte, era interpretat ca produsul dumnezeirii, în care ipostază se putea înălța spre ceruri (b). În termenii
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
acord cu teoria carteziană, aceasta este înmânată unui plan superior, conștiinței. Descartes spune că activitatea cognitivă nu are nimic comun cu trupul și relațiile sale cu mediul înconjurător. Cunoașterii conștiente i-a conferit menirea de a se putea îndrepta spre esențialitate, descoperită deja la nivelul entităților subiective individuale. Cunoașterea obiectivă, aici, avea deja rațiune de existență, trăită subiectiv ca senzație, reprezentare și gândire. Având suport structural distinct, acțiunile psihice se puteau reuni în ceva transcendent, care să dăinuie peste generații. Cu
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
modificării de sine ceva se păstrează și este recuperat în final, făcând ca revenirea la sine să capete miza unei statornicii și a unei continuități secunde. La început, în fiecare schimbare, discernământul discriminatoriu al conștiinței reflexive distinge un nucleu de esențialitate care va rămâne nemodificat, de partea ce urmează a fi supusă metamorfozei. Această împărțire care polarizează realitatea interioară intră apoi în proiectul actului inovator și patronează îndrumător toată desfășurarea acestuia, indicând la nivelul fiecărei etape înclinarea balanței pragmatice înspre un
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
toată desfășurarea acestuia, indicând la nivelul fiecărei etape înclinarea balanței pragmatice înspre un pilon descriptiv sau altul, adică decizând ce se atașează laturii stabile și ce nu. În această modalitate optativă, anumite elemente sufletești vor fi investite cu caracter de esențialitate, în timp ce altele vor cădea, simetric, într-o condiție inferioară (și își vor asuma propriul provizorat), într-o organizare de tip progresiv care menține unite cele două laturi înaintea fiecărui salt în stadiul următor. Schimbarea efectuează, în relație cu starea anterioară
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
relații strânse cu guvernarea legiferată a spiritului revendicat de rigori finaliste absolute. Și totuși, ele nu încetează de a fi însoțite de reflexie și de a fi remise unei strategii generale fără investitura gravității sau a unui obligatoriu caracter de esențialitate. Astfel, indiferent de culoarea axiologică răsfrântă în substanța individuală, a te angaja în act presupune intrarea în scenă a inteligenței conștiente de sine, iar factorul specific omenesc al praxisului este legat tocmai de liderul aptitudinal și de pachetul condițional al
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
datul de interacțiune relațională cu un mediu a cărui configurație impune asumarea posturii active (de implicare). Această postură este prin definiție un rezultat, o consecință a unui întreg mănunchi de atitudini și procese psihologice premergătoare și atinge un nivel de esențialitate al vieții de la înălțimea căruia se poate judeca menirea individuală în ordinea socială și cosmică. Responsabilizarea persoanei umane în ordinea sancționării evoluției sale se mișcă în jurul actului și tot de la el pornind se poate vorbi de o suprafață axiologică fără de
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
chiar starea de bavardaj a acestuia. Un om autentic este, după Cioran, tocmai acela care are destin, adică: "frică de timp", sau "a viețui în timp cu sentimentul ireparabilului"148. O astfel de existență este tragică deoarece, alături de imanență și esențialitate, destinul mai este caracterizat și de ireversibilitate. Așa încît moartea nu poate fi deloc învinsă, căci ea începe în fapt în același timp cu viața. De aici caracterul univoc al destinului care nu este decît o "expresie a morții noastre
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
singulare a vieții" (s.n.). De aici, autorul trage concluzia că în științele spiritului, prin procesul comprehensiunii, "totul este determinat prin raportul dependenței reciproce"157. Apoi, comprehensiunea duce la constituirea unei noi serii de categorii, cele extraintelectuale, între care Dilthey enumeră "esențialitatea, scopul, valoarea, sensul și semnificația" (vezi III, nota 81). Fiind specifice științelor spiritului, aceste categorii "reale" sunt diferite de categoriile "formale" cu care operează științele naturii și deschid un nou orizont: cel al comunicării între ființele înzestrate cu spirit 158
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
sens, din care provin apoi transformările ce duc la concepte mai abstracte"), acțiunea și suferința (Wirken și, respectiv, Leiden, care nu trebuie confundate cu mai abstractele Ursache și Wirkung, ce se constituie cu timpul în relația cauză-efect) și, în fine, "esențialitatea, scopul, valoarea, sensul și semnificația", care alcătuiesc împreună o "a treia grupă de categorii", cele extraintelectuale (cf. V. Drăghici, Prefață la op. cit., pp. 9-10). 82 M. Riedel, op. cit., p. 105. 83 Ibid., p. 102. 84 W. Dilthey, Einleitung..., p. 20
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
prin zid. Viziru, în urma pactului, este obligat să scrie într-un ritm alert, personajul părând a determina creația. Această, complexă, corespunde matricei plurivalente a lui Antipa, analogon al literarității: stării de exuberanta, bucuriei de a fi, de a pătrunde în esențialitatea umană - Eros, Mithos și Thanatos - urmărind destinul eroului alternează cu lipsa unui scop clar, cu gratuitatea. Valeriu Cristea crede că ambiguitatea, caracterul indefinit ale personajului își au modelul în Gogol. Artistul nu se poate smulge procesului creator care presupune dramă
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
un ochean miraculos, adevăr ce nu este niciodată același, deși În esență el este neschimbat, adică, la suprafața sa sau la nivelele superioare, „el” Își schimbă coloratura și semnele, dar În profunzimea sa esențială, anistorică, el „curge” neschimbat, și această „esențialitate” are darul, printre altele, de a ne unifica viziunea despre noi și lume. Scurt spus, atât Heraclit, pentru care toate „curg”, cât și Parmenide, cel care afirma neostenit Unul și ceea ce este fix, au și au avut Întotdeauna dreptate. Astfel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și Hart Crane. O secțiune specială include o parte dintre articolele publicate înainte de 1950, din care merită menționată o viziune personală asupra poeziei, care amintește de noțiunea de work in progress a lui James Joyce: „Poezia este mereu o nouă esențialitate. A o defini înseamnă a o concepe segmentar. Cum se poate defini ceva ce nu s-a terminat?” (Poezia, 1947). Măsura deplină a pătrunzătorului spirit critic și a talentului eseistic ale autorului este dată de excepționalul volum Bacovia. Sfârșitul continuu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286096_a_287425]
-
față de orgolioasele spații și „materiale” ale Apusului european! - să afirme, cu mijloacele epicului major, problemele omului contemporan, dar și numai în măsura în care „celălalt”, insul etern și universal, se va putea recunoaște în ele. Și, în acest fel, propria mea existență, în esențialitatea ei, este nu numai certificată, mărturisită, dar și dovedită, născută a doua oară, deci - născută! Sunt pentru că am îndrăznit să strig, în forme pe cât posibil armonice și inteligibile, fără să-mi pese prea mult de vremuri și de durerile sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și în celelalte documente. Prin înclinație personală nu sunt purtat să prelucrez fapte edificatoare sau miraculoase, neesențiale trasării profilului persoanei și al Operei sfântului Ioan Calabria. Cititorilor le recomand să nu privească forma, ambalajul, ci să puncteze asupra substanței, a esențialității. Atunci veți descoperi o creatură minunată a harului divin, o adevărată capodoperă a lui Dumnezeu, pe care nu putem să o păstrăm în beciurile istoriei unei Congregații religioase, ci trebuie să o expunem în galeria mărturisitorilor acestui secol al Bisericii
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
de topică (în maniera latinei), frecvente mai ales în versurile recente, care au un accentuat caracter religios, nu urmăresc facile efecte de pitoresc, ci se întorc, printr-o arheologie a rostirii, la prestigiul auroral al limbii și apropie expresia de esențialitatea și energia plăsmuitoare a logosului. „Vergiliu și latina lui sunt natură”, spune I.-traducătorul, care îl consideră pe autorul Eneidei cel mai mare poet al omenirii tocmai pentru că la el „puterea cuvântului se impune ca o rădăcină a lucrurilor”. Fiind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287578_a_288907]